Pot fi date afară Polonia și România din Uniunea Europeană, dacă o țin tot așa?

Comisia Europeană a activat miercuri, după multe luni de avertismente, Articolul 7, o procedură fără precedent împotriva Poloniei, al cărei guvern a rămas surd la cererile venite de la Bruxelles în legătură cu modificarea reformelor judiciare controversate.

Prima dată când se propusese așa ceva fusese în anul 2000, când partidul de extrema dreaptă FPÖ (Partidul Libertății din Austria) al lui Jörg Haider intrase în coaliția de la guvernare din Viena. Era pentru întâia oară din 1945 când un partid extremist ajungea la putere într-o țară din UE și emoția a fost atunci foarte puternică. S-a propus activarea articolului 7 (ceea ce nu s-a făcut, în cele din urmă), iar împrejurul Austriei s-a creat un „cordon sanitar” diplomatic. Contactele cu Austria au fost reduse, iar ministrul de externe de atunci al Belgiei Louis Michel (tatăl actualului premier Charles Michel) ceruse europenilor să boicoteze economia Austriei, să nu mai meargă, de pildă, la schi în Alpii austrieci.

Astăzi, același partid de extrema dreaptă FPÖ a intrat din nou în coaliția guvernamentală de la Viena fără ca nimeni să se emoționeze, sub conducerea lui Heinz-Christian Strache. Ba chiar a primit cele mai puternice ministere: Interior, Apărare și Externe. Vremurile s-au schimbat și, oricum, câtă vreme stătuse la putere atunci FPÖ nu făcuse nimic nedemocratic. Asta ca să vezi cât de departe a putut ajunge Polonia condusă din umbră de Jaroslaw Kaczynski.

Pentru moment, prima măsură după ceea ce a fost numit „soluția nucleară”: activarea Articolului 7 se rezumă la un avertisment prin care se cere revizuirea în termen de trei luni a modificărilor legislative care au afectat statul de drept. E de pariat însă că încăpățânarea lui Jaroslaw Kaczynski îl va împinge să nu dea înapoi și să mențină legile controversate.

Cei doi gemeni identici, Lech și Jaroslaw, au fost întotdeauna extrem de încăpățânați. Când a fost odată întrebat care a fost cea mai mare eroare politică pe care a comis-o vreodată, Lech Walesa a spus: „Gemenii!”

Unul din filmele cele mai populare ale Poloniei comuniste în anii 1960 a fost Cei doi care au furat Luna, film în care jucau doi gemeni blonzi de 12-13 ani, identici, Lech și Jaroslaw Kaczynski. Cei doi erau leneși, mâncăcioși și răi și căutau să fure luna de pe cer, pentru că o credeau făcută din aur. Afară de pierderea convingerii că luna ar fi din aur, cei doi gemeni și-au păstrat răutatea și după ce au intrat în politică alături de Walesa, ei fiind de la început extrem de populari, ceea ce le-a propulsat cariera.

Lech Kaczynski a devenit președinte al Poloniei din 2005 până la moartea sa în accidentul aviatic de la Smolensk din 2010. Fratele său geamăn, Jaroslaw Kaczynski, a fost prim-ministru al Poloniei din 2006 până în 2007, iar actualmente, fiind președintele Partidului Lege și Dreptate (PiS) este omul cel mai puternic din Polonia, care face și desface guvernele așa cum dorește.

Caracterul celor doi s-a văzut în momentul în care, în 2008, premierul de atunci al Poloniei (și actualul președinte al Consiliului European) liberalul Donald Tusk a făcut tot posibilul pentru a-l împiedica pe președintele conservator Lech Kaczynski să vină la un summit UE la Bruxelles. Mai întâi Tusk l-a implorat „în genunchi” în direct la radio să stea acasă si sa lase să vină în locul lui ministrul de Externe Radek Sikorski, pentru că aveau loc discuții și negocieri tehnice, unde era nevoie de o expertiză reală, iar regulile summitului nu acordau decât două scaune fiecărei țări, așa că Tusk voia să vină cu Sikorski. Kaczynski a raspuns solemn ca el va merge, pentru ca trebuie sa se vadă cu egalii săi.

