Ne-am întrebat părinții ce viață sexuală mai ai după ce ți-au crescut copiii

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Ne-am întrebat părinții ce viață sexuală mai ai după ce ți-au crescut copiii

Pe cât a fost de traumatizant, pe-atât a fost de reconfortant.

Nimic pe lumea asta nu te bântuie mai rău decât ideea că ai tăi fac sex unul cu celălalt – sau, mai rău, cu alții. Din fericire, există șanse să se fi oprit după acea unică dată funcțională când te-au conceput – întrucât un nou studiu arată că unul din cinci părinți britanici a renunțat la sex.

Ce se-ntâmplă odată ce încep copii să doarmă la tine-n pat și coaiele încep să-ți semene cu niște pliculețe folosite de ceai? Unele întrebări sunt prea terifiante, dar, din fericire, redactorii VICE din lumea-ntreagă și părinții lor ne-au ajutat.

Publicitate

AUSTRALIA

Colaboratorea VICE Australia Jessica O'Reilly și-a intervievat mama, Alison O'Reilly (61), și tatăl vitreg, Mark Mulcahy (61)

VICE: Ce notă ați da vieții voastre sexuale și de ce?
Mark: E destul de greu să dai note când nu există. Ne-ar plăcea, dar suntem prea obosiți în fiecare zi, futu-i mama mă-sii. Avem propria noastră afacere și renovăm casa. Facem sex în concediu, când dispar grijile alea. Ne relaxăm, înotăm, citim și dintr-o dată îmi dau seama – căcat, sunt excitat. Și maică-ta e excitată și facem sex și e fantastic. Însă n-am mai avut concediu de doi ani.

Faptul că faceți sex mai rar v-a afectat relația? 
Mark: Lipsa de sex n-are nimic de a face cu atracția pe care-o simțim unul față de celălalt. Suntem cei mai buni prieteni și vorbim despre orice. Deși n-am vorbit încă despre faptul că n-am mai făcut sex de mai bine de un an, nu, iubito? Bănuiesc că nu-i o problemă. Ne simțim în continuare apropiați.
Alison: Da, ne ținem de mână!

Acum c-ați vorbit despre asta, crezi c-o să plănuiți să faceți sex mai des?
Alison: Acum probabil trebuie să facem un workshop pe tema asta.
Mark: Nu-i ceva ce poți să planifici, gen – cina la 8 seara, sex la 9 și un sfert, fii pe fază!

Și dacă unul dintre voi inițiază o partidă de sex diseară?
Alison: Aș zice: „Fugi de-aici, avem musafiri, doarme Jessica în camera cealaltă!"

Drăguț din partea ta, mama.

GERMANIA

Nina, redactor VICE Germania, și-a intervievat tatăl, pe Jürgen (57), care e căsătorit de 17 ani cu a doua soție, Claudia (48).

VICE: Ce notă ați da vieții voastre sexuale și de ce?
Jürgen: Viața mea sexuală mă împlinește și mă satisface. Nici nu trebuie să-i zic nimic soției mele, știe ea ce-mi place. [În Germania] se zice că sexul e „cel mai important lucru neimportant din lume", dar eu aș zice că nu-i deloc neimportant. Organele noastre genitale comunică cu creierele.

Publicitate

O, doamne. Cum s-a schimbat viața voastră sexuală de-a lungul anilor?
Jürgen: Pentru maică-ta [prima lui soție], sexul era tabu, când era ea mică – nici nu și-a văzut propria mamă dezbrăcată. Eu mi-am pierdut virginitatea cu mama ta, deci evident că și pe mine m-a afectat. Dacă n-ai avut parte de prea multă tandrețe și intimitate interumană în copilărie, e greu să ai așa ceva cu un partener. Timp de 15 ani, am crezut că sexul se reduce la ce făceam cu ea. După despărțire, viața mea sexuală s-a îmbunătățit și în relația actuală e la cote maxime.

Citește și Am întrebat părinți români care-s problemele lor legate de predarea Educației Sexuale în școli

Aveți fantezii cu alte persoane?
Jürgen: Nu mă gândesc la sex cu alții. La ce anume te referi? 
Claudia: Păi, de fapt, dacă pot să zic și eu ceva – a fost o situație în Republica Dominicană…
Jürgen: A, da. Cum ziceai c-o chema?
Claudia: Petra.
Jürgen: Așa, da. Petra. Da, dar eu și Claudia avem o înțelegere când vine vorba de asta. Dacă e să ne-nșelăm, mărturisim imediat. Atunci i-am zis că mi s-a părut interesantă o altă femeie, dar n-am mai făcut nimic pe tema asta, până la urmă. Mai contează și dacă există copii în relație. Copiii sunt moartea pasiunii pentru viața sexuală a oricui. Transformă o povese pasională de iubire într-o afacere la comun, plus copii.

