Tineri români complici la crime pentru droguri mi-au povestit cum și-au distrus copilăria

În Craiova plouă încet. Blocuri dărăpănate și case bătrânești trasează drumul spre Penitenciarul de Tineri și Minori de la periferia orașului. De zidurile clădirii înalte atârnă afișe: „Suntem produsul mediului în care trăim”. „Suntem alături de tine și te vom ajuta să fii mai bun”.

Peste drum, o cârciumă unde poți să cumperi vodcă cu 2 lei. La terasa cu podea pătată de bere și vomă doi băieți joacă barbut. O termocentrală răsare din spatele bodegii și hornuri înalte scuipă fum gri spre cer.

Trec de poarta penitenciarului și de paznici încruntați care se uită în gol. În curte, deținuții taie buruieni și udă grădina. Iau pauze doar când salută oficialii. „Să trăiți, șefu”. Simt cum privirile lor se agață de mine. Atmosfera rece îți suge viața la fel de ușor cum o făceau și unii criminali de aici când erau în libertate.

Flori, fluturi, ciuperci și desene abstracte animă interiorul clădirii în care sunt privați de liberate 182 de tineri. Unii provin din medii defavorizate și cei mai mulți sunt închiși pentru furt sau tâlhărie.

Bogdan, tânărul de 22 de ani din fața mea care a fost de acord să mă primească în vizită la centrul de detenție, e aici pentru o faptă mult mai gravă. Avea 17 ani când a fost închis pentru complicitate la omor deosebit de grav pe fondul consumului de droguri. Pedeapsa: 15 ani de detenție. Crima la care a participat e una celebră, povestită în articole cu titluri precum: „Filmul morțiii celor doi tineri găsiți carbonizați în Mehedinți. Ar fi fost uciși pentru droguri” sau „Crima din Mehedinți. Tinerii carbonizați. Uciși în bătaie pentru etnobotanice. Criminalii aduși la reconstituire”.

Stăm pe o canapea inconfortabilă, într-o cameră a centrului în care miroase a var și a lenjerie spălată cu detergent ieftin. Un oficial al închisorii ne supraveghează și fumul țigării lui face aerul și mai greu de respirat.

Bogdan vorbește rar și șoptit. Niciun zâmbet pe fața sa alungită. Când mă privește, simt că se uită prin mine.

Îl întreb cum de e aici. Bogdan îmi povestește că ai lui o duceau bine, se înțelegeau bine cu el, „la fel ca restul lumii”. La 10 ani, juca fotbal profesionist pentru o echipă locală. Voia să-și facă o carieră din asta. Planurile astea s-au năruit repede și viața lui a luat-o brusc pe un alt drum când avea vreo 14. Totul a început într-o zi banală din viața sa plictisitoare de provincie.

Stătea pe afară cu niște prieteni și voia să scape de plictiseală. Cumva, îndemnul „hai să ne drogăm” i s-a părut soluția. Au cumpărat medicamente fără rețetă de la farmacie și s-au spart. Lui Bogdan nu i-au plăcut și a făcut rost de etnobotanice. Zice că a fost „dragoste la primul fum”.

După un an, băga zilnic. Dacă nu fuma, se simțea captiv în propria lui viață: „Nu-mi plăcea să fiu treaz.”

A încercat și halucinogene, pastile, iarbă, dar a rămas fidel legalelor și, în timp, a dezvoltat o rezistență foarte mare: „Trebuia să fumez exagerat de mult ca să mă simt bine”.

Știa că injectabilele sunt mai tari și a început să-și bage în venă. „Dimineața mă trezeam, așteptam să plece ai mei, fumam și plecam acasă la un prieten unde ne injectam mai mulți. Nu mă gândeam deloc la viitor. Voiam să fac rost de bani, să bag și cam atât.”

În felul ăsta, a ajuns să aibă o datorie la dealer. Nu avea bani să și-o plătească, așa că a plănuit cu încă trei prieteni să îl tâlhărească, să îi ia drogurile și banii. Planul lor s-a sfârșit tragic.

Locul de întâlnire era lângă o pădure. Dealerul stătea în mașină cu o tipă de 18 ani când doi dintre ei au început să îi lovească cu chei fixe și picioare de scaun pe care le aduseseră cu ei. Bogdan s-a speriat și a fugit în pădure.

„După vreo 20 de minute, m-au sunat și m-au chemat înapoi. Când am ajuns acolo, dealerul și puștoaica aia erau morți.” Au furat drogurile și banii, au dat foc mașinii ca să-și ascundă urmele și au plecat acasă.

