Săptămâna modei la New York... pe acid!

Totu-i varză când ești pe acid. Jimi Hendrix e ca Barack Obama… pe acid, ochiul stâng al lui Thom Yorke e ca ochiul drept al lui Thom Yorke… pe acid, ploaia e ca un duș… pe o GRĂMADĂ de acid! Etc. În fine, ne-am gândit să facem chestii înspăimântătoare pe acid, ca să vedem dacă acest clișeu jurnalistic are sens. De data asta am fost la Săptămâna Modei din New York!

Tipul ăsta e prietenul nostru Tyler. Iar chestia aia albă de pe limba lui sunt bombonele mentolate cu acid, parțial mestecate.

Iată-l pe Tyler ceva vreme mai târziu, așteptând un taxi care să ne ducă la spectacolul fashion care făcea parte din Săptămâna Modei la New York. În momentul ăsta îmi spunea că începe să simtă un fel de „plutire plutitoare” și niște „fiori prin degete”.

Tripul l-a izbit bine de tot abia când a văzut clădirea asta din taxi. Se pare că era o clădire „ondulată cu multe onduleuri care se ondulau în jurul altor onduleuri”.

Tripul s-a intensificat când a trebuit să plătim pentru taxi, iar șoferul nostru părea că nu are habar cum funcționează taxiurile.

Încercam să-i dau banii, iar el îmi zâmbea și îmi spunea că e gratis, încercând să-mi dea o carte de vizită pe care păreau a fi scrise niște cuvinte în alfabetul Braille. Când insistam să plătesc, îmi tot zâmbea și arăta spre telefonul meu, spunând „Nu, nu, nu.”

Acesta e genul de experiență bizară care ți se întâmplă tocmai când ești prea spart ca să-i poți face față. Tyler se uita în jur stresat. Când a văzut cartea de vizită pe stil Matrix, a început să râdă în hohote, după care l-a întrebat pe șofer: „Ce se întâmplă? M-am tripat?”

Până la urmă, taximetristul a acceptat cei 15 dolari și noi ne-am îndreptat spre sho. Se ținea pe digul ăsta.

În fața clădirii, erau vreun miliard de oameni care se grăbeau și se împingeau. În principal, fotografi de la blogurile de street fashion. Poate că știți deja asta: cel mai nasol lucru când ești pe acid e să te afli într-o mulțime. Pe locul doi la nasoleală e să ți se facă poze. Tyler părea mereu pe cale să se panicheze. „Futu-i în gât pe fotografii ăștia bloggeri…Sunt peste tot…E un coșmar al modei.” Mi-a zis omul înainte să fugă înăuntru.

Odată ajunși înăuntru, a trebuit să ne recuperăm permisele de jurnaliști, ceea ce a fost destul de greu și pentru mine, deși eram treaz. A fost nu știu ce problemă, n-aveam numele trecute pe listă, ne-am certat 15 minute ca să putem intra. De câte ori mă uitam la Tyler, era sobru, cu privirea în pământ. Mi-a spus mai târziu: „Era oribil acolo. Atâția oameni, toți îmbrăcați în piele. Atâta piele, și toți se împingeau cu hainele lor în mine. Oribil.”

Pentru că eram veniți din partea presei, i-am spus lui Tyler că trebuia să le luăm interviu tuturor oamenilor importanți din lumea modei. Primul pe care l-am văzut a fost Nicola Formichetti, directorul creativ de la Mugler și stilistul lui Lady Gaga. Deși Tyler m-a implorat să nu-l pun să ia interviu nimănui pentru că sigur o s-o dea în bară, s-a dovedit a fi făcut pentru așa ceva. Prin urmare, iată în exclusivitate acest interviu:

VICE: Aștepți cu nerăbdare începerea spectacolului?

Nicola: Da.

Ok. Mulțumesc. Pa-pa!

În timp ce mergeam pe coridorul care ducea spre podium, Tyler mi-a spus: „Știu că e stereotipic să spun asta, dar mă simt ca în scenariul Zoolander.” Cred că acidul modifică percepția pe care o au oamenii despre stereotipuri sau le dă un fel de paranoia a clișeului.

Înăuntru era super aglomerat. Oamenii alergau, se împingeau și strigau. Erau mulți italieni care se pupau în aer la modul super agresiv. După cum puteți vedea, Tyler era înnebunit după chestia asta.

