Cele mai nasoale coșmaruri pe care le au vedetele porno, stewardesele și medicii de la Urgențe

De fiecare dată se întâmplă la fel. Sunt sus pe scenă și mă străduiesc cât pot eu de mult să pun muzică pentru o mulțime preponderent satisfăcută și vine clipa să pun următorul disc. Piesa pe care tocmai am pus-o n-a mulțumit prea mulți oameni. Plouă cu nemulțumire din toate direcțiile. Caut cu disperare următorul album în cutia mea, dar toate albumele pe care le-am adus pentru seara aia sunt fie de nerecunoscut, fie un soi de gunoaie pe care le pun posturile de radio canadiene, pe care nu le-am mai ascultat din liceu. La naiba. Nimeni de-aici nu vrea s-a asculte Hawksley Workman. De ce-oi fi adus așa ceva la club?, îmi spun, în timp ce încerc să gândesc printr-un val tsunami de panică. Timpul se scurge rapid și găsesc un cântec potrivit pe care să-l pun după. Scot albumul și constat că vinilul dinăuntru nu se potrivește cu ce e pe copertă. Apoi se aprind luminile, se golește complet sala, iar vocea straniu de răsunătoare a șefului meu de la magazinul de vinuri la care lucram când aveam 18 ani intră prin sistemul de sonorizare și zice: „Trevor Risk nu mai are voie să fie DJ.”

Ăsta e visul meu recurent, pe care-l am despre jobul meu principal de un deceniu și jumătate încoace. De curând mi-am întrebat niște colegi DJ-i dacă li se întâmplă și lor frecvent. Evident, din eșantionul pe care am făcut cercetarea, e un vis pe care-l au mulți cu aceeași profesie ca și mine. Asta m-a făcut să mă întreb: oare majoritatea oamenilor au un vis recurent despre jobul lor și oare e același ca și al colegilor lor? Am întrebat un bodyguard, un chirurg pe traumatisme, un comediant, o vedetă porno și încă vreo câțiva, ca să reușesc să mă lămuresc.

Coșmarurile mele cu munca constau în a fi fie prea obosit ca să muncesc ca lumea, fie în faptul că-mi sună pager-ul.

Mi se întâmplă des să visez c-am fost trezit din somn și că mă grăbesc la o urgență, doar ca să constat că sunt prea obosit fie și pentru a sta în picioare, darămite pentru a resuscita un om. Toată lumea mă întreabă ce să facă mai departe și eu tot adorm din picioare, fără să pot să-mi comunic planul. Apoi mă trezesc.

Al doilea cel mai frecvent coșmar e că mă trezesc în toiul nopții, cu transpirații reci, să cotrobăi prin cameră după pager – și să fie sâmbătă. Sunt acasă și-mi dau seama că nu sună niciun pager. Nici măcar nu e pornit.

Mulți alți rezidenți cu care lucrez au câte o variațiune pe ambele teme. Au coșmaruri despre situații în care-ar trebui să se se descurce, dar, dintr-un motiv sau altul pur și simplu nu pot. Nici să auzi alarme care sună încontinuu în vise, până când te trezești, nu e ceva rar.

Am frecvent coșmaruri că mă duc spre un platou și ratez avionul sau îmi uit accesoriile pentru cameră. Gen, că sunt niște tipe super bune care așteaptă pe-acolo cu orele și se plictisesc din cauza mea. Cred că eu călătoresc ceva mai mult decât majoritatea oamenilor din domeniul meu, deci orele de anxietate în care îmi fac griji cu zborurile întârziate sunt ceva relativ specific mie.

Nu-mi amintesc ce visez decât dacă sunt stresată, ceea ce nu se-ntâmplă des. Când mi le aduc aminte, rămân cu mine mai multe nopți la rând, ceea ce enervant, pentru că înseamnă că cineva/ceva mă afectează destul de tare. Ori de câte ori mi se întoarce un client să-i refac freza (când vor să ajustez ceva ce nu le place la cum le stă părul) o să visez tot ce-aș fi putut să fac altfel la freză, ca să obțin rezultatul dorit, până când mă văd din nou cu clientul. În rarele dăți când am pe scaun un nenorocit, mă bântuie săptămâni întregi caracterul respectivului. De obicei, coșmarul ăsta nu e cu clientul respectiv la salon, ci într-o situație oribilă. Gen, ca și cum aș fi vânată și vânătorul ar fi clientul respectiv. Ăh.

