Oobah.com

Am trimis un tip atrăgător în locul meu la reuniunea de liceu ca să pară că am reușit în viață

Stephen era stresat să-și vadă colegii după zece ani, așa că a folosit Oobah.com ca să recruteze o sosie.
reuniune de liceu, dublura lui oobah
Imagine: VICE 

Nimănui nu i-a plăcut liceul. Nici măcar adolescenților care au fost bullies sau fetelor populare. 

Îți lasă o impresie atât de puternică încât te marchează pe viață. Indiferent cât slăbești, cât de departe te muți sau câți bani ai în bancă, rămâi același puști grăsuț, în aceeași clasă, înconjurat de aceiași oameni. Și continuăm să ne pese ce părere au oamenii ăștia despre noi. Vrem să ne vadă realizările și să fie impresionați. E singurul motiv pentru care oamenii își fac pagini de Facebook – ca să poată păstra legătura de la o distanță confortabilă.

Publicitate

Dar dacă planurile mari pe care le aveai ca să-ți impresionezi foștii colegi n-au funcționat și te trezești în același loc pe care credeai că l-ai lăsat în urmă. Ce faci?

FĂ CUNOȘTINȚĂ CU STEPHEN

Stephen nu s-a simțit deloc bine în liceu. Se simțea invizibil. Trupa lui de jazz a fost mecanismul lui de supraviețuire, în asemenea măsură încât a continuat să studieze jazzul și în facultate.

În timp ce își ducea zilele cu greu ca muzician în Baltimore, Stephen avut mereu deasupra capului așteptările părinților. Tatăl lui avea un cabinet stomatologic în Columbia, Maryland, și spera să i-l predea lui. Așa că Stephen a studiat și stomatologia. Dar, când tatăl lui a început să se apropie de pensie, a realizat că nu știe dacă asta își dorește. Și apoi a primit un e-mail care l-a lovit în creștetul capului: o invitație la reuniunea de zece ani de la absolvirea liceului.

Stephen nu vrea ca foștii lui colegi să creadă că a eșuat în misiunea lui de muzician. Iar dacă îi va călca pe urme tatălui său, s-ar putea să-i aibă drept clienți în viitor – deci voia să facă o impresie bună.

oobah.png

Aplicația lui Oobah

Din fericire, a observat o reclamă online la o aplicație care te ajută să îți găsești o dublură pentru diverse evenimente.

Stephen a trimis un mesaj în care spunea că are nevoie de o dublură atrăgătoare pe care s-o trimită la reuniunea cu colegii de liceu.

Ultima oară, am ajutat un soț care era îngrozit de înălțimi să trimită o dublură să sară cu parașuta cu soția lui. A funcționat. Dar de data asta nu ne mai putem ajuta de un costum care să-l camufleze sau de emoțiile cauzate de o săritură din avion.

Publicitate

SOSIREA ÎN COLUMBIA

Ne-am întâlnit în dimineața zilei în care urma să aibă loc reuniunea și Stephen era foarte agitat. Primii cărora vrea să le spună sunt părinții.

oobah

„Vreau o persoană care a călătorit prin lume ca muzician, cineva carismatic, cu multe experiențe la bord”, a zis Stephen.

„Dar, Stephen, și tu ești foarte carismatic, n-ar trebui să ai părerea asta despre tine!”, l-a întrerupt mama lui.

„Mamă, relaxează-te!”

Vorbind despre trecutul lui, dezgropăm un moment care încă îl bântuie. Acum 12 ani, a cântat într-o trupă la balul liceului. Trebuia să fie momentul în care să își dea toți colegii pe spate cu solo-ul lui de saxofon. Momentul în care va fi observat!

Stephen a luat saxofonul, a urcat pe scenă și a întors spatele mulțimii, ca să le arate ce scria pe tricou: „GAGICILE MĂ PLAC”. Publicul a izbucnit în râs. El credea că îl adoră, dar de fapt râdeau de faptul că îi intraseră chiloții în fund.

oobah

S-a simțit umilit și deprimat.

„De ce nu vrei să mergi la reuniune, Stephen?” A oftat și s-a uitat pe fereastră.

„Cred că mulți colegi s-au realizat și au cariere și familii. Eu am avut o experiență diferită. Am început cu muzica, apoi am continuat cu stomatologia și simt că sunt undeva la mijloc. Sunt nehotărât și nu sunt unde aș fi vrut să fiu.”

„Crezi că te vor ține minte foștii colegi?”

„Nu cred, majoritatea probabil că nu.”

NOUL STEPHEN, VARIANTA ÎMBUNĂTĂȚITĂ

oobah

Acesta e Aaron. Un actor de la Hollywood care are tatuaje, o chitară electrică și care, în seara asta, va juca rolul lui Stephen. Acestea sunt obiectivele lui.

Publicitate

1.SĂ CONVINGĂ PE TOATĂ LUMEA CĂ E STEPHEN, UN MUZICIAN COOL ȘI DE SUCCES

Am conceput un plan secret în acest sens: mesajele subliminale. În ultimele zile, am pus prin oraș postere cu trupa fictivă a lui Stephen.

oobah

Am intitulat trupa The Right Guy, ca atunci când colegii îl vor vedea la față, să își spună „Aha, The Right Guy” (Tipul potrivit).

Chiar dacă nu va fi el.

