Am vorbit cu tipa care-i provoacă pe români cu lucrările ei despre sexualitate și plăcere

„În ultimul an, am fost o femeie nervoasă care a folosit mașina de cusut ca pe o armă letală”, scrie Diana Matilda Crișan într-o postare pe Facebook în care-și promovează cea mai recentă expoziție din București.

Prin arta sa, Diana vorbește despre sexualitate și plăcerea feminină printr-un mediu pe care-l asociezi mai degrabă cu pasiunile bunicilor tale, broderia. La 26 de ani, e deja un nume în lumea artei contemporane. 

În 2021, când două dintre lucrările sale au fost expuse la Muzeul Național de Artă Contemporană, a simțit pe pielea ei ce-nseamnă o societate marcată de rușine și prejudecăți. Oana Lovin a făcut atunci un întreg scandal mediatic pentru că lucrările Dianei vorbesc despre menstruație și a catalogat expoziția drept „porno-grotescă.”

„Faptul că nu suntem confortabili să vorbim despre lucruri atât de firești, precum menstruația sau plăcerea feminină, nu face decât să întărească nevoia de educație sexuală în școli”, explică Diana, în timp ce accentuează și mesajul social pe care vrea să-l transmită cu ajutorul lucrărilor sale.

„E amuzant că în buletin există o cratimă între Diana și Matilda, dar prefer Matilda, ca o separare de trecut. Sunt născută în București într-o zi de vineri, de ziua României, în ‘95”, spunea ea. În liceu a studiat mate-info, dar când a venit momentul să dea la facultate s-a gândit să aleagă o cale ușoară și a mers la pictură. Și-a dat seama însă că s-a înșelat.

În al treilea an de facultate o pasiune fulgerătoare pentru un artist a făcut-o să se mute la Paris. Planul era să facă un master acolo, dar a amânat înscrierea vreo trei ani, până a fost nevoită să revină în Capitală și să-și continue studiile aici.

Matilda este o artistă queer ale cărei lucrări rezultă „dintr-un proces interdisciplinar de desen, pictură, sculptură, instalație și broderie” și care își folosește trecutul drept resursă pentru noile proiecte artistice. Așa cum explică, „prin natura tehnicii, procesul de lucru are o dimensiune profund ritualică, iar temele cu multă încărcătură autoreferențială nu sunt alese aleatoriu, ci merg mână în mână cu valoarea cathartică a acestei tehnici. Se produce o descărcare emoțională imediată.” 

A ales broderia ca mijloc de expresie tocmai pentru această eliberare. „Broderia a fost revendicată de artistele feministe ca mijloc de expresie subversiv care conectează istoria femeilor care au cusut izolate câteva secole în spațiul domestic, fără dreptul la propria autonomie cu luptele actuale pentru echitate socială. Prin acest mediu, devalorizat de istoria artei în raport cu «artele majore» ale culturii patriarhale, mai multe generații de artiste feministe din toată lumea au ales să sublimeze propriile experiențe într-un limbaj inspirat de înțelegerea profundă a constructelor care guvernează feminitatea”, notează curatoarea Valentina Iancu despre tehnica artistei.

La 21 de ani, Matilda a lăsat totul în urmă și s-a mutat la Paris, după ce s-a îndrăgostit de un tânăr artist, pe care l-a cunoscut cinci minute într-o galerie. „După trei ani, la final de 2019, am fost nevoiți să ne întoarcem împreună în București, iar după un an pe meleaguri natale, bula noastră s-a spart. Nu ne-a fost prielnică apropierea de familie”, explică ea. Pe plan artistic însă, adaugă ea, reîntoarcerea începe să-i priască: „am început colaborarea cu Mobius Gallery, am avut primul meu solo show și mai multe expoziții de grup, printre care și cea de la MNAC”.

Odată cu expoziția de la MNAC, a devenit ținta unor reacții virulente pe social media. „O susținătoare PSD a fost marcată de calitatea transgresivă a lucrărilor mele, ceea ce a stârnit publicul la injurii și atacuri personale. În sinea mea m-am bucurat să ating un nerv în corpul privitorului, întărind astfel rolul artei – acela de a învinge tabuuri și prejudecăți”, povestește Diana.

Reacțiile scandaloase la vederea corpului feminin în spațiul public subliniază nevoia unui dialog adecvat despre sexualitate, spune ea. Nu a fost afectată de critici, ba chiar îl citează pe Phineas T. Barnum, showman american și proprietar de circ al secolului al XIX-lea, celebru pentru replica: „there’s no such thing as bad publicity”. Matilda precizează că nu țintește să fie plăcută de majoritatea, ci de câteva persoane pe care le admiră la rândul ei: „M-am născut cu un fel de indiferență față de ce spun oamenii, mai ales cei care nu mă cunosc”.

Un alt moment în care Matilda a atras atenția a fost când a lansat proiectul „Cu chiloții la vedere”, unde a ales să brodeze pe chiloți tetra simboluri feminine, iar apoi să se pozeze cu ei sub forma unui manifest. Conceptul i-a fost declanșat de o experiență personală traumatică.

