Un colecționar mi-a explicat cum ajungi să apreciezi covorașele cu fața lui Eminescu

Într-o sală de la parterul Camerei Deputaților, chipul adolescentin al lui Mihai Eminescu mă privește de pe un fundal tricolor, cu crengi de salcie împletite în pletele de rocker romantic ori metamorfozat sub privirea Veronicăi, care se uită la el dintr-un alt tablou. În vitrine s-au adunat șervețele, cărți, medalii, plachete, medalioane, insigne, monede, bancnote și multe tablouri care frizează arta. Orice îl poate purta în eternitate pe scriitorul ajuns pentru mulți sinonim pentru cultura României.

Sub privirile marelui poet m-am întâlnit cu Mihai Costin, șef de mai bine de un deceniu peste Grupul colecționarilor de medalii și insigne „Mihai Eminescu”. L-am cunoscut joia trecută, când a deschis expoziția de la Parlament dedicată scriitorului. Chiar dacă nu-i vreun orator înzestrat, a reușit să adune la manifestație vreo sută de colecționari, majoritatea de vârsta a treia. Unii au expus, alții au ascultat poezii eminesciene în chineză și recitări cu patos ale unor poeme despre Eminescu.

Toată treaba a durat două ore, timp în care doi invitați se uitau pe telefon la clipuri cu femei topless, iar ceilalți se premiau între ei pentru contribuția adusă lumii colecționarilor de obiecte dedicate marelui poet național al României. Chiar și așa, nu am putut să trec peste fascinația pentru oamenii care-și dedică viața lui Eminescu.

Într-o țară care nu duce lipsă de școli ce-i poartă numele marelui poet, Mihai Costin strânge de trei decenii orice are legătură cu poetul național. În colecție are aproape orice, de la plachete și până la covoare persane țesute la Ungheni. Și-a convins chiar și familia de valoarea lirismului românesc, iar fiica sa duce mai departe pasiunea pentru Eminescu.

L-am prins la o vorbă ca să înțeleg cum ajungi colecționar și cine l-a omorât de fapt pe poet, asta dacă nu și-a dat duhul de la sifilis.

VICE: Ce înseamnă să fii colecționar al lui Eminescu?
Mihai Costin: Cei mai fericiți oameni sunt colecționarii. Asta zicea Goethe, nu eu. Umbli ani de zile după o piesă, știind că există. Îți face o mare plăcere să o pui apoi în colecție. Eu am căutat 18 ani o medalie făcută la Budapesta. Cred că erau doar șapte exemplare, iar unul este la mine. Am început de la o monedă, de la o bancnotă, chestii de-astea.

Când eram copil, strângeam capace de bere, dar, între timp, lucrurile au evoluat. Ca să fii un adevărat colecționar, trebuie să te axezi pe o tematică, nu poți să faci orice. Dacă faci de toate, nu faci nimic bun. Am cunoscut oameni care aveau 27 de tematici. Și la ce ești tu bun? Pentru mine este Eminescu.

De cât timp sunteți colecționar?
Peste 30 de ani. Am și eu o vârstă mai înaintată. Strâng Eminescu din 1987, când au început să pregătească anul 1989 - centenarul morții poetului. M-am axat pe chestia asta, pentru că începuse să se bată foarte multe medalii, să se emită fel de fel de materiale legate de Eminescu. Având în vedere că naționalismul meu m-a condus spre poet, am început să colecționez. Am aproape tot de Eminescu.

Sunt naționalist și sunt cu Eminescu. Atenție, nu-s extremist. Eminescu este un simbol al națiunii, când spui Eminescu, spui România. Când spui România, zici Eminescu. E foarte adevărat!

Cum credeți că a murit Eminescu?
A fost omorât. Am citit atâtea materiale de-a lungului timpului. Materiale scrise de eminescologi, nu de nimeni. Am o carte pe birou legată de boala lui Mihai Eminescu. E scrisă de vreo zece academicieni, care știu ce zic. Apoi materiale scoase din arhiva Vienei.

Deci el a fost tratat cu mercuriu și după aceea a fost pârlit, după spusele lui Nae Geogescu, care a scris această carte, Boala și moartea și Mihai Eminescu (n.r. - în care menționează că poetul a fost persecutat politic, ucis în spital și sacrificat pentru cauza Transilvaniei).

Asta e cea mai aglomerată perioadă pentru un colecționar?
Da, că avem aici aprobare la Parlament să facem în ianuarie și iunie câte o manifestație Eminescu. Pentru că aceasta este o sală de cultură, de ce să nu-i facem aici favoarea?

