Am vrut să-mi cunosc tatăl și am aflat că a fost liderul unui cult religios

Kalina Bertin din Montreal a vrut să înțeleagă mai bine tulburarea bipolară din sânul familiei. Ea era convinsă că răspunsul îl va găsi prin tatăl ei, George Patrick Dubie. El a fost descris ca un partener iubitor și un tată afectuos, dar și ca un lider de cult nihilist și un șarlatan, depinde pe cine întrebi, însă fără niciun dubiu, Dubie a trăit o viață plină de mistere.

El a fost perceput ca o figură de Mesia în comunitatea hippie din Hawaii, i-a proclamat pe cei două sute de adepți „Semnificanții", dar el avea multe identități secrete. Filmul lui Bertin, Manic, a avut premierea la festivalul de film Toronto's Hot Docs pe 30 aprilie și acesta prezintă explorarea ei în scopul unor răspunsuri.

Niciodată nu am știut sigur cum îl cheamă pe tatăl meu. Pe certificatul meu de naștere scrie Douglas Winter, dar am aflat mai târziu că numele lui adevărat este George Patrick Dubie. Țin minte că pe la 15 ani mă enervam foarte tare pe mama mea, deoarece voiam să aflu lucruri despre tatăl meu. Am fost în biroul ei și am început să cotrobăi prin lucruri, unde am descoperit niște articole care îl descriau pe tatăl meu ca pe un lider de cult.

Eu am crescut pe o insulă foarte mică din Caraibe, Montserrat și îmi amintesc de vremurile alea ca de cele mai frumoase momente din viața mea. Eu am crescut acolo și am fost aproape de natură, punct în care tatăl meu a fost foarte prezent în copilăria mea. Eu îl admiram. Avea o prezență foarte puternică și intensă, iar când eram cu el, simțeam de parcă era iluminat. El m-a învățat cum să înot, cum să mă urc în copaci și chiar mă simțeam conectată de el.

Când tatăl meu apărea în peisaj, chiar se implica. El era prezent, petrecea timp cu mine, dar apoi dispărea cu săptămânile. Noi nu știam unde se ducea, însă la un moment dat se întorcea.

Era atât de multă frumusețe, dar în același timp atât de multă tristețe, deoarece atunci când tatăl meu își schimba starea, era de-a dreptul înfricoșător. Am amintiri cu el în bucătărie, cum spărgea totul și devenea violent și se certa cu mama. Era foarte greu să împac sentimentele pe care le aveam față de tatăl meu, această dragoste și conexiune intensă, dar în același timp o senzație constantă de teroare.

Zilele alea au fost foarte semnificative pentru formarea identității mele și cine sunt eu acum. Când am plecat din Caraibe și am venit în Montreal, aveam cam șase ani. A fost un șoc imens. Chiar mi-a fost foarte greu.

De abia după ce ne-am mutat în Montreal, am realizat că viața mea din Caraibe nu era una normală. Ideile mele despre relații și familie au fost provocate.

Mereu am avut un regret atunci când ne-am separat de tatăl meu. Nu mi s-a explicat de ce, dintr-odată a trebuit să plecăm și tatăl meu a dispărut. După ce a decedat, am primit documente de la stat și acolo am aflat că tatăl meu avea 15 beneficiari.

Apoi am aflat că el a adunat mai multe persoane foarte bogate, fiecare cu propria poveste. Tatăl meu era un maestru în a crea o lume paralelă pentru fiecare persoană. Credința comună era că toți erau reîncarnații ale unor personaje importante din vremurile antice. Exista un Moise, o Maria Magdalena, chiar și un Iuda. Fiecare juca un rol anume. Ei credeau că sfârșitul lumii se apropie, iar furtul a jucat un rol important în extinderea cultului. Ei furau și ascundeau lucruri, în pregătire pentru Apocalipsă. Poliția a estimat că au furat în valoare de aproximativ zece mii de dolari.

Tatăl meu era în relații amoroase cu toate femeile din cult, dar era un secret. Totul s-a terminat în 1982, când au început să formeze triunghiuri amoroase, iar disputele dintre membrii au devenit din ce în ce mai intense.

Mama mea nu vorbea despre tatăl meu. Dar când ieși în lume și începi să te uiți la filme și să citești cărți și când am început să aud despre simptomele depresiei maniacală și tulburare bipolară, mi se părea că se potrivea perfect cu comportamentul tatălui meu.

