Cele mai amuzante piese care s-au calificat la semifinala Eurovision 2018 din România

Dacă te pun să-mi zici, fără să cauți pe Google, cine a câștigat Eurovisionul anul trecut, probabil o să-mi zici că tipul ăla cu probleme la inimă. Asta în cel mai bun caz. Mai bine să fim realiști. Nimeni nu știe cine a câștigat Eurovisionul în 2017. Dacă nu e o femeie cu barbă, prea puțin contează. E nasol, dar Eurovisionul a devenit un concurs în care imaginea contează mai mult decât talentul. Ei vor trafic și știu exact cum să-l obțină.

Așa stau lucrurile și în România. Weekendul trecut, Televiziunea Româna a dat pe post toate piesele din preselecția națională. Asta deși cei 60 de semifinaliști au fost anunțați deja din 22 decembrie. Ce a urmat? Păi, chestia asta:

Toată lumea a vorbit despre clipul ăla cu Dorel Giurgiu. În prezent are aproximativ 32 000 de vizualizări, cu mult peste al doilea cel mai vizionat clip de pe YouTube de la preselecție, care are în jur de 6 700, pentru că-i o piesă de la Feli. Și nu e cel mai urmărit pentru că Dorel e foarte bun. Nu e foarte bun. Dar asta e și ideea. În contextul în care se știau deja semifinaliștii, de ce l-au mai dat pe post? Exact. Ca să ne batem joc de el și să se bucure TVR-ul de notorietate. La fel stă treaba și cu Gabriela Garlonta. Frumos, TVR, foarte frumos.

Nu merită să pui botul la momeala lor ieftină. De aceea am zis să ascult piesele care chiar s-au calificat în semifinală, pentru că și acolo s-a răsturnat carul cu valoare. Piesele astea, alese de juriul format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă, oameni care merită menționați, nu s-au bucurat de un număr de vizualizări foarte mare. Dar o să vezi că sunt la fel de penibile:

Clipul ăsta e haios din mai multe motive care nu au neapărat legătură cu piesa. De exemplu, mișcările scenice ale oamenilor. Tavi Clonda se bate în repetate rânduri în piept, de parcă încearcă să se auto-resusciteze ca să nu leșine de la rușine. Chitaristul e preferatul meu. Omul își tot ridică piciorul stâng ca și cum ar săruta luminile reflectoarelor într-un mod atât de romantic.

Nu m-aș lega foarte mult de treaba asta dacă chiar ar cânta la instrument. Dar TVR-ul are alte standarde. Vocea e live, clar, dar instrumentalul nu e. Merge un negativ în spate, în timp ce instrumentiștii se prefac că-și fac treaba. Uită-te la toboșar când se preface că lovește cinelul. Ăsta e nivelul în 2018.

Aha, suntem pădure, OK. Othello ar trebui să vorbească în numele trupei pentru că eu știu sigur că sunt om. Piesa e o metaforă strâmbă. Suntem pădure și asta înseamnă că „suntem copaci și dacă vântul ne străbate” sau dacă „un topor al sorții cade peste tine / eu sunt aici mereu să te susțin știi bine”. Da, despre asta e vorba în piesă. Ai putea să folosești orice expresie din limba română și să schimbi un cuvânt cu „pământ”, „copac” sau „topor” și ai avea un loc în trupa asta. Spre exemplu: „Nu mor copacii când vor topoarele”. Othello, aștept telefonul vostru.

Cred că e un manifest ecologic, dar mi-e greu să-l iau în serios. Nu cred că o să ajungă să fie cântat la foc de tabără în Roșia Montană. E ca și cum ai încerca să spui ceva inteligent, dar iese poezia unui dârlău de cartier care încearcă să fie deep. Cineva să-l sune pe Attila Verestoy să-i zică că nu a tăiat încă toată pădurea.

Ah, nu, stai, ăsta e clipul:

Zoltan, our wise and powerful leader îmbrăcat într-o helancă cca. 1986, începe piesa cu versurile astea: „dacă dragostea e oarbă, de mult nu văd bine / dar ea ne vede pe noi, te vede în mine”. E printre puținii oameni care nu au înțeles exact care-i sensul expresiei. E de înțeles. Totul pare diferit când stai pe tronul universului. Apoi mai zice ceva și uită un cuvânt înainte să zică „dispare”. Aparent i-a dispărut și memoria.