Eu trebuie să duc materiale, să le explic oamenilor cu ce au de-a face, ce e o statuetă, ce este un bust. Toți spun statuie Eminescu. Poți să-i spui statuie? Nu. E bust. Dacă nu știi cum să-i zici, atunci spui că-i monument dedicat lui Eminescu.

Cum găsiți piesele de colecție?
În primul rând, mergem prin târguri. Apoi aflăm când cineva bate o medalie. Spre exemplu, au bătut medalii la Botoșani, la Ploiești, la Satu Mare. Au bătut la Timișoara. Sunt grupuri și asociații de colecționari care fac asta. Noi colaborăm, ne cunoaștem. Fiind președintele acestei grupări, eu îi cunosc pe toți din țara asta. Adevărații colecționari, nu pe cei care au trei medalii. Noi ne ocupăm de medalii Mihai Eminescu.

Dar fiind colecționari, nu strică să adunăm și o carte veche.

Am văzut că strângeți și cărți în miniatură?
Se cheamă liliput. Dar stați să vă arăt, aici sunt niște piese făcute de un mare artist plastic, îl cheamă Mihai Cătrună, pentru Mihai Costin (vorbește despre el la persoana a III-a) - o pirogravură, portretele lui Eminescu, Creangă, Veronica. Poetul a avut patru portrete, la 19, la 28, la 34 și la 37 de ani. Sunt cunoscute și recunoscute de Academia Română.

Avem una din ultimele medalii care s-au bătut. E o medalie cu Aron Pumnul, pentru că Eminescu a scris la moartea lui când avea 16 ani. Avem cel mai vechi medalion, bătut în 1889, chiar după moartea lui Eminescu.

Am și o parte din cărțile liliput. Astea sunt scoase special pentru colecționari, s-au făcut anul trecut la două edituri din București. Asta e din 1937, o ediție rară, nu se mai găsesc, că s-au stricat. Au fost de-a lungul timpului colecționari care s-au bătut să scoate materiale unicat cu Eminescu.

Am scos și eu o ediție liliput a Luceafărului, pentru majoratul fiicei mele. Asta i-am făcut cadou.

Care este cel mai vechi obiect din colecția dvs?
Am și eu un medalion scos în 1889. Dar și ceva special, cinci lucrări care au fost folosite pentru a ilustra o ediție Luceafărul. Eu am numai cinci imagini, dar sunt convins că sunt mai multe. Uite, șervețele Eminescu. Tot feluri de lucruri legate de Eminescu. Noi strângem orice este Eminescu.

Cât de departe ați mers în căutarea unui obiect Eminescu?
Peste tot în România. Dacă a fost nevoie să mă duc la Satu Mare, acolo m-am dus. Dacă a fost nevoie să caut la Liceul Mihai Eminescu din Satu Mare, acolo am sunat și am găsit ce căutam.

Ce obiecte mai speciale aveți în colecție?
Carpete persane cu chipul lui Eminescu, făcute în Republica Moldova, la Ungheni. Mai am unul mai mare acasă. Un alt lucru special, un tablou făcut din fire de ață lipite de un pușcăriaș în penitenciarul din Botoșani, pentru a da portretul lui Eminescu. Îți trebuie talent pentru a face așa ceva, da?! Eu l-am primit cadou de la un prieten din Botoșani. În viață, dacă nu știi să primești, nu vei ști să dai.

Cum răspunde un colecționar la toate controversele legate de Eminescu?
Eu nu bag în seamă toate prostiile astea. Lumea zice orice, dar eu nu am vreme de prostiile lor. Noi știm că Eminescu este un simbol al națiunii române, știm că atunci când spui Eminescu zici România. Nu are nicio legătură cu prostiile pe care le spun unii și alții.

Cât de costisitoare este pasiunea asta?
Eh, acum, orice pasiune costă bani. Două lucruri se plătesc în viață, plăcerea și prostia. Asta este o plăcere pentru noi, să colecționăm Eminescu.

Care sunt cele mai de preț obiecte pe care nu ați putut să le băgați în colecție?
Sunt piesele de aur. Moneda din 2000 costa o grămadă de bani, nu am reușit să o achiziționez. Sunt foarte scumpe și nu poți să-ți permiți să le cumperi vreodată.

Ce sacrificii ați făcut pentru pasiunea asta?
Am dat foarte multe lucruri deoparte. Dar familia a înțeles că ceea ce fac e pentru această pasiune, Eminescu. De multe ori nu îți cumperi un lucru și dai banii pe o medalie, ori pe o plachetă, ori pe o serie de timbre. Am adus familia de partea mea și cu această ocazie le pot mulțumi, cum le-am mulțumit și la vernisaj.