Orașe în nori făcute din lasagna

Știți faza aia din Super Mario în care urci în vârful unui vrej de fasole și dai peste un nivel nou care e ascuns în nori? Știu, e cea mai cool chestie. În mod sigur, arhitectul-artist Tomás Saraceno e mare fan Mario, pentru că mulțumită lui, există în cer o versiune reală a nivelului ascuns din joc.

Tomás a fost primul artist care a fost invitat în rezidență la Centrul de Artă, Știință și Tehnologie MIT, iar interesele lui principale sunt o expediție în viitorul tehnologiei și platformele suspendate în aer. Printre lucrările lui anterioare s-a numărat construirea unui Oraș al Norilor în Berlin și a unei pânze de păianjen uriașe în New York, care demonstra structura galaxiei.

Ultimul lui proiect, On Space Time Foam acoperă 1 200 de metri pătrați și se compune din trei straturi de film transparent ridicate peste HangerBiocca în Milano. L-am sunat să vorbim despre artă și știință și despre cum ar putea înlocui aerul solul.

Salut, Tomás! Din ce e făcută chestia asta demențială?

Tomás Saraceno: 99.1% din ea e aer! Chestia asta funcționează combinând aer presurizat diferit, în membrane de film și în spațiul de expoziție. Fiecare experiență e unică pentru că mișcarea ta depinde de greutatea corpului și de mișcarea pe care o exerciți, care afectează spațiul dintre membrane, mișcându-le în sus și-n jos. Știu că e derutant, așa că gândește-te că e un fel de lasagna.

Ce?

Membranele sunt ca foile de lasagna, iar aerul e carnea dintre straturi. Greutatea a trei oameni va curba structurile mai mult decât le curbează greutatea unei singure persoane. E o analogie foarte clară la teoria relativității a lui Einstein: el a spus că masa unui corp poate modifica spațiul și timpul. În acest caz, curbează membrana și poate fi foarte dificil să ieși de aici, aproape ca dintr-o gaură neagră.

Marfă! Și poți sări în ea?

Nu, nu e o saltea din aia pentru copii din parc! Aș vrea ca jurnaliștii care au descris lucrarea astfel să fi încercat să sară pe ea. Ar fi văzut că e imposibil. Ca să sari, ai nevoie de ceva care să te împingă înapoi, ca un arc. Poți sări pe aproape orice suprafață, dar în On Space Time Foam e exact opusul, mai degrabă te scufundă decât să te arunce în sus.

Cum te miști prin ea?

Mișcarea ta depinde total de mișcarea celorlalți oameni. De exemplu, dacă e cineva care vrea să iasă, dar s-a scufundat prea tare și nu mai poate ajunge la ieșire, doi sau trei oameni trebuie să meargă în partea cealaltă ca să-l ridice încă 2 sau 3 metri ca să poată ieși. Stabilește o relație directă între toți oamenii aflați în spațiu.

Deci reflectă cumva efectul aripă de fluture?

Exact. Instalația e ca un ecosistem, relaționăm între noi și cu spațiul ca un întreg. Uneori îți afectează mișcarea oameni pe care nici nu-i vezi, dar după o vreme începi să înțelegi cum funcționează dinamica spațiului.

Se vrea a fi un proces de învățare. Descoperi cum îi influențezi pe alții, fie conștient, fie inconștient. Are legătură și cu limbajul corpului pentru că lucrurile se întâmplă prea repede pentru a putea comunica unii cu alții folosind limbajul. Trebuie să încerci să reacționezi cu mișcările oamenilor și să lucrați împreună.

Cum se simte când te plimbi pe ea?

[Râde] E grozav! La început te sperii puțin, structura atârnă la o înălțime de 20 de metri, dar se schimbă constant, așa că ajungi destul de sus. Întâi te îngrijorezi și te întrebi cât de sigură e sau dacă nu cumva o să te înghită cu totul, dar n-o să se întâmple asta. A trebuit să facem multe calcule ca să ne asigurăm că e sigură. Ne-am luat și măsuri de siguranță, n-aveți de ce să vă faceți griji.

Pare să te dezorienteze destul de tare.

La început da, dar e uimitor cât de repede se adaptează creierul și începe să perceapă mediul înconjurător diferit. Odată ce intri în spumă, începi să iei în calcul dimensiunea verticală, la care nu ne gândim în mod normal. E fascinant să-ți simți creierul cum se adaptează la o mișcare străină pe care n-a experimentat-o până acum.

Ce o să se întâmple cu ea după ce instalația ia sfârșit?

La modul în care am construit-o, e posibil s-o putem muta afară și s-o umplem cu heliu sau hidrogen. Ar arăta ca o insulă plutitoare.

Ce tare! Și unde ați pune-o?

Probabil în Maldive, unul dintre primele locuri care va fi inundat de ape din cauza încălzirii globale. Ne-am întrebat tot timpul ce vom face cu instalația asta, am invitat specialiști de la MIT să speculeze cum să folosim insulele plutitoare și pentru a distila apa de aer.

On Space Time Foamface parte din proiectul tău Orașul Norilor. Care e faza următoare?

Pregătesc designul pentru un platou zburător în Rotterdam. Când e vânt afară, chestia asta își va lua zborul și va pluti. E un fel de hibrid între un zmeu și un balon.

Ce nebunie. Și o să poată merge oameni pe ea?

Da, da. Vrem să meargă pe ea. Va fi ca un zmeu de 300 de metri. Când vântul e destul de puternic ar trebui să se ridice la 60 de metri în aer!

De ce îți place atât de mult să combini știința cu arta în felul ăsta?

E minunat să poți folosi arta ca instrument pentru a explica concepte pe care oamenii nu le-ar putea înțelege ușor altfel.

Mulțumesc, Tomás!

Urmăriți-l pe Matthew pe Twitter: @matthewfrancey

Traducere: Oana Maria Zaharia