Sudanul închide jurnaliștii care susțin protestele anti-guvern

Dahlia Elroubi înainte de arestare

Lunea trecută, Abdel-Rahman El-Mahdi și-a petrecut noaptea în mașină în fața porților Serviciilor Naționale de Informații și Securitate (SNIS) din Sudan. Soția lui, Dahlia Elroubi, fusese arestată după ce opt agenți SNIS le vizitaseră apartamentul din Khartoum, capitala Sudanului.

Când au sosit agenții SNIS, Abel și-a trimis cei trei copii în camerele lor. „I-am întrebat pe agenți dacă au mandat de percheziție,” mi-a spus Abel la telefon două zile mai târziu. „Au spus: 'Nu. Suntem de la securitatea națională și nu avem nevoie de mandat.'” Agenții au băgat-o pe Dahlia în mașină împreună cu aparatul foto, camera și o mică imprimantă.

După plecarea agenților, Abel a sărit în mașina lui și i-a urmărit. „Au ajuns la palat și acolo am pierdut legătura cu ea,” mi-a spus Abel. În timp ce mama lui avea grijă de cei trei copii, Abel și-a petrecut următoarea zi în fața porților, epuizat, cu hainele șifonate. Autoritățile i-au dat foarte puține detalii despre motivul arestării soției lui.

Nu e deloc suprinzător ce se întâmplă. În mijlocul crizei economicedin Sudan, regimul președintelui Omar Al-Bashir a hotărât să ridice prețul la combustibil, dublând astfel toate celelalte prețuri. Cetățenii au început să protestezepe străzi începând cu 23 septembrie, iar în ultimele două săptămâni, autoritățile au reținut 700 de persoaneși au început să înăbușe media.

„Cred că a fost arestată pentru că a vorbit sincer despre lucrurile în care crede,” a spus Abdel. „Crede că oamenii uciși în timpul protestelor au fost omorâți pe nedrept. Nu aveau niciun motiv să-i omoare. Guvernul vrea să pună poporului pumnul în gură. Dahlia crede că viitorul copiilor noștri va fi sumbru dacă lucrurile continuă așa.”

Guvernul a răspuns mult mai agresiv la demonstrații decât era de așteptat. Amnesty International a raportat că mai mult de 200 de persoaneau fost ucise în timpul protestelor, deși se spune că cifra e mult mai mare.

„Agresarea activiștilor prin toate mijloacele, la fel ca și uciderile din primele zile ale revoltei,  sunt o încercare disperată de intimidare pentru a stinge protestele,” a spus Yousif Khalid, un activist care ne-a rugat să nu-i dăm numele real de teamă să nu cadă victimă forțelor guvernului.

Guvernul nu încearcă să înăbușe doar vocile cetățenilor. Mai multe ziare sudaneze au fost obligate să se închidă, iar cele care au rămas au fost presate de guvern să-i prezinte pe protestatari ca pe niște golani și sabotori. La patru zile după începerea protestelor, guvernul a închis birourile televiziunii Al-Arabiyadin Khartoum. Potrivit Associated Press, mai multe ziare și-au încetat activitatea ca să evite să fie presate de guvern. Ministrul de Externe sudanez Ali Ahmed Karti a apărat interdicțiile impuse ziarelor. Duminica trecută a declarat la Al-Arabiya: „Media face revoluții. Dacă revoluția e creată de media, trebuie s-o tratăm cu seriozitate.”

Dr. Harry Verhoeven, un profesor african de politică de la Universitatea din Oxford, mi-a spus la telefon că a auzit că mai mulți redactori șefi de la diverse publicații au fost chemați la o întâlnire și li s-a spus să nu raporteze nimic despre proteste.

Dr. Verhoeven a spus: „Libertatea presei se extinde și se contractă în Sudan. Există și entuziasm și jurnalism de calitate și uneori rămâi uimit cât de bine pot scrie oamenii, dar dacă te apropii prea tare de linia roșie sau atingi subiecte sensibile în vremuri de criză, situația devine periculoasă.”

„Regimul preferă nu să ucidă sau să tortureze, ci să închidă temporar publicațiile sau să se asigure că sponsorii nu vor furniza fonduri unui ziar – o tactică la fel de eficientă, dar mai puțin costisitoare”, a spus el. „Se practică de mulți ani cenzura. Agenții SNIS vizitează ziarul cu o seară înainte ca acesta să intre în tipar și scanează totul. S-a renunțat la obiceiul acesta acum mai puțin de un an, dar amenințarea – și practicarea lui ocazională – au rămas valabile. Așa că e încurajată autocenzura.”

În ultimele săptămâni, jurnaliștii au pus sub semnul întrebării aceste tactici. „De ce insistați să mințiți?” a spus jurnalistul Burham Abdel-Moneim în timpul unei conferințe de presă după ce ministrul de Interne Ibrahim Mahmoud Hamed a susținut că fotografiile postate pe rețelele sociale cu studenți protestatari uciși erau trucate și proveneau de la protestele din Egipt, nu cele din Sudan. Autoritățile l-au închis pe Burhan după conferință, iar Washington Posta spus că ministrul de Informații Ahmed Belal Osman a fost auzit mormăind: „…vom lua măsuri împotriva ta.”