După câteva zile, poliția a dat de ei și au ajuns în arest. Acolo, părinții lui Bogdan au aflat că fiul lor e toxicoman. Au văzut, pentru prima dată, urmele de pe vene. A primit o condamnare la șapte ani de închisoare.

„Au fost devastați, dar mi-au spus că îmi sunt alături orice ar fi”, îmi spune.

Bogdan e închis de cinci ani. Îi lipsesc libertatea și familia.

„Am pierdut atâția ani pe aici și o să mai pierd. Alții la vârsta mea au mașină, au bani, au tot ce vor. Eu stau pe banii părinților.” Vrea să aibă o viață normală. Știe că o să fie judecat și arătat cu degetul. „N-o să pun la suflet”. Ştie deja să se confrunte cu societatea.

Bogdan e unul dintre cei 2213 minori care au intrat în sistemul penitenciar în ultimii cinci ani, conform Administrației Națională a Penitenciarelor. În această perioadă, în rândul minorilor închiși au existat 661 de cazuri de recidivă.

El a început să consume în 2010, în perioada în care România era pe locul 4 în Europa la consumul de etnobotanice, cu peste 400 de magazine de vise și peste 500.000 de consumatori. Majoritatea erau adolescenți. Dealerii aduceau marfa din afară și o vindeau în România pentru că legea era neclară și nu puteau fi arestați. În 2010, s-a dat o ordonanță de urgență prin care s-au introdus substanțe noi în categoria drogurilor. Un an mai târziu, spice-shopurile au fost închise. Țara s-a oprit din „visat” legal.

După ce în perioada 2008-2012 au făcut mii de victime, legalele continuă să fie periculoase. Statul nu ține pasul cu noile combinații de substanțe care intră pe piață. Conform unei statistici ANA privind urgenţele medicale datorate consumului exclusiv de droguri, în perioada 2012-2014, 46,8% au fost din cauza etnobotanicelor, mai mult decât în cazul consumului de opiacee, unde procentul e de 20,4%.

„Statul a lăsat oamenii să consume legale atât de mult timp și apoi le-a scos brusc și n-a mai făcut nimic. Îi dai unui bebeluș un biberon și apoi i-l iei. Normal că o să plângă”, îmi spune Andreas.

Are 18 ani, poartă șapcă întoarsă la fel ca rapperii lui preferați și stă cocoșat, cu mâinile împreunate pe genunchi. Ține capul în pământ și vorbește rapid și neclar. Cearcănele de sub ochii albaștri îi sapă în pielea de copil. A ispășit nouă luni din pedeapsa de șapte ani primită pentru complicitate la omor.

Povestea lui începe într-o vacanță de vară la bunici, când un văr din Italia i-a adus 200 de grame de hașiș. Avea 13 ani și nu mai fumase până atunci. I-a plăcut, îl ducea într-o stare „mișto”, așa că a continuat și spune că în patru luni a fumat toată marfa.

Băiatul dur, care povestește despre droguri și viața de stradă, face o pauză de câteva secunde.

„Taică-miu s-a spânzurat când aveam 7 ani, maică-mea m-a părăsit când s-a recăsătorit. Nu prea a putut să mă crească nimeni”, povestește tânărul care a trăit, o perioadă, într-un orfelinat.

Își înghite nodul din gât și își șterge lacrima care îi aluneca spre negreala de sub ochi. „Treburi vechi”, spune și surâde scurt.

Avea cam 15 ani când a primit iar hașiș de la văr-su și a auzit că se vinde prin școală. I-a vândut 20 de grame unui coleg și a văzut că se câștigă bine. Așa a început să facă trafic.

„Mergeam la școală doar ca să îmi vând drogurile și să plec.” Era pe picioarele lui, dar tot îi lipseau lucruri. „Mă miram cum puteam să am atât de mult, când de fapt nu aveam nimic.”

Mai târziu, s-a reapucat de liceu în alt oraș, unde făcea mișto de colegii care băgau legale. „Râdeam de ei că fumează otravă de șobolani și eu fumez iarbă.” Asta până când a încercat și el și i-au plăcut: „Am căzut și n-am mai putut să mă ridic. Îmi rupeau capul.”

În timpul săptămânii vindea legale și în weekend vindea iarbă.

