Sex

6 dominatrix mi-au spus cum scot bani de la clienți acum că-i criză

„Încă avem clienți, dar nu mai sunt dispuși să cheltuie atâția bani.”
findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara
Ruby Hexx și Goddess Holita. Fotografii din arhivele lor.

Majoritatea dintre noi nu mai dormim bine noaptea pentru că ne chinuie gândurile: oare o să putem plăti facturile, chiria? Dar dacă venitul tău se bazează pe satisfacerea sexuală a persoanei care te plătește?

Publicitate

Multe femei visează să fie findommes, pentru că au impresia că dominarea financiară e o soluție simplă la orice problemă legată de bani. Îți faci un profil și aștepți să vină fraierii să-i storci de bani. Cât de greu poate fi?

Dar acest domeniu e mai nuanțat și complicat decât pare. Oare te poți baza pe oameni să-ți dea sute sau mii de dolari în timpul crizei financiare? Evident că inflația le afectează și pe findommes, așa că am stat de vorbă cu unele dintre ele ca să aflu în ce fel.

findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Vici Vail

Vici Vail, Anglia

VICE: Bună, Vici! Cum ai ajuns să domini financiar?
Vici Vail:
Am început pe OnlyFans și eram mult mai vanilla, dar mă plictiseam. Apoi am găsit pe Twitter fete care postau despre dominarea financiară. Mi s-a părut interesant și am zis să încerc. M-am documentat și iată-mă aici.

Mai dau oamenii bani pentru dominare financiară?
Da, dar nu ca înainte. Sunt mult mai prudenți și precauți cu banii decât anul trecut.

Și cum îți afectează treaba asta jobul?
A trebuit să îmi diversific activitățile, ca să fac față. Sclavii financiari sunt ca unicornii – la fiecare o sută de clienți, poate unul sau doi au un fetiș pentru dominarea financiară. Acum sunt abordată mai mult pentru alte activități decât dominarea financiară. Anul trecut mi-a fost mai ușor, primeam multe mesaje de la submisivi financiar. Poate și pentru că eram nouă în domeniu și le era mai ușor să mă abordeze, pe când acum sunt mai bazată. @vicivail

Publicitate
findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Goddess Holita

Goddess Holita, Marea Britanie

VICE: Care e cea mai mare prejudecată despre dominarea financiară?
Goddess Holita:
Cea mai răspândită e că o să faci bani imediat ce te apuci de asta. Nu e deloc ușor. Ai nevoie de cunoștințe, motivație, determinare și autosuficiență. Astfel de informații greșite circulă și despre sex work în general. În timpul pandemiei, oamenii și-au făcut conturi de OnlyFans și credeau că o să se îmbogățească instant. Dar, în realitate, majoritatea renunță după prima lună.

Ce măsuri ai luat la job de când am intrat în criza asta financiară?
Am grijă mereu să interacționez doar cu persoane care au o situație mintală și financiară stabile. Nu vreau să distrug pe nimeni din punct de vedere economic. Sunt aici ca să le ofer distracție și o companie plăcută, nu ca să contribui la autodistrugerea lor.

Te îngrijorează inflația?
Nu, mereu vor exista oameni dispuși să cheltuie bani. Nu îmi dau seama deocamdată dacă îmi afectează jobul, pentru că am clienți care vin și pleacă. Dar bineînțeles că am gânduri uneori, mă îngrijorez că n-o să-mi meargă mereu la fel de bine. — @Holitabun

findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Mean Molly

Mean Molly, SUA

VICE: Mean Molly, faci asta de 17 ani. Care e cea mai mare schimbare pe care ai văzut-o în domeniu?
Mean Molly:
Un mare val de oameni pasionați de fetișuri. Când am început pe Yahoo Chat, cred că eram online doar zece sau douăzeci de femei care făceam asta. Pandemia a crescut numărul persoanelor care domină financiar și numărul fetișurilor. Dar eu zic că asta e bine, ne-a adus mai multe oportunități.

Deci ai putea spune că ți-au crescut veniturile în timpul crizelor financiare?
Da, dar mi-au crescut și cheltuielile. Ce pot să zic, sexul se va vinde mereu. Dar s-a schimbat felul în care mă plătesc clienții. Preferă să îmi dea bani ocazional, nu își mai fac abonamente sau contracte.

Publicitate

De ce a scăzut numărul contractelor?
Într-un an obișnuit, contractele mele se ridică la optzeci de mii de euro, dar anul acesta au ajuns undeva între cincizeci și șaizeci de mii. Sclavii financiari care fac contracte cu mine sunt mai prudenți. Vor să simtă că au datorii și le place să aibă o relație cu mine pe termen lung, decât să îmi dea o sumă mare de bani impulsiv și apoi să regrete. Dar am pierdut o parte dintre ei pe timpul pandemiei. — @MeanMolly

findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Honeybee Deity

Honeybee Deity, Carolina de Sud, US

VICE: Ai început să practici dominarea financiară în 2017. Ce știai despre asta înainte să te apuci?
Honeybee Deity:
Înainte să devin findomme, eram pasionată de BDSM și kink-uri pe Tumblr. Citeam și cărți despre asta. Cu cât am aflat mai multe despre kink, am realizat că vreau să practic dominarea financiară. Încă de la început, am fost foarte bine informată despre domeniu și protocoalele lui. Dar sincer, în ultima vreme simt că granițele din comunitate devin tot mai neclare.

