Tot ce trebuie să știi despre haosul creat de Brexit și politicieni

30 mai. Aceasta este data pe care trebuie să se concentreze May. Dacă mai e în funcție până atunci, poate să depășească mandatul lui Gordon Brown și să evite să iasă pe ultimul loc al secolului XXI.

Va trebui să ajungă și până în august ca să treacă și de cel mai mare ratat din istorie, Neville Chamberlain, precum și de mandatul grețos de ultimă sută de metri al lui Jim Callaghan de la sfârșitul anilor ’70. Și, bineînțeles, dacă ajunge și în ianuarie 2028, o va întrece și pe Margaret Thatcher.

Însă da, poate mai bine te limitezi la data de 30 mai 2018. Dacă reușește să mai reziste două săptămâni, așteaptă-te să plouă cu anunțuri micuțe și expirate despre moștenirea și inspirația pe care dorește să le lase următorului prim-ministru, adică tot ceea ce a lipsit până acum din mandatul ei. Ții minte când Theresa a luat cuvântul în ședința partidului ei ca să comunice națiunii că „se va ocupa personal” de criza locuințelor? Își amintește cineva de vreo ședință foto a unei vizite în Ebbsfleet New Town? Penibil e puțin spus.

Adevărul e că sfârșitul Theresei nici măcar nu e spectacolul principal aici, pentru că încă o zi de drame a reușit să treacă fără să se miște nimic dincolo de impasul în care ne aflăm. Cumva, tot aici suntem, după tot circul, și ne confruntăm cu fix aceleași probleme ca ieri. E ca și cum am fi încercat să vindecăm constipația cu o soluție de desfundat chiuvetele și ar fi topit pacientul, dar ar fi lăsat mizeria.

Reamintește-ți cam ce soluții drastice și fără precedent au picat din cer săptămânile trecute. Parlamentul a decis că vrea „să preia frâiele” procesului de Brexit. Nu s-a mai făcut așa ceva până acum. Nu în ultimii 140 de ani și nu la asemenea scală.

A fost un mecanism atât de extrem, încât Sir Oliver Letwin, conservatorul care a conceput sistemul de voturi indicative, a fost numit „Prim-ministrul pentru West Dorset”. În mod normal, un guvern propune legislația și se poate numi „guvern” doar pentru că membrii săi sunt capabili să treacă legi prin parlament. Însă gata cu asta – Letwin a decis să întoarcă pe dos constituția aia prăfuită.

Cum ar trebui să numești persoana care conduce această nouă majoritate parlamentară? Prim prim-ministru? N-are cine știe ce rezonanță. Dar Killbot-ul Divin Suprem? Parcă se potrivește mai bine cu noul ton apocaliptic. Vă rog intrați, Killbot Divin Suprem Letwin, Regina vă poate primi acum.

Doar că ridicolul s-a instaurat. Miniștrii au luat-o înainte și au zis: nu acordului, nu Brexit, nu pentru Piața Comună 2.0, EEA și pentru al doilea referendum, nu referendumului de confirmare pentru acordul din mai, iar fiecare din ele a fost respinsă de votul trupei parlamentare de șoc. Nu nu nu nu nu nu nu și nu.

Până la 10 seara, trupurile celor răpuși zăceau peste tot, iar cariera noului Killbot Suprem Divin s-a terminat înainte de a începe. Ar fi trebuit să știe că nu e cazul să folosească trupa parlamentară de șoc.

Acum, există nu unul, ci două guverne eșuate care zac pe podeaua din Camera Comunelor, nici urmă de speranță pentru alegeri generale suficient de rapide, încât să găsim un al treilea, și un ceas care ticăie: un termen limită până la 11 aprilie, după care ne rostogolim în alegerile europene care vor distruge cu siguranță ce a mai rămas din laburiști și mai ales din conservatori.

Nu-i de mirare că Donald Tusk a început să sune ca Hitler înainte de Anschluss: „Nu puteți trăda cei șase milioane de oameni care au semnat petiția pentru a revoca Articolul 50 sau milionul de oameni care au ieșit la un marș pentru un vot popular sau majoritatea tot mai mare de oameni care vor să rămână în Uniunea Europeană”, a tunat el în Parlamentul European. Da, națiunea europeană trebuie să apere minoritatea etnică europeană a Marii Britanii împotriva tiraniei Westminster – trebuie să restabilim ordinea… cu tancuri, dacă e nevoie…

Cu o nebunie perfectă, soluția, pentru moment, este ca toată lumea să nu facă nimic altceva decât ce au făcut și până acum. Guvernul A (Sf. Theresa) va continua cu politica sa de mare succes de a încerca să bată cu pumnul Acordului din mai (propus) în masa parlamentului, în ciuda faptului că acesta deja a fost exclus ca nelegitim de către Președintele Camerei Comunelor.

