Recenzie: Cel mai prost videoclip în care joacă cel mai mare dobitoc din lume

La un moment dat prin anii '90, trupa de queercore Pansy Division a fost intervievată de revista Kerrang!. În acel interviu, au comparat trupele mari de pop punk precum NOFX sau Pennywise cu trupele retarde de party metal gen Mötley Crüe– pe principiul că toate sunt placul aceluiași gen de om – dobitocul cu chef de petrecere, se poartă similar (sunt dobitoci la petreceri) etc. Se plângeau că punku a decăzut și a devenit penibil și total apolitic din cauza MTV-ului și , deși aveau dreptate că punkiștii se concentrau acum să lupte cu greața de la mahmureală mai mult decât cu puterea politică, n-ar fi putut ghici vreodată că o să apară ronnie Radke. Nimeni n-ar fi putut și n-ar fi vrut să facă asta.

Ronnie Radke e vocalul idioților metalcore din Las Vegas, Falling in Reverse. Săptămâna trecută, Ronnie și-a concediat toți membrii trupei în urma unui scandal din cauza vânzărilor de bilete. Dar nu înainte să trântească un videoclip care ne aduce aminte de ce ne urăsc teroriștii/că punkul a murit/cum să fii un rock star:

Da, cineva s-a gândit că ar fi o idee grozavă ca un grup de dobitoci emo să danseze la sincron pe break-uri de metalcore, ca cel mai enervant dintre ei să cânte rap și peste toate astea să trântească niște synthuri trance gen Skrillex. Synthuri care sună ca un pișat cu sânge. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău că Radke susține că n-a consumat deloc alcool sau droguri în ultimii cinci ani. (Prin coincidență, tot în ultimii cinci ani a fost în eliberare condiționată pentru că a fost implicat într-o altercație care s-a lăsat cu o moarte prin împușcare, dintre care doi ani i-a petrecut în închisoare pentru că s-a ascuns de ofițerul care trebuia să îl supravegheze – da, e genul ăla de tip).

Din păcate pentru cei dintre noi care ne distrăm să ne uităm la primadone tatuate pe față care vorbesc căcaturi despre oameni care cred ei că i-au nedreptățit, Radke a avut o ceartă monstru pe Twitter și și-a șters toate tweet-urile și fotografiile de pe Instagram. Prin urmare, în lipsa altor materiale, va trebui să ne mulțumim să ne uităm mai de aproape la videoclipul „Alone”.

Acesta începe cu un elicopter care coboară pe zgomot de sintetizatoare și din care ies niște tovarăși emo care parcă sunt dintr-un joc din ăla pe calculator în care îți puteai face propria trupă în anii '90. Să nu uităm că acești puțoi au contract cu Epitaph Records, care a fost fondat de chitaristul de la Bad Religion, Brett Gurewitz. Da, același bărbat care a scris piesa „We're Only Gonna Die (From Our Own Arrogance)" a plătit pentru un elicopter și a închiriat costume ca să transforme visul egoului imens al căcatului de Ronnie Radke în realitate. Nu sunt purist al punkului sau ceva, dar cred că dl. Gurewitz ar trebui să se uite la el în oglindă și să-și pună niște întrebări.

Ronnie sosește la scurt timp după tovarășii lui, ca un șmecher ce e. Vedeta show-ului țâșnește dintr-un Ferrari țopăind și-ncepe să bage rap. Piesa sună ca o colaborare între Fall Out Boy și 2 Chainz. Colaborare care e probabil deja în pregătiri în vreun studio din LA.

Apoi arată spre pantofi și zice:

„Băiatu alb se ocupă de beat

Încălțat cu teniși Gucci.”

Ciudată chestie de zis într-o piesă ca să te dai mare. Sau poate doar mie mi se pare așa, pentru că am văzut teniși Gucci doar la mamele între două vârste în vizită prin Olanda.

După ce zice vreo două usturătoare despre Charlie Sheen, Ronnie face fața asta. Cei dintre voi obișnuiți cu metalcore-ul o veți recunoaște drept fața pe care o adoptă un bărbat atunci când intră în rolul de băiat de cor emo: „Rrrrrrrroooooaaaaaaaaaahhhhhh!”

Scoasă din context, fața lui arată aproape tot timpul de parcă ar lua muie.

După ce a răcnit destul, trupa se îndreaptă împreună cu niște târfe bine îmbrăcate spre un hangar, unde au niște treabă. Dar ce fel de treabă?

NIȘTE ROCK, FRATE!

Ia să vedem, ce ne mai împărtășește Ronnie din vasta lui înțelepciune:

„Toți vorbesc degeaba/ Îmi spun că nu contez,/ Frate, fac rap de când eram în Pampers/ Acum am urcat în top și mă cac pe rapperi.”

Paf! Luați de-aici, fraierilor! Pampers!

Nu vreau să par bătrân și cu un băț în cur, dar se zice că în 1997, Dennis Lyxzen de la Refused a devenit pasionat de Levis și de jazz și a făcut clipul ăsta, și de aceea avem acum bătăuși de femei tatuați, îmbrăcați în costume penale și blugi de fete care cântă rap peste synthuri trance. V-am oferit o mică lecție de istorie. E genul de tranziție care îl face până și pe Larry levan de la Flux Pavilion să pară inofensiv și respectuos prin comparație.

Ochelari de soare înăuntru, bineînțeles: un fel de Coca-Cola al lucrurilor care indică imediat că purtătorul e labagiu. Totuși, ochelarii mă consolează cumva în clipul ăsta. Sunt atâtea lucruri de căcat noi încât e plăcut să-mi amintesc cum erau lucrurile de căcat pe vremuri. Pentru că în comparație cu Falling in Reverse, trecutul a fost epoca de aur a căcatului.

Pe bune?! De ce fac oamenii chestia asta și în ziua de azi? Până și maică-mea arată degetul din când în când dacă o enervează ceva. Degetul mijlociu nu mai semnifică pumnul în aer pe tărâmul ipocriziei ca în 1999. Acum avem internet. Gestul ăsta nu va mai fi jignitor pentru nimeni în veci. Opriți-vă.

Nu știu dacă Ronnie o fi avut vreun moment în care s-a îndoit de sine, dar iată-l în acest print screen făcând semnul de ratat invers, adică îndreptat spre el (cum a făcut trupa Wheatus în 2000).

Finalul e finuț și sensibil – un pupic pentru toate doamnele și domnișoarele/toți haterii/toate domnișoarele haterițe. Clasic. Sper ca asta să fie ultima chestie pe care o mai scriu vreodată despre tine, Ronnie, omuleț dezaxat care se amăgește singur.

Traducere: Oana Maria Zaharia