Cel mai mare (fost) dealer de heroină din lume

La frageda vârstă de 21 de ani, Suleyman Ergun era cel mai prolific şi cel mai puternic vânzător de dava din lume. Bine cunoscut de întreaga comunitate de dependenţi şi de poliţiştii din cartierul turcesc din nordul Londrei, Ergun şi banda lui au inundat Anglia şi Europa cu heroină timp de cinci ani.

După atâta trudă, fostul muncitor de fabrică şi-a tras conace pline de cash şi a căpătat acces liber în toată lumea underground. În culmea gloriei ajunsese multimilionar, iar distracţia lui favorită era o sticlă de şampanie cu opt grame de cocaină turnate în ea. Astăzi e aproape falit şi stă cu mama lui. Are 39 de ani. Ce s-a întâmplat?

Vice: Spune-mi o amintire plăcută pentru tine de pe vremea când făceai trafic.
Suleyman Ergun: Nimic nu se compară cu sentimentul de a avea 100 de kg de heroină în portbagaj. Să fii lângă ea, să îi simţi mirosul. Conduceam cu 200 km/h pe undeva prin Franţa şi mă gândeam: "Ştiu ce am în maşină”. Poliţia opreşte lângă mine. Am o armă sub scaun. N-aş ezita să trag în ei. Să risc. Până la urmă de asta am devenit traficant de droguri. Nu pentru bani sau putere, ci pentru emoţie.

A trebuit să faci un fel de ucenicie underground?
La 15 ani făceam comisioane în zona tucească din nordul Londrei. Câştigam 70£ pe săptămână. La 17 am început să vând cocaină, E şi iarbă şi câştigam 1.000£ pe săptămână. Apoi am transportat două kilograme de coca direct din Columbia şi am vândut-o în cluburi. Cineva a încerat să mă jefuiască odată în toaletele din Camden Palace – l-am împuşcat în picior.

Cum ajunge cineva de la a vinde în WC în Camden la regele heroinei pe toată Europa?
Eu, fostul meu cumnat Yilmaz Kaya şi un babas [naş] din Istambul poreclit Vulcan am creat Filiera turcească – adică o reţea care transportă fraudulos peste graniţă heroină din Afganistan, prin Turcia, în toată Europa. Până la începutul anilor '90, turcii o aduceau în cantităţi mici. Un imigrant aducea 10 kile, o vindea, îşi cumpăra un magazin în Green Lane şi se retrăgea. Noi am fost primii care am adus transporturi de 100 de kilograme. Le depozitam şi le vindeam ieftin…

Atât de simplu, nu?
Nu, asta e doar oferta. Pe partea cererii, am exclus toti gangsterii obişnuiţi şi grupurile infracţionale din Londra. Le-am zis să dispară celor din familia Adams când ne-au cerut să îi aprovizionăm. În schimb, trimiteam toată marfa unui distribuitor din Liverpool, care o vindea mai departe.

Care era rolul tău?
Eu eram implicat în toate. Marfa era adusă cu maşina din Istambul la Paris, să zicem, într-un autobuz plin de dansatori turci tradiţionali. Eu coordonam predarea către Scousers în Franţa. Apoi conduceam până la Liverpool câteva zile mai târziu şi mă întorceam cu pungi de gunoi pline de bani - 140.000£ prima săptămână, 100.000 următoarea, 150.000 cealaltă şi tot aşa. Apoi îi număram, îi făceam teancuri şi îi împachetam în cutii de cereale şi îi trimiteam înapoi în Turcia folosind un fost colonel de armată turc deghizat în curierul unui colecţionar de porţelan. După o vreme, am pus la punct acelaşi sistem în toată Europa – Spania, Italia, Olanda, Germania. Am aranjat cu Mafia şi tot ce trebuia. La un moment dat ne-am permis să ne cumpărăm propriul vagon petrolier.

Unde n-a mai mers treaba?
Unul din angajaţii noştri avea o relaţie cu o femeie care era informator pentru poliţie. Aşa a fost racolat. Vama ne-a pus sub supraveghere pentru un an şi apoi gata. Toată treaba a fost demascată în iulie 1993.

Care a fost scorul?
Paisprezece ani, nouă luni. Toată banda a primit la un loc 123 de ani de închisoare.

Şi ţi-ai învăţat lecţia?
Ba pe dracu. Am început să fac trafic în închisoare în primele două zile, dând la schimb heroină, cartele de telefon, mâncare, tutun. În septembrie 1995 am folosit heroină prima dată, din plictiseală şi de curiozitate. M-am simţit super şi cald, ca şi cum cineva ar fi pus o pătură electrică pe mine. Dar partea cea mai bună, şi de asta sunt închisorile pline de heroină, este că face timpul să treacă foarte repede. 24 de ore pe heroină trec ca două ore normale. Am ieşit zece ani mai târziu şi nici n-am simţit că am trecut prin pârnaie.

