Lucruri pe care le fac bărbații în transportul în comun, care-s mai nașpa decât cred ei

BBC News a publicat un articol bazat pe un studiu mai amplu pe care îl făcuse pe tema obiceiurilor „antisociale” de navetă (exemple juste: să-ți tai unghiile, să mănânci un pachet de creveți în autobuz). Articolul respectiv s-a concentrat pe unul dintre „obiceiuri” care a stârnit furie: femeile care se machiază în transportul în comun.

Mi s-a părut întotdeauna că a te machia în autobuz sau tren e un lucru normal, de bun simț, pe care îl fac mulți dintre noi, ca să avem niște dimineți cât mai eficiente ca timp. Cu excepția situației în care ți-ai răsturnat toată colecția de rujuri pe masă și ai rugat persoana de lângă tine să te dea, nu incomodezi pe nimeni, nu? Doar îți vezi de treabă, ții pentru tine și te dai cu un pic de gel de sprâncene.

Se pare că nu – cel puțin dacă e să ne luăm după „Michael, 59 de ani” și „Gerard, 60 de ani”, citați în articol, care pun femeile la punct. În probabil cele mai amuzante comentarii oferite vreodată presei, și-au dezvăluit enervarea când văd pe cineva că se dă cu blush în metrou: „Cred că o dată sau de două ori, pur și simplu m-am holbat la persoana respectivă, gândindu-mă că, în cele din urmă, o să observe și o să se simtă prost. Nu s-a întâmplat niciodată”, a zis Michael. A mai adăugat și că o dată a fost atât de șocat de o femeie care se machia la metrou încât a schimbat compartimentul.

*Spațiu lăsat liber ca să vă ridicați de pe jos, după atâta tăvălit de râs*

Dacă spectacolul uluitor dat de Michael nu era suficient cât să-ți demonstreze că tipii în vârstă, (probabil) albi sunt absolut duși cu capul, Gerard ridică ștafeta în cursa asta a celor care se simt jigniți; „E ceva atât de tupeist la femelele care insistă asupra drepturilor lor dubioase în această privință”, a spus acesta. Noi „femelele” și drepturile noastre, mm? Ce banal!

N-o să zic că mă surprind neapărat aceste comentarii – cunosc oameni ca Michael și Gerard; i-am văzut pe la magazinele de grădinărit, cu soțiile pline de resentimente după ei, agățați de ghivece de teracotă, cum dau din degete și le spun managerilor că asistenții au vorbit obraznic cu ei – dar o să zic doar că au niște comentarii un pic aberante, dacă e să luăm în calcul toate căcaturile pe care le fac acești bărbați în transportul în comun, care consideră că principala problemă a tuturor ar trebui să fie confortul lor personal.

Iată toate rahaturile pe care le fac tipii de genul Michael și Gerard împotriva colegilor lor de navetă zilnic, toate mult mai nasoale decât faptul că-mi răsucesc eu genele în camera telefonului în autobuz, dacă m-am trezit târziu.

Închide ochii și întreabă-te: când ai văzut ultima oară o femeie care să desfacă complet un ziar, într-un tren plin ochi? Chiar dacă sapi foarte, foarte adânc, aș pune pariu că ai văzut o femeie care să facă asta cel mult o dată în viață – dar, cel mai probabil, niciodată mai des de-atât. Pe de altă parte, bărbații – în mod special navetiștii – par să fie posedați de convingerea că nevoia lor de a citi e mai importantă decât spațiul personal al celor din jurul lor. Ca atare, o să-i observi adeseori desfăcându-și ziarele uriașe, la fel de elaborat ca bucata aia din Love, Actually, când Rowan Atkinson împachetează colierul pe care Alan Rickman îl cumpără pentru secretara lui sau ce-o fi, în timp ce tot ce vrei tu e să treci prin această călătorie cu trenul fără să faci un atac de panică.

