Librăriile feministe au schimbat istoria

O notă de subsol în general uitată din istoria Amazon e perioada în care reprezentanți ai gigantului de vânzări online s-a așezat la masa negocierilor cu proprietarele unei librării feministe și le-au întrebat: „Sunteți gay?” și „Ați avut vreun interes în promovarea idealurilor lesbiene în comunitate?” Întrebările astea bizare au făcut parte dintr-o luptă legală bizară și jenantă dintre Amazon.com și minuscula Cooperativă De Librării Amazon din Minneapolis, care a dat compania mai mare în judecată pentru folosirea abuzivă a mărcii înregistrate, în 1999.

Feministele, care făceau afaceri de zeci de ani, se săturaseră să aibă de-a face cu telefoane de la clienți confuzi și au pornit procesul legal după ce încercările lor de a rezolva problema informal au fost ignorate. În timpul depozițiilor, avocații Amazon.com le-au întrebat în repetate rânduri pe proprietare despre sexualitatea lor, susținând că Cooperativa de Librării Amazon era o afacere lesbiană care întreținea un public de lesbiene, pe o piață fundamental diferită față de Amazon. În cele din urmă, au ajuns la o înțelegere în afara tribunalului, prin care librăria și-a păstrat numele, dar a acordat drepturile comune de folosire a numelui companiei Amazon.

Cooperativa de Librării Amazon s-a închis în 2012, dar moștenirea ei în cercuri feministe trece mult dincolo de cearta cu magazinul online. Înființată în 1970, ca o micuță afacere dezorganizată care a perseverat, în ciuda condițiilor proaste de amplasare și mutări frecvente, a ajuns una dintre primele din sute de librării feministe care-au răsărit în America de Nord, până la jumătatea anilor 90. Ca și altele, era esențială pentru educația feministă a comunității locale și funcționa ca un punct de acces prietenos și accesibil într-o vastă rețea politică. Multe dintre spațiile astea au dispărut cu timpul, dar rămân parte dintr-o moștenire literară importantă, din care se pot inspira și-n zilele noastre feministele și persoanele queer.

Afinitatea dintre cuvântul tipărit și feminism merge până-n cele mai timpurii zile ale mișcării, dar librăriile feministe sunt un produs clar ar celui de-al doilea val. Învigorate de înfloritoarea mișcare feministă și pentru drepturile persoanelor gay de la începutul anilor 1970, pe tot cuprinsul Americii de Nord au răsărit rapid spații și o infrastructură feministă care să poată oferi sprijin palpabil eforturilor creative ale femeilor. Era un fenomen care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „cultură feminină” sau mișcarea Femei în print care a pus bazele unei revoluții în proiectele literare feminine.

Era, în același timp, și extrem de queer. Elvis B., co-fondator al Festivalului Feminist de Fanzine din New York și coordonator al Arhivelor Herstory Lesbiene, e și autorul unei fanzine denumită Unde au dispărut toate librăriile feministe?, care analizează istoria mișcării femeilor în print și puternica sa influență LGBTQ+, în mod special în ce privește conducerea librăriilor.

„Practic, erau conduse de lesbiene”, mi-a zis într-un interviu. (Elvis nu se identifică cu niciun gen.) „Locurile diferite au istorii distincte, dar a numi librăriile feministe doar spații ale femeilor e bizar.” Fanzina povestește în detaliu modul în care editurile de mase și-au dat ochii peste cap față de munca femeilor și a persoanelor LGBTQ, îndemându-i, astfel, să-și creeze propriile edituri, tipografii, rețele de distribuție și librării, culminând cu o cultură literară feministă care părea o forță de neoprit. După cum reflecta Carol Seajay, proprietara unei librării feministe din San Francisco și fondatoarea influentului newsletter Rețeaua Librăriilor Feministe în 1997: „Aveam senzația că, dacă vrem să răsturnăm patriarhatul, putem… era o chestie specifică lesbienelor, să facem singure toate.”

Feminismul anilor 70 și 80 le-a încurajat pe femei să ia în considerare întreg ansamblul poziției lor în viață – să vadă personalul drept politic – și le-a îndemnat să vorbească despre oprimare și emancipare oriunde găseau spațiu pentru asta. Librăriile erau adeseori nodurile sociale centrale în mișcarea asta de organizare la firul ierbii și asigurau un sediu central pentru mișcarea locală.

