Cum e să fii virgin la 40 de ani

L-am cunoscut pe Jeremy acum trei sau patru ani. L-am auzit vorbind despre cum i-a fost la școală și l-am catalogat imediat drept american, pentru că spunea „clasa a patra”, mai degrabă decât „anul patru” și am început să pălăvrăgim și-am dezvoltat o prietenie. Era deștept și stilat, deși, după cum lesne se putea observa, întotdeauna o ardea singur. Am presupus că e din cauză că e matur și independent și ajunsese la locul ăla în care-ajungem toți, spre 35 de ani, când suntem în tranziție și ne abandonăm cunoștințele de miez de noapte și colegii de serviciu, în speranța c-o să găsim niște prietenii mai stabile, genul despre care sperăm că o să ne țină până la bătrânețe.

Era genul de persoană pe care rar o cunoști în contexte sociale noaptea târziu. Ca regulă, dacă ești la o adunare sau petrecere mare după miezul nopții la Vancouver, ești înconjurat, în general, de neadaptați. Jeremy părea întotdeauna foarte bine adaptat, poate un pic prea mult. Manierele și comportamentul lui au fost întotdeauna de top, dar niciodată nu mi s-a părut că o arde cu dulcegării. De curând, și anume după ce i-am aniversat a 40-a zi de naștere împreună cu niște prieteni, am început să remarc un ton mai dur din partea lui în timpul conversațiilor noastre și mi-a împărtășit un detaliu incredibil de intim: are 40 de ani și n-a făcut niciodată sex.

Șocul nu e tocmai reacția sau senzația pe care-am avut-o când am aflat. E interesant că n-a fost nici milă. Personalitatea mea de om care pune întrebări a preluat controlul și el m-a lăsat să-l împroșc cu întrebări. Sentimentele lui Jeremy pe tot parcursul conversației au fost un amalgam de nihilism, întristare și umor macabru. Mie mi-a fost greu să empatizez, chiar dacă și eu am înflorit mai târziu în viață. (Vârsta medie de pierdere a virginității în Canadar e de circa 18, conform unui studiu realizat în 2016 de prezervativele Durex.) El are acum dublul vârstei pe care o aveam eu când am început să fac sex și, la un anumit nivel, îmi fac griji că nu e doi virgini de douăzeci de ani adunați, ci că a trăit o viață cu-atât mai complicată din cauza frustrării; exponențial mai alienat, deprimat și frustrat emoțional sau sexual.

Acestea fiind zise, când am stat de vorbă cu el a existat senzația că-și reîncepe viața de la zero la 40 de ani, că poate optimistul din el simte câteodată că poate să înceapă o viață sexuală cu perspectiva unui bărbat de 40 de ani, mai degrabă decât să se înece în melodramele teatrale care ne-au cuprins cam pe toți, când ne-am început experiențele sexuale. În același timp, stigmatul care-i atârnă deasupra capului poate fi un loc foarte sumbru pentru Jeremy și e o dovadă a caracterului său și a convingerii că e plin de speranță, proactiv și refuză să-și trăiască viața în starea de abandon sexual.

VICE: Știu mulți oameni despre situația ta? Ce au de zis despre asta?
Jeremy: Nu, nu știu mulți. Cred că familia are niște bănuieli, dar n-am vorbit niciodată despre asta cu nimeni de familie. Țin cu dinții de secretul ăsta de ani de zile. Însă doar de curând m-am dus acasă cu o femeie pe care-am cunoscut-o într-un club și, beat fiind, i-am zis. Cu toate astea, pentru că eram amândoi beți la momentul respectiv, nu pot să-ți spun ce reacție a avut, cu vreun strop de certitudine. Cred că, în total, le-am spus acestor patru oameni: femeia respectivă, un prieten apropiat, cu care mă cunosc de mai bine de zece ani, endocrinologului meu și acum ție și oamenilor care citesc articolul ăsta. Prietenului i-am spus acum mai mulți ani și s-a îngrijorat – chiar mi-a sugerat să mă duc la un sexolog dacă nu se-ntâmplă în câțiva ani.

