Nymphoisteria

Isterie totală ieri pe tema interzicerii filmului lui Von Trier în sălile de cinema din România. Oare ce e așa surprinzător la faptul că un film cu sex explicit a fost interzis în cinematografe, unde se aplică un regulament bun sau rău, care exact asta interzice? De ce Von Trier să arate full frontal nudity și penetrări în grup și oricine altcineva nu? Că ce face el e artă, nu pornografie?

Regulamentul respectiv dă criterii ceva mai factuale decât distincții bazate pe valori, intenții și percepții subiective. Chiar dacă normele cu privire la ce poate fi arătat în filmele de cinema sau în operele care aspiră la statutul de artă s-au relaxat permanent timp de un secol și s-a ajuns la banalizarea scenelor de sex și nuditate, știm cu toții că penisul în erecție și sexul penetrativ filmat explicit sunt încă tabu în public. Criteriile de acordare a calificativului IM 18 XXX, interzis minorilor și proiecția publică, se potrivesc ca o mânușă fimului: „scene care prezintă detaliat şi explicit actul sexual", „scene care prezintă modalităţi de satisfacere a dorinţelor sexuale şi de divertisment sexual", „scene cu conţinut excesiv de cruzime sau sadism". Ok, de pus pe site-uri XXX nu e, așa cum observa un actor, dacă ar fi porn comercial ar fi foarte prost, dar asta nu însemnă că nu are secvențe pornografice, iar în percepția unora lucrul acesta poate fi suficient cât să deplaseze toată miza unui film. Așa cum alții pot considera artă lucruri care în mod evident sunt excitante și sunt în primul rând cu și despre sex.

Se știa de la bun început și că versiunea din cinematografe e cea cenzurată de producători chiar cu scopul ăsta. Asta a fost pentru mine un bun motiv să nici nu mă grăbesc să văd filmul în cinema. Se pare că n-a fost cenzurat destul din moment ce au rămas secvențe de sex explicit. Ce-i drept alte filme cu sex explicit trec sub radar. Acum o lună am văzut L'inconnu du lac, cu o scenă de felație filmată cu actorii, nu cu dubluri, la Elvira Popescu, și nu s-a sesizat niciun consiliu și nicio comisie. Acum 15 ani am văzut la fostul festival Dakino făcut de Dan Chișu un film francez în care o scenă de viol era filmată cu penetrare explicită. N-a fost niciun scandal. Dar dacă vrei proiecții în cinema în mall standardele sunt altele. Regizori cult cum ar fi Larry Clark sau Bruce La Bruce au avut de ales între a primi rating-uri restrictive sau a nu arăta explicit scenele de sex și au plătit costurile alegerilor făcute. Cu ce e Lars Von Trier atât de special încât lui să i se permită ceea ce altor artiști le este interzis?

Foto de regizorul Bruce la Bruce. Pornografie sau artă? (Treci cu mouse-ul peste poză, să vezi despre ce e vorba.)

