Am fost la o nuntă de vrăjitoare din România și-am aflat cum se înțeleg cu preoții

E 10 dimineața, 24 iulie, iar la Mogoșoaia e pe cale să înceapă nunta anului. Bine, nu-i chiar nunta anului, au fost altele mai importante în 2018, dar presupun că așa ar titra un tabloid ca să-și ademenească cititorii. Azi se mărită „doar” Casanndra, fiica vrăjitoarei Mihaela Minca, una dintre cele mai vestite practicante ale acestui nobil meșteșug și protagonista documentarului Casting Curses and Love Spells with the Most Powerful Witches in Romania.

E prima nuntă la care merg în ultimii șapte ani, perioadă-n care am refuzat invitații venite de la rubedenii, cunoștințe, vecini și o fostă colegă de liceu.

Odată ajunși la casa miresei, suntem întâmpinați de mama vrăjitoare, Mihaela. Se pune instant pe povestit, se vede că-i obișnuită cu presa. Ne spune cum a lucrat ca vrăjitoare în Los Angeles, chiar pe Aleea Celebrității din Hollywood, unde, de-a lungul timpului, a avut ocazia de a zări multe vedete ale industriei americane de film, inclusiv pe Arnold Schwarzenegger. Își desfășura activitățile oculte complet legal, plătind o taxă la primărie ca să ocupe spațiul respectiv. Autoritățile californiene nu i-au dat niciodată bătăi de cap, spre deosebire de cele române, care în urmă cu șapte ani, prin brațul lung al CNA-ului, le-au interzis să mai apară la TV, spune Mihaela.

Discuția virează către Casanndra, mireasa de azi și fata cea mare a Mihaelei. Se ocupă și ea tot cu vrăjitoria, bineînțeles. Are 20 de ani și e destul de neobișnuit ca fiica unei vrăjitoare să se mărite atât de târziu, admite mama. Ea s-a căsătorit când avea 13 ani, că așa cerea datina. În State primise ofertă de 100 000 de dolari ca s-o mărite cu băiatul unei familii de romi americani, dar a refuzat, voia ca fata ei să prindă rădăcini aici, în România, alături de un fecior de-al neamului. De altfel, datina spune că fata trebuie măritată neapărat cu un flăcău ce provine tot dintr-o familie de vrăjitoare.

După scurta introducere în lumea vrăjitoarelor și a aranjamentelor matrimoniale, mergem cu Mihaela în spatele curții, unde-i altarul ei de vrăjitoare. Altarul este, de fapt, un foișor de lemn în mijlocul căruia tronează o masă ticsită de obiecte destinate ritualurilor oculte. Lumânări, cuțite, candele, o cruce, o semilună, o stea despre care nu știu dacă să spun că-i pentagramă sau stea polară, așa că-i zic doar „stea”, o covată de lemn cu un glob de cristal în ea, o seceră, o mini-roată de întors lâna, păpuși vrăjitoare, sticluțe cu apă sfințită și alte licori de natură ezoterică.

Mihaela ne atrage atenția asupra coveții, care va fi esențială într-unul dintre ritualurile de mai târziu:

Înainte de a se retrage în casă pentru pregătiri, Mihaela ne prezintă cel mai important obiect care ornează masa ei de vrăjitorii: un premiu de „excelență în arta vrăjitoriei” primit în 2017, la Los Angeles, din partea Consiliului Internațional al Vrăjitoriei.

În camera de zi de la parter mireasa se pregătește sufletește pentru coafat. Deși casa arată surprinzător de modest pe afară, sufrageria e ticsită cu jilțuri și canapele cu mânere și picioare aurite, adică mobilă pe care te-ai aștepta s-o găsești la Versailles sau în Trump Tower. Mireasa însăși stă pe un astfel de scaun aurit, în fața unei oglinzi ornate cu flori. Se ocupă de ea un stilist frezat, dar activitatea asta nu e foarte interesantă pentru un mascul alfa ca mine, așa că ies înapoi la aer, să văd cum decurg restul pregătirilor.

În fața porții, peste uliță, trei băieți sunt angrenați în pregătirea cărnii. Se încinge un grătar deasupra căruia e montat un proțap, la care vor rumeni niște berbecuț. Puțin mai la dreapta e încălzit un tuci mare de fontă, în care se va pune de o mămăliguță, mă informează cei trei bucătari.

În curte, tatăl miresei se agită de colo-colo și instaurează ordinea și disciplina printre organizatori. Sunt așteptați să cânte Adi Minune și Sorinel Puștiu. Trebuia să vină și Salam, dar cică a băut prea multă Coca Cola seara trecută și nu prea e în formă.

Pe la 12 și ceva, în timp ce echipa tehnică a lăutarilor montează sculele, în curte încep să-și facă apariția tot mai mulți invitați și invitate. Printre ei o zăresc pe vestita vrăjitoare Brățara (mă rog, celebritatea unei vrăjitoare e relativă, depinde în ce bulă te învârți), bunica miresei din partea tatălui.

