Am fost copilot la un raliu din România, ca să văd cum e să transpiri adrenalină

Narcis și Robert Onuț sunt niște frați cool și crețulii. Pe Narcis îl cunosc din liceu, de când echipa noastră a câștigat ceva concurs Siemens. Ne-am reîntâlnit câțiva ani mai târziu pe la chefuri, unde mi l-a prezentat pe mezinul Robert.

Acum două săptămâni, ne-am văzut la o zi de naștere, și atunci am aflat că cei doi au un BMW seria trei cu care participă la Raliul Banatului. „Următoru-i la Deta. Vrei să vii? Te luăm și la un taxi raliu la sfârșit, adică o tură în scaunul de copilot”, m-a ațâțat Narcis. N-ai cum să refuzi astfel de oferte.

Ieșim din Timișoara pe la 9 dimineața. Etapa asta a Raliului Banatului se ține la Deta, ultimul orășel din Timiș către vama Moravița. Patru persoane ne îndreptăm să-i susținem pe băieți. Gagicile lor sunt deja acolo. Etapa trecută, ei au luat locul întâi la clasa lor auto și locul doi la open (adică dintre toți participanții).

Băieții și-au scos geamurile standard, cu propriile forțe și mâini. Au cumpărat policarbonat, pe care l-au tăiat „cu șoricelul”. După ce le-au pus în ramă, le-au lipit cu silicon și le-au prins cu șuruburi autoforante. Asta a redus din masa mașinii cu 24 de kilograme. În plus, BMW E36 al lor se remarcă printr-un eleron (aripă) de lemn în spate, pe portbagaj.

Ajungem un pic înainte de 10 acolo. Mașinile-s frumos aliniate, miezul orașului e evacuat de mașini, pentru a lăsa loc cailor-putere. Sau kilowaților, dacă tu preferi. Înainte de începerea cursei, o ambulanță SMURD țâșnește din curtea unei case, cu girofar și sirenă pornite, dar aproape că intră în ațele care țineau poarta gonflabilă a ringului pe loc. Ulterior, se dovedește că nici măcar nu era vreo urgență.

Ne întâlnim cu ai noștri. Nu par emoționați. Un convoi de fix patruzeci de motocicliști trece prin portalul nedărâmat. Dacă Iisus nu ar fi înviat cu o săptămână în urmă, gălăgia asta sigur l-ar fi trezit.

Începe cursa, iar la prima probă băieții sunt singurii care au dărâmat un jalon. Cam cinci puncte îi va costa asta. Sunt doar șase mașini azi în cursele de raliu, fiecare la categoria sa în funcție de motorizare, plus una care-i la drift. De remarcat e și că două dintre echipele zilei au femei-copilot. Dar Onuții zic că e și o echipă strict feminină, doar că absentează azi.

Vehiculul de drift e treiar produs de aceeași firmă din München, doar că are motor de seria șapte și pneuri blană. Localnicii care ies cu plase din supermarket sunt împroșcați cu fum și cauciuc vaporizat. De partea cealaltă a ringului, niște babe vând pe marginea străzii ceapă la legătură, spanac sau lalele.

Etapa asta prevede șase probe, dintre care una-n Denta, un sat la 8,4 kilometri de unde ne aflăm. Ulterior, am aflat că acolo e complexul MOF, o benzinărie în renovare. Băieții s-au dat pe plăci de beton industriale, lângă un depozit de pietriș. Au scos cam 44 de secunde. „S-a întârziat un pic la Denta din cauza C.O.-ului (control orar)”, strâmbă din nas Robert. Chiar și-așa, băieții scot timpi bune și nu greșesc, semn că jalonul de dinainte a fost doar o excepție a zilei.