O pagină de Facebook dedicată eliberării lui Burham a strâns peste 5 000 de like-uri în mai puțin de două ore. Burham a fost eliberat câteva ore mai târziu, dar n-a vrut să vorbească despre ce i s-a întâmplat. Când a dat un interviu mai târziu în aceeași seară, părea zguduit. Chiar și crainica l-a întrebat dacă e ok. „Nu mai părea atât de îndrăzneț,” a spus Yousif. „Probabil i-au amenințat familia. Bineînțeles că a spus că era ok, că n-avea nicio problemă. Interviul a fost foarte scurt.”

Un alt jurnalist sudanez, care mi-a cerut să-i păstrez anonimitatea din motive lesne de înțeles, mi-a trimis un mail. Jurnalistul a scris: „Mă tem să scriu vreun articol zilele astea pentru că forțele de securitate urmăresc activiștii și jurnaliștii, deși mi-au închis ziarul acum doi ani și m-au împiedicat, pe mine și pe alți jurnaliști, să lucrăm la alte ziare. Dar ne supraveghează tot timpul. Când au început demonstrațiile, am publicat două articole despre ele și nu știu ce o să pățesc când le vor descoperi.”

O altă poveste tulburătoare a venit de la Rania Mamoun, o romancieră premiată. Pe un blog sudanez, a povestit cum a fost arestată împreună cu fratele și sora ei în data de 24 septembrie:

Am fost lovită de mulți soldați, care m-au încercuit ca muștele. Bătaia a fost intensă și avea scopul clar de a răni cât mai tare. Încă mai am urme de la vergelele lor pe corp. M-au târât pe jos în timp ce mă jigneau în toate felurile și m-au amenințat că mă vor viola în grup. Am fost hărțuită de unul dintre ei.

După mai multe bătăi, ajunsesem în stadiul în care nu mai simțeam durerea, nu mai simțeam loviturile. Corpul îmi amorțise, era ca un sac plin cu vată. Dacă nu mai simți durerea de atâta bătaie înseamnă că ai ajuns la cel mai înalt nivel de durere și tortură.

Autoritățile l-au bătut pe fratele Raniei, i-au rupt clavicula și l-au lăsat pe podeaua închisorii, unde a sângerat până și-a pierdut cunoștința.

Pentru a cenzura și îngrozi oamenii atât de eficient, SNIS și-a format o rețea incredibilă de informatori în hoteluri, taxiuri, benzinării, ministere și adunări ale tineretului. Au făcut rost și de sisteme avansate de monitorizare a activității telefonice și pe internet – mulți activiști cred că aceste sisteme se bazează pe colaborarea cu companiile telefonice naționale. „Nicio companie de telecomunicații nu va refuza să le ofere serviciilor de securitate informațiile pe care le cer,” a spus Yousif. „Aplicațiile precum Whatsapp, care sunt foarte populare în Sudan, îți cer numărul de telefon real ca să-ți poți face cont. Înțelegeți unde bat?”

Protestele din Sudan au scăzut în intensitate pentru că SNIS au reușit să oprime protestatarii prin diverse mijloace: arestări, detenție la închisoare, amenințări și informații obținute cu ajutorul tehnologiei. Dr. Verhoeven a spus că forțele sudaneze au fost mai eficienți în suprimarea protestelor decât colegii lor din Africa de Nord.

Dr. Verhoeven nu prea crede că aceste proteste ar putea cauza o schimbare politică. „Deși colegii mei din Sudan încearcă să mă convingă că acum e altfel, că de data asta tehnicile lor sunt bine calibrate, că de data asta chiar s-au săturat, eu tot nu sunt convins,” a spus el. A văzut situația asta de mai multe ori, dar nu poate trage o concluzie încă. Până acum, a menționat el, au fost uciși mai mulți oameni la protestele astea decât la demonstrațiile anterioare.

Totuși, mulți nu sunt de acord cu Verhoeven. După ce a văzut non-activiștii în stradă, Yousif crede că în sfârșit au reacționat mai mulți oameni ca de obicei, iar intimidarea folosită de guvern nu va mai suficientă pentru a stopa protestele de această dată.

Când Abdel se gândește la faptul că soția lui a fost închisă, se consideră totuși norocos. A spus: „Primesc încurajări de la toată lumea, din partea familiei, de la oameni necunoscuți ca tine, primesc telefoane de la Amnesty. Sunt mulți oameni care nu știu ce să facă. Eu sunt norocos. Sper să folosesc oportunitățile pe care le am să o eliberez pe ea și pe alții.” Deși nu știe nimic despre soția lui de câteva zile, a continuat să posteze pe rețelele sociale și să organizeze proteste cu alte familii în fața sediului SNIS.

Eseul Raniei se încheie cu o declarație curajoasă care mi-a amintit de convingerile lui Abdel: „Bătăile voastre și tortura nu mă sperie și nu mă distrug. Nu mă vor forța să mă retrag, ci mă vor întări și inspira. Mă întrebați: Nu te temi? Vă răspund: Am devenit mai puternică.”

Abdel își așteaptă în continuare soția  , iar puterile îi sunt încercate la maximum.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Sudan:
Sudanul se revoltă: Internetul e blocat, iar protestatarii sunt uciși pe străzi
În zona roșie cu rebelii Nilului Albastru din Sudan