Se face ora 13.00, Casanndra e în sfârșit echipată complet în uniforma de măritiș. O seamă de oameni se înghesuie în camera de zi a vilei ca s-o filmeze și s-o fotografieze, alții fac chiar live-uri. În fața porții apare mirele Mugurel cu alaiul său de rubedenii și prieteni. Boxele recent montate încep să emane tot mai mulți decibeli. Exagerat de mulți, Matei Dobrovie ar fi chemat deja trupele antitero dacă ar fi fost supus unui asemenea asalt auditiv. Cu mai puțină aplecare către spargerea petrecerilor decât vestitul deputat USR-ist, îmi îndes câteva bucăți de șervețele în urechi și-mi car crucea în tăcere.

Mugurel e un tip dichisit, frezat, costumat într-un frac cu lanț croit fix pe măsura lui. Doar șosetele par să-i lipsească, dar hei, astea-s vremurile, ce să faci. Și nici nu-s cel mai în măsură să comentez, eu am venit îmbrăcat ca de ștrand.

Începe cu dedicațiile un puștan despre care inițial cred că-i Sorinel Puștiu, dar nu e, pentru că, aparent, Sorinel Puștiu e de fapt un nene cu barbă vag grizonantă și pantaloni scurți înflorați ce se apucă de cântat abia mai încolo, la unison cu Împăratul Manelelor, Adrian Copilul Minune.

„Asta e nunta nunților, nuntă cum nu ați mai văzut, se cântă maneaua mondială”, se aude din armata de boxe împrăștiate prin curte. Mirele și lăutarii dau buzna în casă, se încinge o bâțâială ca-n povești pe ritmuri de Adi Minune și Sorinel Puștiu. Adi, care a venit îmbrăcat într-un tricou cu Deadpool, pare cam lipsit de vlagă, dar talentul rămâne talent și dă ce-i mai bun din el.

După asta, dansul se mută cu tot cu miri în curte. Unii dintre invitați s-au pus deja la mese și înfulecă de zor. Mirii nici nu se privesc în timp ce dansează, fapt care mă pune instant pe gânduri. O fi de la oboseală? Sunt copleșiți de emoții și aparenta răceală e doar un mecanism de apărare? Sau, fiind o căsătorie semi-aranjată, dragostea dintre cei doi e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire? Întrebări fără răspuns.

După încă o oră și ceva de chin acustic, pe la trei, se anunță ultima melodie, după care toată lumea se mută la cuscri. Mireasa și vrăjitoarea-mamă, Mihaela, merg în spate, pentru ritualul de predare a ștafetei vrăjitorești.

„Ăsta este darul și zestrea de către mine dată fiicei mele, Cassandra. Să fie binecuvântată, de la Dumnezeu are har, are putere, și de la mine ritualuri și descântece, ca să poată să meargă mai departe, să continue cu același har și binecuvântare și să ajute și să rezolve problemele oamenilor. Fericirea care este în sufletul ei s-o dăruiască și celor care nu și-au găsit-o și care au nevoie de ea. Binecuvântată să fii, fericită și mulțumită pentru tot restul vieții. Doamne ajută! Să fie într-un ceas bun, să fie binecuvântată și să pășească în viață, în viitor fericită, iubită și mulțumită, la casa ei împreunată cu soțul ei”, îi urează Mihaela fiicei sale, în timp ce-i presară petale de trandafir roșu pe rochia de mireasă.

Sfârșitul ritualului e semnal de plecare către casa mirelui. Nuntașii se suie în mașinile personale sau în cele trei limuzine parcate pe străduță și demarează mai mult sau mai puțin entuziaști către noul loc de petrecere. Eu și fotograful hotărâm că n-avem ce vedea nou acolo, așa că ne îndreptăm direct către Cernica, unde vor avea loc cununia civilă și cea religioasă.

Locul pentru cununie e desprins din filmele siropoase la care te obligă prietena să te uiți într-o seară ploioasă de vară-toamnă-primăvară. Invitații și mirii apar undeva pe la șapte, cu prăjituri, o cușcă plină cu porumbei albi și o dronă bâzâitoare. Știu că-i pentru filmat, dar o dronă deasupra unei nunți nu-i niciodată un semn bun.

Apare un popă rumen la față, ca după o vizită la cârciuma satului. Suntem sfătuiți să nu-l pozăm din față, pentru că, teoretic, popii n-au voie să oficieze nunți în afara bisericii. Nu-l pozăm, dar tot se sperie și se face dispărut. Vor trebui să apeleze la planul B: duhovnicul Mihaelei. O întreb ce relație are cu acesta, ținând cont că meseria pe care o practică nu-i tocmai pe placul Bisericii:

Între timp, se dă liber la cununia civilă. Cei mai de seamă dintre invitați se așază în față, pe scaune. Întreaga procedură e oficiată de un funcționar public și durează maximum două minute, dar nunta nu se termină aici. Urmează cheful de la restaurantul de lux din Pipera, încă două zile de benchetuit prin curțile și casele ambelor neamuri proaspăt înrudite, plus o ceremonie medievală ulterioară ce va implica studierea și fluturarea unui cearșaf înroșit după noaptea nunții. Sigur va fi înroșit, pentru că mireasa e domnișoară, ține să precizeze mama ei, Mihaela.

Eu nu mai stau să fiu martor la toate astea, pentru că-s deja de zece ore prin preajma acestei familii de vrăjitoare și singurul lucru care m-a fermecat până acum a fost peisajul frumos de la Cernica.