Clubul de sex din nordul Canadei care te ajută să ai încredere în tine

Am adus chec de banane la prima mea petrecere kinky.

E joi seara la Yellowknife și mă plimb de-a lungul unui lac înghețat, ca să ajung la casa plutitoare unde se ține petrecerea. Rylund Johnson deschide ușa când mă sui pe barcă, îmbrăcat într-o salopetă roșie din flanel și se uită la mine prin ochelarii cu rame groase. Mă întreabă dacă știu ceva despre sobele cu peleţi, pentru că tocmai se luptă cu principala sursă de încălzire a bărcii.

Bun-venit la Northern Bound, grupul de BDSM din Yellowknife. John este administrator pe grup de circa un an, dar asta e prima întâlnire pe care o găzduiește la el în barcă.

„E foarte tipic pentru Yellowknife să ții o şedinţă de BDSM pe barcă”, zice el.

E conștient și că e foarte tipic pentru Yellowknife să poți invita oamenii pe barca ta, în mijlocul unui lac întunecat, fără ca ei să-și închipuie scenarii de groază, pentru că probabil vă cunoaşteţi. „Pot să trimit mesaje oamenilor din grup și să zic: Hei, vreți să veniți la mine pe barcă și să vorbim despre rolul supus, şi nimeni nu se sperie. Închipuie-ți că ai primi mesajul ăsta pe Tinder, ai fi, gen: Ăă, nu?”

Grupul cu circa o sută de membri e organizat pe Facebook, cu nume și fotografii reale, într-un oraș care adeseori pare mai mic decât populația sa de 20 de mii de locuitori. A demarat cam acum patru ani, cu cursuri de demonstrații de shibari, un anumit tip de legat cu sfoară. De atunci, s-a dezvoltat până a cuprins tot felul de perversiuni. Cam ca un club de lectură, dar cu oameni care se biciuiesc.

„Lumea vine și are închipuiri ridicole, spune că o să se simtă incomod dacă participă la o orgie”, zice Johnson. „Și apoi ajung aici, bem ceai și purtăm discuții despre sexualitate timp de două ore. Iar după se recomandă lecturi.”

Cel la care particip eu are două teme: cum să fii o persoană puternică și independentă căreia îi place și să fie submisă, și cum să ai o viață kinky, poliamoroasă, în timp ce crești copii. Oamenii și-au adus propriile perne și pături ca să stea comod, iar, la un moment dat, Johnson scoate un fund alb de plastic și taie felii groase de brânză cu un cuțit de bucătărie, în timp ce altcineva pasează prin cameră un nou bici, cumpărat recent într-o excursie la Calgary.

„Ăsta e probabil al doilea cel mai important scop al acestui grup, suntem un colectiv ca să comandăm jucării sexuale en gros”, spune Johnson.

Când 42 (numele pe care-l folosește când este intervievată pe teme de BDSM sau despre viața ei ca dominatrix) a demarat grupul acum patru ani, după ce s-a mutat la Yellowknife, i-a venit ideea să creeze un spațiu sigur și comod în care să se poată vorbi despre lucruri kinky. A constatat că Fetlife, Facebook-ul lumii fetișurilor, nu era prea popular în Northwest Territories. „Când intri pe [Fetlife], care e plin de călușe, oameni cărora li se rupe curul, mecanisme de castitate și penisuri călcate cu piciorul, dacă ești nou la toată faza asta, sigur o să te sperii”, spune 42.

Prin contrast, ştii cum arată banner-ul din capul paginii Northern Bound? Un pluș, legat în stil BDSM. „E o găinușă pufoasă legată shibari. Dar asta voiam să vadă lumea. Când am început, oamenii erau speriați, erau, gen, cum să mă îmbrac? Eu spuneam că nu știu… În pantaloni de trening? Ceva flexibil? Poți să porți piele eco sau latex dacă vrei, poți să-ți pui și colanții ăia mișto sau o salopetă, nu-mi pasă.”

Scopul ei e să scoată BDSM-ul din stereotipuri înfricoșătoare. A fost implicată în mai multe comunități din orașe mai mari, de peste douăzeci de ani.

„Era un mediu foarte diferit față de cum e acum. Pe vremea aia, BDSM-ul era extrem de underground”, spune ea. „Aici nu era nimic. Așa că scopul meu a fost să încep ceva ce, în primul rând, e un spațiu sigur.”

Mulți din grup sunt amatori, deși mai există câțiva oameni experimentați care au răsărit de niciunde, iar acum țin cursuri și împărtășesc ce știu. Toți cei care se alătură grupului sunt invitați și garantează pentru ei înşişi.

„Vin oamenii și se miră că întâlnesc persoane cunoscute. Se întâmplă tot timpul. Poate lucrează împreună și au ședință a doua zi”, spune Johnson.

„Într-un alt oraș, eu și mulți alții am fi mult mai ezitanţi să venim la chestii de-astea. Pe când aici, e ca și cu orice altceva: A, ai jucat fotbal odată, ești în echipă! Mergi la campionatul regional!”, spune Nicole Goodman.

Ca multor oameni din grup, cineva i-a pasat o invitație după o petrecere, bănuind că ar fi bine-venită.

„A fost întâmplător. Am ajuns la cineva acasă după [o seară cu muzică Motown la Elks Club], purtam niște pantaloni super tari, vintage, din dantelă albă, și tot îi dădeam înainte despre cât de comozi sunt pantalonii ăștia, așa că, ulterior, toată lumea a început să schimbe diferite perechi de pantaloni. N-am intenționat nimic, dar mi s-a părut pur și simplu că toată lumea trebuie să probeze pantalonii ăștia. Și a doua zi, cineva şi-a dat seama despre ce era vorba.”

