De ce unii oameni „urăsc” să fie atinși după sex, conform experților

Tocmai ce-ai făcut sex și persoana care cu puțin timp înainte era lipită de tine se dă la o parte. Pare să nu mai fie interesată în contactul fizic. Ba chiar te evită în totalitate, poate că deja se îmbracă sau e la duș. Nu poți înțelege de ce nu poate rămâne acolo încă puțin ca să vă giugiuliți sau să vorbiți - ce rău poate să facă asta? Poate că tu ești acea persoană.

Există multe reacții post-sex (sau mai plauzibil, post-orgasm), și deși nu există foarte multă literatură științifică despre asta, în ultimii ani au apărut mai multe studii. 

Mult timp accentul a fost pus pe cei care experimentează „disforie post-coitală”, în timp ce acum, după cum reiese din studiul ăsta din 2020 realizat de Institute for Sex Counseling and Sexual Sciences din Zurich de Andrea Burri și Peter Hilpert, e de preferat să descrii „simptomele post-coitale” ca o serie de senzații - schimbări de dispoziție și tristețe, energie scăzută - atribuită în principal unui declin al interesului după momentele extreme de plăcere trăite în timpul actului sexual. 

Aceste senzații sunt adesea interconectate și, deși nu sunt singurele și nu reprezintă o consecință directă, pot contribui la nevoia de îmbrățișare și atingeri, sau din contră, la detașare.

Dar asta este doar una dintre explicații.

Foarte des, întrucât literatura științifică s-a concentrat mai mult asupra penisului din motive istorice și sociale, când te gândești la reticența în contactul fizic post-sexual, iei ca exemplu perioada refractară.

Adică acea perioadă în care penisul trebuie să se odihnească ca să poată să aibă din nou contact sexual. Asta e o perioadă care variază în funcție de vârstă: la 18 ani media este de aproximativ 28 de minute, în timp ce la 70 de ani durează aproape 20 de ore. 

Conform lui Fabrizio Quattrini, psihoterapeut, sexolog și lector la Clinic of Paraphilias de la Universitatea L’Aquila, perioada refractară poate induce în eroare: „E mai mult legat de nu pot face sex, decât de a face din nou”.

„Hipersensibilitatea, în special după orgasm, a unor zone genitale care poate cauza disconfort” nu are legătură doar cu penisul: „Ia ca exemplu glandul clitorisului și cel al penisului”, explică Quattrini. „Sunt persoane care sunt hipersensibile la glandul clitorisului și trebuie să fie stimulate într-un anume fel ca să simtă plăcere și altele care nu vor să audă despre alte stimulări după ce au atins orgasmul, așa cum este cazul penisului.”

Cu toate astea, pentru mult timp trendul a fost după cum urmează: persoanele cu vagin sunt descrise ca fiind mai înclinate către „îmbrățișări”, pe când cele cu penisuri către detașarea fizică.

„Pe partea asta, ramurile evoluționiste spun că, la nivel biologic, persoanele cu vagin încearcă să-și păstreze partenerul ca să asigure siguranța sarcinii, în timp ce cele cu penis să insemineze cât mai mult ca să garanteze specia”, explică Filippo Maria Nimbi, psiholog și sexolog, profesor și cercetător de comportament sexual la Sapienza University of Rome of Psychopathology. „Dar este un concept simplist și învechit. Trebuie să depășim stereotipurile de gen și tot ce aduc ele.”

Așa cum arată Nimbi, există într-adevăr „studii care arată că multe depind de cultura în care trăim: în țările unde egalitatea dintre sexe e mai mare, procentele dintre bărbați și femei (termeni binari folosiți aici fiindcă la asta se referă studiile) care experimentează aceste senzații sunt similare - fiindcă probabil se simt mai confortabil să vorbească despre asta.”

Practic, ambii experți sunt de acord că „stereotipurile au un rol absolut devastator în imaginația și în acțiunile oamenilor”. Adesea simțim nevoia de a juca roluri, de a reacționa și a ne comporta într-un anumit fel în pat fiindcă așa credem că este ok, nu fiindcă ne place - în experiențele heterosexuale, cât și în cele homosexuale.

