Toate motivele pentru care o dau în bară sondajele electorale din România

Toate sondajele apărute înainte de referendumul pentru revizuirea constituției arătau o prezență cu mult peste cvorumul necesar validării inițiativei Coaliției pentru Familie. În mai, un sondaj Avangarde, comandat de Antena 3, arăta că prezența va fi în jur de 70%, iar ceva mai aproape de referendum, un sondaj Sociopol, firma lui Mirel Palada, anunța că prezența la vot va fi de 48%, peste pragul de 30% necesar validării. Cu doar o zi înainte de referendum, un sondaj CURS arăta cifre ceva mai aproape de rezultatul final, dar tot peste pragul de validare: 34%. După cum știm, la referendum s-au prezentat puțin peste 20% din votanți. Așadar, ce s-a întâmplat? De ce au dat-o în bară cam toate sondajele?

În mare, sunt doar câteva motive pentru care toate aceste sondaje au eșuat să estimeze corect participarea:

Oamenii mint! Iar atunci când oamenii mint pentru că nu vor să arate rău în fața persoanei care le pune întrebări, sociologii numesc asta „efectul dezirabilității sociale”. Oamenii vor să fie plăcuți de alții și să apară în fața lumii ca făcând ceea ce este bine, ce se așteaptă de la ei să facă. În cazul alegerilor, presiunea socială este că trebuie să mergi la vot, așa că unii oameni, care de fapt nu au de gând să se ducă, nu vor să se facă de râs față de persoana care îi întreabă și spun că da, vor merge la vot. Presiunea socială a fost chiar mai mare cu ocazia referendumului, având în vedere că Biserica Ortodoxă Română a declarat participarea drept o formă de mărturisire a credinței creștine.

Dacă ne uităm la cam toate sondajele pre-electorale din ultimul deceniu, putem vedea o repetare destul de uzuală a acestui efect. La alegerile parlamentare din 2016, un sondaj Kantar TNS estima o prezență la vot de 55%, dar în realitate au ajuns la vot puțin peste 40%. O regulă utilă pentru a estima aproximativ prezența la vot este să scădem între 15% și 20% din procentul celor care declară sondorilor că vor merge la vot.

O altă problemă a sondajelor din România este reprezentată de metodele de eșantionare folosite. Noi nu știm exact câți oameni trăiesc în țara asta. Recensământul din 2011 nu a fost capabil să ofere o imagine limpede a populației stabile din țară, iar libertatea circulației din UE permite un flux continuu de oameni ultra-mobili. Fără să știm cât de cât exact câți suntem în țară și care este structura demografică (femei, bărbați, rural, urban, etc.), eșantionarea devine ca un joc la loterie. Ai o șansă dintr-un miliard să câștigi. La ultimele alegeri prezidențiale părea că institutele de sondare au reușit să găsească modelul de eșantionare reprezentativ, dar populația României e fluidă, așa că nu prea le-a mai mers la referendum.

Un sondaj de opinie se face printr-o selecție aleatorie a unui număr redus de persoane, undeva între minimum 600 și câteva mii, care să reprezinte structura demografică a populației reale. Acest eșantion, de multe ori format din puțin peste o mie de persoane, ar trebui să fie reprezentativ întregii populații, dacă știi cum arată întreaga populație și dacă îți răspund suficienți oameni la telefon.

Oamenii din ziua de azi nu mai răspund la sondaje așa cum o făceau în anii ’90. Pentru ca eșantionarea să fie adecvată, trebuie să îți răspundă la telefon suficienți oameni din fiecare categorie socială, altfel eșantionul tău nu este reprezentativ. Cu cât rata de non-răspuns e mai mare, cu atât reprezentativitatea sondajului tău devine mai discutabilă. Pe lângă asta, oamenii mai implicați pe o parte sau de alta a disputei tind să fie mai dornici să răspundă când sună cineva cu un sondaj, pe când cei dezinteresați (care pot constitui majoritatea) nu au niciun stimulent. Asta poate duce la un sondaj nereprezentativ.

Pe lângă toate erorile care pot apărea din cauza diferitelor efecte sociale, mai există și un motiv la fel de bun pentru greșelile grosolane ale unor sondaje: falsificarea datelor. Un actor politic poate să lanseze pe piață un sondaj de opinie absolut fals doar pentru a distrage atenția de la un alt subiect, pentru a mobiliza sau demobiliza anumite părți ale electoratului, ori pur și simplu pentru că îi e benefic într-o bătălie politică.

Când citim un sondaj trebuie să ne uităm după niște caracteristici esențiale care ne pot confirma că nu este pur și simplu un fals ordinar. Trebuie să spună cine l-a făcut (ce institut de sondare), în ce perioadă a fost realizat, prin ce metodă (ex. CATI – prin telefon), care este eșantionul și gradul de încredere. Dacă nu conține aceste informații, sondajul e cel mai probabil o manipulare ordinară. Dar chiar și existența acestor informații nu ne garantează că nu avem de a face cu un simplu sondaj scos din joben, fără vreo legătură cu realitatea. De aceea trebuie să folosim și puțin de bun simț și să le corelăm cu sondaje similare din trecut. Și când vine vorba de participare, bunul simț și experiența ne spun să scădem 20% din cifra estimată de sondaj.