Printre alte coșmaruri se numără: a-i face șuvițe în păr unui client, fără să termin vreodată, când simt că am lucrat o tură întreagă și-apoi mă trezesc și mă simt ca și cum n-aș fi plecat niciodată de la muncă și-acum trebuie să mă întorc. E atât de plictisitor, că aproape pare real. Unul dintre cele mai bune, care se simte ca un coșmar adevărat, pe care le știu de la șefa mea, se învârte în jurul pusului clientei la uscător și când verifici ce mai face, îi cade părul și are scalpul ars, plin de puroi și scârbos.

Cred că cel mai frecvent coșmar legat de muncă pe care-l am e de căcat, la propriu. Gen, că filmez o scenă cu anal și, la final, ajung să mă cac peste tot, din greșeală. Un vis a continuat dincolo de punctul ăsta, că s-a lansat clipul și a devenit atât de popular încât, după aia, am ajuns să fac doar filme cu scatofilie. (Nu-i judec pe oamenii care fac scene de scatofilie, faceți-vă de cap.)

Visez că sunt pe scenă și spun o glumă care prinde super, super bine. E o glumă pe care n-am mai zis-o niciodată, dar e cea mai bună glumă pe care-am zis-o vreodată. E gluma care-mi asigură afirmarea în carieră. Apoi mă trezesc și nu-mi amintesc o vorbă din gluma aia. De fiecare dată îmi frânge inima.

Coșmarul meu recurent e că ies pe scenă și toți oamenii din sală sunt prieteni și clienți de la fostul meu job de zi. Toată lumea stă acolo și se holbează la mine, muzica e dată prea încet, iar eu mă tot împiedic în timp ce încerc să mă dezbrac. Nu pot să-mi scot hainele ca lumea și tot cad și toată lumea râde. Cât despre colegi, n-am auzit niciunul fix așa, dar cu siguranță am mai auzit scenarii asemănătoare, cu fețe cunoscute (rude, tați, unchi, prieteni).

În lumea visurile mele – fie în avion sau în camera mea de hotel – m-am panicat de câteva ori când mi-am adus aminte că cineva voia apă, gustări sau vreun serviciu de-un oarecare fel. Mă odihnesc în escală și-mi intră în creier gândul care nu-mi dă pace. „O, NU! 26 Delta n-a primit apa!” Senzația de panică reală din vis nu-i departe de realitate, o senzație pe care o pot semăna doar cu pierderea unui zbor sau arderea singurei mele pizza și de multe ori mă trezesc gândindu-mă: „Sunt o stewardesă proastă”. Nu durează mult să-mi dau seama că doar visam, deși de multe ori mă gândesc și râd pe tema asta în viața reală, la serviciu.

După ce mă trezesc transpirată, gândindu-mă la tot ce-am uitat să fac în timpul unei ture active, mi s-a întâmplat să mă întorc la muncă să povestesc echipajului cât de ridicol e să te panichezi pentru că ai uitat de apă. Am primit nenumărate povești la schimb, tot pe tema uitatului și a senzației că ești o stewardesă proastă. În munca asta există multă presiune și cred că vine din nesiguranța faptului că nu suntem perfecte. Oricum, o să-ncerc să nu-ți uit apa.

Coșmar recurent: mă cac pe mine pe scenă, dar nu observ și toată lumea e prea politicoasă ca să-mi spună.

Singurul coșmar pe care l-am avut, legat de muncă, e că prind un cuplu care face sex în club și nu pot să-i dau afară. De obicei sunt sub scenă, în spațiul de depozitare din club. Trag draperiile ca să acopăr intrarea spre zona aia – care, de obicei, e ușor accesibilă de pe ringul de dans – și orice-aș face, nu pot să-i despart. De regulă seamănă cu un ghem de șerpi care se împerechează. De obicei mă trezesc în timp ce mă chinui să-i conduc afară.

Articolul original a apărut pe VICE CA.