Toate sfaturile românești pe care le-am primit de când sunt mamă, deși nu le-am cerut

Imediat ce ai născut, nici bine nu ai plecat din spital, că deja ești bombardată din toate direcțiile cu sfaturi necerute. De la femeia necunoscută întâlnită pur întâmplător pe stradă la doamnele și domnii din metrou, parc sau din supermarket, la vecini, părinți, socri, rude cu care nu te-ai mai văzut de pe vremea Primului Război Mondial, chiar frați și surori. Preferații mei: oamenii care nu au copii. Treaba lor de ce nu au, nu mă bag. Dar dacă nu ai cearcăne cât China și nu fugărești un copil (pe al tău, de preferat) prin parc, ca să-i dai să mănânce, slabe șanse să te iau în seamă. 

Însă, hai să nu generalizăm. Mai există, desigur, și oameni care, deși nu au copii, te pun puțin pe gânduri cu ce îți zic. Dacă ajungi să ignori toate sfaturile pe care le primești, e posibil să le scapi și pe cele care ți-ar fi într-adevăr de ajutor. Pentru că, uneori, o părere din exterior, de la o persoană cu mintea poate mai odihnită decât a ta, este binevenită. 

Dar să revenim la subiectul principal, și anume că toți au câte un sfat pentru tine. Tu nu-l ceri, dar asta nu-i oprește să ți-l ofere.

Toate sfaturile nesolicitate, chiar dacă sunt date cu bune intenții, în capul meu, adică al unei mame obosite și stresate, sună a „toată lumea crede că sunt o mamă nepricepută”. Și-apoi stai și îți faci gânduri nasoale și ajungi să nu dormi nopțile, pentru că, ce să vezi, acum ai dubii că nici de propriul tău copil nu știi să ai grijă.

Dar să lăsăm văicărelile pentru ședințele de terapie și pentru statusurile de Facebook și să purcedem în lumea minunată a sfaturilor de la persoane care se cred mama copilului tău.

Treaba stă cam așa. Timp de nouă luni, bebelușul stă bine-mersi la căldurică, într-un mediu steril. Apoi, pentru că nu poate să locuiască toată viața în burtă, decide să iasă la lumină. Și dă de praf, microbi, aer poluat. Iar sistemul lui imunitar nu este încă pregătit să facă față „agresiunilor” din mediul înconjurător. Drept urmare, este posibil ca la un moment dat să, în termeni populari, îi curgă ochiul.

Am pățit-o în prima lună cu fii-mea: se trezea cu un ochi lipit. Îi făceam baie, o curățam cu ser fiziologic, a doua zi era la fel. Nu era nimic grav. Și-atunci am auzit pentru prima dată de acest truc băbesc, și anume să îi picur lapte matern în ochi. Eu nu și nu, cum să fac asta? Suntem în 2019, ce Dumnezeului! Ideea e că – și puteți să aruncați cu pietre - am făcut-o până la urmă, dar nu a avut niciun efect, ochiul și-a revenit de la sine.

Trecut de ora 11, luna august, 36 de grade. Împing căruciorul, cu fii-mea în el, prin soare și transpir precum un dromader care caută puțină apă în mijlocul deșertului. Tot ce-mi doresc este o bucățică de umbră sau să-mi bată aerul condiționat direct în cap. Dar am parte doar de un mârâit de copil. Din față vine o doamnă, care, văzând că al meu copil nu are stare, nu se poate abține să nu-mi arunce un „Cred că îi este cald”. NU, ZĂU?! Mai spuneți-mi, ce să mai fac? Să-i dau și să mănânce? Că am primit copilul ăsta și nu știu cum funcționează. Am rostit printre dinți un „posibil” și mi-am văzut mai departe de drum.