Zoltan oscilează între zâmbete la cameră și priviri serioase și amenințătoare în sală. Se vede clar că omul are emoții. Probabil e obișnuit să cânte doar în localuri cu profil românesc, unde nimeni nu-l bagă în seama pentru că toți au o ceafă de porc în farfurie. Pare foarte chinuit de situație. Aproape la fel de mult ca și chitaristul lui, care nu face nimic. Ține chitara în mână de parcă ar vrea să o vândă pe OLX și profită de ocazie să-i facă promo moca.

Citește numele lui de cinci ori și îți garantez că tot o să-i zici Tom Harris. Tom HarTis pare genul de om care merge treaz la karaoke. El nu are nevoie de alcool să-și facă curaj pentru eventuala umilință publică. El o face pentru că iubește cu adevărat muzica. Noi nu-l înțelegem, asta e problema. Oricum nimeni nu se pune cu tine dacă arăți ca Thor, dacă Disney avea buget de film românesc.

„Teardrop Rain” e o piesă despre publicul care a fost nevoit să-l asculte la karaoke. Eu am rămas cu lacrimi în ochi după ce l-am ascultat și mi-am dat seama că nimeni nu merită suferința asta. Din fericire, omul s-a calificat în semifinala de la Focșani, unde oamenii sunt obișnuiți cu suferința.

Cred că Serena e cea mai mare amenințare pentru Feli. E o altă tipă care vine din muzica pop și își încearcă norocul la Eurovision. De ea probabil că nu ai auzit, încă. Vrea să fie un fel de Inna. Cântă la fel și se îmbracă la fel de ciudat ca ea. Mă rog, Inna fără un simț de fashion, dacă mă iau după clipul ăsta.

Serena cântă o piesă care se numește „Safari” și are pe ea ceva bluză cu imprimeu de leopard. Foarte creativ, să-mi bag piciorul. Aș vrea să vorbesc și despre piesă, dar sincer, partea de fashion e mult mai interesantă, pentru că își asortează bluza cu o centură de campion de pro-wrestling. În finală vreau să o văd așa sau nu are votul meu.

Din categoria aduși de părinți vi-l prezint pe Manuel Chivari, omul cu nume de tequila de contrabandă. Pare foarte tânăr tipul. Nimeni peste 15 ani nu ar purta freza aia. E clar că omul nu are experiență. Nu cred că a cântat pe multe scene până acum. Uită-te cum țopăie fără direcție. Zici că e la Untold.

Nu va intra în selecția finală, dar va ajunge să-și deschidă un vlog despre asta, după cum e obiceiul la adolescenți. Va avea chiar și un video în care va vorbi despre toți cei vinovați pentru că nu a ajuns la Lisabona: publicul din România, juriul, Mihai Trăistariu, fanii Șatra BENZ, statul paralel și „redacția VICE NEWS”.

Mamă, Alex, dar chiar te-a afectat experiența Eurovision de anul trecut. În caz că ai uitat, Alex Florea e unul dintre cei doi români care ne-au reprezentat în 2017 cu piesa „Yodel It”. El nu a yodel-uit, el a dat niște rime. M-am așteptat ca piesa asta să fie de rap, sau ceva pe aproape. Nici vorbă de așa ceva. Eșecul l-a schimbat total.

După ce s-a clasat pe locul nu-mai-contează-care, Alex Florea a trecut la un stil muzical complet diferit. A schimbat-o pe Ilinca cu un sacou, și-a luat inele cu cranii și și-a pus o mini chitară în ureche. Îți dai seama c-a suferit și din titlul piesei „Nobody Told Me It Would Hurt”. Să nu-i spună nimeni că nici anul acesta nu va câștiga Eurovisionul. Eu abia aștept piesa lui de anul viitor, care se va numi „Why, God, Why?”, o bucată reggae experimentală.

În fiecare an, juriul trebuie să ne dea o piesă cu influențe folclorice, pentru că ne iubim țara. Anul acesta, piesa aia e cântată de Zavera, un nume din vechea limbă a dacilor, care în traducere înseamnă „nume slab de trupă”. Ca să se asigure că vor ajunge departe, departe, în străinătate, fir-ai tu străinătate, s-au decis să cânte în engleză. Să-i înțeleagă și ăia din Azerbaidjan.

E o piesă dedicată oamenilor care trăiesc în străinătate, în care solista cântă despre cât de fain e acasă. Trupa e din România și descrie țara noastră ca fiind „land of the free”. Sigur. Toată treaba asta va pica bine pentru românii care votează din afară. Le recomand să dea play la un clip de pe YouTube care se numește „OF STRĂINĂTATE COLAJ MUZICĂ DE STRĂINĂTATE 2017”. Tot sună mai bine decât piesa de la Zavera.

Repet, toate piese astea au fost alese de un juriu format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă. Așa, în cazul în care te întreabă un prieten.