Câteva dintre argumentele folosite de cei care s-au revoltat ieri funcționează destul de ciudat. Cum ar fi că suntem singura țară din Europa care a interzis ca filmul să fie difuzat în public. România e înapoiată bla bla ortodoxia bla bla conservatorii bla bla homofobii și misoginii bla bla. Așa, și? E trist, e exasperant. Dar cum ar putea fi ratingurile altora un argument valid într-o discuție? Cel mult te pune pe gânduri, dar ceva nu e greșit pentru că alții fac altfel, chiar dacă îi considerăm superiori. Apoi a fost tevatura cu membrii comisiei. Ăsta e singurul moment în care asta e complet irelevant. Argument ad hominem vă spune ceva? E un atac la persoană, o modalitate de a deturna discuția și nu un argument că filmul nu merita ratingul respectiv sau că sistemul de clasificare e prost. Dacă în comisie era Raed Arafat devenea dintr-o data legitimă decizia comisiei? Apoi e argumentul că adulților le-a fost interzis să vadă scene de sex explicit în public ca și cum ar fi minori (care oricum văd și ei porn pe net, cu asta sunt de acord). Păi de-asta există rating-ul respectiv, ca să interzică adulților să vadă sex explicit în public. Poate că asta e o tâmpenie, iar eu sunt înclinat să fiu de părerea asta, dar nu poți să accepți sistemul și apoi să te miri că se aplică sau să ceri o excepție pentru artistul tău preferat. Trebuie să contești tot sistemul, să fii în favoarea arătării sexului în public. În alte țări există cinematografe în care se poate urmări chiar pornografie, se mai face și sex. Cinematografele sunt lăsate să-și aleagă singure genul de producții pe care vor să-l difuzeze și așa mi se pare cel rezonabil. Probabil că în timp mainstreamul se va relaxa și cu penisurile erecte și cu scenele de sex explicit. Din punctul ăsta de vedere indignarea de acum e bună; chiar dacă sistemul nu poate fi eliminat, măcar poate fi silit să facă excepții și să se relaxeze treptat prin crearea de precedente. Privit așa mi se pare acceptabil să distingem între operele care înfățișează sex explicit și au și alt content și valoare estetică și cele care arată doar sex. Și mi se pare acceptabil și ca Von Trier să fie vârful de lance al libertății care să relaxeze sfincterului cenzurii pentru penetrarea totală. Pun pariu că astăzi comisia se va întruni și va schimba calificativul la cel de interzis minorilor și atât.

M-a mirat și cât de indignate au fost multe femei, chiar unele dintre cele pentru care scena din Adele era prea porno, mai multe decât tipii din feedul meu de facebook. Sunt convins că multe dintre ele nu suportă pornografia (și nu doar pentru că se adresează bărbaților și le obiectifică pe femei), dar au apărat cu pasiune filmul, pe motiv că e artă și nu porn. Nu e cam ipocrit și pudibond să fii anti-porn și să nu reușești să vezi nicio valență estetică in pornografia ordinară, de o diversitate și o varietate copleșitoare, dar să aperi un film care se folosește de scenarii tipice porno și care are motto-ul „forget about love"? Distincția tare dintre pornografie și artă e chiar împotriva spiritului filmului, care e un efort de a șterge granițele dintre cele două, un lucru care pe Von Trier l-a preocupat încă de la primele filme.(faimoasa scenă cu orgia din Idioții, în care e arătată explicit penetrarea).

Apoi m-a lovit realizarea că, tocmai pentru că nu agreează pornografia pură și dură, tipele s-au raliat la cauza filmului ăstuia, care le dă la pachet scenarii în mod evident și intenționat pornografice, sub pretextul unei povești despre dependența de sex, dar le alternează cu intelectualisme prețioase și estetisme gen peisaje filmate sleek. În fond, femeile au preferat mereu operele pe care poți să-ți masturbezi sentimentele, cum ar fi comediile romantice și romanele de amor, inclusiv cu scene de sex explicit. Știți cine s-a mai prins de schema asta? Lars Von Trier. Și o să citez de pe Wikipedia: „În 1998 Lars Von Trier a făcut istorie când compania lui de producție, Zentropa, a devenit prima companie de film mainstream care a produs filme porno hardcore. Trei dintre aceste filme Constance (1998), Pink Prison (1999) și crossover-ul porno/mainstream All About Anna (2005) au fost făcute în primul rând pentru un public feminin și s-au bucurat de un deosebit succes în Europa (…). 'Femeilor le place să vadă alți oameni făcând sex. Ce nu le place să vadă sunt prim plan-urile cu organe ciocănindu-se interminabil și fără o poveste. Lars Von Trier este primul care a realizat asta și care a produs filme pornografice de calitate și de valoare pentru femei.' Revista Stern".

Cred că o să mai am puțină răbdare să văd Nymphomaniac ca lumea. Dacă găsesc că tipul s-a rablagit și nu mai are nimic să-mi zică, sunt oricum o grămadă de filmmakers tineri, femei și bărbați, gay și hetero, care se pișă cu talent pe distincția dintre pornografie și artă.