Cele mai cunoscute povești de pe Tinder (și de ce-s vrăjeală)

Ieși la o întâlnire si există șanse foarte mari să te intorci cu o poveste despre cât de dubios a fost celălalt. Cumva, șansele cresc de vreo zece ori când vine vorba despre o întalnire pe Tinder.

Ultima mea întalnire pe Tinder, la zoo, a fost cu un tip care tot spunea copiilor să tacă, fiindcă așa cum fac toți copiii, vorbeau prea tare, iar el se temea ca nu cumva să „deranjeze animalele”. Totusi noi răbdăm, nu-i așa, pentru că între „șirul de întâlniri cu un pișăcios” și „încă 60 de ani de singurătate”, ultima te lovește mai tare.

Totuși, am auzit recent două scenarii care duc povestea de groază a primei întâlniri la o nouă extremă. Două povești care par să se ducă departe; echivalentul generației cu sex neutru a lui „Marilyn Manson și-a scos două coaste ca să poată să și-o sugă singur”.

Prima e un video care a circulat pe Twitter, iar de a doua am auzit inițial la o primă întalnire, chestie care ar fi trebuit sa îmi dea de gândit. Chiar dacă ambele sunt distractive, nu știu dacă să cred că sunt adevărate sau doar povești urbane. Poate că ai auzit și tu de ele, dar cam asta ar fi esența lor:

Prima poveste: Un bărbat și o femeie vorbesc pe Tinder timp de șase luni înainte să se decidă să iasă la intâlnire. El o scoate la cină, dar ea începe să se simtă rău, așa că o duce acasă. Pe drum spre casă, incepe sa se simtă mai bine, așa că-l invită la un ceai. El acceptă. Cum ajung acasă, ea începe să se simtă din nou rău, așa că el pleacă și o lasă să se ducă la culcare.

Se trezește în mijlocul nopții și aude sunete la parter. Ea sună la poliție, dar când ajung îi spun: „Ușa ta e încuiată, deci ar trebui să fii OK.” Ea insistă să îi spargă ușa și să arunce o privire. O fac și-l găsesc pe tip în casă. Dupa ce inițial refuză să îi arate ce au găsit, se înduplecă și-i spun: apartamentul a fost acoperit cu totul în folie de plastic, iar pe podea sunt un fierăstrău și un ciocan.

După un test de depistare a drogurilor, poliția află că femeia avea atât de multe droguri în organism, încât nici n-ar mai trebui să fie conștientă. Aparent, tipul i-a furat cheile în timp ce pleca, a revenit și a intrat după aceea.

A doua poveste: Un bărbat și o femeie sunt la cină acasă la el. Femeia are nevoie la toaletă, dar până să se dezmeticească, deja se căcăse pe ea. Ii spune tipului, cerându-și mii de scuze. Tipul, foarte înțelegător, se oferă să-i aducă lucruri curate, înainte să-i ceară hainele ca să le pună în mașina de spălat. Fără alte intrebări.

Ea revine, proaspăt schimbată și-l găsește pe tip acoperindu-se cu hainele ei murdare de căcat. Îi dăduse laxative.

Ce-i drept, ambele povești sunt foarte bune si nimeni nu moare – ceea ce e drăguț și le face mai puțin suspecte. Dar sunt îndeajuns de multe motive pentru care poveștile astea să fie de fapt false.

Prima poveste: Să mergi la o primă întâlnire și deodată sa ți se facă rău în timpul cinei, apoi să lași un necunoscut să te ducă acasă (ținând cont că te simți rău și s-ar putea chiar să fii bolnavă), iar apoi să-l mai și primești în casă? Nu.

A doua poveste: Orice poveste bazată pe „Te caci pe tine în ultimul hal” prea sună a bârfă din curtea școlii ca să o cred.

Pentru oricine care n-a văzut Dexter, este un serial din 2006 de pe Showtime TV, despre un legist care analizează urmele de sânge și care-i de fapt criminal în timpul lui liber. Are o metodă care-i mereu foarte curată și care presupune mult celofan pentru „camerele lui pentru crimă”. Acum, totusi ideea de „camere pentru crimă” nu îi aparține în exclusivitate lui Dexter, dar furatul cheilor – după cum stii dacă te-ai uitat la serial – este de acolo. Cineva care copiaza crimele lui Dexter în 2018? Nu prea cred.

Aici, i-au spus cuiva care este speriată pe bună dreptate, pentru că avea un intrus în casă, că mai mult ca sigur totul e în regulă fiindcă ușile sunt încuiate. Nu prea știu mare lucru despre protocoalele poliției, dar nu ai cum să nu presupui că orice ființă cu puțin bun simț care are în posesie o insignă de polițist și un spray paralizant ar verifica totuși puțin casa.

De asemenea, refuzul de a o lăsa să vadă ce s-a petrecut în propria casă. Cu siguranță nu ține.

Poate singura parte corectă din poveștile astea este incompetența poliției?

Cea cu „căcarea violentă în timpul cinei la cineva acasă” ar fi apărut pe undeva 100% până acum. Dacă ar fi fost cu adevărat o victimă, sau orice fel de dovadă, cei de la Metro ar fi pus cinci dintre cei mai buni agregatori de conținut ai săi să urmărească povestea.

Nimeni nu le știe sursa. Mici detalii se tot schimbă. Tipa asta de pe Twitter zice că prietena prietenei ei este tipa din povestea cu laxativele și că s-a întamplat în Dublin, iar tipul ar fi infractor în serie. Și copia dupa Dexter aparent s-ar fi întâmplat tot în Dartmouth?

Din nou, îmi pare prea a legendă urbană cum e aia cu puștiul care și-a băgat două creioane în nas, iar apoi din senin s-a dat cu capul de masă și a murit de la o hemoragie cerebrală.

Cine o fi început zvonurile astea cu siguranța că s-a simțit al naibii de mândru de sine.

Cum creezi o minciună care ajunge să facă înconjurul țării, este modificată și împachetată în așa fel încât oamenii să ajungă să zic onest că: „Da, asta i s-a întâmplat fiicei celui mai bun prieten al unchiului meu weekendul trecut”? Admirabil. Oricine ai fi, ai facut o treabă fantastică.

Concluzia mea este că având în vedere că ultimul serial urmărit de ea a fost Dexter, ambele povești au fost inventate de maică-mea într-o ultimă încercare de a mă speria să mai ies la întâlniri cu tipi „cunoscuți pe net”. Dacă mă înșel, au fost atunci începute de tine, asa că adaugă-mă și hai să vorbim.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.