A făcut copilul șase luni. Super, minunat, să-nceapă diversificarea. Eu am ales să merg pe cea clasică și i-am dat la început piureuri. Da, eram panicată că se va îneca, ceea ce s-a și întâmplat de câteva ori. Și, după ce că eram vai de mine, ba că nu mânca, ba că scuipa, mi se zicea încontinuu să-i dau măr cu biscuit. Mărul e bun, e sănătos, dar n-am înțeles nici până astăzi de ce cu biscuit, care n-are absolut nicio valoare nutritivă. Bănuiesc că scopul era să-i umplu stomacul cu ceva.

Știți vorba asta, nu-i așa? Hai că sigur ai auzit-o de la părinți sau de la rudele care-și creșteau copiii într-un stil spartan. Așa era pe atunci, părinții credeau că plânsul are legătură cu plămânii. O mare tâmpenie. Ok, ok, uneori copiii se mai alintă și vor să atragă atenția. Dar, în astfel de cazuri, o mamă își dă imediat seama. Plânsul este cu totul diferit, nici măcar nu este un plâns. Eu îi zic „mârâit”.

Însă, când văd că este plâns cu lacrimi, îmi pun costumul de Super Mamă, las oalele pe foc și fug imediat să-mi salvez copilul.

Un sfat care se tot repetă pe grupurile de mame este cel legat de alăptare. Mai exact, ești puțintel nebună sau, mai rău, nu-ți iubești copilul, dacă renunți atât de repede și îi dai copilului lapte formulă. Nu, nu te poți numi mamă, dacă nu te chinui, dacă nu se vede cum îți curge transpirația șiroaie pe față ca și cum dezamorsezi o bombă și nu știi ce fir să tai.

Să-ți zic, alăptarea nu este un lucru care-ți vine natural, primele zile sunt un chin. Și, ceea ce poate nu știi, doare. Dar de-aia au apărut consultanții în alăptare, vin acasă și te ajută. 

Da, ok, regula zice că până la șase luni este bine s-o faci, pentru că laptele matern conține toți nutrienții necesari unei bune dezvoltări. Totuși, este strict decizia ta dacă vrei sau nu să-ți alăptezi copilul, indiferent de motiv. Fii-mea este hrănită cu lapte praf de când avea o lună și este perfect sănătoasă. 

Auzită la prima adiere de vânt. Nu s-a inventat încă ceva de care să ne temem mai mult decât de acest monstru numit „curent”. E un geam deschis în casă? Vai, pune-i o căciulă că o trage curentul. Sunt 30 de grade și afară este un vânt ușor de toamnă. „Puneți-i, doamnă, un fes pe cap! Nu vedeți că bate vântul?”.

Ok, nu. Nu am făcut asta și nici nu am avut de gând s-o fac. Sunt conștientă că înainte mestecatul mâncării era ceva la ordinea zilei. Ba chiar, recent, am auzit de la o tipă, care nu avea mai mult de 35 de ani, cum ei nu doar părinții îi dădeau mâncarea lor din gură, ci și bunicile, bunicii, mătușile, unchii, toți care veneau în vizită și stăteau la masă. Ce să mai, un adevărat festival al gusturilor! Mai mult ca sigur și eu am crescut așa. Așa că nu sunt tocmai în măsură să judec o decizie de genul și nici n-o fac.

Eu, ca și celelalte mame, am depășit de mult vârsta când ne jucam cu găletușa în nisip. Am 28 de ani, plătesc facturi, am un cap pe umeri și suficiente surse din care să mă informez (pediatru, alți medici, internet). Așadar, pentru sănătatea emoțională și mintală a mamelor, dar și pentru binele copiilor, nu mai da sfaturi nesolicitate.

Am ajuns, în toate lunile de când am devenit mamă, să mă „blindez” față de străini pentru că mulți dintre ei sar cu sfaturi și, efectiv, simt că îmi încalcă intimitatea. Dar, desigur, mai sunt și excepții.

Ce recomand, în schimb. Ajută o mamă dacă și când îți cere, încurajeaz-o, felicit-o, spune-i că e cea mai bună mamă. Chiar dacă greșește (atât timp cât nu vorbim de cazuri de abuz, neglijență sau violență), este dreptul ei să facă propriile greșeli în creșterea și educarea copilului.