America prăjită-n vârf de băț

Fotografii de Bruce Gilden

Fotograful Magnum Bruce Gilden – care, întâmplător, e soțul meu – a fotografiat comunitatea Yakuza din Japonia, s-a plimbat prin suburbiile din Haiti de nu știu câte ori și a cutreierat străzile New York-ului ani de zile, fotografiind trecătorii. Dar cea mai exotică serie de fotografii mi se pare cea rezultată în urma excursiei recente în Wisconsin.

Timp de 11 zile în luna august, peste un milion de vizitatori au trecut prin porțile Parcului State Fair din West Allis, o suburbie din Milwaukee. Au venit pentru gogoși pe băț prăjite în ulei vechi, unt de arahide prăjit și gem pe băț, batoane prăjite de Milky Way pe băț, cremă de brânză cu șuncă pe băț, Elviși grași și slinoși pe băț. Au venit pentru gogoși cu gem, plăcinte cu brânză, crenvurști imenși, copane de curcan cât un picior de copil, hamburgeri, macaroane cu cașcaval la cuptor și costiță afumată. Bineînțeles, au venit și pentru faimoasele mărci de bere: Miller Lite, Miller Genuine Draft, Miller64, Leinenkugel. După ce Bruce a terminat de digerat excursia, i-am pus câteva întrebări.

VICE: De ce ai ales pentru shooting evenimentul acesta?

Bruce Gilden: Am mers la Milwaukee pentru Vederi din America, un proiect colectiv în cadrul căruia un grup de fotografi aleg un site care îi intrigă și se adună acolo ca să cânte împreună ca un fel de trupă vizuală. Am fost cu Martin Parr în Milwaukee în luna august și alte două grupuri de fotografi vor mai merge acolo în ianuarie și aprilie. Segmentul la care am participat eu e al treilea. Primul a fost în Rochester, New York, iar al doilea a fost în Miami. Acum am primit o bursă de la Guggenheim ca să continui proiectul și în alte locuri.

Există o legătură între cele trei segmente ale proiectului Vederi?

Toate au loc în America, deci pentru mine e o continuare a seriei anterioare de portrete din alte patru orașe diferite din America. E bine că Vederi e un proiect în sine, dar pentru mine și pentru ceilalți fotografi implicați, e  și un spațiu creativ experimental care se reflectă și asupra lucrărilor noastre individuale.

Cum așa?

În Rochester, ideea era să venim cu 100 de fotografii în două săptămâni. E destul de dificil, așa că, pentru a-mi întări încrederea, pe lângă filmul alb-negru pe care îl folosesc de obicei, am început să folosesc o cameră digitală Leica M9, ca să văd ce pot obține și cu ea. Am început să fac portrete de oameni pentru că străzile erau goale și aveam nevoie de 100 de fotografii. Apoi am mers în Florida și am făcut tot proiectul color, cu o cameră digitală de mărime medie.

Deci acum faci fotografii color?

Nu am renunțat nici la fotografia alb-negru, dar am descoperit fotografia color. N-am mai făcut fotografi color din 1968 și am fost surprins să văd cât de ușor m-am adaptat la ea. Când am sosit în Milwaukee, am vrut să fac toate fotografiile digitale și color.

Și ai făcut mai ales portrete de aproape?

Da. Dar nu e o idee nouă. De vreo 20 de ani am intenția să fac portrete de aproape, doar cu fețele oamenilor, dar acum am pus-o în aplicare.

Și toți oamenii ăștia pe care i-ai fotografiat au fost la târg?

Când am sosit în Milwaukee, am încercat să fotografiez oamenii de pe stradă, dar nu prea era lume în jur, așa că m-am dus acolo unde eram sigur că o să găsesc oameni. E nu fac multe cadre. Am făcut cinci-zece portrete pe zi.

Ce caracteristici te atrag la o față?

Eu văd frumusețe peste tot, dar mă atrag anumite detalii, iar intensitatea fotografiei stă exact în acele detalii. Trebuie să ai capacitatea de a vedea potențialul unei fotografii bune și să colaborezi cu subiectul tău pentru a o transforma în realitate. La târg, mulți oameni au acceptat să îi fotografiez, dar asta nu înseamnă că toate fotografiile au ieșit bine.

Ce fel de lucruri îți treceau prin cap când făceai fotografiile astea?

Tone de gânduri: N-am mai văzut în viața mea oameni atât de grași. Oare ce au mâncat de s-au îngrășat în halul ăsta? Copilul ăla o să se înțepe în ochi cu bățul de la crenvurști. Tipul ăsta își duce acasă 12 gogoși cu cremă după ce a stat la coadă 30 de minute. Câte femei cu ochi albaștri superbi! Oare sunt ai lor sau sunt lentile de contact? Ce picioare umflate au unele femei, parcă simt și eu cum le doare fiecare pas.

Care e următorul tău proiect?

Depinde de fețe.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Click pe paginile următoare pentru mai multe fotografii.