Între timp, dictatura Killbot-ului Suprem Divin va avea o a doua șansă la a trece cele opt propuneri ale sale prin aprobarea parlamentului, săptămâna aceasta. S-ar putea să se piardă câte ceva. Cele mai nepopulare pachete (nu acordului, nu Brexit și al doilea referendum) vor fi cel mai probabil excluse, ceea ce înseamnă că unele vor fi reduse la următoarea cea mai bună formă. Dar în ce moment Guvernul B ajunge să se izbească de același zid ca Guvernul A? Anume acela că Președintele Camerei nu va permite ca aceeași întrebare să fie pusă de mai multe ori în căutarea unui răspuns diferit.

Cu toate acestea, faptul că se întrevede ceva mai rău pentru ei decât acordul pentru mai i-a făcut pe unii susținători înfocați ai Brexit să se mai gândească. N-a fost remarcabil în toată gălăgia de săptămâna trecută, dar Jacob Rees-Mogg și Boris Johnson au anunțat amândoi că vor susține acordul pentru luna mai.

„Jumătate e mai bine decât nimic”, a scâncit Rees-Mogg într-o scuză de tip mea maxima culpa publicată în The Daily Mail. Nu-i prea mult Bobby Sands în el. Boris, pe de altă parte, care lunea trecută a scris în eseul lui din Daily Telegraph că acordul este „Una dintre cele mai protoplasmice dovezi de stadiu nevertebrat de la Precambrian încoace”, și-a strâns frumos, în liniște, cortul și a intrat înăuntru.

Dacă 50 de conservatori își schimbă tabăra (din cei 75 de rebeli de acum două săptămâni), atunci prim-ministrul ar avea nevoie ca doar 14 laburiști în plus să-și schimbe tabăra față de câți au schimbat-o acum două săptămâni.

În mod normal, asta ar trebui să fie o veste excelentă pentru prim-ministrul doar cu numele (PMDCN). Dar reprezentanții Partidului Democrat Unionist (PDU) încă nu s-au pronunțat. Cu toată naivitatea leneșă pe care Westminster o rezervă pentru politica irlandeză, s-a presupus că gurile PDU pot fi astupate cu aur: dacă le promitem reprezentanților lor suficiente centre de recreere și suficiente fonduri pentru energie verde, toate problemele vor dispărea.

Asta o fi adevărat pentru toate celelalte chestiuni, dar nu pentru asta. Dacă se reinstituie granițele (așa numita Backstop a Irlandei – n.r.) la care s-a renunțat pentru că și Irlanda de Nord, și Marea Britanie făceau parte din EU, atunci Republica Irlandeză și Irlanda de Nord ar fi mai legate printr-o uniune economică proprie, deci nordul ar fi mai independent de Anglia și deci unificarea irlandeză ar fi cu un pas mai aproape – ăsta e un punct sacru pentru PDU. Oricum, cu viclenia tipică, Jacob a inserat o mică portiță de scăpare în editorialul din Mail. Renunță la votul anterior doar dacă PDU îl urmează: „Nu voi abandona PDU.”.

Din moment ce fundamentaliștii precum Bruges Group (un fel de ISIS dacă ERG – European Research Group – ar putea fi considerați al-Qaeda) încă sunt indeciși, asta înseamnă că încă nu se știe cum pică zarul. Recent, ni s-a promis că sacrificiul suprem îi va aduce recompensa maximă – să plece, iar conservatorii care vor un prim-ministru care să susțină Brexit în perioada următoare fac un compromis și o susțin, ea are satisfacția că a realizat ceva, toată lumea merge mai departe. Dar chiar și ținta asta mică pare că s-a evaporat până dimineață. Ne-am întors la T0 de unde nu se întrevede nimic.

Însă nu ar fi corect să sugerăm că PMDCN are acum zilele numărate. Să fim serioși – nici măcar n-are zile. A murit. Merge mai departe. Va merge mai departe pentru totdeauna. Amin.

Articolul a apărut inițial în VICE UK.