„Librăriile erau locul în care se suprapuneau proiectele activiștilor și scriitoarelor feministe – erau locuri de întâlnire”, spune Elvis. „Multe dintre autoarele la care azi ne gândim ca fiind legendare țineau lecturi în aceste mici librării feministe locale.” Grupurile intergeneraționale se adunau în încăperi strâmtorate ca să asculte oameni gen Pat Parker sau Audre Lorde, care, la rândul lor, creau opere de pionierat care alimentau mișcarea feministă și aduceau cititori în librăriile feministe. Texte feministe ale căror tiraje se epuizaseră, cum ar fi Their Eyes Were Watching God de Zora Neal Hurston, au fost republicate prin mimeografii și fotocopii, distribuite prin librăriile feministe și prezentate unei noi generații. A fost un ciclu autosusținut, la care Elvis se referă drept „ecosistemul publicațiilor feministe”, cu librăriile plasate în centrul situației.

Acțiunea nu s-a mărginit doar la SUA. Și feministele britanice participau la construcția unei culturi feministe. Peste ocean au apărut librării într-o fervoare la fel de mare. Sisterwrite și Silver Moon la Londra și Womanzone la Edinburgh funcționau deja în 1984, precum și câteva librării radicale cu orientare feministă, cum ar fi News from Nowhere, de la Liverpool. A existat și o explozie de reviste și periodice feministe, precum Shrew și legendara Spare Rib, pe măsură ce feministele părăseau organele de presă misogine (unde erau adeseori puse să facă muncă de secretariat) și le fondau pe ale lor.

Femeile erau nerăbădătoare să ia în primire fiecare parte a industriilor de tipografie și publicistică și-și suflecau mânecile ca să învețe să facă de toate, de la bugetare la operarea propriu-zisă a aparaturii. Elvis punctează că multe dintre ele erau atrase de ceea ce un publicist american a denumit „strălucirea total butch a tipăririi” și se desfătau cu proiectul de creare a unei industrii editoriale, cât de separată cu putință de societatea patriarhală. Fondatoarea Sisterwrite și-a amintit înt-un interviu cu Grupul de istorie lesbiană cum Onlywomen, o editură feministă, „a trebuit să se apuce de învățat tipografie, ca să poată publica ce și cum voiau”.

E ușor să-ți amintești cu nostalgie spațiile astea, dintre care multe s-au închis în ultimele decenii, din cauza unui proces lent de gentrificare și vânzări în scădere, dar cultura auto-suficientă a feminismului nu e nici pe departe dispărută. Cherry Styles și Esther McManus sunt două dintre multele artiste și publiciste feministe implicate în tipografie în Marea Britanie, care se inspiră din materiale de arhivă ale grupărilor feministe fondate la Londra ca să creeze o nouă platformă unde feministele să poată împărtăși, idei, informații și resurse.

Denumită provizoriu Feminist Print Network, cele două vor să găsească o cale de a conecta nu doar organizațiile editoriale și persoanele feministe care există deja, ci pe toate feministele implicate în munca de creație, mai ales pe cele care activează în afara rețelelor centrale. Scopul lor, exprimat într-un newsletter recent, e să „creeze o rețea națională de sprijin” pentru „colaborare, împărtășire de abilități și (re)distribuire de resurse în moduri inventive”, recunoscând, în același timp, „moștenirea publicisticii radicale și implicațiile politice ale publicării în regie personală”.

The Feminist Print Network speră să se inspire din succesele mișcărilor anterioare, dar aducându-le, în același timp, valorile la zi, pentru epoca actuală. Multe grupuri și proiecte editoriale feministe erau spații exclusiv feminine, ceea ce, conform unei postări de pe Tumblr a lui McManus, a fost „o chestie bună pentru cineva, la un anumit moment din istorie… dar nu era potrivit pentru noi.” Recunoaște că, deși organizarea segregată pe genuri a fost extrem de importantă pentru mișcările feministe din trecut, o abordare contemporană ar trebui să ia în calcul tipuri de oprimare care „ajung mai departe” decât genul și atât, iar The Feminist Print Network e deschisă, la ora actuală, pentru oricine vrea să-i devină membru.

Au ținut mai multe întâlniri și sesiuni de feedback, atât în viața reală, cât și virtual, și au primit sfaturi de la comunitate, ca să afle cât sunt membrii de interesați și să înțeleagă de ce fel de resurse e cel mai mare nevoie acum. În timp, speră să facă progrese semnificative pentru reconstrucția comunităților feministe editoriale.

Există un anume optimism la activismul din anii 70, care pare dificil de reprodus într-un 2018 tensionat și deprimant, dar în ciuda spațiilor comunitare care dispar și a turbulențelor din politică, cultura editorială feministă e pe val. Spiritul primelor femei din mișcarea editorială se reflectă în rețeaua din ce în ce mai extinsă de târguri feministe de zine și edituri, în proiecte precum Oomk și Gal-Dem și în cele câteva librării și biblioteci feministe care mai există și azi. Înaintașele noastre ne-au lăsat instrucțiuni ample despre cum ar putea să arate o mișcare editorială feministă unită – de noi depine să reluăm munca de unde au lăsat-o ele.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.