Am vorbit cu Keed de la Satra BENZ despre noul lui album de trap conceptual

În caz că nu ai aflat până acum, Keed, joker-ul din Șatra BENZ, a lansat un album nou pe 5 februarie. După materialele solo ale lui Killa Fonic și NOSFE, a sosit timpul și pentru rapperul care are o poză cu Romeo Fantastick în studio să scoată ceva pentru șatrabonți și șatraboante. Nu credeam că o să mai apară, sincer să fiu. Pe lângă munca din trupă, omul are și proiectele Diamante FMM, 2Americani, o groază de colaborări, se ocupă de label-ul PugLife Entertainment și are și un vlog. E tânăr, evident că are un vlog.

A lansat un album solo destul de ciudat. Dacă te aștepți să auzi cam ce bagă pe la Șatra BENZ, las-o baltă. E alt film aici. Unul conceptual, în care Keed bagă despre regi, regine, castele și alte treburi medievale. Nu prea vezi materiale conceptuale în trap. Majoritatea sunt despre droguri, femei, mașini și lanțuri de diamante. Mă rog, o să găsești elementele astea și aici, doar că-s băgate într-o poveste mult mai bine lucrată.

Spre exemplu, una dintre cele mai faine piese de pe album se numește „Dracula 2018”. E o metaforă despre cum trebuie să combini o tipă după show. Vezi tu, Keed e contele Dracula, gen, în timp ce Super ED e Contele de Monte Pizdo, care urcă în pizdă ca pe munte. Bun, și Keed are un castel, unde stau liliecii și se uită la filme cu Batman. După o cină romantică în castelul ăsta plin de sânge, Keed vrea să-i vadă prăjitura la desert. Ea se îndrăgostește, îi zice că ar renunța și la frumusețea soarelui și cam asta-i povestea. Piesa e momentan pe locul 11 la Trending pe YouTube, pe România.

Și mai sunt piese de genul pe material, care sunt plin de metafore despre succes, ambiție, petreceri, tot ce vrei. Ideea asta de a face un album de trap conceptual, și care sună atât de bine, mi s-a părut o chestie remarcabilă. Așa că l-am sunat pe Keed să vorbim un pic despre tot ce înseamnă Regele:

VICE: Albumul se numește Regele și mai toate titlurile pieselor fac referire la elemente de la o curte regală. Zi-mi care-i conceptul din spatele materialului?
Keed: Am început lucrul la albumul ăsta în urmă cu patru-cinci ani. Cam 80% din ce auzi pe Regele e scris atunci. Cea mai recentă piesă e „Ghicitoarea”, care e făcută acum doi ani. Eu făceam parte dintr-un alt proiect pe atunci. Am plecat de acolo cu vreo două-trei piese neterminate, pe care ei au lucrat foarte puțin. Conceptele pieselor erau gândite de mine și pornind de la ele am dezvoltat o altă poveste. Inițial trebuia să se numească „Trei regi”. După ce am plecat am schimbat titlul în Regele.

În perioada aia eram obsedat de filme medievale și seriale gen The Tudors. Îmi place tot ce ține de epoca aia. Cum vorbeau oamenii, hainele alea, boss, felul în care gândeau oamenii. Regele era miezul. Eu am încercat să fac o paralelă între ce se întâmpla atunci și ce se întâmplă în zilele noastre. Vreau să fac omul să conștientizeze că poate fi un rege. Orice bărbat poate avea regatul lui, acolo, în limita lui, oricât de mic ar fi.

Din moment ce îl aveai aproape gata de atâta vreme, de ce a ieșit acum?
După recepția la piesa „Dracula”, în prima ei versiune, lansată acum câțiva ani, știam că nu am expunerea necesară pentru a scoate potențialul maxim din Regele. Plus că nu dețineam anumite tehnici de interpretare și skill-uri. Pe albumul ăsta am încercat multe chestii noi, pe care nu le stăpâneam. Deci știam că nu poate fi dus la potențialul lui maxim. Pe album am scris textele într-un mod total diferit de ce găsești la Șatra sau în alte proiecte. Multe figuri de stil, am băgat zece piese pentru că zece e numărul perfect, chestii de genul.

