Bărbații regretă despărțirile mai mult decât femeile

Ori de câte ori fostul prieten al lui Jane postează pe Facebook - poze cu familia sa adorabilă și zâmbetul alb, strălucitor, care nu s-a schimbat deloc din liceu - simte un nod în stomac, ca și cum întrevede viața mai bună pe care-ar fi putut s-o aibă.

Ambii au pe la 40-și-un-pic de ani. El are o nevastă, copil, copii vitregi și o viață așezată. Jane (pseudonim) e o mamă singură cu o fiică și fără niciun moment liber. „Muncesc; mă duc la școală”, povestește ea. „Nici n-am timp să ies cu cineva la o cafea. Când mă gândesc la el, mă simt pierdută”, spune ea. Au crescut într-un orășel din Pennsylvania și s-au văzut timp de patru ani. El era un fotbalist cuminte, capabil și dedicat familiei sale. „Mâncau spaghete la cină în fiecare duminică”, își amintește Jane. „Știa să gătească. Își schimba singur uleiul la mașină. Făcea tot felul de lucruri manuale.”

A primit o bursă la o universitate prestigioasă dintr-un alt stat, dar ea l-a convins să se ducă la o școală mai apropiată de cea la care plănuia și ea să învețe, ca să rămână împreună. Jane avea de mult timp o pasiune pentru fratele unui prieten apropiat, iar atunci când acesta a rămas singur, ea l-a părăsit pe fotbalistul arătos și îndemânatic ca să fie cu el. Recunoaște că a fost o decizie impulsivă, de tinerețe.

După aceea, viața sentimentală a lui Jane s-a desfășurat ca o serie de cântece triste: iubitul ei a murit tânăr, din cauza limfomului Hodgkin. A încercat să se împace cu fostul, dar el trecuse peste și era cu altcineva - și era și destul de supărat că-i dăduse papucii. S-a măritat de două ori, la 23 și la 31 de ani. Ambele căsnicii s-au încheiat cu divorț.

„Toate chestiile pe care nu le-am avut în relații cred că le puteam avea cu el”, spune Jane. „Eram compatibili în feluri cu care n-am fost compatibilă cu nimeni altcineva. Cred că am fi avut o grădină, o casă, copii.” Își imaginează viața împreună până la treburile casnice - pe care le-ar fi împărțit echitabil - și se gândește la el cam o dată la două zile sau ori de câte ori răsare pe Facebook.

Regretul față de relațiile care n-au mers e mai intens și mai comun decât alte forme de regret, conform psihologilor. „Majoritatea [oamenilor] au mai multe relații până la vârsta de 30 de ani”, spune Craig Eric Morris, antropolog la Universitatea Binghamton, care a studiat durerea provocată de încheierea relațiilor. În medie, una dintre relațiile alea „a fost îndeajuns de gravă, încât a avut un efect asupra abilității persoanei de a-și continua viața. Toți am avut una care-a fost foarte nasoală”.

În unul dintre studiile lui Morris, mai mult de 90% dintre respondenți au raportat atât traume emoționale - cum ar fi furia, depresia și anxietatea - și tulburări fizice, printre care greață, insomnie și pierderi de greutate, în urma unei despărțiri. Într-un studiu care a inclus participanți mai în vârstă, a conchis că nostalgiile după romanțele apuse nu sunt rare, dar, în principal, fenomenul afectează bărbații.

Cercetarea lui Morris arată că partenerul care a inițiat despărțirea simte mai puțină durere decât cel care a fost părăsit, dar adeseori ambii se lovesc de jale și regret față de modul în care s-a desfășurat relația, de regulă în cronologii diferite. „Persoana care a inițiat despărțirea fură startul”, spune Morris, și e posibil să deplângă în tăcere moartea relației, în perioada pe care ambii vor ajunge s-o vadă drept ultimele lor zile împreună.

