FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Întrebarea zilei: De ce vrei să te faci polițist?

Înscrieri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”, din Cluj Napoca.

Foto: Sorin Popescu via

În vara dintre anul doi și trei de facultate, când m-am întors acasă în Vâlcea, am fost surprinsă să-i văd pe mulți dintre cei cu care odinioară spărgeam semințe în parc sau mergeam pe munte, în uniforme de polițiști. Mulți dintre cei care mi-au fost vecini, prieteni sau colegi de școală erau acum agenți de poliție, deși nu i-am auzit niciodată că vor să facă asta. Dar, pentru că mă îndepărtasem prea mult de lumea orașului natal, nu i-am întrebat de ce șiau ales profesia asta și nu alta.

Publicitate

I-am întrebat în schimb pe alții, la Cluj. Săptămâna asta, peste șapte sute de băieți și fete din toată țara încearcă să ocupe cele 125 de locuri oferite de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”. Ei trebuie să treacă de trei probe: contravizita medicală, sport și scris: română și engleză sau franceză. Cine le trece, în cei doi ani de școală va sta la internat și va avea voie să iasă doar în weekend, în vacanțe și, dacă are media mare, în zilele-bonus de libertate.

Am încercat să vorbesc cu mulți dintre candidați, dar puțini aveau chef de întrebări. Dintre ei, unii au fost prea monosilabici, alții mi-au vorbit doar despre uniforma Poliției și doar câțiva chiar au rumegat răspunsurile. Dar, ce-i drept, cele mai interesante discuții le-am avut cu un comisar de la Școala de Poliție, cu care am vorbit despre cât de nașpa e discriminarea de toate felurile și despre câte rahaturi se întâmplă în sistem, inclusiv în Poliție.

VICE: De ce te înscrii la Şcoala de Poliţie?
Roxana Andreea: Am încercat şi anul trecut, dar nu am avut înălţimea bună.

Te-ai înălţat între timp?
Au schimbat criteriile de acceptare, în loc de 1,65 cât se cerea anul trecut la fete, anul ăsta e 1,60.

De ce vrei să fii agent de poliţie?
E vorba de statutul pe care îl ai, nu-i totuna să fii într-o uniformă de poliţist sau în haine normale, de muncitor. Altfel te impui îmbrăcat în uniformă, altfel poţi să intervii când e nevoie de ordine şi disciplină.

Publicitate

Nu te sperie faptul că o să ai şi mai puţină libertate?
Nu, consider că o să mă obişnuiesc.

Mai ai rude în uniformă?
Am doi unchi jandarmi.

.

VICE: De ce vrei să fii poliţist?
Andrei: Îmi place mult îmbrăcămintea, impune respect.

Alt motiv nu ai?
Ba da, sigur. Doar că asta e chiar diferită decât la alte meserii. Vreau să am un job sigur, ca toată lumea.

Ce zici, e corupţie în Poliţia Română?
E şi corupţie, dar nu putem fi omniprezenţi, adică poliţiştii buni nu pot fi peste tot, sunt şi răi, normal. Sunt persoane care au fost forţate de părinţi să aleagă meseria asta, normal că ele sunt mai uşor de corupt, pentru că nu au luptat mult pentru meserie şi o fac fără plăcere.

Păi pot să renunţe, nu?
E greu, după ce ai stat câţiva ani…

Ce părere ai despre sistemul penitenciar?
Nu e bun. Dar cum nici drumurile nu sunt ok, cum să fie penitenciarele?

Ce-ai schimba la sistemul penitenciar?
Le-aş pune wireless.

VICE: De ce vrei să fii agent de poliție?
Laura Augustin: Pentru că e locul de muncă asigurat. Medicina și Poliția sunt cele mai bune, în sensul ăsta.

Te-ai interesat pe la rude, prieteni, cu ce se mănâncă meseria asta?
Am o prietenă care mi-a zis că e foarte greu, mai ales cu disciplina. E foarte multă. Plus că trebuie să se vadă cu tot felul de oameni ciudați, infractori.

Și poliția o mai dă în bară, și ei pot fi infractori. Chiar, știi bancuri cu polițiști?
Știam, am uitat. Dar oricum nu mai e valabilă chestia cu „toți polițiștii sunt proști”. Asta era valabilă înainte de 89, mai ales.

Publicitate

Ce ai făcut înainte să te înscrii aici?
Liceul și nouă ani de judo.

O să folosești tehnicile învățate la judo dacă prinzi răufăcători?
Da, da, clar.

Ce faci dacă nu intri?
O să mă duc ori la Târgu Ocna, să lucrez la penitenciarul de acolo, ori la București.

