Ce spun copiii despre regrete

Lui Sadie (9), Fetiței din vecini (8) și Evei (10) le place să-i joace feste împreună lui Wolf (17). Lui Wolf (17) îi place atenția din partea fetelor și mereu își amintește episoadele cu drag după zbieretele inițiale. Din cauză că are niște probleme fizice și mentale, îi place a nebunie să fie tratat ca un frate mai mare normal și nu menajat și tratat cu mănuși, cum se face cu persoanele cu dizabilități. Dar când i-am lut interviu despre regrete, lucrurile au devenit serioase.

VICE: Aveți vreun regret?

Eva: Da. Nu vreau să spun ce.

Credeți că viața ar fi mai bună dacă ați putea să le ștergeți?

Eva: Îhâm. Mulțumesc că mă întrebi toate astea.

Ce, ați ajuns la vârsta sarcasmului?

Sadie: Noooooo, nu încă. Și nu, nu regret nimic, pentru că dacă aș regreta, probabil n-aș avea viața asta.  Poate aș fi chiar moartă acum dacă aș fi făcut un singur lucru diferit de cum l-am făcut. Poate am făcut niște greșeli, dar dacă le-aș șterge, n-aș mai fi cea care sunt acum. Nu e ca și cum le-aș mai face din nou, dar în orice caz nu vreau să schimb trecutul.

Fetița din vecini: Mie îmi pare rău că a murit motanul bunicii mele. Îl chema Sam.

Dar aveți vreun regret personal? Adică pe Sam nu l-ai omorât tu, nu?

Fetița din vecini: Nu! Era un pisoi negru și mereu făcea urât când mă vedea. Era rău cu mine, dar eu tot îl iubeam.

Ai avut gânduri rele la adresa lui pentru care te simți prost?

Fetița din vecini: Da. Odată l-am tras de mustăți și a mârâit la mine. Aveam un an sau trei, așa că nu mi-am dat seama că îi făceam rău.

De multe ori copiii învață să nu facă rău animalelor abia după ce le-au făcut rău. Se mai întâmplă.

Fetița din vecini: Dar apoi mi-a fost ciudă pe el și imediat după asta a murit.

Știi că nu poți răni pe cineva cu puterea gândului, nu?

Fetița din vecini: Da, dar tot mă simt prost.

Wolf [râde]

Fetița din vecini: Wolf, nu e amuzant deloc! Cum ți-ar plăcea dacă ți-aș arunca iPad-ul la gunoi?

Îmi puteți spune o lecție pe care ați învățat-o în urma unui lucru rău pe care l-ați făcut? De ce zâmbești, Sadie?

Sadie: Pentru că am făcut lucruri rele, dar n-am învățat nimic din ele și nici nu le regret.

Cum ar fi?

Sadie: I-am făcut farse fratelui meu Wolfgang. [șoptește] Am creat un personaj și m-am prefăcut că eram Hero Brine și l-am omorât în Minecraft.

Fetița din vecini: Hahahaha! Așa e! E adevărat! Nu-i spune, nu-i spune!

Sadie[șoptește]: Sau i-am pus niște păianjeni de jucărie în pat sub pătură și s-a speriat când a vrut să se culce. I-am pus în pat și păpușile cele mai asemănătoare cu oamenii pe care le-am găsit prin casă și s-a speriat când a intrat în cameră, a crezut că prinseseră viață. A țipat ca o fetiță.

Fetița din vecini: A țipat cam cum cântă Justin Bieber.

Sadie: Odată, am cumpărat o revistă pentru adolescenți, am decupat din ea toate fotografiile cu Justin Bieber și i le-am lipit prin cameră. Pentru că știu că îl urăște pe Justin Bieber mai tare decât urăște păianjenii. Și la baie am atârnat deasupra veceului un poster mare cu Justin Bieber care se holba la el. I l-am lipit și pe oglindă, să creadă că s-a trezit cu fața lui Justin Bieber.

Și dacă ar începe să plângă, ți-ar părea rău pentru ce ai făcut?

Sadie: Dar n-a plâns. A urlat de groază. Scuză-mă, mă duc chiar acum să-i mai pregătesc ceva.