În ziua plecarii, premierul Tusk i-a refuzat lui Kaczynski o aeronavă. Imperturbabil, Kaczynski s-a dus la aeroport si a zburat cu un avion de pasageri. La Bruxelles, serviciile de securitate au fost obligate sa-l lase pe Kaczynski sa intre în cladirea Consiliului, protocolul făcand imposibil un refuz. Așa încât, spre disperarea și rușinea lui Tusk, europenii s-au trezit cu Kaczynski în sală. Ministrul de Externe de atunci, Radek Sikorski, a fost nevoit să-i cedeze locul.

După moartea lui Lech Kaczynski într-un accident de avion în apropierea aeroportului din Smolensk, în Rusia, împreună cu o bună parte a membrilor guvernului polonez, jumătatea de gemeni Jaroslaw a rămas convins că accidentul a fost pregătit de Putin, împreună cu premierul de atunci al Poloniei (și actualul președinte al Consiliului European) Donald Tusk.

„Facem asta [propunerea activării Articolulului 7] pentru Polonia și pentru cetățenii ei. Fiecare cetățean al UE are nevoie de independența justiției. Puterea UE și a pieței libere stă în egalitatea în fața legii. Judecătorii trebuie să fie capabili să lucreze independent de politică. Sistemele juridice care funcționează astfel fac statele mai puternice. Știu cum vor încerca unii să facă din această decizie un atac asupra Poloniei. Dar cred că drept gardieni ai Comisiei, responsabilitatea noastră este să acționăm”, a declarat vice-președintele Comisiei Europene Frans Timmermans.

Comisia are mai multe legi poloneze în vizor, inclusiv cea a justiţiei constituţionale, adoptată în 2016, şi cele mai recente ale organizării jurisdicţiilor de drept comun, a Curţii Supreme şi Consiliului Naţional al Magistraturii.

Începute în urmă cu peste un an, discuţiile și negocierile tensionate între Bruxelles şi Varşovia nu au dat niciun rezultat, Polonia își apără libertatea de a curăța justiția, pe care o prezintă drept o „castă” coruptă, de magistrații rămași independenți.

Procedura prevăzută în Articolul 7 poate duce la o suspendare a dreptului de vot al unei țări în cadrul Consiliului Uniunii, instanţă din care fac parte cele 28 de state membre (27 după ieșirea Marii Britanii din UE).

În prima sa fază, Articolul 7 permite să se „constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă” a statului de drept într-o ţară membră, cu aprobarea necesară a 22 de state UE. Însă retragerea dreptului de vot poate surveni abia într-o a doua fază, care necesită, în vederea lansării ei, un vot în unanimitate al ţărilor europene (fără cea vizată).

În contextul în care Ungaria lui Viktor Orban a anunţat deja că se va opune, adoptarea reală a unor sancţiuni pare improbabilă. Comisia Europeană și principalele state contează însă pe greutatea simbolică a declanşării procedurii. Teoretic, Poloniei i s-ar putea restrânge și accesul la fondurile structurale europene, ceea ce ar fi un mijloc de presiune și mai mare, însă procedura e foarte greoaie și acolo.

Cu toate astea, modul în care au fost modificate legile în Polonia s-a făcut mai puțin grosolan decât în România. Nu au fost tăiate microfoanele opoziției și nu s-a întâmplat ca unor deputați din opoziție să li se interzică accesul în clădirea Parlamentului cu bodyguarzi.

Cazul Poloniei, ca și cel al României din 2012, în momentul puciului parlamentar eșuat de atunci, arată această falie importantă în funcționarea instituțiilor europene: nu există mecanisme de excludere a unei țări din UE, ba chiar e greu să ieși din UE și atunci când vrei, după cum vezi în cazul Marii Britanii, care are ani grei de negocieri înainte.

În entuziasmul lor naiv de după al Doilea Război Mondial, părinții fondatori ai Europei nu se gândiseră că pe viitor o țară membră a Uniunii ar putea intra într-o derivă atât de antidemocratică încât cetățenii ei să trebuiască să fie protejați de propriul lor guvern sau că o țară o să trebuiască să fie dată afară din clubul european.