Am scris „Ghicitoarea” exact ca o ghicitoare. Apropo de piesa asta, cu toate că auzi o chitară pe instrumental, eu nu mi-am schimbat stilul. Doar că tot materialul ăsta e cumva izolat de restul. Fiind ceva conceptual, nu putea să sune a ceva mega actual. Instrumentele, scriitura, termenii folosiți, am încercat să duc totul în direcția aia. Sună diferit, dar e o reprezentare foarte bună a personalității mele. Ăsta eram eu atunci.

Deci e un album motivațional?
Da, și sunt convins de asta și pentru că am primit deja o tonă de mesaje despre asta. Sunt foarte impresionat de feedback. Nu mă așteptam ca lumea să-l înțeleagă exact așa cum trebuie. Eu tot timpul când scriu încerc să bag mesaje motivaționale cu care să ajut oamenii. Dar nu tot timpul o fac într-un fel anume. Trebuie să-ți folosești creierul. Eu nu o să-ți bag mură-n gură de fiecare dată.

De ce l-ai pus pe Constantin Cotimanis pe intro? Cum ai dat de el?
Matei Cotimanis, băiatul lui, m-a adăugat la prieteni pe Facebook. Asta a fost acum ceva vreme. El e pe felie cu muzica asta and shit. L-am întrebat dacă e fiul lui Constantin Cotimanis. Mi-a zis că da și eu de atunci am știut că într-o zi o să leg ceva cu omul ăla. Trebuia să fac asta. E vocea AIA. Când dai drumul la Pro TV îl auzi pe el. Așa că l-am sunat pe om, i-am explicat conceptul, care va fi rolul lui și a fost de acord. Nu el a scris textul. La Pro TV sunt oameni angajați să facă asta, el doar recită.

Așa că am vorbit cu Guță, aka. Super ED, care e cel care se ocupă și la Șatra de comunicate, chestii de promovare, descrieri, el le face pe toate astea. Are un stil fain. E amuzat și foarte cult, cu un vocabular foarte dezvoltat. Deși nu pare, el e cel mai citit dintre noi de la Șatra. În fine, i-a dat textul lui Cotimanis și cu toate că nu i-a plăcut foarte mult inițial, l-a modificat un pic și l-a tras.

Apropo de Super ED, „Dracula 2018” e una dintre cele mai memorabile piese de pe material. E și pe trending pe YouTube în prezent. Care-i povestea ei?
Dracula e una dintre cele mai bine scrise piese ale mele. După cum am zis mai devreme, am lansat o versiune în trecut, dar nu s-a bucurat de succesul pe care știam eu că-l merită și pe care mi-l doream. Am decis să o fac cu Guță de data asta. I-am zis să schimbe niște versuri. Să rămână neapărat „eu sug sânge, tu sugi pula”, că ăla-i miezul, și apoi să-și facă magia.

Cel mai bun mod prin care aș putea-o descrie ar fi un „film audio”. Dracula e despre cum ies de pe scenă, am sânge la gură, că, nah, sunt vampir, și detectez următoarea prospătură. Adică am terminat show-ul și trebuie să-mi fac și eu treaba că sunt tânăr. Trebuie să mă duc să lovesc, știi? Ei, pac, o detectez, o iau cu mine în castel, acolo unde se uită liliecii la Batman, aprind lumânări că n-am lumini, mâncăm, hau-bau, se termină, știi care-i treaba. Partea cu frișcă „Hulala” e scrisă de Guță. Omul e nebun. E minunat să faci orice cu el. Plin de energie și încântător.

Care-i piesa ta preferată de pe album și de ce?
„Camera de tortură”. Eu în prezent mă consider un om bun. Dar nu am fost tot timpul bun. Am fost o zdreanță de om. Am mințit, am furat, mi-am înșelat prietenii, eram egoist. Una e să te iubești pe tine ca să-i iubești pe cei din jur și alta e să fii lacom și egoist. A trebuit să mă lupt cu astea. Pentru mine a fost terapeutic să scriu „Camera de tortură”. E foarte important să fii sincer cu tine și să nu te minți. Doar atunci o să înceapă lumea să te înțeleagă și să te simtă.

Nu te simți vulnerabil când dai totul afară din tine?