S-a oferit cineva să te ajute să-ți pierzi virginitatea din prietenie sau compasiune?
Nu, asta nu mi s-a întâmplat niciodată. Din moment ce nu le-am spus multora, nici măcar celor mai apropiați prieteni, n-a fost niciodată o opțiune pentru mine.

Te-ai gândit vreodată să plătești pe cineva ca să scapi de așa o situație apăsătoare? Acum există o grămadă de opțiuni de servicii sexuale, de la experiența de a avea o cvasi-prietenă, până la ceva poate mai rapid și clasic. În același timp, nu e nici pe departe pe-atât de tabu pe cât era odată.
Când eram mai tânăr, nu m-am așteptat niciodată c-aș ajunge măcar să mă gândesc la servicii sexuale sau surogate sexuale drept variantă pentru mine. M-am gândit pur și simplu c-o să se-ntâmple când se-ntâmplă. În capul meu, am crezut, naiv fiind, c-o să cunosc pe cineva și-o să pot să împărtășesc experiența asta cu persoana respectivă. Pur și simplu m-am așteptat ca atunci când se-ntâmplă pentru prima oară să fie cu cineva de care-mi place sau, poate mai brutal spus, să mă combin după ce cunosc pe cineva într-un club. Simt că aceste experiențe de viață par atât de simple când vorbesc despre ele și știu că așa se-ntâmplă pentru mulți, doar că mie nu mi s-a-ntâmplat niciodată.

Ideea de a nu face sex niciodată nu mi s-a părut în mod special înfricoșătoare, la 20 de ani. Cu toate astea, acum am 40; e, mai ales la un nivel complet emoțional, o problemă mult mai mare pentru mine. Când problema a devenit înfricoșătoare pentru mine, n-am putut să apelez la servicii sexuale. Pentru mine, folosirea serviciilor sexuale nu era atât tabu, cât „soluția simplă”. Dacă apelez la servicii sexuale, înseamnă că arunc prosopul și renunț la ideea demodată că aș cunoaște pe cineva cu care să împărtășesc experiența. În capul meu – o să observi că mi se-ntâmplă des să stau la mine-n cap – simțeam că sunt anormal sau abominabil. Simțeam că simplul fapt că mă gândesc să apelez la servicii sexuale m-ar face cu-atât mai abominabil.

Dar e o idee la care acum ești deschis? Obstacolul e că n-ai ști de unde să începi?
Da, așa aș zice. E o idee la care sunt deschis acum, dar nu știu de unde sau cum să-ncep.

Pe ce temă ai cele mai mari curiozități? Sexul în sine sau chestiile cu care s-ar putea să vină la pachet?
Ca virgin la orice vârstă, cred că sexul e un subiect pe care, la un anumit nivel, toți avem niște curiozități. Ce-i drept, ca persoană de 40 de ani care e virgină, sexul pare mai amenințător acum. Simt că-s destul de deștept încât să știu că sexul, sexul pe bune, nu e ca-n porno. Știu că devine complicat la mai multe niveluri. Și întrucât am așteptat atât, mă tem că n-o să pot să recuperez handicapul față de tot restul lumii. Mă tem că, pentru că încep atât de târziu, o să fiu mereu nepriceput la asta și-o să-mi dezamăgesc mereu partenera. Mi-e frică să nu devin o glumă pentru oameni. Cu toate astea, chestiile cu care vine la pachet, mai ales componenta unei relații între adulți, sunt ceea ce mă fac curios. Pentru că n-am avut niciodată o prietenă, n-am trăit părțile bune și rele dintr-o relație între adulți. Ce mă face cel mai curios e ideea de intimitate sexuală și emoțională cu o femeie.

