Cum a fost să revin la World of Warcraft după 10 ani de când eram dependent

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Nu am mai jucat World of Warcraft de 10 ani, iar acum încerc să intru din nou în mediul ăla online. O nouă expansiune urmează să se lanseze, iar Blizzard a făcut procesul de reîntoarcere a jucătorilor vechi foarte ușor și convenabil. Jocul este extraordinar, distractiv și plin de drame, deși eu mă joc doar de două zile. Nu știu dacă voi continua, dar vreau să știu ce se întâmplă atunci când dezvolți un obicei nesănătos pentru WoW.

Când World of Warcraft a apărut în 2004, m-a lovit din plin. Eu aveam 21 de ani, terminam facultatea și lucram la un centru LAN din Dallas, unde gamerii se jucau în rețea. Eu am crescut cu jocuri online, cum ar fi EverQuest și Dark Age of Camelot și toți prietenii mei erau la fel de pasionați. Blizzard nu lansa jocuri proaste, iar piața era atât de saturată de jocuri mediocre, încât ne-am pus bazele în Blizzard.

E greu să subestimezi cât de mult a schimbat lucrurile World of Warcraft. Înainte de WoW, jocurile online de multiplayer erau o experiență care părea mai mult ca o pedeapsă. Puteai să petreci o zi întreagă în EverQuest doar ca să mori subit din cauza unui jucător mai puternic decât tine și să pierzi progresul construit zile la rând. Da, da, zile întregi de jucat.

WoW era ceva diferit, pentru că nu te chinuia. După ce 10 ani de când nu am mai jucat, pot spune că Blizzard a evoluat jocul ăsta la maximum și în extreme. Eu m-am lăsat de World of Warcraft chiar după prima expansiune, Burning Crusade, care a fost lansată în 2007. La momentul respectiv, majoritatea prietenilor mei erau pe servere diferite, iar mie, pentru că eram renegat, mi-a fost foarte greu să găsesc un grup, iar opțiunea dungeon finder, o modalitate convenabilă de a găsi grupuri, a fost introdusă după expansiunea Wrath of the Lich King din 2008. Nivelurile mai ridicate erau dominate de grupuri care aveau programe intense și distribuiau prada printr-un sistem complex de lupte și politici interne.

Eu deja mă jucam cam mult WoW și să mă alătur unui astfel de grup părea ca un job part time. Așa că am renunțat. Nu am revenit, deoarece, până când să mă prindă, nu mai eram dispus să cheltui bani pe expansiuni.

Însă pentru că Blizzard e Blizzard și WoW e WoW, ei au ușurat foarte mult procesul de revenire pentru jucători pensionați. Când a lansat cea mai nouă expansiune, Blizzard a inclus toate expansiunile anterioare în abonament. Pe lângă asta, când cumperi în pre-sale noua expansiunea, îți permite să actualizezi personajul tău ca să-ți prinzi din urmă prietenii. Poți chiar și să testezi un personaj de nivel 100, ca să-ți dai seama cum să-ți dezvolți mai bine personajul.

World of Warcraft s-a îmbunătățit din multe puncte de vedere. Acum, interfața îți spune exact unde trebuie să te duci ca să-ți termini misiunile. E o enciclopedie elaborată, construită într-un joc care-mi arată harta temnițelor și îmi spune unde sunt toți boșii. Toate servele sunt conectate acum, deci pot să-mi strâng un grup de prieteni de pe diferite servere și să facem orice misiune. E atât de ușor.

Wandering Azeroth e ciudat pentru mine, deoarece e atât de familiar, dar în același timp complet diferit. Jocul și-a actualizat grafica de mai multe ori de când nu m-am mai jucat eu și pot să-mi dau seama unde și-au dezvoltat modelele și unde au rămas la fel. Expansiunea Cataclysm a schimbat la propriu părți din lumea online, iar acum există zone unde am mai jucat, complet diferite. Mi-am adus aminte de temnițele Ragefire Cham și Scarlet Monastery imediat ce am intrat în ele. Ogrimmar arată mai bine, diferit, deși a rămas același oraș de care m-am îndrăgostit pe vremuri.

Simt că mă întorc acasă, iar ăsta e un lucru periculos. Se știe că WoW poate crea o dependență puternică, iar grupul meu de prieteni mi-a ușurat revenirea. Iubita mea, tot jucătoare WoW, mi-a dat zece mii de monede de aur și 30 de pungi de sloturi. Un alt prieten mi-a trimis mesaj să-mi spună că se joacă WoW până târziu. L-am întrebat cât de târziu, iar el mi-a răspuns: „Cinci dimineața, cred. Nu sunt foarte sigur, sincer.”

Un alt prieten, dependent notoriu de WoW, care acum s-a lăsat, a observat că am intrat în joc ca să fac un screenshot pentru articol. „De ce joci WoW?”, m-a întrebat el într-un mesaj.

„Pentru că-mi urăsc viața”, i-am spus eu.

„Termină”, a spus el.

„Nu am mai jucat de zece ani”, i-am răspuns eu.

„Foarte bine”, mi-a scris el. „Ține-o tot așa.” Dar, după câteva mesaje, el a ajuns să mă ajute să-mi dau seama dacă ar fi mai OK să ridic nivelul la maximum pentru personajul death knight sau să păstrez personajul așa ca să revizitez conținutul vechi. Și atât i-a trebuit ca să revină în joc. A fost prea ușor.