Fotografii înainte și după cu tipe din România care s-au tuns la zero în izolare

La 16 ani m-am tuns la zero, ca o mișcare de adolescentă rebelă din Bârlad, care trecea printr-o perioadă punk. Au trecut însă cam la fel de mulți ani de atunci și astăzi viața în izolare a dus la un fenomen de „buzzcut” sau „tuns la zero” în rândul izolaților de peste tot din lume. Inițial a fost mai degrabă vizibil în rândul bărbaților, dar multe femei au decis să facă același lucru în această epidemie de coronavirus.

Și, dacă la bărbați, un look „tuns la zero” vine cu stereotipuri de genul „băiat rău”, „tunsoare de radicalizat de dreapta” sau „posibil infractor”, în cazul femeilor societatea (în general, cam peste tot) privește altfel un cap chel sau aproape chel. De-a lungul istoriei și până astăzi, feminitatea s-a citit deseori în părul lung al unei femei. Dar un cap chel simbolizează multe în istorie: devotament, tradiție religioasă, rebeliune sau penitență. În timp ce funcția unui buzzcut variază mult, efectul este puternic: un cap chel distruge ideea tradițională și patriarhală despre cum ar trebui să arate o femeie.

Astăzi, însă, standardele frumuseții sunt într-o continuă schimbare, iar epidemia de coronavirus a încurajat multe femei, în izolare, să ia decizia de a-și tunde părul. Până și Bruce Willis a tuns-o la zero pe fiică-sa în carantina asta. Nu toată lumea face banana bread și yoga. Fiecare reacționează diferit, când are la dispoziție mult timp și puțin spațiu - pereții casei.

Mai mult, psihologul Denisa Călin, îmi spune că să-ți tunzi părul este „un mod de a comunica, o reacție, fie că vorbim de o revoltă sau de un manifest. Poate fi un simbol de protest față de circumstanță sau de renaștere, ori ambele”. Tot ea adaugă că o astfel de decizie vorbește despre o noutate, „care începe dintr-o anulare a trecutului, într-o formă sau alta. E ca atunci când cineva își accesează puterea personală sau partea masculină internă. Poate vorbi și despre suferință, când cineva a învățat că nu este suficient de puternică fiind femeie”.

Cu astea în minte, am vorbit cu șase tipe din România care s-au tuns la zero, în vremea coronavirus, să aflu ce înseamnă pentru ele noul look și ce se găsește în spatele deciziei lor.

„Am vrut de multă vreme să mă rad în cap, dar n-am avut curaj până acum. Mereu mi-a plăcut să mă joc cu părul meu, să-l vopsesc sau să-l tund, iar acum am zis că-i timpul pentru o schimbare. Mă simt empowered, mai ales într-o societate care-ți tot zice că o femeie trebuie să aibă mereu părul lung și aranjat, ca să fie feminină.

Rasul în cap e un fel de big fuck you. Mă simt mult mai feminină acum și am câștigat și încredere în mine, pentru că dacă mie îmi place, nu-mi pasă de ce zice lumea. N-am nici măcar o urmă de regret, I love it & there’s more to beauty than hair.”

„Mereu, când simt nevoia de o schimbare, părul meu are de suferit. Întotdeauna m-am sfătuit cu cei din jur despre look-ul meu, dar până la urmă tot ca mine am făcut. Așa am ajuns cu breton, păr gri, mov, albastru, blond și acum periuță.

Mama m-a susținut, deși feedback-ul n-a fost pozitiv din primele momente - un prieten care era de față nu s-a uitat la mine câteva ore bune, iar bunica n-a mai zis nimic. După o zi, când am postat poze cu mine pe Instagram și Facebook, situația s-a schimbat radical. Totul a explodat și am primit zeci de mesaje de la oameni cu care nu schimbasem până atunci niciun cuvânt.

Prin gestul ăsta am învățat o lecție foarte importantă: dacă vrei o schimbare care pentru tine este pozitivă, cum ar spune mama, go for it, indiferent ce zice lumea - părul crește, iar lumea o să se obișnuiască până la urmă.

Acum mă simt mult mai încrezătoare în mine și-n posibilele decizii de viitor. Cred că n-o să mai simt aceeași frică să fac lucruri pentru mine, gândindu-mă la ce zic ceilalți.”