Nu dau tot. Nu am cum. E imposibil. Gândește-te că nici soția sau iubita cu care ești de un an, doi, douăzeci, sau prietenii tăi pe care-i știi de o viață, nu te cunosc în totalitate. Cred că nici tu nu te cunoști în totalitate. Ajungi să faci chestii de care nu credeai că ești capabil. Nu mă expun prea mult în muzică. Și dacă o fac, o fac cu bună știință. Mi-o asum. E ca atunci când îi împrumuți bani unui om și știi că poate nu-i mai vezi niciodată.

În intro-ul de la „Petrecere în castel”, zici că vrei ca jumătate din cenușa ta să fie fumată împreună cu un pahar de Macallan. Cine ai vrea să-ți fumeze cenușa?
Sunt convins că șetrarii mei ar face asta în secunda doi. Am uitat totuși să trag ceva pe intro-ul ăla de pe piesă, dar profit de ocazie și-l zic aici: nu aș vrea să se lase cu plânsete, dolii și suferințe atunci când mor. E ceva normal să mori, mai repede sau mai târziu. Nu ar trebui să existe suferință după moarte. Orice început are un sfârșit, cum zice treaba aia. Eu după moarte o să mă duc în altă parte. Eu în asta cred. Nu poți să te termini de tot. Nu ai cum.

Cum crezi că va fi recepționat materialul ăsta de public? E ceva diferit de ce ai scos până acum în termeni de sound și concept.
Momentan reacțiile sunt extraordinare. Sunt surprins cât de pozitive sunt reacțiile și sunt mulțumit de numărul de vizualizări, 1 040 000 în trei zile. Cine se prinde de film, bine, cine nu, asta e. Lumea nu o să-l aprecieze la fel de mult ca albumele cu Șatra. E logic. Când suntem toți se creează o altă energie.

Mi-aș dori ca succesul meu pe plan solo să ajungă cel puțin la fel de mare pe cât e succesul Șatra, însă sunt convins de faptul că treaba asta e imposibilă. Pentru că aici vorbim de alt vibe. Când suntem toți, energiile noastre se îmbină și se creează altceva. E ca la Power Rangers. Ca atunci când se făceau ăia toți cu roboții lor într-un robot mare de tot. Exact așa e.

Tu lansezi foarte multe materiale. La fel și colegii tăi. Și mai sunt o tonă de alți artiști de trap. Nu crezi că sunt prea multe albume de trap la ora actuală?
Nu sunt chiar așa multe. Sunt foarte puține care chiar au succes în adevăratul sens al cuvântului. Se întâmplă atunci când vine un curent nou și tu-l pompezi atât de mult încât la un moment dat îl omori. Asta se întâmplă și cu muzica de la radio. Dacă o dai toată ziua, piesa o să moară. Te obosește. Dacă vorbim de trap, în România ar fi foarte greu să se întâmple asta, pentru că foarte puțini artiști care bagă genul ăsta au înțeles ce să faci ca să poți să ai succes cu asta.

Degeaba o face foarte multă lume și degeaba au făcut-o alții înaintea noastră. Pentru că nu a dat-o nimeni cum am dat-o noi. La noi sună așa cum trebuie să sune. Dar uite, eu nu consider că ce fac eu e trap. Și niciodată nu am vrut să zic că fac trap sau ca sunt trapper. Aici vorbesc exclusiv despre mine. Nu-mi place să fiu catalogat. Eu nu fac rap. Eu nu fac trap. Eu fac muzică.

Trap-ul a crescut foarte mult în ultimii ani la noi. Mă refer la ăla din străinătate, care a ajuns și la radio. Crezi că trap-ul românesc o să ajungă vreodată în mainstream?
Trap-ul a ajuns deja la radio. Într-o formă sau alta. Mă refer la influențe. Deja sunt strofe de pe piesele pop/dance care au cadență de trap and shit. Sunt sunete, texte, elemente de imagine, beat-uri. Absolut totul e influențat de trap. Eu cred că o să ajungă și genul ăsta în mainstream. Gândește-te că pe radio la noi se dă „Rockstar”. O să se dea și trap românesc la radio. Asta o să se întâmple în 2019 când o să scoată Șatra următorul album.