Fotografiile astea îți arată că poți fi androgin chiar dacă ai sâni și șolduri mari

Când zici androgin, te gândești la persoane cu siluete de elf, precum Tilda Swinton sau Ruby Rose. Asta pentru că persoanele androgine sunt prea puțin reprezentate în media, atât la TV, cât și în revistele de fashion. Dar dacă nu arăți așa și totuși te simți androgin? Oare poți fi androgin cu un corp care e etichetat imediat de ceilalți drept feminin?

Fotografa Martine Kamara (24 de ani) investighează chestia asta într-o nouă serie foto, care înfățișează persoane diverse cărora le place să exploreze intersecția dintre sexul masculin și cel feminin. „Am primit provocarea de la Beyond Photography să fac o ședință foto pe tema Utopie”, a zis Martine. „Și, pentru mine, utopia înseamnă să văd în reprezentate în media persoane care arată ca mine.” Fotografiile lui Martine sunt expuse la NDSM Fuse, în Amsterdam, alături de lucrările altor șapte artiști.

Martine spune că imaginea tipică a femeii androgine în presă e cea în care femeia e albă și slabă. Iar pentru o persoană androgină de culoare, e destul de trist să nu se vadă reprezentată nicăieri. „Din cauză că nu mă încadrez în imaginea tipică a unei persoane androgine, m-am îndoit mereu că sunt suficient de masculină. De aceea am ales să înfățișez persoane androgine cu identități de gen diferite, care, la fel ca mine, au sâni mari și șolduri voluptoase.” Martine a vrut să arate că oricine, indiferent dacă are sau nu un corp „feminin”, poate să se exprime atât feminin, cât și masculin. 

Martine e simțit durerea asta pe pielea ei în copilărie și adolescență. A crescut în Almelo, unde nu a avut contact cu imagini diverse ale androginiei. „Am fost atrasă de expresia androgină de când am început să mă îmbrac singură, pe la vârsta de opt ani”, a zis Martine. „Mi se părea că arăt ca un băiat în rochie. Nu-mi plăcea.” Martine a zis că voia să poarte haine de bărbat. „Lumea râdea de mine din cauza asta, așa că am fost obligată să mă adaptez și să port haine de fată.”

După ce Martine s-a mutat în Randstad ca să studieze, s-au schimbat multe. „Nu eram sigură dacă sunt lesbiană când eram în liceu, dar după ce am plecat de acasă, mi-a luat doar trei luni ca să realizez asta. De atunci am purtat doar haine androgine, în care mă simt bine. Iar la o săptămână după ce am absolvit, m-am tuns. Nu pot spune că toată lumea e împotriva homosexualității în Almelo, dar m-a ajutat enorm să ajung într-un loc unde oamenii experimentau liber cu sexualitatea și genul lor. Atunci am înțeles și cât de importantă e reprezentarea.”

Acum câteva săptămâni, Martine a făcut o postare pe Instagram prin care a anunțat că e în cîutare de modele. Așa a luat legătura cu mai multe persoane de culoare, care se simt și feminine, și masculine, și se joacă cu această identitate. „Până la urmă am ales persoane născute în corp de femeie, pentru că am vrut să înfățișez fix acele curbe feminine. Oamenii care mi-au scris au fost foarte diverși: femei, persoane non-binare și cu genul fluid”, a zis Martine. 

Felurile în care aceste persoane interepretează androginia sunt și ele diverse. „Unele s-au îmbrăcat mereu androgin, altele alternează între expresia masculină și cea feminină”, a zis Martine.

În portretele făcute de Martine, toate persoanele sunt îmbrăcate la fel: în tricouri sau maiouri albe și blugi. „Am vrut să ilustrez că androginia înseamnă mai mult decât haine. Se manifestă în felul în care te identifici. Am vrut să arăt și că, deși suntem diferiți, suntem un grup. Toți simțim la fel.”

Am observat că, în conversațiile cu persoane androgine, toate aveau aceleași situații conflictuale. „Toate avuseseră un moment în care se întrebaseră ce pronume ar trebui să folosească. Toate aveau probleme cu faptul că oamenii încercau să le bage în sertărașe și nu puteau accepta să se îmbrace masculin, dar să se dea cu ojă, de exemplu. Oamenii mereu au așteptări de la tine, chiar dacă ai o identitate schimbătoare.”

Până la urmă, proiectul a devenit o călătorie personală de descoperire pentru Martine. „De exemplu, mereu am crezut că fetele n-o să mai fie atrase de mine dacă mă îmbrac masculin și mă tund. Dar nu e adevărat. Când fotografiez persoane care sunt mulțumite cu identitatea lor androgină, mi se dizolvă și mie teama că voi fi respinsă. Datorită acestor conversații, am hotărât să experimentez cu pronumele neutre. Am realizat cât de logic e, de fapt, să experimentezi cu identitatea ta și s-o îmbrățișezi. Androginia poate fi exprimată în atâtea feluri.”

Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.