N-aveam scaune rezervate. Se așteptau să stăm undeva în spate, ca niște vagabonzi nesemnificativi și scârboși, așa că am trecut de controlorii de bilete și ne-am așezat unde am găsit un loc liber. Tyler părea să se relaxeze, pentru că mi-a zis: „Nu mă mai scoate de aici printre oameni, te rog. Mă simt bine aici.”

Așa că ne-am întins și am așteptat să înceapă show-ul.

Când a început în sfârșit, luminile s-au stins pentru o clipă, după care neoanele de deasupra capului nostru s-au ridicat cu câțiva metri. Deși râdea isteric, Tyler mi-a șoptit: „Cred că au dat o grămadă de bani pe tâmpenia asta.”

Modelele au început să defileze în timp ce pe fundal mergea piesa „Born Slippy” de la Underworld.

În timp ce intram, Tyler îmi prezisese că muzica va fi ceva intens, cu multă duduială. Când l-am întrebat dacă era bucuros că ghicise corect, mi-a răspuns zguduit: „Duduiala…e mult mai intensă decât mă așteptam.”

Ori de câte ori mă uitam la el, Tyler se uita mai degrabă la spatele femeii din fața lui decât la hainele de pe podium. Când l-am întrebat care era faza, mi-a explicat: „Mă ating oameni din toate direcțiile. Femeia de lângă mine vorbește la telefon. Mă enervează, așa că trebuie să mă concentrez la spatele femeii ăsteia. E singurul mod în care îmi pot păstra cumpătul, omule. Nu vreau să lovesc pe cineva.”

“Plus că e incredibil cum se întâlnește părul ei cu blănița hainei. E pur și simplu…uau.”

Apoi ceva i-a atras atenția. A început să chicotească și să-mi arate cu degetul: „Ia uite la pălăriile alea idioate, frate. Sunt englezești sau ce-i cu ele?” Nu știu ce voia să zică el, dar cred că expresia facială a tipului din dreapta celor doi spune totul despre pălăriile alea.

Pe drum spre ieșire, Tyler a dat peste Olivier Zahm, redactor la purple și personifică cel mai bine expresia „Îh, scârbos.”

I-am spus să-i ia interviu, dar a zis că nu mai suportă. „Și nici măcar nu cred că jacheta lui era din piele, părea din vinilin. Nu mi-a plăcut deloc. Hai să ieșim de-aici.”

Sătul de mulțimi, am trecut printr-o gaură în cortină și am ajuns într-o zonă backstage, unde Tyler a folosit buda asta ecologică în care era beznă totală.

A stat atât de mult înăuntru, încât m-a speriat. Când a ieșit, mi-a spus: „Ce drăguț era acolo. Aveam nevoie să fiu singur o vreme. Mă atingea atâta lume. Nu-mi place oricum să fiu atins, darmite când sunt pe acid! Fuck!”

Afară erau alți fotografi care l-au panicat pe Tyler.

„Ar trebui să facă cineva un blog în care să fie fotografii cu bloggeri fashion care fotografiază alți bloggeri fashion. De fapt, cred că există așa ceva. Poate că cineva ar putea face un blog de street stlye în care toate postările să fie cu fotografi care fotografiază alți fotografi fotografiind oameni cool. Stai așa, despre ce vorbeam?”

Am vrut să-l ajut să se calmez puțin, așa că am intrat într-un chioșc fashion pe care Target îl ridicase pe stradă.

Înăuntru, Tyler a amestecat două tipuri de cafea, a gustat și a declarat mixul „extraordinar.”

Când l-am rugat să-mi spună cum i s-a părut experiența la Săptămâna Modei, mi-a zis: „Era antiorgasmic…Plictisitor. Dar mie mi se părea foarte interesant tocmai faptul că era atât de plictisitor. Și era piele peste tot.”

Pe picior de plecare, Tyler a prins un puf de păpădie care zbura prin cameră. A încercat să-și pună o dorință și să sufle peste el, dar, în schimb, l-a strivit între degete.

Când își punea dorința, a căzut pe podea, turtit și strivit.

Nu sunt sigur ce înseamnă asta din punct de vedere cosmic.

Urmăriți-l pe Jamie pe Twitter: @JLCT

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citiți și alte articole pe acid.