Libanul în pragul unui război civil?

Acum doisprezece ani, Hezbollah a eliberat aproape tot Libanul de Sud de sub ocuparea israeliană. Acest eveniment ar fi trebuit să marcheze un nou capitol de pace pentru țară, dar lucrurile nu mai sunt atât de simple aici din 2000.

Unele lucruri sunt la fel de sigure în Liban ca moartea și taxele. Mâncarea e mereu ieftină și cu multă carne, atitudinile oamenilor cu 20 de ani în urmă față de restul lumii, iar violența sectelor își rânjește colții odată la trei ani. La fel ca pe o alee din Soho: ori de câte ori ar ploua, tot nu iese mirosul de pișat și sânge.

Deși războiul civil din Liban a luat sfârșit oficial, țara a rămas profund divizată. Cum în regiune se luptă pentru putere, diverse facțiuni sunite, șiite, creștine și druze, nu le ia mult tinerilor să înceapă să se împuște în stradă ca într-o versiune ultraviolentă a The Wanderers, dar cu respirație urât mirositoare și cu păr facial.

De data asta, problemele au venit din afara țării, de peste granița cu Siria. Lupta dintre forțele regimului lui Bashar Assad și Armata Siriană Liberă durează de mai mult de un an și a început să se întindă și în Liban. Regimul sirian a terorizat Libanul ani de zile, folosind țara ca pe un pion teritorial în jocul lui de a obține puterea politică în zonă.

Săptămâna trecută, clericul anti-Assad Sheikh Ahmed Abdul-Wahid și bodyguardul lui au fost împușcați de armata libaneză la un punct de control militar din nordul Libanului. Acest asasinat a pus pe jar toată regiunea, mai ales pe cei care se ocupă de armată și conduc diverse facțiuni politice locale.

Mii de oameni s-au adunat la înmormântarea lui Abdul-Wahid și peste tot flutura vechiul steag sirian, cel dinainte de regimul sângeros care a venit la putere și l-a schimbat. Nu existau steaguri libaneze, ceea ce arată cât de amestecate sunt sentimentele politice ale oamenilor din aceste două țări.

La înmormântarea lui Abdul-Wahid nu au existat steaguri libaneze.

Abdul-Wahid e doar ultimul pe lista lungă a asasinărilor politice care au avut loc în Liban în ultimii câțiva ani, dintre care cea mai notabilă a fost cea a prim-ministrului libanez Rafik Al Hariri, președintele Mișcării Viitorului, care a decedat în urma unui atentat cu bombă în 2005.

De la moartea lui Abdul-Wahid, în Liban au izbucnit o grămadă de conflicte cu focuri de armă între grupările pro și anti Assad, conflicte în urma cărora au murit mai mulți civili. Bătăile de stradă prelungite din districtul Beirut din Tareek Al Jadideh au fost inițiate de către liderul Partidului Actual Arab pro-Assad Shaker al-Berjawi. După ce suporterii lui Berjawi au deschis focul asupra demonstratorilot pacifiști anti-Assad – cauzând moartea a doi oameni – trupele de tineri Sunni anti-Assad s-au revoltat și armata a trebuit să intervină pentru a evacua trupa lui Berjawi din zonă.

Un lucru e sigur: Mișcarea Viitorului, grupare anti-Assad susținută de Occident, se străduiește să mențină ordinea printre suporterii ei. Mulți dintre ei reacționează violent la faptul că Siria le amenință independența. Din nou crește riscul unui război civil și din cauză că toată lumea e atentă la ce se petrece în Siria, nimeni nu mai dă atenție Libanului.

În Tripoli și Beirut au avut loc ciocniri violente.

Ca să aflăm mai multe, am vorbit cu Dr. Khatoun Haidar, consilier la Institutul Femeilor Progresive și în cadrul campaniei „Aprinde o lumânare”, care susține familiile libaneze afectate de război. Dr. Haidar e activistă pentru drepturile femeilor și una dintre cele mai importante autorități în domeniul implicării sociale, a cercetării și dezvoltării și a egalității dintre sexe.

VICE: Care e perspectiva dvs. în cazul morții lui Sheikh Ahmed Abdul-Wahid?