În așteptarea lor, ne mutaserăm lângă o hală abandonată, ceva urban decay minunat, despărțită de parcul localității tot de un terasament de beton. Unul dintre arbitri ne oferă un calendar mic și-unul mare, de o calitate grafică extraordinar de îndoielnică. Ultimele două manșe se termină bine pentru ai noștri, astfel încât avem speranțe de-o nouă figură frumoasă.

Se încheie totul. Bolidul albăstriu revine însă către pistă, la chemarea arbitrului. Precum au promis, băieții mă înscriseseră la un taxi raliu. Narcis sare din mașină și-mi întinde casca. Mă bag la din astea fără probleme, dar combinația căldură din mașină plus adrenalină mă face să transpir un pic. Demarăm. Ne învârtim. Robert e șoferul, și operează frâna de mână și volanul cu o grație de bucătar de sushi gourmet. E o senzație pe care nu o pot descrie în mai multe cuvinte decât: dacă ai ocazia, încearc-o!

Cu smucirea mea de colo-colo se conchide Raliul Detei. La sfârșit, mașinile se alinează frumos în fața parcului, însă șoferii roiesc în jurul mașinii Onuților. „Acuma ziceți-ne, pe bune, de unde naiba ați făcut rost de eleronul ăsta?”, chestionează unul dintre șoferii de la o altă categorie. Se râde și se pleacă către birtul motocicliștilor, unde va avea lor calcularea câștigătorilor și decernarea premiilor.

Stăm la o bere și-un suc cu șoferul și copilotul. Întreb cum e procedura cu topul și alte date. „Anul trecut, de exemplu, clasamentul general abia pe la jumătatea sezonului l-am primit. Momentan, da, cam atât de analog e situația”, zâmbește Narcis.

Îmi explică și care-i treaba cu designul mașinii. „Avem singurul eleron de lemn din România”, zice fratele mai mare. L-au contactat pe un prieten, Rolland, care are ca hobby tâmplăria. A folosit niște placaje de arbore prelucrat, pe care le-a făcut ca un sandwich, iar straturile din mijloc le-a găurit, ca să fie mai ușor și mai rezistent. „Și relativ cheap”, îmi recunoaște el, „ca să întreținem pasiunea, și să n-o dăm în faliment”.

„Am îndepărtat de-a lungul timpului bancheta din spate, plasticul de pe portiere, sistemul electric de acționare a geamurilor, sistemul audio și un CD cu Paraziții, cu piese din perioada lor bună”, râde Robert. „Practic, a rămas aproape numai tablă și motor. Am cumpărat suspensii noi, reglabile, AP din Germania. Dar și discuri și plăcuțe de frână, în timp ce etrierul l-am șlefuit și revopsit.”

Îi întreb despre cum merge cooperarea lor. „Spectrul de emoții variază de la «să-mi bag pula, nu mai vin cu tine tura viitoare» la «bă ai fost diiii-viiiin!»”, cad de acord atât pilotul, cât și frate-su’.

Echipa lor e sponsorizată doar de Mahle, firma pentru care lucrează Robert. Pe-un ton sincer îmi spun că e și greu să faci rost de sponsorizări la un nivel relativ mic. Unele ateliere auto le-au refuzat chiar și reduceri la componente, în ciuda performanțelor promise și a promovării necondiționate pe mașină.

Weekendul trecut au fost 11 echipaje. Acum, au fost doar șase în total. De obicei, sunt cam trei la fiecare clasă, deci e normal.

Suntem întrerupți, căci frații sunt chemați la rezultate. Întâi află niște cifre dubioase, pe care le contestă. Și nu sunt singurii. După recalculare, se dovedește că băieții au scos cel mai bun timp de la categoria lor. Au luat locul întâi. Per total, al doilea. La fel ca acum două săptămâni.

Plecăm către casă, mulțumiți că Universul i-a scos în calea lui Robert un polițist înțelegător, cu o zi înainte. Nu de alta, dar când n-ai actele la tine și asigurarea ți-e puțin expirată, nu prea mai câștigi clasa ta la Deta, a doua zi.