Relațiile sunt punctul focal al regretelor profunde mai mult decât alte obstacole din viață, conform unui studiu din 2011, realizat în principal de cercetători de la Universitatea din Illinois de la Urbana-Champaign. Au întrebat un eșantion reprezentativ despre cel mai marcant regret al lor. Sunt mai mulți cei care au numit unul legat de iubire (19%) decât cei care au ales motive legate de orice alt aspect al vieții, printre care familia (17%), educația (14%), cariera (14%) și banii (10%).

Amy Summerville conduce Laboratorul Regretelor, de la Universitatea din Miami, o unitate de cercetare a gândurilor despre „ce-ar fi putut să fie” și a efectelor lor. Aceste „dacă-uri” sunt cunoscute în literatura psihologică drept „gândire contrafactuală”. „E atunci când te gândești că lucrurile ar fi putut fi mai bune și ai în vedere direcția în care s-ar fi putut duce și factorii legați de asta”, spune Summerville.

Aceasta zice că despărțirile au trei tipuri de regrete resimțite profund și adeseori hiperanalizate. În primul rând, oamenii tind să fiarbă pe tema pierderilor de statut social și acceptare, de la prietenii stricate la joburi pierdute. „Indivizii tind să regrete orice le-ar amenința senzația de apartenență”, explică Summerville. Parteneriatele romantice sunt o sursă de bază pentru acea nevoie psihosocială elementară.

În al doilea rând, oamenii sunt în mod natural mai predispuși să regrete circumstanțele asupra cărora au avut niște control. Accidentele neașteptate sau comportamentul altora tind să genereze mai puține remușcări decât propriile acțiuni și lipsa lor. Într-o relație, partenerii iau și se dedică unei serii lungi de decizii. „Avem multă autonomie și control”, spune Summerville. Și deciziile alea au și consecințe, până la colapsul și încheierea relației. Asta face ca acțiunile dintr-o relație romantică să fie mai demne de regret decât comportamentele asemănătoare într-o relație de familie. „Fratele meu n-o să înceteze să-mi fie frate din cauză că m-am purtat într-un anumit fel”, spune Summerville.

În cele din urmă, oamenii deplâng mai des presimțirile legate de teme și provocări recurente, spune Summerville. Poate că regreți că ai fost un răsfățat și o sursă de îngrijorare pentru ai tăi în adolescență, dar regretul ăla e stopat odată ce devii adult și treci mai departe, la un tip diferit de relație cu ei și la obiceiuri noi, mai mature. Dar, pentru majoritatea oamenilor, viața romantică e un efort continuu - fie să-ți găsești un partener, fie să îl păstrezi și să fii fericit cu actualul. Când dai de greu, s-ar putea să fii tentat să-ți plasezi circumstanțele pe seama „celui care ți-a scăpat” - sau a unei versiuni idealizate a acelei persoane.

Când combini cei trei factori - apartenență socială, autonomie/control și luptă continuă - îți iese un focar de gânduri pline de remușcări. În 2015, Morris și colaboratoarea sa Emily Roman, de la University College London, au publicat un studiu amplu cu adulți de toate vârstele - cu un procent reprezentativ de bărbați și femei gay pentru proporția la nivelul societății - despre reacția lor la durerea post-relație. Scopul era să depășească un neajuns comun al cercetărilor despre despărțiri, pentru că cercetătorii adeseori sondează studenți, acele fructe ușor de cules ale universitarilor. Studiul ăsta a inclus 5 705 de participanți din 96 de țări, cu o vârstă mediană de 27 de ani.

Încă o dată, durerea emoțională și psihosomatică a ieșit ca universală imediat după despărțire. Dar, când cercetătorii au discutat procesul de vindecare și impactul pe termen lung asupra participanților, au existat diferențe marcante între genuri. Femeile tind să reflecteze mai mult și apoi să treacă peste. „Femeile au raportat că vorbesc cu prietenii, rudele și preoții”, spune Morris. „Multe spun: A fost demult și Iată ce-am învățat din asta.”

