Am vorbit cu românul care a mers în Coreea de Nord ca să facă un film experimental

Când am aflat că un român a făcut un film în Coreea de Nord, am fost extrem de curios să aflu cum e să filmezi într-o țară atât de paranoică și strictă atunci când vine vorba de străini.

Filmul lui Mihai Grecu, The reflection of power, mi-a cam plăcut, ce-i drept, și am decis să-l iau la întrebări pe regizor. În urma discuției am înțeles mai bine simbolurile pe care a vrut să le transmită, dar nu m-a lămurit cu ce mă durea mai tare. Nu am înțeles cât de legal a fost până la urmă să filmeze acolo.

Și asta pentru că Mihai s-a dovedit precaut în poveștile despre tripul pe care l-a făcut la Phenian. În final mi-a spus că preferă să „rămână mai în ceață" povestea asta, deoarece „nu poți să știi niciodată" cine-ți vede filmul la festivaluri și se supără.

Ei bine, știam că lucrurile sunt serioase în țara care anul trecut și-a omorât cu o rachetă ministrul Apărării, pentru că a adormit la o ședință, dar asta nu m-a oprit să simt fiori reci pe șira spinării.

Filmul a beneficiat de un proces de post-producție lung de șase luni. Dar a meritat. La final, a ieșit o distopie bestială, cu clădiri impozante și simboluri nord-coreene înecate într-o apă revarsată de nicăieri.

Dincolo de orice, e fascinant să vezi cum arta cinematografică europeană se aplică pe un loc unde apogeul creativității sunt sincroanele de pe stadion dedicate liderului Kim Jong-un.

Scurtmetrajul va putea fi urmărit miercuri, 16 martie 2016, la Cinema Elvira Popescu, proiectat în cadrul BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival).

VICE: Cât de ușor ți-a fost să filmezi în Coreea de Nord?
Mihai Grecu: Păi nu e ușor, dar depinde ce vrei să filmezi. Mie îmi trebuiau doar monumente și statui, deci a fost oarecum mai simplu

Cu oamenii e mai complicat?
E foarte complicat. În principiu e interzis să filmezi. Dar acum, de când avem tehnologii digitale, e mai greu de verificat dacă cineva filmează sau face poze. În orice caz dacă cineva vrea să facă documentar „în stil clasic", cu sau despre oameni de-acolo, e aproape imposibil.

Dacă e interzis înseamnă că ai fost în ilegalitate, nu?
Ce anume să fie ilegal? Legislația lor oricum e cum vrea partidul, deci nu are rost sa ne punem așa problema, cu ce e ilegal și ce nu. Ca în orice dictatură, orice poate deveni ilegal. Totuși, se poate face film și doar din poze, ca în cazul de față. Pentru că asta am făcut: am refăcut arhitectura în 3D, din pozele pe care le-am strâns.

Cât de mare a fost echipa cu care ai fost în Coreea de Nord?
N-am avut așa ceva.

Adică?
Oficial a fost un voiaj turistic, nu un shooting organizat. Mie îmi trebuiau doar poze, în principiu.

Deci ai fost singur? Nu te-ai temut?
Nu pot să-ți spun cum, când și cu cine am fost, din motive ușor de înțeles.

Păi dacă a fost voiaj turistic și ei știau de prezența ta acolo, ce anume e de ascuns?
E mai bine să rămână în ceață treaba asta. Atât din motive de discreție, că să zic așa, dar și pentru că nu vreau să dezvălui prea multe despre organizarea acestui proiect. Oricum, mai mult contează rezultatul, decât modul în care s-a ajuns la respectivul rezultat. Eu așa zic.

Te întreb despre demers pentru că totul s-a întâmplat într-o țară extrem de restrictivă.
Păi, de-aia nu prea vreau să dau detalii. Nu contează dacă am fost singur sau cu alte persoane. Oricum, echipă n-am avut. Și cert e că dacă cineva vrea să filmeze monumente în Coreea de Nord, se poate.

Ți-e frică de regimul de la Phenian?
E bună întrebarea. E o vorbă, cum că și dacă ai fi paranoic, asta nu înseamnă că nu te urmărește nimeni. Anyways, prefer să nu spun prea multe despre cum a fost organizată filmarea etc. Nu se știe niciodată…

Te temi că vor vedea filmul spionii nord-coreeni?
Hahaha. Cred că oricum au treburi mai importante de făcut.

Să sperăm. Povestește-mi puțin despre cum a decurs procesul de post-producție.
M-am ocupat personal de o mare parte din reconstituire și de animația 3D. Am lucrat cam șase luni la post-producție, în Franța.

Urmărește documentarul VICE despre lansarea baloanelor în propaganda din Coreea de Nord

Cam la ce costuri s-a ridicat producția și cine te-a sprijinit?
Cam șase mii de euro. Am lucrat cu o societate de producție, „Bathysphere", dar nu am avut niciun finanțator. Atât eu, cât și producătorul doar am cheltuit bani că să putem termină proiectul.

Și vă recuperați investiția?
Nu prea. Nu se fac bani cu filmul experimental. Nu poți să ai nici măcar garanția unor viitori finanțatori, pentru că producătorii nu prea sunt interesați de filmele non-narative.

E o groază de apă în filmul tău, care inundă toate cadrele din Phenian. Aveai ideea asta dinainte sau te-ai gândit la ea după excursie?
Da, era prevăzut de la început ca orașul să apară inundat. Elementul acvatic mă fascinează de multă vreme și de câțiva ani m-am specializat în simularea apei pe calculator. E și o referință la filmele despre catastrofe, atât de în vogă în ultimii ani. Am vrut să transpun referințele astea în contextul unui fel de catastrofă permanentă și tăcută. Cum e în Coreea de Nord. Un „too much" ideologic, care care se revarsă peste o societate aflată la limita imploziei.

Singurii oameni care apar în film sunt niște copii care repetă un cântec. Cum ai ajuns să-i filmezi?
E o vizită obligatorie acolo, la un fel de „Palatul copiilor". Orice turist al lor e obligat să asiste la un asemenea spectacol. Seamănă foarte mult cu spectacolele care se făceau și la noi, pe vremea comuniștilor.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Coreea de Nord:
Coreea de Nord e gata să meargă la război împotriva Americii
Liderul Coreei de Nord vrea ca țara lui să aibă propriul fus orar
Kim Jong-un spune că a vindecat SIDA, Ebola și cancerul