Picturile cu navetiști care te fac să vezi altfel realitatea

FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Picturile cu navetiști care te fac să vezi altfel realitatea

Tablourile lui Devon Rodriguez prezintă o altă față a metroului din New York.

Devon Rodriguez e un portretist pentru o eră nouă. Născut și crescut în South Bronx, rădăcinile din New York ale pictorului de 21 de ani se regăsesc în personajele pe care le prezintă în picturi. Pe lângă tablourile la comandă pentru localnici (de la traficanții din cartier până la mogulii imobiliari din New York), el pictează oamenii care merg cu metroul 6, muzele și subiecții lui. El îi fotografiază și apoi îi pictează. Cartierul pe care el îl consideră un cămin este într-o nouă schimbare, iar tinerii creativi preferă să rămână aici, decât să se mute în centru. Noi am vorbit cu artistul despre cum poate fi discret în metrou, frumusețea unei tușe de pensule și traiectoria în ascensiune a districtului Boogie Down.

Publicitate

„Have a nice day". Ulei pe pânză

Cum ți-a influențat trecutul tău, relația cu arta?
Tatăl meu era un artist tatuator incredibil, în mare parte inspirat de desenele japoneze pe lemn. El nu a fost prin preajma suficient cât să mă învețe să desenez, dar presupun că i-am moștenit gena. Eu mereu observ mici nuanțe: forme, felul în care culorile interacționează, diverse trăsături faciale, etc. Nu am fost niciodată expus picturii, iar când eram adolescent eu mă concentram pe graffiti. Speram ca într-o zi să devin un mare artist graffiti. În clasa a șaptea, a trebuit să aplic pentru licee. Am descoperit Liceul de Artă și Design (în centrul Manhattan-ului) și aia a fost prima mea alegere. A trebuit să mă duc la interviu cu un portofoliu, care a fost respins.

Așa că am fost la liceul local, care era unul destul de slab. Dar în primul an, profesorul de artă m-a ajutat cu portofoliul. El absolvise SVA, așa că știa ce voiau ei să vadă. Când am început al doilea an, am trecut pe lângă clasa de arte AP și am văzut un panou plin de desene uimitoare. Am intrat și am văzut un profesor care picta un elev. Nu mai văzusem în viața mea așa ceva și am vrut să învăț să pictez și eu.

Cine a fost primul tău subiect?
Cred că a fost un auto-portret. Nu-mi amintesc să fi încercat și alte portrete înainte de ăla.

Ce anume căutai atunci când te plimbai cu caietul de schițe și aparatul foto, în căutare de idei, la metroul din New York?
De obicei merg cu metroul și văd ceva ce-mi iese în cale. Nu prea am mai folosit caietul de schițe, pentru că aparatul foto obține informația mult mai eficient.

Publicitate

„Woman in brown coat". Ulei pe carton.

Ce detalii simți nevoia să capturezi ca să mergi mai departe?
Doar niște lucruri practice, cum ar fi să mă asigur că ajustez expunerea aparatului foto pentru a obține aceeași luminozitate ca în metrou. Unele metrouri sunt mai întunecate decât altele. Eu creez asumpții și povești în capul meu, dar uneori o persoană poate fi doar atrăgătoare vizual. Eu fotografiez diferite expresii și momente spontane. Cu cât am mai mult material, cu atât e mai bine pentru mine să iau decizii mai târziu. De obicei elimin în jur de 20 de imagini înainte să mă hotărăsc la una. Eu simt că dacă voi investi câteva săptămâni într-un tablou, nu ar trebui să mă mulțumesc cu prima imagine pe care o capturez.

Este important pentru tine să fii discret sau vorbești cu subiecții tăi?
Foarte important. Într-un fel îmi doresc să fiu un ochi invizibil. Eu nu vreau ca prezența mea să afecteze în vreun fel cadrul fotografic. Am avut dăți când oamenii observau că-i fotografiez și încercau să pozeze pentru mine, ceea ce strica totul.

Folosești mereu vopsele pe bază de ulei?
În mare parte. Mai desenez din când în când, dar îmi place mult mai mult să pictez. Eu schițez totul mai întâi în grafit, pentru a seta plasamentul înainte de a amesteca vopsele. Îmi ia undeva între o săptămână și câteva luni per canvas. Depinde de mărime.

"Ripped Jeans". Ulei pe carton.

Declarația ta de artist spune: „Scopul meu nu este să fac o replică după fotografie, ci mai degrabă să insuflu spectatorului un sentiment de empatie pentru subiect." Cum poate o pictură să creeze diferit sentimentul de empatie față de o fotografie?
Emoția îmi afectează tușele pensulei și decizii spontane de culoare. Pictura adaugă un alt strat spiritului uman, pe care fotografia nu o poate îndeplini, după părerea mea.

Publicitate

Mereu spui că tu „înregistrezi psihologia celor trecuți cu vederea", poți să detaliezi un pic?
Eu doar cred că dacă oamenii ar observa pe ceilalți mai mult, ei ar învăța lucruri interesante despre inteligența socială.

Și tu observi tipare sociale? Cum ar fi trenduri recurente?
Da, cum ar fi anumite grupe de vârste care tind spre aceleași branduri vestimentare și felul în care trecutul social poate uneori să dicteze anumite argouri sau tipologii de comunicare. Eu observ lucruri atunci când fac naveta după lucru, cum grupuri de oameni din diferite clase sociale coboară în diferite cartiere, care sunt cotate mai bune sau mai proaste.

Referitor la asta, oamenii par să aibă în continuare o preconcepție față de Bronx. Ce ți-ar dori ca oamenii să știe despre cartierul tău?
Oamenii au părerea astea din anumite motive. Nu apărut din neant. Însă, lucrurile sunt din ce în ce mai ok în special în South Bronx, în zona mea (Mott Haven/Port Morris). E o schimbare pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, de când eram mic. E una lentă, dar sigură. Eu vreau ca oamenii să știe că e un loc cool, colorat și aparte, care pe mine m-a inspirat și pe mulți alți artiști.

„Broadway-Lafayette"

Ai o legătură directă cu ceilalți creativi din Bronx, cu alți artiști locali?
Da, sunt atâția. Unii sunt prietenii mei, inclusiv John Ahearn (sculptor), Michael Robayo (regizor), Jerome Lamaar (designer vestimentar), Amaurys Grullon (designer). Bronxul e pe val acum!

Publicitate

Ce alți artiști ți-au influențat estetica?
Preferații mei sunt fotografii Philip Lorca Dicorcia și Gregory Crewdson, plus pictorii Daniel Sprick și Steven Assael.

Pungile de H&M, reclamele la 7Eleven și ziarele New Yorker din picturile tale sunt semne ale unui oraș modern. Ce rol joacă logo-urile în lucrările tale?
Brandurile purtate de oameni scot la iveală un demografic de gusturi și stiluri vestimentare… Logo-urile, reclamele, hainele sunt ca o ștampilă a perioadei.

La ce lucrezi acum și ce plănuiești pentru 2018?
Acum mă ocup de lista cu portrete comandate. De asemenea lucrez cu Michael Robayo, un regizor din Bronx, la un documentar despre cum e să lucrezi și să trăiești ca artist în Bronx. Planul meu pentru 2018 e să creez un conținut de lucrări care să-mi placă. Sper că și altora o să le placă.

„Bushwick"