Ce dracu' ar trebui să facem cu viața noastră când ni se spune că vine sfârșitul lumii?

A devenit ceva comun să spunem că tineretul nu are niciun viitor. Dăm vina pe rata crescută a șomajului, pe baby boomeri care refuză să-și lase averea generației următoare și pe politicieni că au creat o societate în care trăim mereu cu teama că ne vom pierde locul de muncă. Și avem tot dreptul să facem asta.

Sunt total de acord că toate aceste probleme ne-au înnebunit pe toți și ne-au obligat să ducem o existență fără copii, din care evadăm uneori când jucăm jocuri de băut, mâncăm junk food ieftin, zburăm ieftin cu avionul, luăm droguri și butonăm jocuri pe telefon. Dar ce va face generația noastră când va da de căcat? Când va începe Armaggedonul, mă refer.

Toată lumea prezice sfârșitul lumii de la începutul timpului. Întâi Dumnezeu voia să ne omoare. Apoi diavolul. Apoi bomba nucleară. Și acum asteroizii sau marea sau propriul nostru comportament de căcat. Orice s-ar întâmpla, știm că într-o zi lumea va lua sfârșit în flăcări, iar pentru presă, această paranoia înseamnă biletul cel mare la loterie. Ce să mai, e Sfântul Graal al presei moderne.

Din păcate, când iei în mână un ziar, nu vezi fotografii cu bătrâni nebuni care au pancarte pe care scrie „SFÂRȘITUL E APROAPE”, ci articole serioase scrise de oameni de știință. Asta dă greutate nu doar poveștilor de groază despre gripă aviară sau ploaie acidă, dar mai ales celei care susține că noi am distrus planeta printr-o combinație de lăcomie, prostie și cruzime, iar viitorul arată ca un film cu dezastre regizat de Hieronymus Bosch.

Ultimul studiu pe care l-am citit vine dintr-o sursă destul de solidă, NASA, care a aflat că doar pentru că societatea noastră a reușit să producă Citalopram, Itsu și Spotify, nu înseamnă că e imună la același gen de colaps care a lovit toate celelalte societăți umane din istorie. Și nici obiceiul nostru prost de a exploata resurse nu ne prea ajută.

E o lectură interesantă și destul de deprimantă. Și atunci se pune următoarea întrebare: Ce ar trebui să facem, acum că știm această informație? Avem ceva de făcut? Sau ar trebui să ne scoatem șezlongurile, să punem niște bere la gheață și să așteptăm ca vecinii noștri să-și pună câinii la proțap? Una e să fii bătrân și să auzi că e sfârșitul lumii și alta e să fii tânăr și să auzi că n-ai niciun viitor.

Dacă ai douăzeci de ani, ce sens mai are orice? Ce rost are să faci bebeluși, să-ți dezvolți cariera, să te lași de fumat, să-ți faci o familie, să faci o facultate, să faci orice necesită efort? Dacă tot luxul vieților noastre o să înceapă să se fărâme în vreo cincisprezece ani, atunci de ce să ne obosim să facem altceva decât sex fără obligații?

Nu sunt sigur că suntem o generație obișnuită să se confrunte cu realitatea și niciunul dintre noi nu are idee ce să facă atunci când aude astfel de preziceri înfricoșătoare. Nimeni nu știe cum să inverseze efectele unui mileniu de abuzuri ale omenirii sau cum să redistribuie averea astfel încât să pună capăt sărăciei sau să stopeze ploaia de Molotoave aruncate la proteste prin toate colțurile lumii. Ca să nu mai spun că nu știm să gestionăm consecințele acestor dezastre: cum să oprim o sângerare abundentă, cum să facem focul, cum să prindem pește.

Cel mai nasol e că probabil nici măcar nu putem încetini goana în care se află planeta spre sfârșitul lumii; suntem prea adânciți în obiceiurile noastre. Soluțiile par fie imposibile, fie niște porcării hipioate. Ne blestemăm strămoșii că ne-au distrus planeta, dar apoi ne amintim că noi suntem generația care am vrut să fim duși cu mașina la școală, am vrut mâncare gătită rapid, jeanși ieftini și vacanțe frumoase, bucătării călduroase. Nu noi am iscat focul, dar nici n-am făcut nimic să-l stingem.

Așa că trăim într-o lume în care toți putem fi învinuiți și nu avem ce face în privința asta. Știrile despre apocalipsă ne bombardează din toate părțile, iar noi suntem indiferenți și apatici. De ce ar merita să ne batem capul? Știm de ani de zile că ghețarii au început să se topească, dar care dintre noi a început să facă economie la curent? Continuăm exact așa cum ne-am obișnuit, sperând că n-o să ne pese când moartea brutală va veni peste noi.

Desigur, există și multe spaime false în legătură cu sfârșitul lumii și multe speculații tâmpite, dar ne confruntăm și cu destule probleme reale care confirmă că suntem pe drumul către distrugere totală.

Problema e că ignoranța ne face fericiți, când adevărul înseamnă că suntem condamnați la moarte împreună cu toți prietenii noștri. Dacă nu e nimic de făcut, se pare că cel mai bun lucru pe care îl putem face e să continuăm să trăim la fel ca până acum: pierzând timpul pe Facebook, trimițând mesaje și chicotind la poze caraghioase până se înnegrește soarele și păsările încep să cadă moarte din cer.

Apatia e emoția vremurilor noastre. Și pe plan cultural, și pe plan politic. Suntem atât de apatici încât nici măcar nu reușim să ne speriem când NASA ne anunță că suntem la câteva decenii de un colaps social total, iar toate celelalte organizații științifice ne spun că geografia e prima care ne va veni de hac.

Totuși, nu-i chiar așa de rău. Relaxați-vă. Avem Flappy Bird. Îl avem pe Drake, o avem pe Rihanna. E mai ușor să asistăm la declinul lui David Moyes decât la cel al întregii lumii. Se mai deschide un restaurant drăguț lângă noi. Cu toții murim până la urmă. Nu e nimic de făcut, nu?

@thugclive

Colaje de Marta Parszeniew.

Traducere: Oana Maria Zaharia