Fetele s-au retras în baia lui Wolf, deși era acoperită cu semne pe care scria “NU INTRA” și „IEȘI AFARĂ”.

Wolf: Ce înseamnă regretul?

Ceva de care îți pare rău, pe care ai vrea să nu-l fi făcut.

Regret că mănânc pe furiș și asta s-ar putea să mă ucidă. S-ar putea să mă trezesc sufocat într-o zi.

Cum adică mănânci pe furiș?

Eu mănânc printr-un tub, din cauză că atunci când mănânc cu gura, mâncarea îmi intră în plămâni și putrezește acolo, pentru că nu-mi funcționează cum trebuie sistemul digestiv. Dar mâncarea arată așa bine și are un gust atât de bun, încât nu mă pot abține uneori. Regret și că am făcut rău cuiva când eram mai mic. Am rănit pe cineva foarte tare.

Cum se simte regretul ăla?

Simt că îmi arde puțin pieptul. Mă gândesc la ce i-am făcut când sunt deprimat.

Ai vrea să poți șterge greșeala aia?

Nu știu cum aș putea-o șterge. Am fost psihotic toată viața. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le șterg. De când am rănit-o pe fata aia, n-am mai văzut-o. I-am trimis vederi și felicitări. N-am putut să-i cer iertare personal pentru că n-am mai văzut-o de atunci. Cred că am făcut-o să-i fie frică să mai meargă la școală.

Ai făcut-o intenționat sau a fost un accident?

Eram foarte furios, fusesem într-o cameră ca să mă hrănesc prin tub și voiam să fug, alergam pe scări. Voiam să fug de la școală și ea era în spatele meu și a încercat să mă oprească. Și-a pus mâna pe umărul meu și a spus: „Mai bine te întorci”, dar eu nu prea gândeam în momentul ăla și nu-mi place să fiu atins pe spate, așa că am împins-o cât colo și a căzut pe scări și s-a lovit rău de tot. Mă simt tare prost. Era o fată așa veselă și amuzantă. Cred că era singura persoană fericită de acolo, singura persoană care putea fi fericită în preajma mea.

Ai învățat ceva din incidentul acela?

Da. Să nu fiu psihopat.

Cum faci asta?

Mă mut în altă cameră unde nu e nimeni și e liniște sau mă gândesc de ce sunt furios în loc s-o iau la fugă. Ce i-am făcut fetei aceleia m-a ajutat să-mi dau seama că trebuia să fac o schimbare importantă în viața mea. De exemplu ieri. Eram foarte supărat și arțăgos pentru că nu dormisem bine și nu mă simțeam bine, eram obosit și ami și mersesem vreo oră cu autobuzul în care era muzică tare. Muzica e mereu tare în autobuz și merg zilnic cam o oră cu el. Pe alții poate îi calmează muzica, dar pe mine nu. Așa că eram morocănos cu ajutorul meu Graham, așa că m-am dus în camera mea să stau singur în liniște. Dar am fost răutăcios cu el, nu știu dacă o să revină săptămâna viitoare. N-am fost prea drăguț. Eram obosit și răutăcios. Încerc să-mi amintesc mereu de accidentul cu fata aia ca să nu mai fac așa niciodată.

Când simt un astfel de regret, începe să mă doară. Și știu că e durerea pe care am cauzat-o celeilalte persoane. Nu vreau să mai cauzez durere nimănui niciodată, cu atât mai puțin cuiva care mă iubește, pentru că nu e bine și pentru că o să simt durerea aceea toată viața. Acum de fiecare dată când mă simt frustrat și fără scăpare, îmi spun: „Ai grijă să nu rănești pe cineva.” Mă simt frustrat de câte ori trebuie să mă retrag singur într-o cameră ca să mă hrănesc prin tub și nu pot mânca împreună cu ceilalți copii. Îmi era rușine de modul în care mănânc, dar acum am început să cred că pot fi cu ceilalți, pot sta cu ei, chiar dacă ei n-au dizabilități. Doar familia mea nu are dizabilități și totuși stau cu ei la masă. Nu vreau să mă mai izolez într-o cameră. Sunt pregătit să mă arăt așa cum sunt.

Traducere: Oana Maria Zaharia