La 18 ani, fratele meu a avut primul episod de psihoză și a fost diagnosticat cu tulburare bipolară. Îl vedeam foarte clar pe tatăl meu în episoadele asta maniacale ale lui. Noi suntem patru frați în familia mea apropiată și doi dintre ei sunt diagnosticați cu tulburare bipolară.

Am fost martoră la aceste faze de manie și psihoză din partea fratelui și surorii mele, absolut convinși că ei aveau o misiune sfântă. Sora mea credea la un moment dat că este Ioana de Arc, iar lucrurile astea mă duceau cu gândul la cultul tatălui meu și oameni care credeau cu tărie că el este reîncarnarea lui Iisus.

Oare asta a fost o deziluzie de psihoză? Sau poate manipulare totală? Oare tatăl meu era complet conștient de ce făcea? Ca să fiu complet sinceră, nu sunt sigură care e varianta corectă. Cred că e un pic din amândouă.

Deodată, mi-am dat seama că trebuia să înțeleg cine era tatăl meu, pentru că am simțit că încă sunt influențată de tot vălul ăsta secretos care îl ținea în umbră. Asta îl făcea pe tatăl meu să trăiască în continuare prin intermediul nostru, iar lucru ăsta mă îngrozea.

Când sora mea a avut un episod de psihoză, m-am gândit că trebuie să descopăr, să caut și să găsesc oamenii care au făcut parte din acest cult.

Toată lumea a fost incredibil de prietenoasă, foarte compasională și au înțeles de ce făceam asta, deoarece și ei l-au iubit pe tatăl meu la un moment dat. Ei au simțit lumina lui, dar și întunericul. Ei puteau să înțeleagă de ce voiam să știu cine a fost tatăl meu și cum m-a afectat pe mine și pe familia mea. A fost un moment puternic atunci când i-am întâlnit pe oamenii ăștia și să văd cum tatăl meu le-a afectat viețile.

Ei au împărtășit multe povești. A fost aproape ireal. Era ca și cum îl cunoșteam pe tatăl meu prin intermediul acestor oameni, reușeam să aranjez piesele din puzzle. A fost un punct culminant din viața mea, să petrec timp și să mă conectez cu ei. Așa se întâmplă când crești într-o familie ca a mea, nu sunt mulți oameni care te înțeleg. Cât am stat cu ei, m-am simțit într-un fel ca în familie, pentru că ei mă înțelegeau. Ei au cunoscut acest om din care provin eu și toate sentimentele confuze care vin la pachet.

Când am aflat că mai am frați, chiar am vrut să îi caut și să-i cunosc. Am vrut să înțeleg cum au fost viețile lor, pentru că îmi imaginam că trecusem prin provocări similare.

La fel ca mine, ei au crescut cu mame singure, încercând să-și construiască identitatea din toate piesele astea sparte. Eram emoționată, pentru că nu știam dacă ei vor să mă cunoască, nu știam dacă mă urăsc sau nu. Tatăl meu a avut toate viețile astea paralele și instiga oamenii între ei, așa că nu știam dacă ei au auzit lucrurile rele despre familia mea.

Am simțit că filmul mi-a dat curajul să construiesc o relație cu ei și chiar am reușit să intervievez pe mulți dintre ei. Nimeni nu mă ura. Toată lumea era bună. Cei mai tineri, care nu-l apucase pe tatăl nostru, aveau tendința să-l urască, pentru că nu îl cunoscuse îndeaproape. EI doar auziseră poveștile.

În continuare sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu despre tatăl meu. Mă întreb dacă, după ce va ieși filmul, voi mai fi contactată de alte rude despre care nu știm, sau poate alte soții?

Filmul ăsta m-a ajutat să-mi înțeleg mama și de ce voia să păstreze secret totul. Acum înțeleg că încerca să ne protejeze.

Am ajuns cât se poate de aproape să-l cunosc pe tatăl meu. Probabil că mereu voi descoperi și alte aspecte ale lui, dar cred că le voi poziționa la rangul de povești, unde mi-este mai confortabil. Tatăl meu a fost cine a fost, iar acum eu pot să fiu propria mea persoană.

Povestea a fost editată pentru lungime și claritate.