„Predator" are 30 de ani așa că-i timpul să vedem dacă e la fel de prost ca prima dată

Când vorbim despre decenii de epopee culturale, deseori folosim limite mai arbitrare decât cadrul unui an. Anii '60 au început, de fapt, în '64 și s-au terminat la concertul tragic Altamont Free Concert de pe 6 decembrie, 1969 (sau cu reclama hipioată la Coca Cola a lui Don Draper din noiembrie 1971). Anii '80 au început în '79 când piesele „Heart of Glass" de la Blondie și „My Sharona" de la The Knack's au ajuns pe locul întâi și s-a terminat cu prăbușirea bursei de stocuri de pe 19 octombrie, 1987.

Marea Diviziune din 1987 s-a extins mai presus de circumstanțele economice. Dacă stai să compari cele mai mari exporturi culturale din 1986, Top Gun, Master of Puppets de la Metallica, Day Off de la Ferris Bueller, Slippery When Wet de la Bon Jovi, cu cele din anul 1988: Die Hard, N.W.A.'s Straight Outta Compton, Who Framed Roger Rabbit?, Tracy Chapman. E clar că fundația anilor '90 a fost construită în mai puțin de doi ani. Orice fenomen cu gel de păr în exces, sinth-uri înalte și violență gratuită a fost demontat.

Prins în vâltoarea asta a fost filmul Predator.

Filmul cu buget mare a fost lansat acum treizeci de ani, cu patru luni înainte de prăbușirea bursei și cu un an după filmul Aliens de James Cameron, care a depășit toate așteptările oamenilor față de un film sci-fi. Alături de Top Gun, este chintesența filmelor din anii '80, inspirat din Star Wars, războaie guerilla din era contra-Iran din America Centrală și un cadru glorios cu Jesse Ventura care împușcă dintr-un pistol comic de mare, în timp ce poartă un tricou cu MTV.

Predator a ajuns mai târziu și a plătit prețul în aproape toate ziarele majore. The New York Times l-a caracterizat ca fiind „înfiorător și plictisitor, cu puține surprize", în timp ce The Los Angeles Times a susținut că „a avut unul dintre cele mai superficiale și slabe scenarii dintr-un film produs la o casă de producție majoră." The Washington Post a lovit sub centură și a insultat însuși prădătorul: „Sincer, am văzut creaturi mai înfricoșătoare în moteluri ieftine." Aparent, criticii deja depășiseră perioada anilor '80, chiar și înainte de sfârșitul cultural dictat.

Cu timpul, reputația filmului s-a îmbunătățit. Predator are un scor jalnic de 36 pe Metacritic, dar are 78% pe Rotten Tomatoes, care ia în considerare și recenziile adăugate mai târziu. Rating-ul fanilor e de 87 și respectiv 78 pe RT și IMDB. În ultimii ani, a fost numit „Cel mai tare film făcut vreodată" și a fost mai bine clasat decât Raiders of the Los Ark și The Matrix în revista Rolling Stone, „Cele mai bune zece filme de acțiune din toate timpurile".

O aderare strictă la trendurile unei ere, de obicei rezultă într-o reacție inițială destul de limitată (de exemplu: The Matrix a fost lăudat pentru efectele vizuale și mesajul „de trezire la realitate", doar ca să pară învechit, chiar toxic la prima vedere), dar în cazul lui Predator este fix opusul. Criticii au fost asaltați de Schwarzenegger, netoți cu arme automate, locații exotice din junglă și extratereștrii atât de des în acest deceniu, încât până în anul '87, nici măcar cel mai bine construite combinații de aceste elemente, nu ar fi putut să contracareze masa critică a genului de acțiune macho/sci-fi.

Deci, în timp ce majoritatea filmelor clasice precursoare sau „pierdute" sunt considerate așa, pentru că erau înainte de vremea lor, Predator a ratat aprecierea deoarece era un pic trecut de momentul lui. Oare Friends With Benefits și Steve Jobs au fost superioare filmelor gemene respective, No Strings Attached și Jobs? Da, dar impactul lor a fost fără nicio îndoială mai mic doar prin simplu fapt că au apărut doar la câteva luni după alte filme similare.

Deși această chintesență de testosteron a răsunat în multe alte filme anterioare și nu poate fi considerat în vreun fel revoluționar, Predator era cu mult mai profetic, poate chiar și mai progresist, decât cele contemporane:

• Schwarzenegger, Ventura și Sonny Landham, epicentrul actorilor deveniți candidați la guvern, cu Schwarzenegger și Ventura care au prins locuri în California și Minnesota, iar Landham a pierdut până acum trei alegeri în Kentucky.

• La un moment dat în film, Schwarzenegger este menționat ca „om de sacrificiu", care a format baza pentru o întreagă franciză de film complet diferită.

• Șocant e că armura invizibilă a prădătorului e acum mult mai aproape de a deveni realitate.

• Tema secundară a filmului era neîncrederea în guvern și armată, destul de radicală pentru standardele din era Reagan.

• Personajul lui Landham ar putea fi un stereotip de polițist american nativ, măcar au găsit un american nativ pe bune care să joace rolul (cu referință la Tonto a lui Johnny Depp).

• Iar cireașa de pe tort: două dintre cele mai intolerabile personaje (misoginul de Hawkins jucat de Shane Black și homofobul Cooper, jucat de Ventura) sunt primii care sunt sacrificați.

Mă îndoiesc că cineva de la momentul respectiv a suspectat că Predator ar prezice viitorul mai bine decât drama polițistă bi-rasială din 1987, Lethal Weapon, dar cine ar fi crezut că un Mel Gibson plângăcios, care încearcă să se împuște în față, ar ajunge într-o zi un fenomen apreciat, în loc de o scenă jalnică?

Reculul inițial împotriva filmului Predator a rezultat dintr-un caz rar de film blockbuster apărut în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Acest fenomen se întâmplă mai frecvent în muzică, unde trendurile se schimbă cât ai bate din palme, decât într-o industrie construită în jurul proiectelor care costă milioane și durează ani să se consolideze. Dar după un deceniu definit de orice figură de stil formată, Predator a fost destinat să prindă valurile de injurii de la care criticii care s-au abținut de când l-au tolerat cu ranchiune pe Schwarzenegger în Terminator.

Urmărește-l pe Patrick Lyons pe Twitter.