FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

D-aia nu merge România, mă, că e plină de hipsteri

Hipsterii nu votează, ci vor s-o taie rapid din țară
clem-onojeghuo-U22pJ6BclUQ-unsplash
Fotografie de Clem Onojeghuo / Unsplash


Nu e nimic în neregulă să vorbim despre hipsteri. Există. Îs palpabili şi importanţi. Ca rockerii, maneliştii, corporatiştii, boschetarii şi aşa mai departe. Aiurea e să-i considerăm vinovaţi de ceva, fiindcă din tortul ăsta, toţi avem păstrată o felie.

Dinu Guţu a scris, pe CriticAtac, o bucată cu titlul Noaptea Caselor deschise și Monica Macovei sau despre spiritul retrograd al «urbanilor» noștri. O compunere derutantă şi derutată, despre cum hipsterii sau urbanii (două lucruri foarte diferite, de altfel, pe care Guţu le îndeasă forţat în aceeaşi casoletă) sunt o „imitaţie tristă”, cu „un decalaj de doi-trei ani, a centrelor creative europene”.

Publicitate

Am început să mă plictisesc de unghiul ăsta: „La noi aia, aialaltă şi aşa şi pe dincolo”. Atât putem, Dinule. Apoi, sunt dojeniţi că-s prea de dreapta, prea corporatişti, prea pro-europeni şi, până la urmă, că-s prea naivi cei care o susţin pe Monica Macovei. Că n-au înţeles care e treaba cu Occupy. Dar şi ăia au fost cam confuzi. Citez doar asta, dintr-un text al jurnalistului Douglas Haddow: „Tocmai ambiguitatea e motivul pentru care evenimentele din Zuccotti Park (n.r.: New York) ar putea deveni cele mai însemnate proteste de la mişcarea pentru drepturile civile. Îşi trag suflul din statutul indefinit și aduc laolaltă pe cei care altfel ar fi separaţi prin definiţie.”

De fapt, urbanii noştri, dacă pot fi uniţi la Summer Well, Macovei îi cam separă. Şi cred că se vede asta cu ochiul liber pe Facebook, că tot e considerat de Guţu ca fiind principalul loc unde se manifestă specia asta. Ce-i, mă, Dinule, n-ai like-uri? N-ai prietenii care trebuie? Chiar, câţi prieteni ai? Ieşi la o bere cu ăia cărora li se pare prea scumpă berea în oraş şi au impresia că suntem sclavii corporaţiilor şi scrie dup-aia un text despre cum ceilalţi prieteni ai tăi de pe Facebook vă trag în jos. Irelevant.

*

Să nu vorbim despre hipsteri acum, Dinule, când hipsterii-s pe meleaguri româneşti cu mult înainte să-ţi iasă (şi să-mi iasă) primul coş pe obraz. Şi-s câţiva. Care oricum nu votează (mulţi dintre ei, nici măcar cu Macovei), ci vor s-o taie rapid din ţară, ca să trăiască în vestul ăla care lor li se pare „centru creativ”.

Publicitate

De-acord cu tine că unii dintre urbanii (nu hipsterii) despre care vorbeşti sunt „împotriva mitocanilor, etnicilor (minoritari), ori a căpșunarilor, fără acces la cultură fină ori distincție”. Ăsta e şi un efect al radioului cu sloganul: „Deschidem minţi”. Dar să nu generalizăm, Dinule, că, spre exemplu, nu toţi rockerii ar crăpa ţeasta unui manelist. Şi nu toţi taximetriştii miros a shaorma, da? Ai, probabil, impresia că eşti trădat de generaţie. Dinule, generaţia ta (şi a mea), născută prin anii ’80, umple metrourile între cinci şi şapte, n-are timp să meargă în Control sau să citească din Casa Jurnalistului. Nici nu-i interesează, fiindcă, nu-i aşa că şi tu îi consideri ignoranţi? Acolo trebuie lucrat, Dinule, nu la ăştia de-o votează pe Monica Macovei.

Fiindcă, înţeleg, cel mai mult te apasă Monica. Neglijenţa urbanilor de a vota o femeie anti-sistem, care, de fapt, tocmai din sistem vine. Şi ce sistem. Unul care a vrut interceptări telefonice fără mandat. Frumos paradox, ce să zic? Atunci, de ce nu aduci argumente împotriva Monicăi Macovei, în loc să-i arăţi cu degetul pe ăia care o votează şi să te simţi deasupra lor? Hipstere!

*

Notă: Linkul lui Dinu Guţu către articolul lui Ciprian State,_ „Hipsteri în Bucureşti”, merită citit, chiar dacă Decât o Revistă a jucat slab pe subiect şi chiar dacă e şubred pe alocuri (spre exemplu, ideea cu followeri, pe care o invocă şi Guţu, e stupidă numai prin faptul că e valabilă în aproape orice conglomerat)._

Mai citește despre hipsteri:
Ce este un hipster?
Vă rog, hai să renunțăm la cuvântul hipster în 2014
Ghidul hipsterului ortodox