Ai o boală rară, care ți-a blocat pubertatea și libidoul, nu?
Am o boală cunoscută sub denumirea de panhipopituarism ideopatic. Am boala din naștere, dar am fost diagnosticat când aveam patru sau cinci ani și părinții mei și-au dat seama că nu cresc în ritmul normal. Întrucât boala îmi afectează toți hormonii pituitari, am avut o deficiență de hormoni de creștere de la o vârstă foarte mică. Mai am și o deficiență a glandelor tiroidiene și adrenale. Asta m-a determinat să iau pastile ca să suplinesc faptul că nu pot să produc acei hormoni și să-mi fac și injecții cu testosteron, ca să suplinesc faptul că nu pot să produc testosteron. Boala mă face să par mult mai tânăr. De fapt, prima oară când m-am ras aveam 35 de ani. Mi-a afectat și libidoul. Dacă e să fiu complet sincer, mă mândresc întotdeauna că am ce să rad. Chiar sărbătoresc ziua în care am început ca „anive-ras-area”. Mă mândresc în mod special și cu faptul că acum am erecții. Suplinirea de hormoni sexuali mă face să am impulsuri sexuale pe care nu le-am avut deloc ani de zile.

Presupun că te masturbezi. Nici de masturbare nu te-ai apucat până după 30 de ani?
Da, mă masturbez. Nu e ca și cum îmi aduc aminte ce vârstă aveam când am început. Dacă m-ai pune să aproximez perioada, aș zice că am început pe la 20-și-mult spre 30-și-un-pic de ani. Cu toate astea, abia la 30-și-un-pic mi s-a crescut doza de testosteron și abia atunci am început să mă apropii de ceva care seamănă cu finalizarea. Și chiar și cu finalizare, nu prea-mi dau prea des drumul.

Cât de aproape ai ajuns de a face sex și regreți ceva legat de momentele alea sau de altele?
Au existat două ocazii când cred că eram aproape de a face sex. Prima dată a fost cu o femeie care avea cam cu cinci până la șapte ani mai mult decât mine, pe care o cunoscusem pe net cam cu un an sau mai puțin înainte. Aveam 20-și-un-pic de ani. Ea locuia la Portland, dar a venit într-un weekend la Vancouver. Ea a fost prima femeie cu care am avut contact intim în viața mea. Nu i-am spus că sunt virgin, dar știa despre boala mea la momentul respectiv și bănuiesc că știa, când ne-am combinat. Cât am fost cu ea se poate spune că am fost cel mai aproape de a face sex. Am dormit împreună câteva nopți, iar în ultima, pentru că exista suficientă încredere între noi, am reușit s-o masturbez. Însă, din cauza problemei mele medicale, n-aveam libido pe bune deloc pe-atunci, așa că n-aveam deloc erecție. După ce-a plecat am vorbit din ce în ce mai puțin și-n cele din urmă am pierdut pur și simplu legătura.

A doua oară aveam puțin peste 30 de ani și o altă femeie din alt oraș pe care o cunoscusem pe net a venit în vizită la Vancouver. Însă de data asta a fost alfel, pentru că mi-am dat seama că n-avem deloc chimie. Am simțit că suntem prea diferiți. Poate că ea avea sentimente mai puternice față de mine decât eu față de ea, așa că, din nou, în ultima noapte am dormit împreună. Nu-i spusesem niciodată explicit despre virginitatea mea, dar, din nou, sunt convins că știa pentru că a înțeles că din cauza bolii, am probleme de libido. A doua oară nu s-a apropiat de prima, dar a fost cu mângâieri intense. Din nou, după ce-a plecat am vorbit din ce în ce mai rar și am pierdut legătura. Nu-mi caut scuze din cauza virginității sau a bolii mele.

