FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am vorbit cu un medic să aflu ce își bagă românii în urechi

Și-am aflat de la ORL-istă că nici curentul, nici aerul condiționat nu te pot omorî, însă tratamentele de pe internet, da.

Cristina Goanță, 34 de ani, este medic ORL-ist, la spitalul Pantelimon și la Regina Maria, în București, și viața ei, ca a tuturor medicilor, este palpitantă. În sistemul medical de stat, mai ales, unde nu prea ai de niciunele și unde vin tot felul de oameni cu diagnostice gata puse, cu povești care mai de care sau cu tot felul de idei care-i bagă pe medici în spital. M-am întrebat cum e să te uiți toată ziua în nasul, gâtul și urechile pacienților și am vrut să văd cum stăm noi, românii, la capitolul ăsta.

Publicitate

VICE: Cum e viața de ORL-ist?
Cristina Goanță: Viața de ORL-ist e interesantă și palpitantă. De fapt, aș putea răspunde astfel dacă întrebarea ar fi cum e viață de ORL-ist într-un spital românesc, deoarece viața de ORL-ist în spital e mult mai interesantă decât cea de ORL-ist la cabinet. De film. Uneori SF. Alteori horror. Câteodată și comedie.

Ce-și bagă oamenii prin nas, gât și mai ales urechi?
În nas își bagă cu pasiune mărgele - am avut un tip de vreo 35 de ani care făcuse pariu cu un coleg că nu-și poate băga două mărgele pe o nară. Surpriză, a reușit. Doar că nu a mai putut să le și scoată.

În gât, am avut un pacient care a încercat să se scarpine pe canulă pe care o avea plasată (canula e un fel de tub pe care ți-l bag în gât, la propriu, printr-o operație, ca să respiri prin ea) cu o bucată dintr-o coadă de mătură, frumos sculptată, în capătul căreia a pus o bucată de vată. Capodopera a rămas acolo și omul a venit sufocat la spital. Ăia care n-au mătură se scarpină pe canulă cu cuiul. Cuiele acelea lungi de vreo 8-10 cm, să ajungă bine cu ele până jos. Pe care evident că, după ce le scoatem, le vor înapoi.

În ureche lista este lungă: de la clasicul usturoi nelipsit în durerea de urechi la gumă de mestecat lipită pe timpan, cheia de la mașină cu care se scărpina în ureche când, din greșeală, a fost lovit de vecinu' și cheia a rămas înfiptă în timpan. Cel mai tare a fost cu piftie: omul era la masă de revelion și nu avea usturoi când a început să îl doară urechea. Și, cum piftia conținea usturoi, știi cât am curățat în noaptea de revelion la piftie? Mult! Avea și carne și niște morcov. În alt context, la cât de foame mi-era după 'nșpe mii de ore de gardă, probabil mi s-ar fi părut bună. Așa, mă bucur că nu mi s-a făcut rău pe el acolo.

Publicitate

Apropo de urechi, cum stau românii cu igiena personală în zona asta?
Românii stau foarte bine la acest capitol, chiar prea bine. Ignoră sfaturile noastre de a nu-și băga bețișoare și de a nu se spăla cu dușul cu presiune în ureche și astfel avem suficienți pacienți zilnic. Bine, nu toți, unii cred că au și pământ acolo, în curând o să le crească plante.

Citește și: Toate întrebările pe care ai vrea să i le pui unui medic legist din România

Drama bețișoarelor de urechi e reală? Rămai surd? Impotent? Mori?
Impotent… doar dacă ți le introduci în alte orificii poate; de murit eventual dacă te scarpini cu ele pe canulă în loc de cui și le împingi prea tare în jos și te sufoci. În rest, drama e reală prin prisma faptului că, folosindu-le, poți căpăta o otită externă care este destul de dureroasă. Și da, îți poți sparge timpanul cu ele dacă le înfigi prea adânc sau îți poate rămâne vată în ureche și se poate suprainfecta.

Cu ce diagnostice gata puse de pe net vin oamenii la tine și tu ce zici?
Păi, cel mai frecvent diagnostic „de pe net" este evident cancerul. Partea bună este că, în specialitatea ORL, le fac un examen endoscopic și le arăt că nu este nimic acolo unde ei simt că ar avea ceva și atunci pacienții sunt foarte fericiți. Unii chiar mă și îmbrățișează sau mă pupă. Bine, unii nu mă cred și se enervează că nu le confirm diagnosticul, dar sunt mai puțini ăștia. Eu le recomand evident să vina la un control dacă simt că ceva nu este în regulă, dar în același timp să încerce să nu se panicheze până nu li se confirmă diagnosticul, căci s-ar putea să își petreacă câteva zile într-un coșmar inutil.