Înțeleg că sunt foarte importanți și speciali și trebuie să afle despre Chestii de Bărbați Ocupați, dar, în același timp: ar putea pur și simplu să citească de pe telefoane, pe bune, fără să priveze pe nimeni de spațiul esențial necesar respiratului – deși n-ar mai putea să se dea mari cu cât sunt de citiți dac-ar face asta, nu?!

Mulți oameni se fac vinovați de asta, dar, dintr-un motiv anume, mă râcâie mai mult când un tip la costum face: „Alexa? Da, Alexa. Doar voiam să văd ce mai faci. A rămas la 10 dimineața, nu? Ai trimis deja e-mail-ul oamenilor?… Păi, poți să-l trimiți, te rog? Mă aștept la mai multe, Alexa. Ok. Pa. Pa”, ca și cum ar vrea să ne anunțe că a) e un tip îndeajuns de important încât să aibă o asistentă și b) că-i place să se poarte de căcat cu ea, ca și cum Alexa n-ar trebui să-și ducă copiii la școală. Sper ca Alexa să-i scuipe în cafea!

Totul începe cu o dregere pasiv-agresivă a glasului. Nu are suficient spațiu pentru servieta sa, înțelegi, și servieta sa are nevoie de spațiu, pentru că servieta sa e specială, dar acum e nevoit s-o țină în brațe ca pe un bebeluș (poziția, i se pare lui, e castratoare, de parcă vânătorii și agricultorii și-ar fi înghesuit vreodată corpurile în tuburi metalice, ca să le ducă în metropole unde sunt disponibile sandvișuri la porție).

Odată ce-a tușit un pic, nimeni nu reacționează, așa că țâțâie și/sau oftează. Tot nimic. Așa că se bagă, adresându-se celor din jur: „Puteți să vă duceți mai în față, vă rog?”, spune el cu voce tare. Oamenii se mișcă un pic pe-acolo, iar acum servieta sa are un pic de spațiu. E satisfăcut. Dar în agitația pe care a provocat-o, crezi că face și el vreun efort ca să se repoziționeze? Pe dracu’.

(Vezi și: purtatul unui rucsac care-l face să arate, în pula mea, ca un melc și refuzul de a-l scoate, chiar dacă e fix sub nasul unei femei scunde.)

Stăteam odată într-un autobuz, iar tipul de lângă mine se uita atât de atent la telefonul meu și la ce făceam pe el, încât am schimbat scaunele, pentru că mi-era frică. E genul de comportament – intruziv și, sincer, un pic amenințător – care îmi asigură o mutare într-o altă parte a vehiculului! Nu o persoană care se machiază la ochi! Sunteți absolut puerili!

Să-ți fie rușine.

Navetiștii au întotdeauna un aranjament super-super ridicol cu care se întrețin pe laptop, care seamănă îndeaproape cu un kit de dezamorsare a unei bombe. La câtă foșgăială necesită numai să-l scoată și să-l pregătească de folosire pe masa micuță, pe care o ocupă cu totul, au doar vreo 10 minute de vizionare (întotdeauna ceva legat de sport, dar, pe bune, un sport complet mort) înainte să fie nevoiți să coboare. Dar crezi c-o s-o scoată chiar și-așa? Să fii convinsă!

Mă întreb adeseori dacă bărbații știu că, de fapt, chiar poți să-ți cumperi umbrele cât mâna. Sunt, gen, fix de dimensiunile de care au nevoie cei mai mulți oameni ca să rămână uscați. Motivul pentru care reflectez asupra acestei întrebări e că nu cred că am văzut vreodată vreun Michael sau Gerard în vreun mijloc de transport cu o umbrelă cât mâna. În schimb, cară întotdeauna de-astea uriașe, ca toiagul lui Gandalf, ca și cum toată puterea lor masculină ar curge prin această apărătoare de ploaie uriașă și vag falică. Masculinitate toxică la treabă!

Ești în tren, boss, deci, sincer, de ce trebuie să ai la tine un cu totul alt mijloc de transport – unul atât de mare încât putea lejer să încapă în spațiul pe care îl ocupi tu în acest vehicul – n-o să înțeleg niciodată. Picioare n-ai?

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.