VICE: De ce vrei să fii polițistă?
Nicoleta: Mi se potrivește. Eu am făcut sport de performanță, sunt înaltă, iar în meseria de polițist ai nevoie și de calitățile astea. Plus că, atunci când vezi un polițist pe stradă, simți nevoia să îl respecți. Impune autoritate.

Impui autoritate, adică intimidezi cetățenii?
Da.

Și de ce e ăsta un lucru bun?
Pentru că le e mai greu să facă rău atunci.

Ce lege nu îți place?
Legea învățământului, e alandala, prea multă teorie, dar dacă vreau un job, mie îmi trebuie experiență.

Ok. Și din legile… pe care le aplică polițiștii?
Nu le știu încă.

VICE: De ce vrei să fii polițist?
Călin: E o meserie de viitor, pentru că îmi oferă stabilitate. Plus că mă reprezintă.

Cum așa?
Îmi place să fie ordine în societate.

Ce ai schimba la sistem, dacă ai putea?
Corupția. Inclusiv din poliție.

De ce crezi că sunt mulți oameni cărora nu le plac polițiștii, pur și simplu?
Probabil pentru că nici comunicarea între organele de ordine și cetățeni nu se face bine. De exemplu, când au fost protestele, consider că nu s-a acționat mereu bine.

Da, au fost câteva abuzuri nasoale.
Exact, dar totuși nici asta nu trebuie să permită generalizarea. Sunt și oameni buni în poliție.

Publicitate

Cum o să te descurci cu executarea ordinelor, nu te frustrează ideea de a face mereu ce ți se cere?
E ok, o să le execut. Doar dacă e ilegal, voi încerca să nu.

Știi bancuri cu polițiști?
Doar unul. Restul sunt realități. Ha ha ha.

Dacă o să te invite un prieten la un joint, când o să fii polițist, ce o să faci?
Ha. Nu știu.

VICE: De ce polițist?
Candidatul anonim: Pentru că țin la justiție și la egalitate.

Ești împăcat cu ideea de a face doar ceea ce ți se cere?
Ordinele se execută, nu se discută. Asta e.

Ce ai schimba în România?
Sistemul, cu totul.  De la președinte, la guvern. Palatul Victoria e casa hoților, vorba unui muzician înțelept.

Dar tu te bagi în inima sistemului. Îl schimbi de acolo?
A, nu. Eu sunt doar un pion. L-aș schimba, dar nu îl schimb.

Te-ai mai gândit și la altă meserie?
Da, la meseria ta. Sunt la Facultatea de Comunicare din Timișoara, ar trebui să încep al doilea an. Dacă intru la Școala de Poliție, îl îngheț și termin facultatea mai târziu, poate pot să mă fac purtătorul de cuvânt al Poliției Române, cine știe?

Ce zici de graffiti-urile cu All Cops Are Bastards (ACAB)?
E normal să fie, artiștii stradali sunt supărați că nu își pot promova arta legal. Eu îi apreciez. Îmi doresc ca pe viitor să am o cameră plină de graffiti. Am văzut niște desene foarte mișto, unul cu Iisus făcând slam dunk. Trebuie să plec, vine rândul meu la mingea medicinală.

Baftă.

VICE: De ce polițist?
Raul: Îmi place haina statului. Și mereu mi-au plăcut ordinea, disciplina și armele.

Publicitate

Ce ai schimba în România?
Aș da salarii mai mari la bugetari, normal.

Ce ai schimba la Poliția Română?
Aș face cumva să nu mai fie atât de cu nasul pe sus. Unii sunt chiar foarte aroganți și fac asta din prostie. Mi s-a mai întâmplat să merg cu motocicleta, să fiu tras pe dreapta și să nu știe din ce lege vor să îmi dea amendă. Am stat mult de vorbă cu ei. În Baia Mare, polițiștii vin și la clubul North Six Riders, un grup de motocicliști care organizează tot felul de evenimente. Polițiștii sunt invitați să vorbească despre problemele din trafic.

Ce știi de protestele care au fost în România în ultimii doi ani?
Nu mi-au captat atenția.

După ce am stat de vorbă cu visătorii la uniforma de polițist, m-am întristat. Aș fi vrut să fie mult mai mulți care, la întrebarea „De ce vrei să fii polițist?”, să zică lucruri legate de viață și problemele ei care trebuie rezolvate, nu de stabilitatea job-ului, uniformă și intimidarea care vine la pachet cu ea.

Citește mai multe despre Poliția Română:
Ce muzică ascultă Poliția Română
Cum m-a prins poliția la curve
Întrebarea zilei: vă place Poliția?