Regret că am pierdut legătura cu ambele femei și felul în care s-a terminat cu ele. Amândouă erau femei minunate, care aveau încredere în mine și, în mod evident, se simțeau și comod în preajma mea. Știu c-aș fi putut să comunic mai bine cu partenerele ele. Poate că din punct de vedere sexual n-aș fi avut cum să mă pricep, dar știam să comunic mai bine cu ele din plin. În ce privește regretele, întotdeauna o să regret șansele ratate. Simt că le-am ratat. Mă cert mult pe mine însumi din cauza asta. Mă întreb dacă n-aș fi cunoscut deja pe cineva, dac-aș fi altă persoană, mai puțin timidă pe temele astea. Dacă n-aș fi atât de serios, oare m-aș fi combinat cu cineva? Îmi pare rău că nu le-am spus oamenilor despre asta, mai ales prietenilor mei. Cred că ce vreau să zic e că am multe regrete, dar cel mai mult regret că țin atât de multe-n mine, în capul meu.

Poate nu e o coincidență că ambele tipe sunt persoane pe care le-ai cunoscut online. Cât timp ai petrecut până acum pe site-uri de dating și ți se pare mai comod să-ncerci să comunici deschis despre virginitatea ta cu persoanele pe care le cunoști online față de cele din viața reală?
Am simțit întotdeauna că fac o primă impresie proastă, mai ales cu femeile. Nu c-aș fi avut foarte mult succes nici cu dating-ul pe net, dar sunt pe site-uri și aplicații de dating de zece ani sau mai mult, începând cu OkCupid. La dating-ul online, simt că pot să-mi las creierul să facă toată treaba. Mi se acordă timp să răspund, să fiu haios. Nu-s cea mai spontană persoană din lume, așa că site-urile și aplicațiile de dating îmi conferă luxul de a-mi gândi comentariile și/sau răspunsurile. Înseamnă mult pentru mine. Și mai există, încă, și un anumit nivel de anonimat când ești online. Cred că datorită anonimatului ăsta mă simt mai relaxat să fiu deschis pe tema virginității mele.

Ce rol a jucat viața ta socială? În copilărie ai avut mulți prieteni?
Familia mea s-a tot mutat. Deși m-am născut aici, familia mea s-a mutat în Statele Unite când eram foarte mic și ne-am mutat încontinuu. Când aveam cinci sau șase ani, eram întotdeauna puștiul care stătea de unul singur la școală. După a doua mutare pe care mi-o amintesc eu, am încercat să nu-mi mai fac prieteni, pentru că știam c-o să ne mutăm din nou și n-o să-i mai văd niciodată în viața mea. Până la 19 ani, locuisem în cinci state și în Europa. Abia spre 30 de ani am început să-mi fac prieteni ca adult.

Am început târziu toate chestiile în viață, iar în asta includ și ideea de a fi un prieten bun, care știe că poate să fie vulnerabil cu prietenii. Abia de curând mi-am dat seama că există mult mai multe straturi într-un cerc de prieteni. E nevoie de multe ca să ai încredere în cineva, mie-mi trebuie și mai multe ca să mă destăinui cuiva. Întotdeauna m-am temut că n-ar mai vrea să fie cu mine sau nici măcar să-mi vorbească dacă află cine sunt cu-adevărat. Acum știu asta și încerc să fiu un prieten mai bun pentru oamenii pe care-i iubesc. Vreau să fiu un prieten de încredere. Vreau să pot să-mi sprijin prietenii ascultându-i și încurajându-i. Însă, ca să pot să fiu prietenul ăla, înțeleg că trebuie să pot să am și încredere în mine.

Ai avut vreo reacție negativă sau crudă când ai împărtășit informația asta prietenilor sau unor potențiale partenere sau teama asta se bazează mai degrabă pe sentimente decât pe experiențe?
N-am avut niciodată parte de reacții crude sau negative când am spus cuiva asta. Oamenii cărora le-am spus fie nu le-a venit să creadă, fie au fost foarte înțelegători. Doar că-mi ia mie mult până ajung să am încredere în cineva, ca să-i descriu situația mea. Mă tem întotdeauna, chiar și de cei mai apropiați prieteni, fie că m-ar ostraciza, fie că m-ar lua la mișto. Nimeni, și nici eu, nu vrea să fie luat la mișto sau să se simtă inadecvat. Doar vreau să simt că sunt normal, nu o anomalie sau o statistică rară. Chiar dacă n-am avut niciodată parte de reacții negative sau crude când am împărtășit informația asta cu alții, tot mă tem de ce-ar putea să creadă despre mine. Eu nu prea știu cum se simte intimitatea, nici măcar cu prietenii. Mi-e greu să mă destăinui, pentru că mereu mă tem că prietenii n-or să vrea să mai fie în preajma mea sau să vorbească cu mine. Știu că e o teamă irațională și simt că simplul fapt că știu asta mă ajută un pic. Încerc să fac progrese ca să schimb asta la mine.