2.SĂ INTRE ÎN CLUBUL CELOR COOL ȘI SĂ SE ÎMPRIETENEASCĂ CU JESSE, CEL MAI POPULAR TIP DIN LICEU

oobah

3.SĂ O CUCEREASCĂ PE KATIE, FOSTA PASIUNE A LUI STEPHEN DIN LICEU

oobah

Deși am fost informați că nu va mai ajunge la reuniune, așa că doar primele misiuni sunt valabile.

Acum, să-l transformăm pe Aaron în Stephen. Primul pas este…

oobah

…părul.

oobah
oobah
oobah
oobah

Apoi, trebuie să îi facem ochii din albaștri căprui.

oobah

Și iată rezultatul final.

REUNIUNEA COLEGILOR DE LICEU

oobah

E o seară figuroasă de noiembrie în Columbia, iar barul English Pub e aglomerat.

oobah

Suntem peste stradă, undercover, într-o dubiță. Ca să putem asculta conversațiile despre muncă și foste rivalități, i-am pus lui Aaron un microfon.

oobah

Stephen 2.0 ajunge la fața locului. Îl auzim cum intră.

Aaron își ia ecusonul cu numele, ceva de băut de la bar, după care se amestecă printre oameni.

oobah

„Mă mai ții minte?” Întreabă el o fostă colegă.

„Îmi amintesc numele tău.” Își îngustează ochii, suspicioasă. 

Deodată, muzica se oprește și un tip sare pe o masă.

oobah

Jesse, cel mai popular tip din școală, se lansează într-un discurs. Aaron realizează că asta e ocazia lui, așa că trage aer în piept și îl salută.

Publicitate

„Jesse!”

Jesse se oprește lângă el. Se uită la ecuson, apoi din nou la fața lui.

oobah

„Stephen Fasteau! Mă bucur să te văd!” Cei doi se îmbrățișează.

„Arăți bine de tot!” îi spune Jesse, iar cei doi încep să depene povești de succes. S-a întâmplat: Stephen a fost acceptat ca unul dintre tipii populari!

oobah

Apoi, unul dintre rivalii din fosta trupă din liceu l-a complimentat pentru cum arată.

oobah

În timp ce Aaron povestește despre turneul lui prin Kyoto, realizăm că Stephen 2.0 e fix genul de tip despre care ai crede că a fost cool în liceu. Pentru o clipă, Stephen e aproape să-și atingă visul.

Apoi, deodată…

„Nu ești Stephen Fasteau!”

oobah

Se pare că Katie, fosta pasiune a lui Stephen din liceu, a ajuns totuși la reuniune și nu pune botul la păcăleala noastră.

oobah

Katie îl ia pe Aaron la întrebări despre timpul pe care l-au petrecut împreună.

oobah
oobah

În scurt timp, prietenele ei se adună în jurul lui Aaron și încep să-l interogheze. Zvonul se răspândește rapid în toată sala. „Fix ca în liceu”, își zice Stephen, amărât.

oobah

Trebuie să încheiem farsa și să plecăm cât mai repede. Îmi pun un costum de bucătar și intru în bar.

Îi dau lui Aaron o bucată de hârtie și dispar în bucătărie. Pe hârtie sunt scrie trei cuvinte: „GAGICILE MĂ PLAC.”

Acum, Aaron are ocazia să îndrepte momentul dureros de acum 12 ani. Pune mâna pe chitara pe care noi am plantat-o în bar și strigă la bar să se oprească muzica.

oobah

„Toți mă știați ca saxofonist. Dar o să vă arăt ceva ce n-ați mai văzut!”

Publicitate

Aaron începe un solo de chitară care îi dă pe toți pe spate.

După care își scoate cămașa și se întoarce cu spatele.

oobah

Și le arată acest tatuaj cu henna. Se pare că am reușit să fac momentul cel mai jenant din liceu și mai jenant. Acum nu i-a mai făcut pe colegi să râdă, ci i-a înfuriat. Stephen pare deznădăjduit. Îl întreb dacă e ok.

oobah

„Nu știu. Nu i-am văzut pe oamenii ăștia de zece ani. N-am idee dacă asta îmi poate afecta cariera de dentist. Asta e, eu am vrut asta.”

Apoi, dintre toate vocile ridicate, auzim ceva.

oobah

„Unde e adevăratul Stephen?”

„Chiar mi-ar plăcea să-l văd.”

Atunci am realizat: Oamenii din bar nu erau supărați pentru farsă. Erau supărați pentru că voiau să-l vadă pe Stephen. Le era dor de el. Poate că Stephen nu era atât de invizibil în liceu pe cât credea.

oobah

Într-un moment de curaj, Stephen își smulge firele, își aruncă șapca și țâșnește pe ușa dubei.

Traversează și intră în bar.

oobah
oobah

Și e primit cu căldură și chiote. Oamenii despre care credea că n-o să-l recunoască țin minte momentul lui din liceu, dar sunt înduioșați de el. O fată care a lucrat cu tatăl lui Stephen îi spune că tatăl lui a inspirat-o și i-a schimbat viața. E încântată că Stephen va moșteni cabinetul.

oobah

Cu fiecare conversație și fiecare îmbrățișare, Stephen reușește să se simtă tot mai puțin inadecvat. Nimeni nu voia ca el să fie altfel, era suficient de bun așa cum e.

Fără ajutorul dublurii, Stephen a reușit să facă un gest pe care n-a îndrăznit să-l facă în liceu: s-o invite în oraș pe pasiunea lui din liceu, Katie.

„Știi unde mă găsești.”

Știm. În Columbia, Maryland.