Mersi, tata.
Jürgen: Dar a face copii e și cea mai importantă experiență din viață, deci totul se echilibrează, la urma urmei. Toată viața ajunge să ți se-nvârtă în jurul omului ăsta mic și nou și dacă mai ai și-un job, ajunge să-ți sugă atâta putere și energie. Ei, la ceva trebuie să mai și renunți. Cel puțin așa a fost atunci.

Publicitate

MEXIC

Redactorul VICE Mexic Diego Urdaneta și-a intervievat părinții: Alfredo (55) și Tibisay (54).

VICE: Cum s-a schimbat viața voastră sexuală de-a lungul anilor? 
Alfredo: Se schimbă lucrurile, când ești cu-aceeași persoană timp de 35 de ai. Când eram mai tineri, sexul era esența relației noastre. De-a lungul anilor, ajungi să-ți dai seama că există chestii mai importante, gen să îți faci o familie, să crești copiii și să existe respect reciproc. Ți se schimbă prioritățile.

Aveți fantezii cu alte persoane? 
Alfredo: Cred că-i destul de normal să-ți închipui cum ar fi sexul cu altcineva. Nu e mare lucru, dar devine nasol dacă încerci să transformi fantezia în realitate și ajungi să-ți înșeli partenerul. Când vrei să fii un exemplu pentru copii, se schimbă tot și-ți dai seama că e mult mai important să ții familia unită, decât să-ți satisfaci cine știe ce dorință trecătoare.

De ce vă e cel mai dor din viața voastră sexuală?
Tibisay: De corpurile noastre de la tinerețe, haha! Când eram mai tineri, aveam o viață sexuală mai constantă, dar acum nu prea mai e cazul. Există perioade în care nu prea ne vorbim – după cum știi și tu prea bine – și dormim în camere separate. Se întâmplă atâtea de-a lungul unei relații care durează 30 de ani încât inevitabil ajunge să ți se schimbe și viața de cuplu.

Dorința scade odată cu vârsta?
Alfredo: Din punctul meu de vedere, numai așa pot să zic că s-a schimbat viața noastră sexuală. Când ești tânăr, vezi sexul mai mult ca pe-o competiție sau un sport, dar mai târziu devine o chestie mai conștientă și mai plăcută. Ai mai multă încredere în tine, există, poate, și mai multă intimitate, și-ți pasă mai mult de ceea ce simte partenerul. E mama copiilor tăi, nu una pe care-abia ai cunoscut-o.

Publicitate

DANEMARCA

Redactorul VICE Danemarca Alfred Maddox și-a intervievat tatăl, pe Scott Maddox (48), muzician și inginer de sunet. Scott e de 12 ani cu mama vitregă a lui Alfred.

VICE: Ce notă ați da vieții voastre sexuale?
Scott Maddox: Un 10 absolut și fără discuții. Sau 9,50 – dacă zic „zece" o să pară că exagerez. Dar nu există nimeni altcineva, nici fantezii. Am tot ce vreau. Cred că accesul la pornografie a schimbat așteptările tinerilor apropo de ce-ar trebui să fie sexul. Filmele porno încep mereu cu suptul pulii, apoi patru sau cinci poziții diferite și-apoi îți dai drumul pe fața ei. Ei bine, permite-mi să-ți spun că eu nu mi-am dat niciodată „drumul" pe fața vreunei tipe. Dacă nu prea ai experiență cu sexul și-ți bazezi cunoștințele pe porno, n-o să ai niciodată ce am eu. Viața mea sexuală de „9,50/10".

Ți s-a schimbat viața sexuală de-a lungul relației – sau ai ajuns direct la 9,50?
Clar. Sunt căsătorit [cu mama ta vitregă] de 11 ani. Sigur că la început ne sărutam numai cu limba, încercam poziții dubioase, ne-o trăgeam pe-afară – chestii pe care acum pur și simplu nu le mai facem. La început faci niște chestii mai pornache, ca să afli cum stai, dar apoi, în cele din urmă, se cam ajunge la actul în sine și-atât, chestie pe care-o faci tot restul vieții.

Citește și Adolescentele care se înțeleg bine cu mamele lor fac sex mult mai târziu

Păi și ce te bucură cel mai mult la relația ta?
Mi se pare că soția mea e superbă. Mă excită la culme. Dacă e la duș, mereu trag cu ochii la ea. Imediat după ce ne-am cunoscut, ne bulăneam la mine-n apartament când brusc ea s-a ridicat și și-a scos bluza. Îmi amintesc ca ieri. Îmi aduc aminte că m-am gândit: „Poftiiim? Wow!". Nu mi-au plăcut niciodată prea mult țâțele, pizda sau curul. Cred că mai mult decât orice îmi place fața.

