FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Avionul viitorului n-are geamuri

Însă toate ideile sunt încă la nivel conceptual.

Sper că nu-ți place prea tare să te uiți pe geam când zbori cu avionul, pentru că se pare că designerii avioanelor viitorului vor să scape de ferestre. O firmă de design din Paris a făcut valuri de curând când a lansat conceptul său pentru un avion aerodinamic, cu panouri solare și fără ferestre. Înainte de asta, Airbus a propus să scape de geamuri și să-și facă toatele cabinele din polimer transparent. Acum, Centrul pentru Procesele Inovatoare a realizat propriul concept de avion fără ferestre, care atrage o groază de atenție.

Publicitate

Așadar, pentru că o regulă arbitrară inventată de cineva spune că dacă trei fac același lucru înseamnă că devine un trend, cred că ar fi cazul să luăm în considerare ideea că-n viitor zborul nu va include și portaluri din plexiglas spre cer.

În primul rând, toate astea sunt idei încă la nivel conceptual; nicio companie nu va renunța prea curând la seriile lor cu ferestre.

Dar există un motiv pentru moftul ăsta - ca să fixezi ferestrele pe exteriorul avioanelor trebuie să mărești greutatea fuzelajului, lucru care face ca avioanele să fie mai grele și să consume mai mult gaz. D-aia avioanele cargou nu au ferestre.

CPI estimează că pentru fiecare 1% redus din greutate, avioanele economisesc 0,75% combustibil. Iar asta e mare lucru. Companiile aeriene ard sute de milioane de galoane de combustibil în fiecare lună, deci e cea mai mare cheltuială a industriei. Dacă iei din greutatea unui avion chiar și 5%, asta aduce profituri mari pentru companie și modifică prețul biletului.

În designul CPI, firma își imaginează că înlocuiește ferestrele cu OLED-uri slabe (diode care emit lumină organică) care pot folosi camere prin care să prezinte realistic mediul din exterior într-o panoramă pe care pasagerii o pot întrerupe oricând.

La începutul anului, firma din Paris Technicon Design a obținut un premiu pentru avionul lor fără ferestre IXION. Era incredibil de asemănător; și voia de asemenea să utilizeze camera montate în exteriorul avionului ca să ofere o „imagine de 360 de grade" a peisajului, proiectată pe ecrane HD în interiorul cabinei. Technicon a subliniat și că asta îi va permite avionului să aibă o structură mai flexibilă și mai ușoară.

Publicitate

Cu câțiva ani înainte de asta, gigantul de avioane comerciale Airbus a venit cu ideea de a scăpa de ferestre la modelele sale din 2050. Compania a sugerat folosirea designului bazat pe elemente biologice și a schimbat cabina într-un soi de structură aerodinamică grozavă și înfricoșătoare, asemănătoare cu un fagure.

„O membrană din biopolimer ar controla lumina, umiditatea și temperatura și ar deveni transparentă sau opacă la simpla apăsare a unui buton, eliminând nevoia de ferestre," a explicat Discovery News.

Airbus e încă fixat pe conceptul fără ferestre, și apropo, a patentat ideea pentru cabina fără ferestre.

Toate bune și frumoase, dar schimbarea asta vine cu o întrebare - totuși cine folosește ferestrele? Doar pasagerul care stă lângă ele se bucură de priveliște.

Acum un an sau doi, într-un zbor transatlantic din Europa la New York, mi-amintesc că am zburat peste Greenland, destul de aproape cât să văd albastrul și albul ghețarilor săi, chiar și ce îmi părea mie a fi o cascadă din apă topită. A fost unul dintre momentele alea puține când chiar am rămas fără grai - am sughițat/am tras aer în mine zgomotos - și m-am uitat apoi în cabină să văd dacă mai era cineva atât de fascinat ca mine.

Nu. Toată lumea se uita la filme sau la TV, la monitoarele din scaune sau pe iPad-urile lor, sau doarmeau. De atunci, am fost impresionat de cât de ușor ignorăm ferestrele astea, care oferă oricui cumpără un bilet de 220 de dolari spre Phoenix o priveliște superbă, fără precedent în istoria umanității, care e posibilă datorită minunățiilor tehnologice vechi de câteva decade. Acum părem să fim conștienți de ele doar când cineva deschide una în mijlocul zilei, oferind o rază de lumină argintie care-i face pe pasageri somnoroși să comenteze nervoși.

Publicitate

Cred că poți spune că ferestrele din avioane și imaginile de pe Google Earth pe care le urmăresc au ajuns să fie normalizate și demistificate, încât abia le mai băgăm în seamă.

Între timp, zborurile se luptă cu multe probleme care apar din cauza climatului în schimbare. Zborurile cu emisii mari de gaze vor trebui să reducă drastic consumul; dacă și când carbonul va avea un preț sau petrolul va crește iar, avioanele vor trebui să devină mai ușoare sau pe cale de dispariție (sau să fie folosite doar de cei care-și permit costurile ridicate ale combustibilului).

Astea fiind spuse, ni se pregătește un viitor în care noi nu facem mai nimic; ardem în continuare petrol până rămânem fără el și ne păstrăm avioanele cu ferestre. Mai ales că am zburat într-o relicvă din 1970 cu cenușă pe aripi, iar companiile de zbor urăsc să facă investiții mari în tehnologie, aș spune că e și asta o posibilitate. Cel puțin vom putea să admirăm Greenlandul când se topește.

Traducere: Dana Alecu

Vezi și:
Avioanele sunt pline de americani puturoși
Avioanele ar putea zbura cu combustibil pe bază de tutun
Vapoarele care transportă avioane sunt cele mai trăsnet arme (pentru pace)