Dr Haidar: Modul în care a murit a fost o tragedie pentru țara noastră. Era în drum spre un raliu care comemora evenimentele din 2008 din Beirut, când Hezbollah a intrat în oraș și a incendiat birourile televiziunii Future și a terorizat cetățenii. Sheikh nu era salafist sau jihadist, era doar un cleric musulman foarte activ în susținerea sirienilor care se refugiau în Liban.

Asasinarea lui e rezultatul unei lungi campanii făcute de armata libaneză pentru a-i intimida pe cei care susțin refugiații sirieni. Ar fi foarte periculos pentru Liban ca armata să continue să opereze în felul acesta.

Cine e responsabil de ciocnirile violente din Beirut și Tripoli?

Nu cred că ciocnirile au avut loc între facțiuni diferite. Cred că au fost cauzate de grupările pro-Assad care provoacă populația sunită din Liban. Suniții au fost ținuți mult timp sub control de Mișcarea Viitorului, în ciuda a ani de zile de provocări, dar acum e clar că situația scapă de sub control. Oamenii sunt furioși și în căutare de o conducere care să-i poată apăra.

Cât din violență se petrece din vina implicării Siriei?

Dacă te uiți atent dincolo de ce se vede la suprafață, e foarte clar că Siria folosește Libanul ca pe o diversiune. Assad a amenințat în media că va crea haos în zonă și în Europa dacă regimul lui cade. Singurul lucru care a ținut totul sub control până acum e că grupările pro-iraniene nu susțin eforturile Siriei. Hezbollah sunt îngrijorați că dacă începe un război al sectelor, nu vor putea face față fluxului de suniți. Să nu uităm că suniții reprezintă majoritatea în Liban și mulți șiiți încep să se distanțeze de poziția Hezbollahului și de Primăvara Siriană care devine tot mai groaznică și mai sângeroasă.

Care e rolul facțiunilor șiite și creștine în acest conflict?

Populația șiită își face mari griji despre viitor. Simt animozitatea catalizată de Hezbollah și aliatul lor creștin (fost comandat în armata libaneză și lider politic) Michel Aoun. Hezbollah încearcă să se țină la distanță de nemulțumirea furioasă a suniților. Sunt mai puțin siguri de utilitatea strategiei siriene în Liban, dar sunt obligați să urmeze politica iraniană până la capăt. Nu pot supraviețui fără susținere din partea Iranului.

Populația creștină e îngrijorată și divizată. Faptul că Patriarhul Maronite a adoptat o poziție pro-Siria a neliniștit populația. În general, populația e anti-Assad. Dar sunt îngrijorați de trendul islamic pe care îl urmează Primăvara Arabă. Aoun pierde din susținere. Atașamentul lui față de Assad și acțiunile lui în Siria l-au costat mult. Totuși, unii dintre susținătorii lui sunt convinși că alianța lui cu Hezbollah e singurul motiv pentr care Iranul nu alungă toți creștinii din Liban.

Conflictul e mai mult unul politic decât unul religios. Asta nu înțeleg occidentalii deloc.

Poate fi mai rău de atât? Ce consecințe ar putea fi?

Situația se poate înrăutăți și probabil o va face. Europa și Statele Unite au tolerat prea mult timp regimul sirian. Din păcate, asta l-a încurajat pe Assad să se simtă invincibil și să continue să terorizeze regiunea. Astăzi suntem martori la aceeași atitudine. E mare păcat că observatorii sunt martori la crime reale împotriva umanității, ucidere de copii, asasinarea a familii întregi de către regimul lui Assad, și aleg să nu facă nimic. Pe deasupra, îi auzim pe toți vorbind despre Al-Qaeda ca despre Bau-bau. Atitudinea asta îi le va da putere teroriștilor jihadiști din Orientul Mijlociu. Islamul moderat care s-a ridicat în timpul Primăverii Arabe au atras populațiile arabe. E atât de trist că prostia și incompetența comunității internaționale va hrăni, în timp, resentimentele și deznădejdea, acestea hrănind la rândul lor extremismul.

Traducere: Oana Maria Zaharia