Îți faci griji c-o să fie nasol prima oară, cum a fost cam pentru noi toți? În aceeași ordine de idei, îți faci griji despre cum ar putea să fie după? Se spune că toată lumea se îndrăgostește de prima persoană cu care face sex și că de multe ori se termină nasol. Crezi că vârsta și experiența ta s-ar putea să te-ajute să ai o experiență ceva mai bună, din moment ce n-ai perspectiva de viață a unui adolescent?
Băi, frate, știu că prima oară o să fie îngrozitor. Știu că lumea zice că prima oară nu-i cine știe ce. Eu investesc emoțional excesiv în situațiile și oamenii care-mi plac, deci, da, îmi fac griji că o să mă îndrăgostesc de prima persoană cu care fac sex. Pe de altă parte, simt și că datorită maturității mele, aș putea să reduc din investiția aia emoțională.

Sexul e ubicuu în societate. Îți faci probleme din cauza faptului că lumea se-așteaptă să relaționezi mult cu asta?
Absolut. Mi se pare frustrant, deprimant și complet dărâmător că nu pot să relaționez cu asta. Poate că n-am experiențele pe care le au toți oamenii mai tineri decât mine, dar știu cum ar trebui să mă simt când îmi place de cineva. Și, din punct de vedere sexual, știu și cum e să fii atras fizic de cineva. Însă când aud povești de la oameni care ies la întâlniri, cântece despre sex și iubire sau chiar când citesc despre asta, mă simt o ființă umană anormală.

E frustrant să ai 40 de ani? Simți că s-a schimbat atitudinea față de tine pentru că ai intrat în al cincilea deceniu de viață ca virgin mai mult decât acum un an?
Când eram mai tânăr, credeam chestia asta, că până pe la 40 de ani voi fi avut câteva prietene și voi fi căsătorit sau divorțat. Sună normal, nu? Simt că serialele TV cu elemente romantice și comediile romantice m-au futut complet, într-un fel, pentru că mereu am crezut c-o să am aceleași experiențe. Să văd o femeie în celălalt colț al camere și să mă îndrăgostesc. Să am întâlniri romantice accidentale. Chiar și despărțiri. Viața nu e așa, recunosc că nu e realist. Asta nu mă-mpiedică să sper c-aș putea să simt atracție reciprocă cu cineva și să-mi pierd virginitatea.

Simt că, la 40 de ani, sunt mult mai conștient de faptul că-s o raritate statistică. Cu toate astea, încerc și să mă iubesc pe mine însumi mai mult. Îmi dau seama că mixul de probleme medicale și mutat atât de mult a creat un fel de furtună perfectă, care include probleme cu stima scăzută, probleme cu încrederea și o mare lipsă de experiențe sociale. Cred că mă descurc ceva mai bine la navigat prin furtuna asta. O mare parte din navigatul prin furtună înseamnă că trebuie să recunosc că nu trebuie să mă mai critic pentru situații din viața mea asupra cărora n-am avut niciun control. Nu zic că-s tot timpul nefericit. Am un job pe care-l iubesc, relații apropiate cu familia și-mi petrec timp cu prieteni pe care-i ador. Însă din când în când mă simt complet alienat de restul omenirii din cauza virginității și-a lipsei mele de experiență socială.

Articolul original a apărut inițial în VICE Canada.