De ce majoritatea neonaziștilor sunt vegani

Dacă mai aveai vreun dubiu că printre noi există neonazisti, s-au spulberat în vară, când aripa rasistă a extremei drepte s-a manifestat la Charlottesville. Dar chiar și înainte de asta, în timp ce mișcarea cunoscută drept „dreapta alternativă” a crescut online și a devenit notorie prin felul în care își exprimă anti-semitismul și rasismul (precum și pentru susținerea ferventă a lui Donald Trump), jurnaliștii și universitarii au încercat s-o înțeleagă. Câțiva lideri ai dreptei alternative au fost intervievați în repetate rânduri de mass media importante. A fost disecată popularitatea YouTube-rilor de dreapta. Susținătorii de rând ai dreptei alternative au fost sondați. S-a cernut prin comentarii pe Reddit în căutare de sens.

Dar nu mulți își dau seama că, oricât ar suna de bizar, mulți neonaziști sunt vegani sau vegetarieni. Și nu e doar o coincidență stranie, ci o excrescență a uneia dintre credințele de bază ale mișcării: conceptul de „sânge și țărână”.

Sloganul – în original, în limba germană, blut und boden – a fost popularizat de Walther Darré în 1930 (deși conceptele din spatele expresiei datează din secolul XIX, de la mișcarea Völkisch). Darré a fost ministrul german al agriculturii din 1933 până în 1942 și a susținut ferm reforma agricolă în Germania nazistă. „Sânge și țărână” a ajuns o reconfigurare mitică a identității germane, care punea accent pe importanța moștenirii rasiale (sânge) și legătura ei intrinsecă cu țara (țărână). Neonaziștii de la Charlottesville au scandat expresia asta nu doar ca să afirme că SUA e o țară a albilor, ci și pentru că oamenii albi sunt încetățeniți în țărâna Americii, din punct de vedere cultural și spiritual.

Pentru că romanțează legătura intrinsecă a albilor cu pământul și cu natura, „sânge și țărână” mai subliniază și ideile de puritate și noblețe rasială. Ca atare, angajamentele luate în privința regimului alimentar devin, la rândul lor, o modalitate de a-ți dovedi propria superioritate rasială.

Adolf Hitler – al cărui vegetarianism e bine-cunoscut în cultura populară – asocia cu siguranță alimentația cu rasa. În Hitler's Table Talk: 1941–1944, o antologie de monologuri transcrise, în care führerul conversează cu apropiații, militează pentru vegetarianism ca fiind universal natural și alegerea sănătoasă. Drept dovadă pentru argumentele sale aduce „instinctele ancestral” vegetariene ale oamenilor și „antipatia” copiilor mici față de carne.

Savitri Devi a dus ideile astea mai departe. Devi a fost un naționalist grec care a ajuns o figură marcantă a ariosofistiei, o colecție de tradiții oculte, care-i mitologizează pe europeni și-i descrie drept urmași ai arienilor „originari”. După al Doilea Război Mondial a scris cărți de popularizare a ezoterismului nazist și a vegetarianismului etic. S-a folosit de hinduism drept principal exemplu și a susținut că vegetarienii „egoiști” se abțin de la a mânca carne pentru că se tem de pedepse în viața de apoi, pe când vegetarienii arieni „non-egoiști” își demonstrează calitățile supraomenești și superioritatea rasială, pentru că le pasă de „toate” ființele conștiente.

Pare contradictoriu: cum poți să susții drepturile animalelor, dar să negi drepturile altor oameni? Însă există o lungă istorie a îngrijirii acordate animalelor și a ecologismului în comunitățile de naționaliști. De exemplu, Partidul Nazist avea o „aripă verde” care promova reforma ecologică, printre altele și prin cultivarea agricolă organică și programe de re-împădurire, precum și protecție acordată anumitor specii de plante și animale. Ca și Hitler, Heinrich Himmler a fost vegetarian și s-a opus vivisecției și cruzimii împotriva animalelor. Mișcările agricole de extremă dreaptă au apărut după război în Australia și au asociat conceptele de rasă, națiune, pământ și natură.

Pentru acest grup alimentar de nișă, ideea de „sânge și țărână” în sine se pretează unei perspective idealizate a veganismului etic arian, ca parte din puritatea rasială și moștenirea albilor. Veganismul romanțat poate servi drept cale de acces către naționalismul alb sau poate întări alte credințe care țin de naționalismul alb.