Când au început să devină neclare?
De când a început pandemia. Multe persoane și-au pierdut joburile și au recurs la sex work ca să supraviețuiască. Dar mulți au și renunțat, pentru că au realizat că nu e un job ușor. Unii creatori de conținut s-au apucat și de dominarea financiară printre altele, toți au început să își diversifice activitățile. Nu e nimic în neregulă cu asta, doar că duce la ștergerea granițelor din domeniu.

Publicitate

Sunt multe persoane care se etichetează greșit ca findomme?
Multe persoane se apucă de asta fără să se informeze bine și fără să aibă un cod de etică. Storc sclavii de bani și apoi îi aruncă la gunoi, nu le pasă de ei. Mi se face rău când văd așa ceva. Noi nu suntem aici doar ca să îndeplinim fantezii, ci și să avem grijă de submisivii noștri. O dominatrix financiară bună se asigură că sclavul ei e fericit și în stare mentală bună. Pentru că așa se creează o dinamică bazată pe plăcere de ambele părți. E foarte important să înțelegi consimțământul și să creezi o relație cu clienții bazată pe empatie și respect.

Ce părere ai despre cele care nu respectă valorile de bază ale domeniului?
E frustrant pentru că nu discutăm suficient despre cât de importante sunt relațiile cu clienții în care poți trece foarte ușor de la conversații la dominare financiară și invers. Dar cred că s-a produs o schimbare în comunitate și există tot mai multe persoane care vor să rezolve problemele de etică, pentru că altfel comunitatea se va distruge. — @HoneybeeDeity

findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Goddess Alexa

Goddess Alexa, Maryland, SUA

VICE: Practici sex work online de la vârsta de 18 ani. Când ai început să faci dominare financiară?
Goddess Alexa:
Am început ca model de videochat, dar nu mă simțeam confortabil cu nuditatea totală, așa că, atunci când am descoperit dominarea financiară, am simțit că mi se potrivește mai bine. Dar nu mi-a fost ușor să fiu rea cu oameni care îmi dădeau bani. Zece ani mai târziu, uite că totuși pot! Am ajuns să mă descurc.

Faci asta de zece ani. Ai observat dacă domeniul se transformă în timpul perioadelor economice grele?
Da, în perioadele astea, mai multe persoane se apucă de dominare financiară, pentru că au nevoie de bani. Twitter e foarte diferit de cum era acum doi sau trei ani. Sunt certată de alte colege când le dau sfaturi colegelor noi, dar, sincer, cred că persoanele noi strică domeniul, dacă nu le învățăm și noi câte ceva.

Publicitate

Iar chestia asta afectează felul în care submisivii interacționează cu dominatoarele?
Da, își pierd încrederea. Mulți submisivi se tem să își mai cheltuie banii pe noi, pentru că au dat de dominatoare care le-au luat banii și apoi nu au știut ce să facă sau nu au respectat codul de etică și consimțământ. O altă problemă sunt conturile false. O utilizatoare de TikTok se laudă că face o mie de dolari pe lună doar prin preluarea identității altor femei. Nu e corect să păcălim submisivii.

Cum crezi că se va schimba dominarea financiară din cauza crizei economice?
În următorii ani, nou-venitele vor trebui să dedice mai mult timp și energie, pentru că e tot mai greu să găsești clienți și să ieși în evidență. Dar aș zice că educația e cheia succesului și a siguranței. Ai multe de învățat, nu e suficient să-i spui cuiva „Hai, fraiere, dă-mi banii tăi!” @goddessalexar

findomme, dominare financiara, criza cand obtii placere din dominare financiara

Foto via Ruby Hexx

Ruby Hexx, Londra, Marea Britanie

VICE: Ai mare succes ca dominatoare financiară, nu?
Ruby Hexx:
Am început pe Twitter, în timpul primei carantine din pandemie. Dar am avut noroc, m-a ajutat că am avut un clip viral pe TikTok. În orice caz, e un job greu și oamenii îl subestimează. De fapt, necesită foarte multă muncă și dedicare.

Cum le-a afectat pe dominatoarele financiare criza economică?
Sincer, nu m-a panicat, dar m-a frustrat. Împiedică evoluția, atât ca statut pe rețelele sociale, cât și ca venituri. Cenzura de pe platforme le împinge pe multe fete să facă sex work în persoană, în loc de mediul online, iar asta e mult mai periculos. Nu înțeleg de ce ne pun platformele bețe în roate, doar plătim și noi taxe, la fel ca restul lumii. Cel mai frustrant e că oamenii vor să consume conținut pentru adulți, dar nu le pasă de persoanele care îl produc.

Ce sfaturi le-ai da altor dominatoare?
Genul ăsta de job are un termen de expirare. Sfatul meu pentru oricine face sex work e să se gândească la cum se va susține în timp, să își creeze cumva un venit sustenabil care să nu se bazeze pe dominarea financiară. Poate fi orice, inclusiv un job într-un bar sau într-un restaurant. @rubyhexx