Nu și-a făcut griji că va fi dată în vileag, ba din contră. Pentru mulți oameni, faptul că îi știu pe toţi din cameră nu îi descurajează, ci le oferă o siguranţă.

„Nu e ca și cum vine un străin și zice: Hei, vrei să vii la o petrecere unde, lângă antreuri, cineva te biciuiește?” (Întâmplător, a fost la cel puțin șase evenimente fără legătură cu fetișurile în Yellowknife, unde cineva stătea capră lângă platoul de brânzeturi.)

În cei patru ani de când există grupul, nu a fost nimeni dat afară.

„Toți înțelegem, cumva, că Yellowknife e mic și asta e super-tare, nu poate nimeni să strice atmosfera”, spune Johnson. „Fiind pe Facebook, toată lumea e cu numele adevărat și dacă o dai în bară și faci ceva extrem de nepotrivit, știi că toată lumea te cunoaşte și o să fii făcut de rușine. Asta te face mai responsabil.”

Acolo, pe barcă, atmosfera chiar are sens. Toată lumea e prezentă din același motiv și are aceeași miză, să urmeze regula postată sus pe pagina de Facebook: respectă „confidențialitatea”.

„Dacă observi că șeful, sora, bunicii sau peștișorul auriu al bunicilor a devenit brusc membru pe site, atunci, te asigur, și el/ea/ei o să se mire la fel de mult că şi tu ești aici. Poate că mamaie are fetișuri. E OK. Și tu ai. Nu e nimic în neregulă cu asta.”

E distrugere reciproc asigurată sau, după cum se exprimă 42, sprijin mutual. E un oraș mic, ce dracu. O să știi chestii despre alții și vei putea să descoperi mai mult. Dar, la un moment dat, nu-ți mai pasă.

Intră W. E dominator de ani, iar de curând a candidat pentru o funcție publică. Înainte de asta, a trebuit să poarte o discuție foarte onestă cu managerii lui de campanie, despre motivul pentru care scheletele din dulapul său purtau călușe.

„Am zis, bun, e ceva ce s-ar putea să iasă la iveală odată cu alegerile, nu știu cât de murdar joacă oamenii, dar vreau să fiu pregătit, indiferent de asta. N-am vrut să ascund nimic şi apoi să fiu nevoit să reglez situația pe loc. Am vrut să planific asta preventiv în caz că se află”, zice el.

Echipa lui n-a fost șocată. „Sunt în politică de ceva vreme și cred că am învățat că, în mod normal, e vorba despre multă putere, iar acolo unde o ai, e normal să fie posibil să o pierzi.”

A eșuat la o diferență foarte mică, dar are de gând să mai candideze o dată. Data viitoare se gândește să fie și mai deschis cu viața lui personală. (Totuşi, momentan, echipa lui l-a sfătuit să nu-şi dea numele pentru acest articol. Toți ceilalți oameni numiți în acest articol au avut rețineri inițial, pentru că-și făceau griji că o să se afle despre foștii lor parteneri. Partea amuzantă e că au fost convinşi de faptul că se publică în afara Yellowknife-ului.)

„Sună ciudat, dar în anumite părți din Yellowknife simt că aproape mă ajută, mai mult decât mă încurcă”, spune W. „Cred că probabil mi-ar fi adus mai mulți votanți tineri, dar ar fi putut să-i afecteze pe cei mai în vârstă.”

Deci, generația de mileniali, crescuți pe internet și într-o lume în care PornHub dă publicității statistici anuale, în care scot la lumină exact la ce se masturbează oamenii, nu e interesată dacă aleșii oficiali se bucură de câteva pălmuțe? W. e destul de sigur că nu le pasă.

Dar e conștient că rolul său de bărbat hetero și dominator funcționează în favoarea lui, mai ales prin stereotipurile oamenilor. „Pentru mine, bărbat fiind, dacă cineva află că sunt dominator, de obicei bate cuba cu mine. Pentru tipe, stereotipul e că sunt curve. Și detest atitudinea asta, dar, din păcate, cred că încă face parte din societatea în care trăim”, zice el.

Pentru Johnson și 42, schimbarea stereotipurilor e o parte importantă din motivul pentru care întrețin o comunitate atât de deschisă de fetișiști la Yellowknife. Vor să schimbe cultura, nu doar cea legată de BDSM, ci cea legată de sex în general.

„Mare parte din ce face grupul ăsta nici măcar nu e BDSM, e comunicare sexuală. Asta e partea care-mi place cel mai mult la fetișiști, sunt cei mai buni oameni din lume cu care să faci sex, chiar și fără BDSM”, spune Johnson. „Înainte să fac sex cu cineva, și se aplică și în grup, avem un fel de interviu de două ore. Trebuie să mă asigur că îți e comod să vorbești și să conversezi în timpul sexului.”

„Dacă vine cineva și vede cât de comozi sunt oamenii cu jocurile sexuale foarte intense, biciuiri, roluri și zgărzi, și văd că oamenii pur și simplu vorbesc relaxați despre asta sunt, gen: Ah, nu putem să vorbim despre cine stă deasupra și dacă îți place?”

În concluzie, spune că a început să vadă cum se schimbă cultura, pe măsură ce oamenii devin mai deschiși legat de faptul că, da, adulții fac sex și, da, ar trebui să fie plăcut. Chiar și-ntr-un oraș mic.

„Da, viața mea sexuală e plină de aventură, ar trebui să-ţi fie rușine că tu nici măcar n-ai una! Vrei să vorbim despre asta?”

Articolul a apărut inţial pe VICE CA.