Ideile astea se mențin în cercurile de albi naționaliști și azi. Uite, pe Aryanism.net, de exemplu. Printre toate articolele dedicate istoriei, filosofiei și politicii naționalismului alb, site-ul are o pagină întreagă pentru veganism. E presărată cu citate din Hitler, Hess, Devi și Joseph Goebbels, iar autorul/autorii anonim(i) susțin(e) că veganismul e „marca unui naționalist autentic” și „un semn de adevărată empatie și de un nivel de noblețe dincolo de normele care sunt populare în ziua de azi”. Însă nu e suficient să fii vegan. Ca și Devi, pagina de net susține cu tărie că arienii trebuie să fie vegani din motive etice, nu doar pentru sănătatea proprie sau din vanitate.

Sunt respinse asocierile mainstream dintre veganism și „caricaturile hippie pacifiste” și se afirmă că adevăratul arhetip vegan e războinicul arian nobil. Chestia asta, la rândul ei, justifică „represaliile violente”. Doar cei care au renunțat la violența „inițiatică” a mâncatului de carne sunt demni de încredere că vor reacționa cum trebuie împotriva unei lumi pe care-o percep drept degradată. Arienii care inițiază violența prin consumul de produse de origine animală nu sunt cu nimic mai buni față de omologii lor non-arieni și nu sunt capabili să facă lumea „un loc mai bun”. Nu în cele din urmă, Aryanism.net susține că albii sunt predispuși genetic la veganism și își închipuie un trecut preistoric, în care arienii cultivau pământul și mâncau grâne și legume, spre deosebire de evreii care păstoreau și mâncau carne.

Ideea că veganismul e cumva „înnăscut” în albi a fost răspândită și de Jayme Louis Liardi, cvasi-vedetă pe YouTube și neonazist. Și-a început cariera pe YouTube în 2012, cu canalul Simply Vegan. La început, clipurile lui stil vlog erau fix ce te-aștepți de la un astfel de canal – o listă de cărți musai de citit pentru vegani, motive pentru care să nu mai mănânci produse de origine animală și o serie de clipuri cu ce mânca el zilnic. Dar prin 2014, Liardi a schimbat tonul. A început să susțină un cod „războinic” în relația sa cu veganismul și a criticat cultura modernă „degenerată”.

Pe la începutul lui 2015, și-a rebrand-uit canalul și a început să vorbească despre veganism drept căutarea lui personală a adevărului, un adevăr atestat de moștenirea lui europeană: „Ăsta e sângele meu, asta e genetica mea.” În cele din urmă, s-a mutat de pe Simply Vegan pe un canal cu același nume, unde susține opinii anti-globaliste și separatiste rasial. De-atunci, a fost intervievat la Red Ice Radio, iar vlog-ul lui, „Deșteptarea mea: Globalism vs. naționalism” a fost distribuit pe NationalVangaurd.com – două platforme mari de media ale mișcării neonaziste.

Poate că Aryanism.net și Jayme Louis Liardi par excepții de la regulă. Și deși nu toți neonaziștii sunt vegani sau vegetarieni, există multe exemple ale acestei filosofii alimentare în mass media mișcării de neonazism. Balaclava Küche, de exemplu, e un canal de gătit vegan pe YouTube, prezentat de naționaliști cu cagulă, din Hanovra. Homefront, o revistă a femeilor neonaziste care se concentrează pe probleme domestice și de gospodărie, promovează rețete vegetariene pentru familii ariene.

Deși veganismul alb naționalist poate să pară cumva absurd, arată și cât e de complexă și adânc înrădăcinată ideologia asta, precum și cât de atrăgătoare poate fi pentru diverse segmente de public. Dacă vrem să combatem mișcările astea rasiste trebuie să le înțelegem, inclusiv să înțelegem cum pot să încorporeze credințe pe care de obicei le asociem cu politicile liberale sau de stânga. Diversitatea acestei mișcări n-ar trebui să fie subestimată.

Alexis de Coning e doctorandă în studii de media la Universitatea din Colorado Boulder, unde cercetează mișcări sociale reacționare și politici alimentare.