Quattrini adaugă și că în experiența lui clinică femeile erau mai reținute în „atingerile post-sex”, mai ales în relațiile intime cu oamenii în care nu prea aveau încredere.

Pe lângă componenta fizică, există și una mentală, emoțională. „Sexualitatea are, fără îndoială, o componentă biologică, dar restul e de natură mentală: nu suntem în slujba hormonilor noștri, ci chiar opusul”, explică Nimbi.

Ambele aspecte, subliniază Quattrini, sunt totuși strâns legate „de o arie extinsă, cea educațională”. Atunci când o persoană nu a fost educată adecvat despre afectivitate și sexualitate, senzațiile fizice și emoționale post-sex „nu pot fi înțelese, prin urmare, în momentul când oamenii se întâlnesc și fac sex, lucrurile nu merg neapărat așa cum și-au imaginat”.

În practică, pot apărea situații în care „să primeze egoismul mai degrabă decât altruismul sau în care se crede că un comportament poate fi util și pentru sine și pentru partener/ă”.

Evident că gradul de încredere și atmosfera care se creează sunt de asemenea aspecte fundamentale.

Ca să ai parte de intimitate cu oameni despre care știi foarte puține lucruri - cum e cazul aplicațiilor de dating - trebuie să-i treci prin verificări. De fapt uneori propria abordare a sexualității, asociată cu motivații diferite, duce la distanțarea de ea.

După discuția noastră, Nimbi și-a întrebat urmăritorii de pe Instagram dacă au experimentat vreodată emoții care nu le-au permis să stea mai mult în pat. Uite câteva răspunsuri: „când am avut relații ocazionale cu oamenii pentru care nu aveam sentimente”, „în relațiile ocazionale”, „nu, am avut mereu sentimentele astea, dar le țin mereu sub control”, „mi se întâmplă rar, „doar în cazul în care nu știu multe lucruri despre acea persoană”, „din cauza lipsei de atracție față de acea persoană sau din cauza unei relații nesatisfăcătoare”, „nu, și îmi place momentul de după sex, a devenit unul al intimității”.

În cazul unor relații mai stabile și de durată și ținând cont că fiecare cuplu este un caz separat, cum împaci o persoană care vrea „îmbrățișări” și alta care o respinge după sex/orgasm?

„Dacă istoria e importantă, mai degrabă aș pune niște întrebări: Cum a apărut? Înainte vă îmbrățișați și acum nu sau a fost mereu așa și nu ați discutat?” explică Quattrini.

„În mod clar că, dacă n-au existat niciodată, înseamnă că ambele persoane simt absența. Dacă înainte se îmbrățișau, dar acum nu o mai fac, ar putea fi un semn că au pierdut din vedere ceva în relația lor. Trebuie mereu să înțelegem evoluția cuplului.”

Și mai există un ultim caz care poate fi descris așa: „este ok, dar nu pot tolera contactul fizic după sex”. Pe scurt: ai încercat, dar nu-ți place. Până la urmă, nu trebuie să-ți placă tot ce ține de intimitate.

Se poate întâmpla? „Absolut, trebuie să discutăm despre asta și să adresăm subiectul”, concluzionează Quattrini. „Să suferi de asta în liniște, indiferent de tabăra din care faci parte, poate duce la distanțare. În schimb una dintre persoane poate deschide discuția, să-și facă curaj și să ofere explicații sau să negocieze punctele de mijloc.”

În orice caz, ambii experți cu care am vorbit reafirmă nevoia de a transmite conceptul de „sexualitate pozitivă”. Nu are nicio legătură cu „gândirea că sexul și experiențele trebuie considerate frumoase indiferent de situație”, ci cu trăirea lor fără judecată și prejudecăți. „Dacă pleci de la aceste ipoteze și nu setați nicio miză, diferitele forme de relație și intimitate vor avea și ele de câștigat”, concluzionează Quattrini. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.