Cum îţi procurai heroina în inchisoare?
Înainte de a fi săltat, aveam două kilograme de heroină pură îngropate la un loc cu două Beretta, un Uzi şi patru puşti în cimitirul St. Pancras din nordul Londrei. În fiecare săptămână îi telefonam unei fete şi foloseam cuvântul “brandy”, adică codul nostru pentru “brună”, heroină, şi ea se ducea şi o lua. Dezgropa rezerva şi lua o bucată care apoi era dată unei alte fete al cărei prieten era închis cu mine în puşcărie. Era apoi învelită într-un prezervativ şi în nylon, în formă de dildo. Şi-l băga în pizdă. La vizită, se apropiau ca şi cum s-ar pipăi, iar gagică-su lăsa mâna încet în jos, o lua, apoi şi-o băga în cur. Înapoi în celulă, el primea partea lui de 60 de grame şi eu 60 de grame.

Nu au aflat gardienii?
Eu aveam ESC-ul — Echipa Specială de Căutare — pe urmele mele permanent. Dar nu au găsit niciodată marfă în celula mea pentru că o ascundeam în oala de legume. Goleam o ceapă şi puneam marfa în ea. Luam trei grame din ea pe zi. Vindeam jumătate de gram pentru telefoane şi toate cele, iar restul o fumam. Uneori o ascundeam în cur învelită în scoci în aşa fel încât nu cădea chiar dacă mă puneau să stau aplecat pe vine.

Nu simţea nimeni că o fumai?
Cât timp nu faci probleme, nu tai oameni din cauza unei combinaţii, nu te baţi, gardienii închid ochii. Ştiu că eşti pe dava pentru că ai pupilele cât acul şi te înroşeşti de la atâta scărpinat. Dar autorităţile îi lasă în pace pentru că, dacă chiar scot heroina, încep crimele şi nu fac faţă la aşa ceva. Sevraje. Uşi lovite. Drogurile nu vor fi niciodată eradicate din închisori.

Câţi paznici corupţi ştiai?
Cam şase cu totul. S-au băgat în seamă cu mine pentru că eram bogat. Nu mâncam niciodată mâncarea din puşcărie. Îmi aduceau de afară salate Marks and Spencer. Într-o puşcărie gardianul mi-a adus înăuntru 100g de iarbă, jumătate de pungă plină de cartele de telefon, jumătate de pungă de tutun, un TV, un telefon şi două sticle de brandy, în fiecare săptămână, pentru 500£ pe săptămână, plus factura pentru mâncare. Îmi făcea cu ochiul şi zicea: “Ai cutia sub pat”. Apoi îl plăteam pe alt deţinut să aibă grijă de ea. Dacă n-ai bani, n-ai nimic.

Presupun că atunci când ai ieşit, în 2003, te-ai lăsat de droguri?
Nu, s-a înrăutăţit mult situaţia. Am descoperit cocaina crack. Lumea se schimbase mult. Nu puteam traversa strada, era prea rapid. Vedeam oameni care vorbeau singuri, cu hands-free, şi mă gândeam că sunt duşi cu pluta.

Crackul cum ţi se pare?
E super. Mi-a spart creierii. În următorii doi ani am cheltuit jumătate de milion de lire pe el. Mi-am vândut apartamentul. Bijuteriile. Am cheltuit cele câteva sute de mii pe care le mai aveam ascunse.

Care a fost momentul cel mai naşpa?
Un tovarăş mi-a furat nişte cristal de pe masă. L-am târât în bucătărie, i-am tăiat degetul mic cu un cuţit pe un fund de lemn. Apoi l-am arnuncat în WC şi am tras apa.

Unii ar spune că e o formă naturală de justiţie — că ai fost pedepsit pentru trafic cu faptul că ai devenit chiar tu dependent de heroină.
Ochi pentru ochi. Dar eu am creat mii şi mii de dependenţi. M-a ajuns din urmă trecutul. Am devenit foarte deprimat şi luam şi mai mult crack şi heroină ca să nu mă mai gândesc.

Cum te-ai lăsat până la urmă de droguri?
Am fost de două ori la tratament în Turcia. La un detox unde te adorm pe parcursul sevrajului. A costat 20.000£. Familia mea a plătit. Dar când m-am întors pe stradă în Londra, am continuat să alunec. În cele din urmă m-am îndrăgostit. Asta e tot. De atunci nu m-am mai atins de nimic.

Te-ai gândi vreodată să fii din nou baron de heroină?
Nici într-un milion de ani. Mi s-a oferit un milion de lire să încep din nou. Aş putea să zbor în Turcia acum şi să iau 100 de kile şi să plec. 100.000£ cash până mâine. În fiecare săptămână mă abordează unul sau altul, unii din cei mai mari gangsteri din ţară, să intru într-o afacere. Dar n-o fac.

De ce? Ţi-e frică?
Pe dracu! Vrei nişte marfă?