Publicitate

Ai vreodată fantezii cu alte persoane?
Nu cu alte persoane. Dacă mi-o frec acasă – asta trebuie țineți minte voi, copiii, credeți că n-o să v-o mai luați la labă, dar, de fapt, nu te oprești niciodată – când mi-o iau la labă mă gândesc la [mama ta vitregă] în situații dubioase în care nu ne-am afla niciodată. Ea e legată nu-știu-unde și eu vin s-o salvez sau chestii de genul.

Ți s-a modificat libidoul de-a lungul anilor?
A crescut. În filmele porno, tipii ăștia dau o muie 10 minute și-apoi o și-o trag încă 20 – cum fac asta? N-am idee. Am pizdă la mine-acasă de mult, mult timp și habar n-am cum pot oamenii ăștia să nu-și dea dumul cu orele. Dacă e rost de pizdă, eu îmi anulez tot.

SPANIA

Colaboratoarea VICE Spania Roser Amills și-a intervievat părinții divorțați Catalina (63) și Esteban (67) separat, ca să se-asigure că nu încep din nou să se certe.

VICE: Cum ți-ai descrie viața sexuală per ansamblu?
Esteban: Am avut până acum o viață sexuală foarte de succes și plină, n-am de ce să mă plâng.
Catalina: Când m-am măritat cu tatăl tău, tot ce știam despre sex era că bărbatul stă deasupra, iar femeia trebuie să stea întinsă sub el. Probabil de-asta m-am simțit ca o rogojină mai toată căsnicia. Nu m-a respectat deloc și trebuia să rămân acasă de fiecare dată când voia el să iasă cu prietenii.

Cum ți s-a modificat sexualitatea în timp?
Esteban: Când eram mai tânăr, era destul de simplu, dar nu mai e. Vârsta nu iartă. Am avut mai multe partenere după divorț – nu știu dacă e din cauză că femeile sunt imposibil de înțeles sau fiindcă n-am avut eu noroc, dar n-am reușit niciodată să mă-nțeleg cu ele. Dar în perioada asta prefer calmul și afecțiunea.
Catalina: După divorț, am prins mai multă încredere în mine. Mi-am cumpărat un vibrator, ca să nu mai depind de bărbat, iar acum zâmbesc când îmi face cineva un compliment pe stradă. Genul ăsta de complimente îmi face ziua mai bună. Dar cam asta-i tot, pentru că nu mă simt prea în largul meu cu corpul meu.

Publicitate

Simți că e posibil să fi ratat ceva? 
Esteban: Când m-am însurat, eu eram tânăr și impulsiv și mama ta era neștiutoare și timidă. Așa că n-am reușit niciodată să-mi împlinesc complet fanteziile sexuale, pentru că ori de câte ori am încercat, m-am simțit vinovat și-am provocat multe probleme. Nu voiam să mă cert mai mult decât ne certam deja.
Catalina: Am fost într-atât de proastă încât să-l las pe tatăl tău să mă vadă doar ca pe femeia care-i îngrijește copiii. Și m-am neglijat, deși eram atât de frumoasă pe vremea aia. Să nu te neglijezi niciodată. Acum îmi doresc să fi știut mai multe – mi-aș fi găsit câțiva amanți. Dar mi-am irosit tinerețea și nu se mai întoarce niciodată.

Cum ți s-a schimbat corpul cu vârsta?
Esteban: N-am fumat și n-am băut niciodată și mereu am făcut mișcare. Cred că-i important să te îngrijești.
Catalina: M-am îngrășat de la cele patru sarcini și n-am scăpat niciodată de kilogramele alea în plus. Mi s-a declanșat menopauza devreme, la 34 de ani, de la histerectomie. Asta mi-a stricat de tot viața sexuală, pentru că nu mă mai lubrifiam, iar taică-tu n-a reacționat prea subtil la problemă. M-a respins, iar medicul mi-a spus că n-are rost să încep niciun tratament. Am început să-l evit pe taică-tu – deși îl iubeam – astfel încât să nu-mi amintească el în continuu cât de mult am îmbătrânit.

Ce greșeală n-ai repeta niciodată?
Esteban: M-am însurat mult prea tânăr. Nu eram pregătit să-mi asum povara de-a avea grijă de-o familie întreagă la vârsta mea – trebuia să trăiesc mai din plin cât încă mai puteam.
Catalina: Trebuia să divorțez mult mai devreme. Și, cel mai important: să nu te măriți niciodată cu nimeni, dacă nu te-ai culcat cu el înainte.

Publicitate

OLANDA

Colaboratoarea VICE Olanda Maxime de Vries și-a intervievat mama, Nancy (47), care a fost măritată cu tatăl ei timp de 20 de ani. De trei ani și jumătate e cu altcineva.