„Faci mulți bani când vinzi, dar degeaba, că toți dispar. Nu te alegi cu o haină, cu un telefon. Vindeam droguri ieftine ca să îmi cumpăr droguri mai scumpe”.

Se contrazice des și e greu să îl urmărești în timp ce povestește câte droguri a încercat. Spune că atunci când o să iasă, o să facă trafic în continuare pentru că nu vrea să muncească 12 ore pe zi. Nu ar fi singurul care nu ar fi cumințit de pedeapsă.

Ba laudă substanțele, ba spune că le urăște.Cât a fost dealer, și-a dat seama că nu poate avea prieteni și că toată lumea e pe interes. Legalele l-au făcut să fie un om rău, îmi spune. Nu îi mai păsa de nimic. Din cauza lor nu își mai iubește nici bunicii. „Puteau să mă ajute să nu ajung în starea asta, să mă depravez cu totul. Dacă ar fi vorbit cu mine, poate mă opream de tot. Poate nu făceam trafic, poate nu făceam alte prostii. Voiam să cresc acolo, la țară, dar m-au izgonit.”

Voia să plece din țară la 18 ani și să se lase complet. A găsit un loc de muncă în construcții. Visa să strângă bani și să își deschidă o afacere.

Toate planurile au picat după o seară terminată prost.

„Stăteam la o cabană cu niște tovarăși. Ne-am drogat toți. Erau doi care nu se înțelegeau bine în general și s-au luat la bătaie. Unul a luat o rangă și i-a dat în cap lu` celălalt până l-a omorât.” A fost prins și condamnat la șapte ani de închisoare pentru complicitate la omor.

Care e legătura dintre consumul de droguri și cum a ajuns Andreas să participe la uciderea unui om e subiect a multor studii.

De exemplu, studiile celor de la Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri (EMCDDA) explică fenomenul corelației dintre droguri și infracțiune ca pe un cerc vicios. Consumul de droguri duce la infracționalitate, iar aceasta duce înapoi le droguri. Iar cele două au cauze comune.

„Prin comparație cu populația generală, contravenienții raportează cote înalte de utilizare a drogurilor, iar utilizatorii problemă sunt adeseori găsiți vinovați de săvârșirea unor delicte”, potrivit experților EMCDDA.

Iar relația dintre droguri și criminalitate nu e niciodată nici simplă, nici liniară.

„Nu e nici universală: mulți recidiviști nu sunt consumatori de droguri și mulți consumatori dependenți de droguri nu comit nicio infracțiune (în afara de posesia/consumul de droguri, acolo unde e criminalizat). Deși studiile nu indică nicio legătură puternică între utilizarea experimentală de droguri și criminalitate, tind, totuși, să arate că delicvența precedă adeseori implicarea în activități cu droguri ilegale. E cu atât mai adevărat despre acele droguri asociate în mod special cu dependență și probleme, cum ar fi heroina sau cocaina crack. Studiile au mai arătat și că dependenții de droguri pot comite infracțiuni pentru a le achiziționa, ca să-și susțină obiceiul de consum”, explică studiul.

Autoritățile din România nu par interesate de această linie pe care unii dependenți o trec spre violență.

„Gestionarea datelor referitoare la consumul de droguri de către persoanele aflate în custodia sistemului penitenciar cade în sarcina medicilor curanți, fiind, totodată, informații confidențiale. Nu deținem o situație numerică corespunzătoare indicatorilor dumneavoastră”, mi-au răspuns oficialii Administrației Penitenciarilor. La ei m-au redirecționat cei de la Agenția Națională Antidrog (ANA) când am întrebat câți dintre cei închiși în centrele de detenție pentru minori din România au intrat pentru acte de violențe pe fondul sau din cauza consumului de droguri.

Oficialii ANA se laudă însă că se luptă să reducă violențele cauzate de consumul de droguri prin „programe de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri și servicii de asistență integrată”.

Pentru Andreas, însă, e prea târziu. Din cei șapte ani primiți ca pedeapsă, a ispășit doar 9 luni. Vorbește greu despre seara aia în care el a contribuit la moartea unui om. E derutat, uneori uită cum a ajuns într-un centru de detenție, ca și cum mintea lui încearcă să-l protejeze de realitate. Vrea să iasă mai repede și doarme toată ziua ca să treacă timpul, dar e de-abia la începutul pedepsei. Nu știe ce o să facă afară: „E legea junglei. În lumea asta a drogurilor ești doar tu.”

Pe autor poți să îl găsești aici.