FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Doi DJ celebri te învață să te descurci prin Ibiza

Împreună, cei doi DJ au cele mai complexe cunoștințe despre insula magică. Așadar, vă prezentăm ghidul lor pentru Ibiza.

Jumătate din articolul ăsta ar fi fost suficient, dar am reușit să stăm de vorbă și cu Carl Cox și cu Eats Everything și, cum am beneficiat de atenția amândurora în același timp, am hotărât să le comparăm experiențele petrecute în casa lor spirituală: Ibiza.

Carl Cox e un nume care probabil înseamnă Ibiza în anumite limbi, iar termenul „legendă" e de ajuns dacă vrei să-i descrii reputația. Eats Everything, aka Daniel Pearce, e cu o generație în spatele lui Cox, dar face selecții similare de muzică bass și are aceeași abordare distinctă a muzicii house.

Publicitate

Împreună, cei doi au cele mai complexe cunoștințe despre insula magică. Așadar, vă prezentăm ghidul lor pentru Ibiza.

THUMP: Ok, băieți. Care e cel mai bun loc de relaxare în Ibiza într-o zi liberă?
Carl Cox: Mie mi-e greu să mă relaxez pe insulă, pentru că sunt prea cunoscut acolo. Dacă sunt pe plajă, mereu se găsește cineva care mă roagă să fac poză cu el. Deci prefer să stau în vila pe care o închiriem în fiecare an – invităm prieteni pe la noi și facem grătar.
Eats Everything: Îmi place mult un restaurant numit Amante, unde m-am și căsătorit. E al lui Dave Piccioni care avea, pe vremuri, AZULLI Records. E construit pe o stâncă și au muzică mișto, mâncare bună. Iar când vrei să te relaxezi, cobori mai jos, unde au saltele și perne. Super chill.

Care e cea mai tare plajă?
CC: Acum niște ani, când nu mă știa nimeni, aș fi zis Salinas. E destul de cunoscută, dar e foarte frumoasă, cu toate bărcile alea care trec. Hipioțeală, așa.
EE: Cred că Benirras. Nu m-am omorât niciodată după soare, nu înțeleg care-i faza cu el. Dar m-am nimerit pe plaja asta într-o zi, beam mojito, oamenii băteau la tobițe africane, fumam cui după cui. Eu nu mă omor nici cu iarba, fumez de câteva ori pe an dar…nu-mi place să spun povestea asta…m-am super emoționat. Știu că sună tâmpit, dar îmi venea să aplaud apusul din seara aia. A trebuit să ajung la treizeci de ani ca să pot aprecia un apus de soare.

Publicitate

Ce cadou pot să-i aduc maică-mii când vin de pe insulă?
CC: Cred că un tricou cu Space. Ca să se uite toată lumea la maică-ta pe stradă și s-o considere șmecheră.
EE: O sticlă de Hierbas, evident.

Cel mai bun set pe care l-ai văzut pe insulă?
CC: Loco Dice la DC 10. A experimentat o grămadă cu house-ul pe terasa aia. Băga relaxant, dar te prindea. Au pus mulți DJ buni acolo, dar pe mine m-a impresionat stilul lui. Era incredibil. De asta a ajuns unde e acum.
EE: Cel mai bun set de DJ pe care l-am văzut, nu doar pe insulă, ci în general, a fost cel al lui Thomas Bangalter de la Daft Punk. A fost pe Space Terrace, la sfârșitul anilor 1990, tocmai când Daft Punk spărgea gheața în industrie. Știu că arăta super speriat și nu interacționa cu nimeni – dar a pus cel mai funky disco-house franțuzesc. Avea trei platane și învârtea două copii ale aceluiași disc, se juca cu ele. Apoi a oprit muzica, s-a aplecta și a ridicat mixerul. L-a scos din carcasă și a început să scoată firele și le-a lipit pe braț și a folosit feedback-ul ca linie de bass. După care a urmat un kick, urmat de un hi-hat și un ride; la fiecare 16 beat-uri se întâmpla altceva. Tot clubul a explodat. Cel mai bun DJ set pe care l-am văzut vreodată.

Cel mai bun loc pentru cocktailuri?
CC: Să zicem Blue Marlin. Au mare grijă la calitate. Când bei un cocktail acolo, te simți special.
EE: E cam scump la Blue Marlin – dar da, e un loc minunat.

Publicitate

Cea mai mișto cameră de hotel?
CC: Cred că cea mai bună alegere e să închiriezi vilele de pe dealuri. Dacă le împarți cu alții, nu sunt așa de scumpe și poți avea o experiență specială.
EE: Hotel Hacienda. E situat într-un colț îndepărtat al insulei, dar e un loc superb.

Cel mai bun loc în care să-ți începi seara?
CC: Cred că unul dintre cele mai subestimate cluburi de pe insulă e Underground. E un club atât de drăguț încât nu înțeleg de ce nu are mai mult succes.
EE: Da, și mie îmi place Undeground. O să pun acolo vara asta. La câteva minute de Amnesia, locul perfect unde să începi seara.

Cel mai bun loc în care să închei o noapte?
CC: Fără ezitare, club Space. Am crescut odată cu clubul ăsta, am văzut cum se dezvoltă. Am atâtea amintiri, tot acolo am organizat și cea mai recentă petrecere.
EE: Eu prefer pentru încheiere terasa Amnesia. Nu există ring de dans mai bun în lumea asta. Singurul lucru pe care nu-l are discoteca Space e magia răsăritului de soare.

M-am îmbătat. Unde merg să mănânc ceva?
CC: Te rezolvi rapid cu spaghete bolognese. Carbohidrați și carne, fix ce ai nevoie. Nu trebuie să fie cele mai bune din lume, le poți lua de oriunde.
EE: A, pizzeria aia de lângă Space, dacă reușești s-o găsești când te rostogolești afară din club.

Cea mai ciudată și frumoasă amintire din Ibiza?
CC: Cred că petrecerea de ziua mea, când am împlinit 37 de ani. Am purtat o perucă blondă, o togă și adidași. A fost o zi lungă și o noapte și mai lungă și am terminat-o într-un luminiș de portocali, la soare. Voiam să-l străbat ca să ajung la Space, dar m-am oprit acolo. Auzeam muzica, dar nu știam de unde vine.
EE: Sincer să fiu, cel mai mișto a fost în vila lui Carl Cox. Cred că am fost să-l văd între 50 și 75 de ori. Deci a fost minunat să stau cu el în vilă și să pun muzică. Într-o dimineață m-am trezit și am nimerit în bucătărie cu Carl. Eram singurii treji. Am vorbit ore în șir despre carierele noastre și am făcut schimb de discuri. În ziua următoare, ne-am uitat la Austin Powers: Goldmember. A fost suprarealist.

Piesa care îți salvează întotdeauna pielea?
CC: E o piesă pe care-mi place întotdeauna s-o pun oricând: Promised Land a lui Joe Smooth.
EE: Probabil Robert Armani, cu Circus Bells (Hardfloor Remix) . Dacă vrei o piesă care să rupă acoperișul, asta e.

Urmărește-l pe Angus pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Ibiza:
Am filmat o noapte specială de club în Ibiza Insula petrecerii din Ibiza Lucrătoarele sexuale din Ibiza au format primul sindicat al prostituatelor din Spania