VICE: Noi am fost mereu destul de deschise una cu alta pe tema sexului. Eu ți-am spus cam cele mai jenante povești în trecut, deci acum e rândul tău. Să începem cu nota pe care-ai acorda-o vieții tale sexuale.
Nancy: Cred că e cam 8,50 sau 9 din 10. E cu iubire și mereu e bine. Iubitul meu lucrează noaptea, deci uneori nu reușim să ne petrecem nopțile împreună. Probabil nu dormim în același pat cam 15 nopți pe lună. Dar nopțile pe care le petrecem împreună sunt foarte mișto – cred că facem mișcare-n dormitor măcar o dată pe săptămână.

Ai fost vreodată nesigură pe corpul tău în situații intime?
Nu, nu prea. Am fost mereu foarte conștientă de corpul meu, pentru că sunt dansatoare de la o vârstă foarte tânără. Îmi știu fiecare fir de păr și fiecare rid. Dacă sunt sau nu mulțumită de corpul meu – asta-i altceva. Dar asta nu mă face să fiu nesigură în situații intime. Și partenerul contribuie la nivelul meu de încredere – simți când omul chiar e îndrăgostit de tine și îl atragi din cap până-n picioare.

Citește și Am întrebat niște părinți tineri dacă mai fac lucruri perverse de când au copii

Aș bănui că libidoul nu prea ți s-a schimbat de-a lungul timpului. Corect?
Când îmbătrânești, încep să-ți atârne diverse, dar pe mine nu mă împiedică așa ceva, să fie clar. Sunt genul de femeie care are nevoie de aspectul fizic al relației. Nu vreau să fiu cu un om care, după sarcină sau menopauză, zice: „OK, cam asta a fost." Mai vorbesc din când în când despre asta cu prietenul meu și ne-am hotărât c-o să-i dăm înainte pur și simplu – chiar și când om fi în baston cu tot, haha!

Publicitate

Ai fost 20 de ani cu tata și acum ai un iubit de trei ani și jumătate. Cum e să descoperi sexual un om la vârsta ta?
E foarte mișto. Sunt mai mare, mai sigură pe poziția mea în viață și trăiesc sexul mai intens acum – mă face fericită. Când ești tânără ca tine, totul e mereu super intens și nou, iar sexul e în primul rând despre dorință. Nu te face mereu fericită. Asta nu-nseamnă că nu poate fi și mișto, dar, pe măsură ce îmbătrânești, e mai puțin despre noutate și mai degrabă despre „prezență", chestie care face fiecare atingere mai intensă ca oricând.

Care-a fost cea mai nasoală experiență sexuală pe care-ai avut-o vreodată?
O, doamne, am avut o aventură de-o noapte la Cannes cu un italian. Aveam și eu niște așteptări – italienii sunt celebri pentru cât de buni sunt ca amanți, la urma urmei. Eram deja în pat când s-a dezbrăcat, deci nu-l văzusem gol încă. După ce ne-am mângâiat, a început să scoată niște sunete puternice. Am constatat că deja începuse, dar nu simțeam absolut nimic. Bănuiesc c-avea un penis cât un deget de femeie. N-am vrut să-l fac să se simtă prost, așa că am început să gem un pic, ca să-i fac pe plac și-am plecat în toiul nopții.

BRAZILIA

Fotograful Guilherme Santana de la VICE Brazilia și-a intervievat tatăl (67), care e cu prietena lui de șapte ani.

VICE: Ești mulțumit de viața ta sexuală?
Tatăl lui Guilherme: Aș zice că am o viață sexuală bună și destul de normală. Sunt foarte satisfăcut. M-am mai calmat, cu timpul; când eram mai tânăr mereu alergam după fete. Când te căsătorești, se oprește număratul partenerelor, dar nu neapărat și activitatea sexuală.

Ce te bucură cel mai mult la viața ta sexuală?
Mă bucur că am găsit pe cineva care mă satisface și fizic și intelectual, partenera mea ideală. Suntem monogami – mi se pare important în epoca asta cu SIDA și alte boli. Poți să ai fantezii despre alții, dar adevărul e că e mai bine să fii cu o persoană pe care chiar o iubești.

Deci, ți se schimbă libidoul pe măsură ce-mbătrânești?
Am avut mereu un libido destul de activ, dar, evident, nu mai ai aceeași anduranță și aceleași performanțe pe măsură ce îmbătrânești.

Și cum e când încep să atârne chestii pe corpul tău și pe-al partenerei? Te deranjează? Te face mai conștient de sine?
Iubita mea e cu 30 de ani mai tânără, deci n-am problema asta. E super tânără și frumoasă. Eu sunt ăla bătrân. Mi se pare că am în continuare un corp OK, dar ar fi loc de mai bine. Cel mai mult mi-ar plăcea să am aceeași energie pe care-o aveam când eram mai tânăr, dar cu experiența pe care-o am acum.

Traducere: Ioana Pelehatăi