Adaugă, „Femeile nu zic niciodată Ăsta a fost cel mai tare tip din viața mea și nu m-am împăcat niciodată cu chestia asta”. Morris spune că vorbește în termeni generali. (Evident, n-a stat niciodată de vorbă cu Jane - sau cu cântăreața Adele.) Dar femeile au tendința să treacă peste regrete, în cele din urmă, iar apoi de tot.

Când cercetătorii au vorbit cu bărbații, aceștia au fost, în general, mult mai plini de regrete și n-au folosit același limbaj ca femeile. „Nici măcar un singur tip n-a spus: Mi-a trecut. Sunt un om mai bun acum”, zice Morris. Au speculat și au menționat adeseori o fostă parteneră ca fiind cea mai bună pe care-au avut-o sau momentul în care-ar fi trebuit să-și întrerupă căutările romantice - dac-ar fi mers totul bine.

Unele dintre povești au fost extreme: un bărbat și-a pierdut partenera în fața altuia, într-un triunghi amoros. I-a spus lui Morris că visează des că e înghițit de o umbră neagră și a speculat că e o reprezentare subconștientă a rivalului său în dragoste, care a venit să consume ce-a mai rămas din el, odată ce i-a luat proverbiala jumătate mai bună.

Un bărbat britanic mai în vârstă a recunoscut că se gândește la iubita lui din liceu zilnic, chiar dacă e căsătorit cu altă femeie și au copii adulți. A recunoscut că are fantezii în care aceasta se întoarce în viața lui, iar el își părăsește familia, ca să fie din nou cu ea.

Pentru că bărbații sunt cei de la care ne așteptăm să inițieze relațiile, iar capacitatea lor de a rămâne cu o parteneră e asociată cu alte calități, cum ar fi că aduce pâinea în casă și că are un statut social, pierderea doare mai tare și e văzută drept mai semnificativă. „E sporită, atunci când are atâtea semnificații sociale”, spune Morris.

Mai există încă un motiv pentru care bărbații sondați de el erau atât de dornici să intre în relații-tampon, crede acesta. E o întoarcere rapidă la un anumit statut social. Chiar și după ce a asistat la atâta suferință provocată de relații, Morris spune că majoritatea oamenilor trec cu succes peste despărțiri - chiar și cei care se agață de anumite regrete. Britanicul care se gândea la prietena din adolescență? Morris spune că, în general, era fericit și că asta nu-l tulbura. Era, mai degrabă, un vis frumos cu ochii deschiși.

Keith Markman, profesor asociat de psihologie de la Universitatea din Ohio, specializat în gândire contrafactuală spune că există o diferență între asta și reflectare, gânduri furioase care „interferează cu mintea oamenilor”. Când vine vorba de regrete sentimentale, oamenii tind să aibă gânduri roz, nostalgice, care pot să facă parte dintr-o perspectivă sănătoasă asupra iubirii. „Oamenii tind să aibă regrete false după ce are loc relația”, spune Markman. „Tonul lor trebuie să fie nostalgic, sentimental. Au o senzație distantă de dor și nostalgie. Poate fi extrem de funcțional.”

Pe lângă faptul că-i ajută pe oameni să nu repete aceleași greșeli în noile lor relații, regretul sentimental are rolul pozitiv de a servi drept memento despre ceea ce-ți poate oferi o relație, spune el. Despărțirile în sine sunt „destul de nașpa pentru toată lumea”, zice Morris, dar sunt atât de răspândite încât „ne trebuie o modalitate de a trece prin ele. Dacă n-ar exista, pur și simplu oamenii n-ar mai avea atâtea relații”.

Faptul că oamenii nu se opresc din a avea relații la 30 de ani - moment în care cam toți au trecut printr-o despărțire care le-a răvășit sufletul, le-a mutilat inima și amintește de un cântec de-ale lui Morrissey - e pentru el dovada că regretul provocat de relații, indiferent cât de marcant, e, de obicei, depășit cumva.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.