„E un proiect cu multă încărcătură personală. Am ales să brodez pe chiloți tetra, pentru că îmi amintesc de jocurile erotice dintre mine și o prietenă din copilărie care purta acel model de chiloți. Am vrut să marchez momentul în care am conștientizat că sunt diferită de majoritatea, fără să știu încă ce înseamnă identitate queer. Știam că era interzis ce făceam, pentru că am crescut într-un mediu homofob creștin. În cazul de față, arta a fost arma mea de răzbunare”, explică ea. Ulterior, s-a bucurat când chiloții au fost integrați în spectacolul de teatru 98% Decizie corectă, în regia Elenei Morar, dar și într-un scurtmetraj realizat de Madi Șerban, My Finest Lingerie. A fost și o perioadă în care a avut multe cereri pentru ei și, așa cum spune, avea energia de a broda manual, pe comandă, doritorilor și doritoarelor.

Pe 17 februarie, la Mobius Gallery, Diana a avut vernisajul expoziției „Cheerleader for a funeral”. Curatoarea Valentina Iancu a venit cu numele, care este și al unui volum de poezii de Nina Cassian, după ce a intuit că expoziția devine un spațiu de doliu. 

„Sexualitatea queer se explorează în necunoaștere, navigând în rușine tabuuri și prejudecăți homofobe. Sexualitatea queer este patologizată, criminalizată, marginalizată, trauma fiind un subiect implicit existenței pe un teritoriu ostil. Expoziția «Cheerleader for a funeral» devine astfel un spațiu de doliu, un spațiu al plângerii unde forța umanității este revelată în vulnerabilitate. Cum negociezi cu un sine rebel, cu un sine guvernat de o sexualitate queer într-o lume heterosexuală”, notează Valentina în textul curatorial. 

Expoziția este deschisă până pe 26 martie și, așa cum explică artista, „este o arhivă de sentimente, emoții și pulsiuni cusute, descusute, recusute într-un ritm compulsiv; un parcurs cathartic spre o vindecare colectivă a corpului queer”.

În lucrările expuse, femeia capătă dimensiuni mistice și mitologice, se joacă cu focul și are puteri. Diana a dezvoltat alter ego-urile femeia-sirenă, femeia-demon și femeia-vrăjitoare, pe care le-a transpus învăluite în curaj și putere în broderiile sale. „Narativele Matildei Crișan evadează din construcția femininului ca «obiect» subordonat prin funcția reproducerii nevoilor societății într-un univers eliberat de prejudecățile hegemoniei heteronormative. Artista coase corpuri care întorc privirea, sfidează, au puteri supranaturale, se joacă cu focul, își celebrează menstruația și mai ales plăcerea sexuală”, adaugă Valentina.

Diana povestește că le-a conturat într-o perioadă în care se simțea constrânsă, dar și pentru că-i place să transforme personalul în mitologie. „Mă simțeam alienată de tot ce mă înconjura, de limba care se vorbea în jurul meu, de cultură,  de viață, inclusiv de corpul meu. Acest alter ego este personificarea unei femei care răspunde opresiunilor și persecuțiilor la care este supusă, este o femeie rebelă și sexuală, mereu singură”, subliniază tânăra.

Pentru un artist tânăr contemporan, Matilda spune că a fost ajutată în carieră de Instagram: „Lumea repostează, imaginile circulă și am mai multă vizibilitate. Datorită social media, am intrat în contact cu galeriști, colecționari, curatori și admiratori atât din România, cât și din afară”, explică ea. Îi place să lucreze noaptea, când e liniște, iar oboseala îi amorțește corpul.

Artista spune că petrece și 16 ore la atelier, pentru că noaptea nu simte cum trece timpul. Procesul creației este minuțios, dar și provocator pentru ea, pentru că a fost diagnosticată recent cu inattentive ADHD. „Ca să dizolv zgomotul mașinii de cusut, lucrez cu muzica pe fundal. Mi-am compus un playlist pe Spotify – Matilda all over the place – are peste 52 de ore, iar în felul ăsta nu se repetă într-o zi aceleași melodii. Procesul de lucru e lent și minuțios, extrem de provocator pentru cineva (ca mine) care are dificultăți de concentrare. Procesul de lucru implică un ritm compulsiv de coasere și descoasere a unor emoții, ceea ce întărește valoarea cathartică a tehnicii”, descrie ea.

S-a bucurat de cei doi ani în București, dar spune că devine nerăbdătoare să o ia din loc. „Îmi doresc să plec din țară printr-o rezidență artistică. Pe la jumătatea anului o să aflu încotro mă îndrept: Berlin, Amsterdam sau un oraș mai însorit.” Cât despre ce crede despre româncele tinere în arta contemporană și locul lor pe piața de artă de acum, Matilda încheie cu o invitație: „Sunt mai curioasă ce ar răspunde instituțiile de artă la această întrebare”.