Foști deținuți mi-au povestit despre cei mai nasoli colegi de celulă ai lor

Cea mai mare frică a oamenilor legată de închisoare e teama de necunoscut. Dacă n-ai mai fost vreodată închis, n-ai idee ce te așteaptă între zidurile închisorii; nu știi dacă o să fie o vacanță liniștită sau un iad. Una dintre marile necunoscute e colegul de celulă. Nu știi niciodată dacă o să nimerești cu o persoană relaxată sau cu un maniac imprevizibil.

Contrar credinței populare care spune că deținuții împart celula cu aceeași persoană pe tot parcursul sentinței, prin celulă se pot perinda și douăzeci de persoane diferite de-a lungul unei sentințe mici spre medie. Deținuții sunt mutați în mod regulat dintr-o închisoare în alta sau au de mers la proces și lasă adesea patul din celulă gol. Am vrut să aflu cum e să fii obligat să împarți o cameră mică cu o persoană insuportabilă, așa că am rugat câțiva foști deținuți să-mi povestească despre cel mai rău coleg de celulă pe care l-au avut. Am stat de vorbă cu Jack Hill, autorul unui jaf armat, Shaun Attwood, care a făcut închisoare pentru trafic de droguri, Leslie Abrokwaa, care a fost închis pentru posesie de armă de foc și tentativă de jaf, și cu hoțul de buzunare Tommy. Iată ce mi-au povestit.

Împărțeam celula cu un tip care fusese închis pentru că atacase personalul ambulanței în timp ce era beat. Făcuse și armata și avea sindromul stresului posttraumatic. Într-o zi, la scurt timp după ce ne dăduseră la TV Lord of the Rings, am intrat într-o discuție despre elfi. Mi-a zis: „Știai că J.R.R. Tolkien a inventat tot conceptul de elfi?” Evident că nu e adevărat, așa că i-am zis: „N-a inventat conceptul, ci doar elfii din Lord of the Rings și limba pe care o vorbesc ei.” Răspunsul lui a fost: „Închide-n-pula mea ușa!” Am știut că vrea să ne batem, dar n-am avut ce să fac. Imediat ce am închis-o, s-a repezit la mine și m-a strâns de gât, după care a început să-mi care pumni și să urle: „Nu-i adevărat! Habar n-ai de nimic!”

Toată aripa clădirii se adunase în fața celulei și se uitau prin crăpătura din ușă. Colegul meu m-a bătut până a obosit. Eram plin de cucuie și aveam vânătăi pe gât, dar știam că victoria era a mea pentru că de aia mă bătuse, că n-avea argumente. După ce s-a calmat, colegul n-a vrut să mai vorbim despre asta. Părea mai devastat de întâmplare decât mine. Nu s-a mai purtat niciodată normal cu mine după asta.

Cel mai oribil coleg de celulă pe care l-am avut era renumit pentru faptul că spărgea case și îi plăcea să tortureze oameni. Înainte să fie închis, răpea dealeri de droguri și le spărgea rotulele cu ciocanul. Nu mă voia cu el în celulă pentru că eram la prima experiență cu închisoarea și își dorea un coleg mai experimentat. El fuma crystal meth, își injecta heroină și făcea tatuaje ilegale în închisoare, pe când eu citeam sau scriam mai tot timpul.

În noaptea în care m-au mutat în celula lui, mi-a zis: „Am un lacăt într-o șosetă. Îți dau cu el în cap când dormi și te pot omorî când am chef.” Dar n-a vrut să mă atace direct, pentru că se băgase deja în niște belele și nu voia să atragă atenția din nou. Ca să evite să aibă iar probleme cu gardienii, l-a rugat pe un alt deținut masiv să mă atace.

Când m-am întors înapoi în celulă după o vizită, colegul era high pe meth, se purta turbat și îmi tot arăta lacătul cu care avea de gând să-mi zdrobească scăfârlia. A trebuit s-o sun pe maică-mea și s-o rog să vorbească la ambasada britanică să fiu mutat în altă celulă, pentru că mă temeam pentru viața mea. Din fericire, a reușit să facă asta fără să le spună cum mă amenința colegul de celulă, așa că n-am fost considerat un pârâcios. Dar a fost o experiență foarte stresantă care ar trebuie să funcționeze ca avertisment pentru oricine se gândește să încalce legea.

Unul dintre colegii mei nu se prea spăla și puțea groaznic. Nu mai suportam situația, așa că a trebuit să-i zic. În situații din astea, nu ai ce face. Sunt deținuți care nu se spală prea des și folosesc doar deodorant. După o vreme de stat cu ei într-un spațiu mic, ți se face rău.

Tipul era în proces și era foarte stresat din cauza asta, așa că dușul era ultima lui grijă. I-am zis: „Uite care-i faza, sunt obligat să stau cu tine în camera asta. Dacă erai singur, n-aveai decât să nu te speli. Dar așa, mi-e greu să suport.” Până la urmă a înțeles mesajul și a început să se spele.

Cel mai nașpa coleg al meu de celulă nu era un tip rău; se purta urât din cauză că altcineva se purta urât cu el. Era un tip blând care fusese hărțuit la greu. Tipul din celula de alături era malefic – și eu nu zic des de cineva că e malefic. Îl ura pe puștiul ăsta și îl amenința și tortura toată noaptea. Toată lumea striga la el să tacă dracului din gură, dar ăsta nu se oprea. A doua zi avea cearcăne de la nesomn, dar tot era mulțumit că-l chinuise pe bietul amărât. Băiatul n-avea ce să facă decât să suporte toate astea. Până la urmă s-a sinucis. Ăsta a fost cel mai nasol vecin de celulă pe care l-am avut.