În Herăstrău e mai ok să fii fumat decât gay

Din 26 de poveşti, am selectat 15, aşa că toată săptămâna veţi citi vreo trei prăjeli epice pe zi. Votaţi-o prin like-uri p-aia care v-a plăcut mai mult, iar pe 6, când venim din vacanţă, anunţăm câştigătorii la ora 4:20 p.m., ca să menţinem tiparul.

Era o zi friguroasă de primăvară… Împreună cu prietena mea bună cu părul albastru (sau atunci era roz sau mov, nu mai știu…) ne-am gândit să ne încălzim puțin suflelețele la un cuiuțîn Grădina japoneză. Totul bine și frumos, nu era nici picior de om pe acolo, așa că ne-am așezat confortabil sprijinite de una din stâncile alea. Un cui lung, subțire, finuț, ca între fete. La mine aveam doar o poșetă în care nu știu de ce naiba îmi țineam doar buletinul alături de cinci G-uri, că pe atunci mai ajutam prieteni, mai luam și eu câte un pic și scoteam de un cui moca. L-am aprins, ne-am luăt cu vorba, dar am rămas, așa credeam eu, vigilente. Ieșise puțin soarele, zâmbeam și deja ne mai încălzisem. Spre final, tipa mi-a dat și mie două shoturi (se pricepe la asta, mie mi-e frică mereu să nu îmi ard limba). La fix, totul perfect, intrase ca lumea și eram chiar bine dispusă, varză nu glumă. Încetișor, fără niciun stres, am pornit spre ieșirea din paradisul japonez. Aproape de poarta magică, ne-au întâmpinat doi jandarmi sau gardieni de Herăstrau, cu fețe mototolite. A început dialogul absurd, ce amintește vag de Procesul lui Kafka.

- Bună ziua! Stați pe loc, unde credeți că mergeți? Ne uităm la voi de 15 minute.

- …

- Prezentați actele de identitate.

În momentul asta îmi tremurau picioarele, nu știam ce să fac. Să încerc să-l scot fară să se simtă mirosul de verde din ăla prea parfumat sau să zic ca nu îl am cu mine? Nu, nu era bine să zic că nu îl am, mai mult ca sigur ar fi urmat un control de rutină în poșetă și șansele de a scăpa scădeau simțitor. Am băgat eu o mână tremurândă în gentuță și am reușit să înșfac ID-ul. Deci ne-am dat noi buletinele și am așteptat. Tot sângele mi se scursese în vine.

- Voi nu știți că la noi în țară încă nu s-au legalizat lucrurile astea?

- Pai știți, nu făceam nimic, am ieșit și noi la plimbare, stăteam și fumam o țigară.

Tot nu înțelegeam cum de ne-au ochit de la 50 de metri depărtare, că nu puteu să se simtă mirosul până aproape de intrare, dar în orice caz cam făceam pe mine de frică.

- Se încadrează la obscenitate publică.

Gând: consumul ilicit de droguri ușoare a devenit obscen? Când, cum ? Am ingăimat câteva scuze, nu știu prea bine de ce.

- Haideți, haideți, cu scuzele nu schimbați legea. V-am spus, homosexualitatea se încadrează la obscenitate publică și conform legii, primiți amendă între 1 000 și 2 000 de lei. V-am spus că ne uităm la voi cum va sărutați de un sfert de oră.

Homosexualitatea??? Șoc… Încet, încet mi-a revinit sângele în vene și artere, încercam să înțeleg, fiind și fumată pe deasupra nu prea se legau lucrurile. Revelația a venit cu o mică întârziere: shot = sărut. Da, asta era! Eram două lesbiene homosexuale. Cretinii habar n-aveau de verde, credeau că ne sărutam în spatele stâncii. Prietena/iubita mea s-a prins mai repede:

- Nu este adevărat, doar stăteam și vorbeam.

Intervin și eu că prinsesem vlagă:

- La un moment dat m-a pupat pe obraz, fiindcă nu ne-am vazut demult și suntem cele mai bune prietene, stăteam si noi ca fetele la o vorbă. Nu e voie?

- Lăsați poveștile, v-am văzut noi foarte bine . Gică, întocmește procesele verbale! Nu scăpați de amendă, v-am spus: la noi NU s-a legalizat. Acasă nu aveți decât să faceți ce vreți, în parc nu e voie.

Pula. Adica să ne luăm ditamai amenda pentru o iluzie optică??? Ce căcat mai era și asta?

-Eu nu semnez nimic, pentru că nu ne-am sărutat. V-am spus, m-a pupat pe obraz. Și în plus nu înțeleg ce ați văzut de la distanța asta.

Ăia continuau să scrie de zor fără să ne bage în seamă, de mă luaseră nervii și îmi fremătau nările, că doi retarzi ne stricau tot filmul. La urmă, după douăzeci de minute de scriijelit acolo o adresă și de descris fapta contravențională, ne-au pus să le semnăm.

- Eu nu semnez nimic, nu este adevărat ce scrie acolo.

- Mai bine ați semna, dacă nu, mergem la Sediu.

Sediul, în caz că nu știați, e căsuța aia din parc unde se țin mături și gunoaie și probabil mai vin și ăștia să bea o bere, să dea la buci la măturătoare sau alte activitați polițienesti neobscene.

-  Noi suntem doi și am vazut același lucru.

- Și noi suntem două și nu am facut așa ceva, vă spun.

Prietena mea, apărătoare a dreptății, a mers ceva mai departe:

- Și chiar dacă am fi făcut, nu văd ce poate fi așa obscen, doar avem hainele pe noi.

- Nu mai stăm la discuții, haideți la sediu.

Am mers noi în plimbare pană la sediu, care culmea era închis cu lacătul și evident că bețivii nu aveau cheie. A mormăit ceva prin stație, șefu’ era plecat. A insistat să semnăm, că așa e mai bine, scade amenda. Eu mi-am băgat pula și-am zis că trebuie să plecăm și treaba lor, să facă ce știu mai bine.

Aici povestea se încheie, pentru că amenda nu a venit niciodată. Sau o fi venit și a plătit-o mama la impozit. Oricum, povestea a rămas legendară și m-am gândit să o împărtășesc cu voi, că tare bine mi-ar prinde un portofel din ala șmecher în care să ascund chestii.

Peace!

VICE şi Kavatza România îţi schimbă portofelul

Citeşte şi celelalte poveşti prăjite