Trolii misogini de pe Internet au încercat să-i distrugă viața tipei ăsteia, dar ea a supraviețuit

Precursoarea mişcării alt-right a fost o campanie masivă şi coordonată de hărţuire pozând într-o mişcare pseudo-politică numită Gamergate. Mişcarea Gamergate a supravieţuit asmuţind trolii şi hărţuind diverse ţinte. Insultele reale sau comentariile percepute ca insulte se propagau pe canalele Gamergate şi uneori aveau consecinţe în viaţa reală, concretizându-se în concedieri, ameninţări cu moartea sau hărţuire.

Una din ţintele principale ale Gamergate a fost o femeie: dezvoltatoarea de jocuri Zoe Quinn. Pentru ea, Gamergate a fost ceva personal. Un fost iubit a creat această mişcare ca să se răzbune pe Quinn fiindcă aceasta îl părăsise, punând capăt unei relaţii abuzive.

În cartea sa apărută recent, Crash Override, Quinn îşi descrie experienţa cu Gamergate şi scrie despre cauzele sistemice care duc la hărţuirea online. Am stat de vorbă cu Quinn despre noua ei carte, apariţia mişcării alt-right şi despre cum a trecut peste Gamergate.

VICE: Şi tu şi alţii aţi zis că aţi încercat să avertizaţi oamenii cu privire la Gamergate înainte să se alieze cu alte grupări extremiste şi să apară mişcarea alt-right. Cum a fost să vezi că se dezvoltă sub ochii tăi?
ZOE QUINN: Abuzurile şi hărţuirea au durut mai puţin decât faptul că oamenii care ar fi putut schimba ceva au ales să n-o facă, fie pentru că n-au luat ameninţarea în serios, fie pentru că s-au gândit că va trece de la sine dacă trolii sunt ignoraţi. De fapt, trebuie să lupţi. Ar trebui să ne sune cunoscut dacă am fost atenţi de la alegeri încoace, fiindcă mecanismul e foarte asemănător.

Şi da, cele mai multe grupuri de extremă dreaptă vor părea nişte cretini pentru că fac afirmaţii cretine şi-ţi vine să zici: „Nu, nu e adevărat că albii sunt o rasă superioară, asta e o tâmpenie." Sigur că e o tâmpenie, dar asta nu înseamnă că nu poate face rău cuiva.

În ziua de azi nu mai merge să-i arăţi cu degetul ca să râdă toată lumea de tâmpeniile pe care le debitează. Lor nu le e jenă de ceea ce fac, sunt mândri de ei. Practic, le faci reclamă.

Ce nu realizează cei care nu s-au confruntat niciodată cu aşa ceva?
O chestie foarte importantă pe care mulţi n-o înţeleg dacă n-au avut de-a face cu acest gen de hărţuire e că nu se petrece numai pe internet. Am început să primesc telefoane, să fiu urmărită pe stradă, erau oameni care campau în faţa casei mele şi mă ameninţau. Totul a început în viaţa reală, eram într-o relaţie abuzivă şi, când l-am părăsit, s-a folosit de internet ca să se răzbune. E ceva destul de obişnuit pentru victimele violenţei domestice.

Delimitarea între abuzul online şi cel din viaţa reală e tot mai neclară pe măsură ce suntem tot mai conectaţi şi trăim tot mai mult online. Eu sunt un caz mai ciudat din punctul ăsta de vedere, fiindcă sunt o dezvoltatoare independentă de jocuri şi atunci munca mea se desfăşoară online, deci e un fel de hărţuire la locul de muncă.

Se pare c-am uitat învăţăturile de la începutul anilor '90, când priveam tot ce vedeam online cu o doză de scepticism şi ştiam că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par pe internet. Există foarte mulţi oameni care încearcă să manipuleze ştirile despre o persoană anume ca să-i distrugă cariera.

Angajatorii te caută pe Google înainte să te cheme la interviu şi asta indiferent dacă lucrezi sau nu online. Dacă nu ai cine ştie ce prezenţă online, atunci mizeriile aruncate de cei care vor să-ţi distrugă reputaţia sunt cam singurele rezultate care apar, iar angajatorii nu prea stau să verifice. Şi chiar dacă o fac, probabil au şi alţi candidaţi care nu au asemenea rezultate la o căutare online.

Sunt multe cazuri în care violenţa se mută în afară ecranului, dacă ne gândim la Elliot Rodger şi Dylann Roof, care au ucis o mulţime de oameni şi care au o prezenţă online pe măsură. Când eşti ţinta hărţuirii, nu ştii dacă cineva îţi face o glumă proastă, ceea ce nu e OK oricum, sau dacă chiar vorbeşte serios.

Dată fiind experienţa ta, s-ar putea să fii cea mai în măsură să ajuţi victimele hărţuirii online. Ce te-a motivat să înfiinţezi Crash Override, organizaţia nonprofit care sprijină victimele hărţuirii?
Când eram eu ţinta hărţuirilor, am găsit canalele pe care coordonau acţiunile împotriva mea şi le-am înregistrat în secret fiindcă au început foarte repede să atace şi alţi oameni. Atacau alte persoane care aveau sau despre care se credea că au vreo legătură cu mine. Vedeam că încep să se intereseze de cineva şi încercam să le-o iau înainte şi să avertizez persoana respectivă. Am făcut asta foarte multă vreme şi după ce am discutat cu alţii care au trecut prin experienţe asemănătoare am decis să încerc să fac ceva mai formal şi accesibil victimelor hărţuirii online.

Când treceam eu prin asta şi situaţia a escaladat şi a devenit publică, m-au contactat o mulţime de oameni care trecuseră prin experienţe asemănătoare şi voiau să-mi spună povestea lor. Mi-era foarte clar că experienţa mea nu era ceva nou sau special, ceea ce ştiam deja într-un fel, dar totul capătă altă dimensiune când stai de vorbă cu alţi oameni care au trecut prin asta. Am decis să creez instrumentul pe care mi-aş fi dorit să-l am la îndemână când treceam prin asta în loc să-mi doresc ca lucrurile să fi stat altfel.

Cum te-a afectat personal pe termen lung hărţuirea din partea Gamergate?
E ciudat, fiindcă Gamergate nu e nici singura, nici cea mai mare problemă din viaţa mea. Am rămas fără adăpost, am trecut prin multe chestii. Am avut o copilărie nefericită, dar măcar simt că am trecut peste asta. Oamenii nu ştiu lucrurile astea despre mine decât dacă le spun eu. Nu e ceva ce ar putea reapărea oricând, dacă nu pun la socoteală stresul posttraumatic sau alte efecte cognitive.

Acum chiar că fostul meu iubit o să mă urmărească tot restul vieţii. Gamergate va însemna întotdeauna ceva diferit pentru mine decât pentru alţii fiindcă eu am fost târâtă în situaţia asta de o persoană apropiată şi nu fiindcă încercam să combat o ideologie sau pe vreunul care încerca să-şi construiască o reputaţie împroşcând cu noroi, ci fiindcă fostul meu iubit a creat lucrul ăsta ca să se răzbune pe mine. E foarte ciudat.

Prietenii mei nu înţelegeau la vremea aceea cum de mi se întâmpla tocmai mie una ca asta. N-avea nicio logică. Îmi place să glumesc. E ciudat că totul se învârte în jurul meu de parcă aş fi cine ştie ce figură politică când ultimul meu joc lansat a fost o glumă cu un ecran care se încarcă şi pe care scrie Aşteptându-l pe Godot. E absurd, toată situaţia e absurdă.