Publicitate

„Oricum, internetul e moartea medicinei, zău, pentru mulți e suficient un search pe google să-și pună diagnosticul."

Ba, pentru alții, să facă și tratamentul. Apoi vin la noi cu boli în faze terminale, că tot vorbim de cancer, și-mi spun cum s-au tratat cu ceaiuri sau ulei de măsline până acum. Nu e fun deloc.

Ce dubioși apar la patru dimineața, în gărzi?
La patru dimineața apar și pacienți care chiar au o urgență, dar cea mai mare majoritate nu sunt urgențe. Sunt pacienți care zic: am venit și eu acum că e mai liber sau am venit direct din club că era în drum. Din păcate e foarte greu pentru pacienții români să înțeleagă noțiunea de urgență. Doar urgențele ar trebui să vină la camera de gardă, restul pacienților în ambulator cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau în sistemul privat. Și cu programare ar fi cel mai elegant. Am avut o doamnă care a venit isterică noaptea că o doare foarte rău o ureche. O întreb de când. De 12 ani. True story.

Citește și: Toate problemele medicale care apar pentru că te cureți în ureche cu bețișoare

Care-i cea mai scârboasă chestie pe care trebuie s-o faci ca ORL-ist?
Nu știu ce înțelegi tu prin scârbos… cred că în gândirea colectivă faptul că pacienții noștri ne scuipă sau sângerează pe noi sau își suflă mucii pe noi sunt chestii considerate scârboase; pentru mine e viața de zi cu zi. Mai scârbos mi se pare să completez acte, ai idee câtă birocrație e în sistemul medical? Te împuști de nervi. Poate, uneori, anumite mirosuri mă mai fac să simt greață, dar de obicei vin de la pacienții nespălați de două-trei săptămâni de frică să nu răcească.

Așaaa, e curentul arma letală prin care universul ne omoară sadic? Așa pare pentru mulți.
Ăsta este un subiect foarte sensibil în România. Nu ne omoară efectiv curentul. Da, s-ar putea să simțim o nevralgie dacă stăm mult timp în aer condiționat datorită diferenței mari de temperatură sau dacă nervilor noștri nu le place foarte mult frigul; dacă filtrul aerului condiționat nu e curățat și reține diverse bacterii care produc o boală; dar aerul condiționat în sine nu ne omoară. Nici vântul nu ne omoară - dacă tot veni vorba. Și nici aerul care circulă între două geamuri deschise, de exemplu. Mai degrabă ne lovesc bacteriile alea care stau în camerele neventilate sau, oroare, în autobuzele alea unde nu deschide nimeni geamul că ne trage curentul și murim.

Citește și: De ce rămâi fără auz imediat după orgasm

Când ai rămas fără cuvinte în fața unui pacient? Te mai uimesc?
Rămân des fără cuvinte. De exemplu, am avut zilele trecute un pacient care a venit să-i scot dracii din ureche… dada, soția i-a făcut vrăji și le-a legat de poartă. El a intrat în curte mergând pe lângă bicicletă și dracii au sărit pe el și i-au intrat în ureche. Exact, asta fac dracii. I-am arătat cu o cameră video, pe care o băgăm în ureche, pe un ecran mare, că nu are niciun drac acolo și că e curat. Dar nu, nu-i vedem noi că sunt vrăjiți, dar el știe că sunt acolo. Și atunci i-am zis să-și pună în ureche apă sfințită și omul a plecat fericit. N-ai ce să le faci.

Mai e o categorie de oameni care vor ei să fie văzuți acum, aici, rapid că nah, noi stăm degeaba și, dacă nu-i consultăm la ordin, ei cheamă televiziunea sau mai nou ministrul! Eu tare mă bucur când zic ăsta că și eu încerc de ceva vreme să chem ministrul să vadă ce de neajunsuri avem în spital și nu reușesc deloc. Dacă-l conving ei să vină, eu-l aștept cu drag și cu o listă lungă de lucruri de care am nevoie să-mi tratez pacienții.