O istorie (incompletă) a animalelor miraculoase ucise de oameni

Se știe că noi, oamenii, suntem de-a dreptul oribili și tratăm animalele îngrozitor.

Dar, în mod ciudat, în același timp, iubim la nebunie ființele astea cu care ne purtăm ca dracu’. Le deschidem câinilor noștri conturi pe social media, le facem căluților portrete în ulei și ne idolatrizăm pisicile. Iar astea sunt doar animale obișnuite. Din când în când, apare câte o creatură ieșită din comun care ne atrage atenția. Nu contează dacă e vorba de un elan, o broască într-un ardei sau o văcuță care reușește să evadeze din abator sau vreun animal pe care l-am trimis în spațiu – ideea e că adorăm animalele speciale.

Totuși, suntem oameni, la urma urmei. Și principala caracteristică a omului e să distrugă tot ce atinge. Așa că, de obicei, animalele astea speciale ajung să fie ucise fix din cauza lucrului care le face speciale, fie de birocrați sau de ignoranța umană. În onoarea simpaticei Broscuțe din Ardei, care a fost omorâtă de guvernul canadian, iată o scurtă istorie a animalelor miraculoase ucise de om.

Pe 29 august 1903, peste o sută de milioane de tone de pietre s-au prăvălit peste orășelul muntos canadian Frank. Într-un singur minut, bolovanii au curmat nouăzeci de vieți. Până azi, e alunecarea de teren din Canada care a făcut cele mai multe victime.

Dar accidentul ăsta n-a omorât chiar pe toată lumea. Sub orașul Frank exista o mină, iar în ea era un căluț pe nume Charlie. Charlie a fost prins sub pietre ceva vreme, dar a supraviețuit bând apă dintr-un râu subteran și mâncând rumegușul de pe pereții minei. Charlie a fost primul miner chilian.

După o lună de dat la o parte bolovani și moloz, minerii au reușit să deschidă din nou mina și, hopa!, au dat peste Charlie. Au fost extaziați! Charlie supraviețuise! Au fost atât de încântați încât l-au hrănit cu ovăz și cele mai alese cereale, dar s-au îmbătat de bucurie și l-au hrănit pe Charlie în exces. După un post atât de lung, șocul a fost prea mare pentru cal și acesta a murit. Măcar a murit sărbătorit ca un rege.

Ani de zile, oamenii s-au uitat la cerul înstelat și au visat la ce se întâmplă acolo sus. Răspunsul e: extratereștri. Timp de milenii întregi, n-au avut opțiunea să viziteze spațiul, dar asta s-a schimbat în secolul 20, când am inventat nenorocirile astea de rachete spațiale. Bineînțeles că, imediat ce le-am dat de cap, am băgat în ele niște animale, le-am urat drum bun și le-am trimis direct în iad.

Între 1940 și 1950, Statele Unite au antrenat mai multe maimuțe pe nume Albert ca să le trimită în spațiu. Bieții Alberți au murit în cele mai oribile feluri: cei ghinioniști, pulverizați sau lichefiați când nu li s-a deschis parașuta, iar cei norocoși, prin sufocare.

Sovieticii, inspirați fie de Statele Unite, fie de propria abilitate de a ucide animale, au hotărât să treacă și ei la treabă. După ce au trimis mai mulți câini în călătorii similare cu cele în care au fost Alberții, Laika a devenit primul animal de pe Pământ care a fost trimis pe orbită în spațiu. E una dintre cele mai monumentale lucruri pe care le-a făcut vreodată un animal, dar nu mai contează, pentru că biata cățelușă nu s-a mai întors. Laika a murit după câteva ore din cauza stresului și a supraîncălzirii, ceea ce înseamnă că a fost primul animal în spațiu, dar și primul care a murit acolo. Sovieticii au mințit despre felul în care a decedat cățeaua și au zis că a fost eutanasiată în condiții umane, cu cianură în mâncare. În 1997, i-au ridicat o statuie în clădirea de antrenamente pentru astronauții ruși, iar Arcade Fire au cântat despre ea în piesa „Funeral”.

Uciderea animalelor în spațiu e o tradiție veche care continuă până azi. Chiar în 2016 am trimis în spațiu un grup de șoricei care au fost eutanasiați și disecați imediat ce s-au întors pe Pământ.

Oamenii de știință ucid animale de milenii; ăsta e fetișul lor. N-ar trebui să ne surprindă că sunt în stare să omoare cățeluși, șoricei și cine știe ce alte drăgălășenii. Așa că bineînțeles că au clonat și au ucis o grămadă de animale de-a lungul timpului.

Știu că oaia Dolly a avut o viață ok și a murit de cancer la șase ani (adică cincizeci de ani, în ani de oaie), dar nu te păcăli cu ideea că și alte animale clonate au fost la fel de norocoase. De cele mai multe ori, după ce le creau, oamenii de știință le lăsau să se dezvolte până la momentul testului și apoi le eutanasiau ca să le poată diseca în toate felurile. Doar nu credeai că le dădeau drumul să zburde libere și să se bucure de viață, naivule care ești.

Marmotele merită admirație numai pentru faptul că știu cât durează iarna după cât de lungă le e umbra. De asta, moartea unei marmote mi se pare tragică. Și e și mai tragică dacă a fost cauzată de un primar dobitoc al New York-ului.

În 2014, în cadrul sărbătorii Zilei Marmotei la grădina zoologică din Staten Island, de Blasio, invitatul de onoare, o ținea pe rozătoarea Charlotte, când a scăpat-o și a dat cu ea de pământ. Sărăcuța a murit peste o săptămâna în urma unor răni interne. Nu s-a confirmat niciodată clar dacă rănile au fost cauzate sau nu de căzătura respectivă.

În 2018, o vacă poloneză a cucerit inimile națiunii din care făcea parte după ce a evadat din abator. A reușit să scape când era condusă afară din grajd. A sărit peste două garduri și apoi a călcat un gard de metal și a evadat. A fost încolțită de niște angajați ai abatorului, dar s-a luptat cu ei și i-a rupt unuia dintre ei brațul. Apoi a alergat spre un lac, s-a aruncat în el și a înotat (nici măcar nu știam că vacile știu să înoate!) până la o insulă.

Era nervoasă și n-a lăsat pe nimeni să se apropie de ea câteva săptămâni. Până la urmă, un politician a declarat că o va adopta și o va ține la ferma lui până la bătrânețe. Vaca a fost capturată de o echipă care a încercat s-o transporte până la fermă, dar a murit din cauza stresului în timpul călătoriei.

Crima birocrației care ne-a inspirat să facem această listă.

Weekendul trecut, un cuplu drăguț din Quebec gătea niște orez când a vrut să pună în el niște ardei. Nicole Gagnon a tăiat ardeiul și a descoperit înăuntrul lui o broscuță. Nu se știe cum a ajuns broasca acolo, în ciuda eforturilor celor mai strălucite minți ale vremurilor noastre – dar știm că e aproape un miracol.

Tocmai de asta e o tragedie că birocrații de la Ministerul Agriculturii din Quebec au ucis broasca din ardei ca să facă teste pe ea. Așa se face cu animalele găsite în alimente sau în preajma alimentelor. Totuși, ai fi zis că pot face și ei o excepție. Era totuși o broască într-un ardei, e mai tare decât să-l vezi pe Iisus pe pâinea prăjită. Era un miracol și au făcut ce au știut ei mai bine: l-au distrus.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.