„Era ceva ce voiam să fac de multă vreme, iar izolarea mi-a oferit prilejul. Mulți consideră că am avut curaj să renunț la podoaba capilară și eu cred la fel, mai ales că sunt dintr-un oraș (Galați) chinuit încă de spiritul comunist, unde riști să fii victima privirilor indiscrete și a comentariilor sexiste sau misogine cu privire la orientarea sexuală.

Am avertizat-o pe mama că toate drumurile duc la lipsa părului, iar ea mi-a dat dreptate. Până am ajuns la rezultatul final, am trecut prin mai multe etape de metamorfoză. De la palmier (înainte de a mă rade, m-am vopsit) la un țăran aranjat cu sapa, la un fotbalist cocalar de la FC Sânnicolau sau altă echipă din liga a treia (nu am nimic cu echipele de liga a treia) și, abia după acest drum anevoios, pe care am fost chinuită de personalități multiple, am ajuns la Sinéad O'Connor. Dar, ce frumos a întinerit Sinéad O'Connor, tho!

Ar putea fi un gest de empowerment feminin, în anumite contexte, deoarece presupune să ieși din zona de confort și să sfidezi anumite tipare, un fel de mișcare sau de revoltă ca o formă de inspirație. Cred că asta ar trebui să fie normalitatea, când fiecare dintre noi, indiferent de sex, putem face orice schimbări ne dorim, fără să fim condamnați.

Mă simt mult mai încrezătoare și frumoasă așa, poate chiar mai puternică. Simt că m-am eliberat!”

„În urmă cu două săptămâni, când m-am prins că e groasă treaba și vom sta o perioadă noi cu noi, am decis că a venit momentul. Așteptam asta de zece ani, deoarece am anumite probleme cu glanda tiroidă și o alopecie avansată enervantă.

Mai aveam fix o mână de păr de care eram foarte atașată și care, în mintea mea, îmi definea toată personalitatea și feminitatea. Acum mă simt mai ușurată, liberă și chiar mai puternică. Eu zic că feminitatea e tot acolo, undeva între zâmbetul meu împăcat și hotărât, privirea mea cute (am ochi sexy, da?) și liniștea dobândită de atunci.

Îmi doresc să începem să avem și noi deschiderea din alte țări, unde astfel de gesturi să nu fie asociate predominant cu diferite boli sau probleme. Vreau să se promoveze și în România tiparul fetelor all natural, care se simt mișto fără plete în vânt, botox sau unghiuțe. Poate așa nu ne vom mai ascunde sub peruci, gleturi pe față și alte invenții, ca să încercăm să ne încadrăm în tiparele frumuseții predefinite și acceptate de societatea noastră.”

„Am făcut schimbarea asta pentru că am vrut să devin o EU mai bună și simt că gestul a fost unul important, deoarece mi-a dat mai mult curaj. Plus de asta, am vrut să încerc ceva nou și cool. Acum am scuza perfectă să-mi cumpăr câteva peruci.”

„Nu am vrut să mă las definită de păr și să mă ascund după el. Părul e doar păr, un lucru superficial pe care nu am vrut să mă mai bazez.

Sunt atâtea lucruri mai importante și mai valoroase în fiecare dintre noi pe care ar trebui să ne axăm: bunătatea, empatia, cultura generală. Ar trebui să lucrăm la stima și iubirea de sine și să nu mai fim superficiali.

Dacă vrei să te razi în cap, nu te gândi la ce va zice lumea, pentru că lumea o să vorbească oricum, și nici la ce vor zice băieții, pentru că the real ones te vor plăcea pentru ceea ce ești, nu pentru cât păr ai în cap. În plus, suntem în carantină! Până se termină, mai crește el.

Mă simt mult mai puternică și mai liberă, de parcă odată cu părul am tăiat și toate așteptările pe care le are societatea de la o tânără de vârstă mea. În România, cred că femeile încă sunt privite cu aceeași mentalitate învechită, că fata trebuie să fie girly și să nu iasă din tipare. A fost un big fuck you la adresa tuturor oamenilor care încă nu acceptă schimbarea.”