FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Triade sau doar nişte trişti

Cineva chiar o fi găsit telefonul unui membru efeminat şi supraponderal al Triadelor sau sunt doar capturi dintr-un film prost chinezesc? Voi decideţi.

Ieri chestiile astea au ajuns pe Reddit. Eu îmi imaginez că acolo ar fi ajuns şi pozele de pe toate mobilele pe care le-am pierdut vreodată, dacă n-ar fi avut doar imagini cu felii de pizza şi poze prost făcute cu câini pe ele. Pozele spun povestea unei vieţi mult mai interesante ca a mea – dar oare sunt pe bune? Cineva chiar o fi găsit telefonul unui membru efeminat şi supraponderal al Triadelor sau sunt doar capturi dintr-un film prost chinezesc? Voi decideţi.

Publicitate

Sigur că sunt foarte mulţi bani şi se ştie că economia chineză este azi cea mai puternică. Totuşi ştiţi cât valorează pe bune banii ăştia? În euro? Ştiind cât de nasol e cursul de schimb e clar că abia face de o optime. TRIADE 0 – 1 TRIST

Ăstă-i un set de ceai destul de drăguţ şi se ştie că mafioţii serioşi, precum Don Corleon în Naşul, mai beau şi ceai. Totuşi imaginea cu tablouri florale, un set de ceai şi canapeaua bunicii cam contrastează cu aia de mafioţi violenţi din precum cei din Scarface.

Totuşi nu e tipul ăsta un pic cam prea comod? Ca să-l citez pe Johny Sack din Sopranos: „Un mafiot adevărat nu poartă pantaloni scurţi”. Dracul ştie ce-ar zice Sack dacă ar vedea papuceii ăia de plajă, picioarele încrucişate şi canapeaua care-l fac să arate ca un diplomat bătrân care aşteaptă un băieţel să vină să-i satisfacă nevoile. TRIADE 0 – 2 TRIST

Ce naibii e asta, un fel de carcasă ieftină, luată din Obor, pentru Nokia 3310? Are destule cristale de plastic pe ea oricum. TRIADE 0 – 3 TRIST

De tapiţeria asta maro chiar nu am ce comenta. E perfecta pentru un mafiot.

TRIADE 1 - 3 TRIST

Mi se pare potrivită combinaţia între burtoaca atârnândă şi slipii mulaţi. Mafioţii adevăraţi n-au nevoie să fie în formă , pentru că au zeci de subalterni care să facă pe gorilele, dacă e cazul, şi de futut se fut în bordeluri (moca pentru că probabil şi patronii lor)

 TRIADE 2 - 3 TRIST

Da, e un Porsche, dar nu e cel potrivit unui gangster. Carrera e genul de maşină pe care ar conduce-o un băiat de bani, beat mort, prin mijlocul oraşului. Un Boxster ar fi mers mai bine aici.

Publicitate

TRIADE 2 - 4 TRIST

Ăsta pare un joc de echilibristică dubios. E destul de solid băiatul sub toate umilinţele astea. Probabil puteau să pună şi o şa pe el şi nu s-ar fi clintit. TRIADE 2 - 5 TRIST

Cine naibii sunt fraierii ăştia? Parcă-s ăia care butonează un Blackberry într-un colţ din club ca să mascheze faptul c-au venit singuri. De asemenea mafioţii adevăraţi nu lasă urme şi nici nu fac poze penale. TRIADE 2 - 6 TRIST

Clasica tragere de deget. La modul penal în care adolscentul ăla îl trage zici că mai degrabă vrea să-l facă să dea drumul la un vânt, decât să-l tortureze. Oricum la ce burtoacă are cred că le topea sprâncele la toţi cu o băşină. TRIADE 2 - 7 TRIST

V-aţi întrebat vreodată cine dracu cumpără hainele alea sinistre din imitaţie de piele puse geamul magazinelor de second-hand? Eh, acum aţi aflat. Tot tipi ca el merg la universităţi neacreditate la ID şi se cred intelectuali după aia. O să fiu drăguţ şi o să zic că, după ce l-au tâlhărit ăia de mai devreme, vărul lui de căcăt – care e tot în Triade – se pregăteşte să-i înveselească noaptea.

TRIADE 3 - 7 TRIST

Asta da asortare. Trebuie să fii un mare şmenozaur ca să-ţi permiţi să-ţi asortezi geaca cu maşina.

TRIADE 4 - 7 TRIST

Câte poze poţi să faci cu tine în maşină înainte să te plictiseşti? Aparent, dacă eşti un mafiot grăsuţ, multe.

TRIADE 4 - 8 TRIST

Ce naibii e ăla? Ursuleţul de plus cu care doarme noaptea? N-am văzut mafiot mai feminin şi mai pufos ca ăsta.

Publicitate

TRIADE 4 - 9 TRIST

Iar e în papuci de plajă doar că de data asta mai sunt şi roz ca să nu aibă nimeni iluzia că nu-s de femeie. N-ai putea rezista cu aşa ceva în picioare în lumea crimei. Ia-ţi dracului nişte adidaşi şi, poate aşa, scapi nebătut din parcare data viitoare.

TRIADE 4 - 10 TRIST

OK, începe să fie totul destul de clar. Tipii ăştia au tâlhărit un magazin penal şi acum încearcă să vândă hainele online.

TRIADE 5 - 10 TRIST

Iese clar în câştig categoria triştilor. Tipii ăştia s-or distra ei cu hainele de prost gust, banii şi tatuajele urâte, dar nu prea se implică din toată inima în meseria de membru al Triadelor. Sunt mai degrabă un fel de cocalari de bani gata care vor să facă furori pe net.

Urmăriţi-l pe Cilve pe Twitter: @thugclive